Povești din Grecia (4): Un moment de liniște

Ești sub un cer care a inventat culoarea albastră, în urechea dreaptă auzi mici valuri care se lovesc de nisip. Stai pe un scaun ale cărui picioare sunt îngropate câțiva centimetri în nisip și vezi că pe lângă tine se plimbă legănat un pescăruș care caută mici crustacee printre pietre. La câțiva metri înspre larg stau ancorate câteva bărci și se leagănă ușor. Afară sunt 24 de grade, iar soarele de deasupra lovește fața de masă albă pe care o transformă într-un soi de culoare aprinsă pe care nu o poți privi decât cu ochii întredeschiși.

Încerci să împingi scaunul de sub tine mai înspre masă. Dar nu poți, pentru că nisipul nu e chiar echivalentul parchetului, al cimentului sau al gresiei cu care sunt obișnuite scaunele. Apoi vin lucrurile pe care le-ai comandat: salată de legume cu tzatziki și niște scoici gătite în sos tomat. Mirosul ăla pe care nu-l găsești nicăieri în România îți inundă nările și te face să zâmbești și să respiri încă o dată liber. Gustul salatei de castraveți, roșii, ardei, ceapă și măsline asorate cu sosul specific este creat pentru a face parte din peisajul alb-albastru din jurul tău. Nicăieri nu are mai mult farmec decât acolo, iar dacă mănânci aceleași lucruri în mijlocul Bucureștiul ți se va părea că asiști la o glumă proastă. Pentru că, aici, mâncarea a fost creată de loc, nu invers.

Ești în Neos Marmaras și mănânci lângă un mic port de la malul Mării Egee. Pe nisip. Și te îndrepți apoi spre Porto Koufo, un golf care pare ireal. Creat de natură și desprins dintr-un peisaj care nu are nimic în comun cu logica umană. Tocmai ai mâncat în Grecia.

Un Comentariu

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.