Preliminarii EURO 2020, faza pe canapea. România – Suedia 0-2: Tragică Contra

Există multe moduri în care te poți pregăti pentru un meci decisiv contra Suediei. Cel mai la îndemână e să cauți înregistrarea meciului ăluia din 1994 și să dai play pe repeat în săptămâna dinaintea partidei până când creierul se îmbibă de dorință de revanșă. Am sperat până-n ultimul moment că lui Contra i-a trecut prin cap faptul că ăsta e si singurul mod în care-i poate scoate pe ai noștri din starea mentală tipică a fotbalistului român pentru care cea mai grea parte a unui meci al Naționalei este cea în care trebuie să-și aleagă hainele cu care ajunge în cantonament.

Embed from Getty Images

Dar mai există metode dedicate în special celor care privesc meciurile la televizor și din tribune. De exemplu, te duci frumos la un showroom Volvo din apropiere, iei la test un XC90 hibrid sau hibrid plug-in, dai trei ture prin jur și îți dai seama brusc că ai intrat într-o stare zen absolută din care nu te pot scoate nici măcar reluările bântuite ale fazei în care Prunea s-a transformat în pescăruș în fața lui Kennet Anderson.

Uite-l pe fecior, îl mai știți? Eu îl mai știu, c-am plâns în baie juma’ de oră dup-aia:

Embed from Getty Images

Astăzi, însă, spiritul suedez ne acoperă suav viețile de zi cu zi și asta ne face să ne dăm seama că e o tâmpenie să le căutăm cusururi, deci soluția e să facem cumva să-i batem pentru că suntem – măcar pentru o seară – mai buni decât ei. Bineînțeles că asta nu se va întâmpla în timpul vieților noastre, dar, cum zicea nea Piți, optimismul moare ultimul, imediat după ce nu mai intră dubla de fugă.

De exemplu, eu scriu textul ăsta cu o mașină suedeză în fața casei, stând pe un scaun produs de o companie suedeză și fiind îmbrăcat cu un tricou produs de o altă companie suedeză. Așa că dacă aveați impresia că pot să fiu obiectiv în cronica asta, ați greșit site-ul. Serios, la ce vă așteptați? Să fiu absurd și să zic că Nedelcearu e mai bun decât Lindelöf? Că la București e mai bine decât la Stockholm? Că porcul e mai sexy decât renul? Că ai noștri se văd HD, în timp ce lor li se observă pixelul sub crăci?

Nu mai zic de faptul că aceste cronici vă sunt oferite de Volvo, deci până la urmă măcar partea aia calculată din noi se bucură că suedezii merg la Europene. Unde vor juca în galben. Practic e ca și cum s-ar fi calificat ai noștri, dar născuți din mamă blondă.

Această cronică îți este oferită de:

Apropo de HD, cu ocazia meciului ăstuia decisiv mi-am transformat casa în cinema. Cei de la Epson m-au pricopsit temporar cu un proiector laser ultracompact pe care am văzut meciul mai bine decât l-a văzut Deac: pe o diagonală de 380 de centimetri. Se numește Epson EF-100B și este dintr-o cu totul altă galaxie față de cum ce știm noi că arată un proiector de birou cu dimensiuni și greutate cât poarta de fotbal.

În timp ce mă uitam la meciul ăsta și zăceam ca gogoneaua așteptând să deschidă cineva, oricine, borcanul cu fotbal, am zis să nu fac două drumuri și să vă povestesc despre singurul lucru interesant care s-a întâmplat în timpul meciului. Adică despre cum funcționează proiectorul ăsta. Vă spun aici cum se vede meciul proiectat pe perete, pe tavan sau în general pe ce vrei tu, pentru că proiectorul celor de la Epson intră într-o cutie de pantofi (are 23 de centimetri lungime) și poate sta lejer până și-n bibliotecă fără să-ți încurce arhitectura casei.

Așadar, l-am văzut pe Pușcaș cum îl văd pe Leo di Caprio la cinema: mare și gata să sară la bătaie din cinci în cinci minute. Am băgat proiectorul în priză, am înfipt în el un cablu HDMI, am pornit agregatul și în 30 de secunde aveam fotbal cât casa. La propriu, pe tot peretele. Pentru că japonezii s-au prins că oamenii dau în marșarier când e vorba de proiectoare din cauză că îmbătrânesc pierzându-se în setări, pe ăsta micu’ configurarea se rezolvă rapid, din telecomandă, mult mai repede decât îți ia să-ți setezi noul telefon luat de Black Friday, de exemplu. Să-l stăpânești sănătos. Iar când laserul și-a proiectat cei 2000 de lumeni pe ecranul cât un camion, televizorul 4K de acasă s-a făcut mic de rușine și a dispărut în ceață din memoria colectivă a familiei.

Rămăsese de scormonit problema sunetului, dar am rezolvat-o legând prin Bluetooth o boxă portabilă de calitate. Proiectorul scoate și el 5W, dar e unidirecțional și, dacă ești pretențios și vrei să auzi clar citatele din Nietzsche pe care le scoate Tărărușanu după fiecare fază în care colegii-l lasă singur cu atacanții adverși, îți recomand un upgrade.

Partea interesantă a proiectorului ăstuia e că e practic portabil, pentru că încape fără probleme în orice ghiozdan și are 2.7 kilograme. Și asta înseamnă că dacă-ți iei lumea-n cap și pleci la vară cu cortul în munți, o sursă de curent te va lăsa să vezi meciurile de la Euro 2020 proiectate pe stâncă. Practic, îți vei permite să ții în sfârșit cu ursu’. Și pentru că-i gândit de la început pentru a nu-ți da bătăi de cap la capitolul mufe, proiectorul are conexiuni care-i permit legarea la Google Chromecast sau Apple TV, de exemplu. Bineînțeles că poate reda orice fel de conținut, inclusiv online: de pe telefon, de pe tabletă, de pe consola de jocuri sau de pe laptop. Așa că la finalul acestui super 0-2 cu Suedia acasă am legat un Playstation, am tras pe farfurie FIFA 2020 și le-am dat suedezilor 12 boabe. La nervi.

Îmi cam stă capul să-mi iau o jucărie de genul ăsta (au și pe alb, dacă ești cromatico-exigent), mai ales că la vară vom avea probabil cronici de Roland-Garros, Wimbledon, US Open, Euro 2020 și Jocuri Olimpice. Și e mai bine să le vezi pe-astea trântit în grădină pe un șezlong și pe un ecran de patru metri decât chircit pe canapea, cu laptopul în brațe. Costă cât un televizor bun, dar e ceva mai flexibil și mai puțin static. Cam cum e atacul Suediei față de apărarea noastră. Dacă găsesc ăștia de la Epson și o soluție pentru țânțarii de pe terasă, îmi deschid cont de client pe viață.

Acestea fiind spuse, să trecem la declinarea a verbului a vikinge.

România – Suedia 0-2

Serios, aș face orice să nu fiu nevoit să vă vorbesc despre meciul ăsta. V-aș explica pe larg și foarte simpatic despre diferențele dintre o mașină mild hybrid, plug-in hybrid și una electrică, v-aș povesti metaforic despre semantica ascunsă din spatele instrucțiunilor de asamblare a șezlongului Söderhamn și m-aș filma povestindu-vă 90 de minute despre cum bagi cât mai eficient mufa HDMI într-un proiector. Doar să nu mă puneți să vă descriu un meci de fotbal în care ai noștri au jucat dureros de prost. Atât de prost, că ne-au dezamăgit până și pe noi, ăștia realiști care nu mai așteptam absolut nimic de la ei.

E adevărat că nici Suedia nu e vreo trotinetă. Așa că, dacă tot am căzut și ne-am rupt gâtul, măcar am scăpat de data asta cu o cădere deloc spectaculoasă de pe un lipițan. în barajul Mondialului din Rusia, Suedia a trimis la găurit macaroane ditai Italia, deci nu mă miră deloc faptul că scandinavii ne-au burdușit cu goluri până când s-au prins că-i păcat să ne lase loviți în praf și ne-au târât prin colb până la marginea șoselei, unde ne-au aruncat în șanț. Super băieți.

Foto: Inquam Photos / Alberto Groşescu

N-am avut nicio șansă. Nici măcar atunci când, la începutul meciului, ai noștri au intrat curajos în jumătatea lor de teren, speriindu-se de ceea ce ar fi putut deveni un atac. Ba chiar am avut și un corner la un moment dat, după un șut un pic strâmb al lui Mitriță, care în meciul ăsta a fost cam singurul care a înțeles că suedezii nu pricep poeziile strămoșești și a încercat să ia mingea de ghidon și să tragă spre poartă. I-au ieșit cam jumătate dintre șuturi. În sensul că jumătate au mers spre poartă. Restul au ucis familiile de porumbei de pe acoperișul Arenei Naționale ori s-au transformat ad-hoc în centrări după ce Mitriță s-a prins că nici măcar nu poate prezenta praștiile alea ca șuturi.

Apărarea noastră a fost absolut fabuloasă, pentru că Nedelcearu și Rus și-au jucat extrem de realist rolurile de stand-up comedians în producția care sper din suflet că s-a filmat pe Național Arena aseară. Că dacă nu s-a filmat nimic, ghinionul lor. Ar fi mers de-o candidatură la premiile Gopo. În lipsa căpitanului Chiricheș, care s-a accidentat și n-a mai putut astfel să strice personal meciul, Nedelcearu și Rus au demonstrat că între ei există o chimie masivă, așa cum există și între fluor și cesiu. Asta s-a văzut mai ales la al doilea gol al suedezilor, care au intrat prin apărarea noastră ca prin folia de aluminiu, reducându-i pe ai noștri la stadiul de spectatori plătiți. Plătiți chiar bine, de altfel.

După cum observați, nu simt nicio plăcere să mă apuc contruiesc o poveste cronologică. Asta mai ales pentru că procesul de vaporizare a șanselor noastre de a ne califica la Europene s-a petrecut atât de repede, încât cercetătorii nu au descoperit o unitate de măsură a timpului care să ne ajute la ordonarea evenimentelor. Practic, singura certitudine de azi a fost că ai noștri au fost păpădii la început, la pauză și la final, fără excepție.

De dragul textului ar trebui să luăm însă în analiză primul gol. Unul la care Deac a pieptănat aiurea o minge pe la mijlocul terenului. Totuși, ca fost mijlocaș, vă pot garanta faptul că mingea pierdută la mijlocul terenului nu prea înseamnă gol decât dacă ești Chilavert și vrei să driblezi atacanții adverși. Dacă ești Deac, ar trebui să mai ai niște layere care să te izoleze de efectele negative ale erorii. În cazul nostru, straturile astea au lipsit cum le-a lipsit ălora de la Cernobîl curajul de a recunoaște că a explodat șandramaua.

Săracu’ Mogoș, care a jucat primul lui meci la Națională fix azi, a alergat după un suedez ca GoPro-ul după Usain Bolt, iar centrarea ăluia a trecut peste fratele Rus, care n-a înțeles exact dacă în careu trebuie să secere sau să planteze. Așa s-a ridicat la ceruri Marcus Berg și a lovit mingea cu capul în stânga lui Tătărușanu cum vii și în dreapta cum mergi. A fost momentul pe care-l aștepta toată suflarea microbistă românească: secunda în care am respirat pentru ultima dată în calitate de suporteri cu speranțe la calificare. La cum se jucase până atunci, ne era deja clar tuturor că singura soluție ca să-i batem pe ăștia ar fi fost să-l băgăm pe Prunea în teren. În poarta lor.

Așa că, în ordine cronologică sau nu, prima repriză s-a terminat cu 2-0 pentru ei pe Național Arena. Recunosc că am așteptat pauza ca pe ziua de salariu, pentru că astea 15 minute au fost singurele din meci în care am simțit că am fost egali cu suedezii. Au trecut ei pe la toaletă? Au trecut și ai noștri pe la toaletă. Și-au schimbat ei șosetele? Și-au schimbat și ai noștri șosetele. Între ei, vorba bancului. Le-a zis antrenorul lor cum să joace eficient și coerent în a doua repriză, așa cum au făcut-o în prima, cu ajutorul unui asistent plin de microfoane și căști care desena de zor scheme și lua notițe pe o tabletă? L-a luat și Contra pe Pușcaș la sfințirea altarului. Vă spun, lucrurile au foarte echilibrate la pauză. Dacă am fi jucat două pauze de 45 de minute cu 15 minute de fotbal între ele, aveam șanse masive să luăm bătaie doar cu 1-0.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

În a doua repriză, la noi au intrat, în ordine, Ianis Hagi, Florinel Coman și Alibec. Nume care sună bine și promițător. Și, pe alocuri, băieții au reușit să echilibreze jocul din teren prin câteva driblinguri reușite care i-au pus pe săracii suedezi în dificultate masivă. Când vezi cum schimbă ai noștri direcția din gleznă la 45 de metri de poartă și încearcă apoi șuturi de la distanțe demne de aruncarea suliței, tremuri tot. Încerci să te aduni, să-ți revii, să-ți oxigenezi din nou creierul, dar de-abia poți să treci peste șocul unei pase laterale de 10 metri reușite de doi români.

Nu ne-om fi calificat noi la Campionatul European, dar la Mondialul de Monotonie suntem mereu capi de serie, calificându-ne mereu din oficiu cu mult înainte ca celelalte națiuni să se lupte în baraje. Băi nene, până și ăia din Andorra sunt simpatici când vin cu ghetele cu două numere mai mari și cu șorturile alea largi împrumutate de la caiac-canoe și încearcă să limiteze scorul aruncând mingea în careu direct din aut de poartă. Dar măcar ei știu să-și facă autocritica și mustesc de autoironie în tot demersul ăsta al lor. În schimb, ai noștri continuă să trosnească mingea, să se uite la centrările adverse ca dinozaurii la meteorit și să se mire dup-aia că stau adversarii nemarcați în careu.

Păi cine să-i marcheze dacă fundașii noștri centrali joacă la Ufa și la Fehervar? Cine să dea gol dacă atacanții noștri joacă titulari în Bulgaria și sunt rezerve în a doua ligă engleză? Cine să paseze dacă mijlocașii în care ne sprijinim coasa prind primul unșpe la Genk doar când restul lotului e lovit de vărsat de vânt? Tătărușanu, care oricum a adunat de unul singur un braț de puncte în preliminariile astea, face muncă de birou la Lyon, că pe teren nu l-au mai trimis ăia de juma’ de an.

Am ajuns să alegem lotul echipei naționale după minutele jucate, nu după valoare. Pentru că urlăm noi la Contra – e și foarte ușor să trotilezi antrenorul, dacă e s-o spunem pe aia dreaptă – dar e greu să-l numim selecționer când de fapt nu i-a mai rămas decât să facă un excel cu jucătorii și să-i ordoneze după minutele de la club. Parcă-mi aduc aminte de miuțele din spatele blocului, când porțile erau bolovani și noi eram vreo șapte exemplare de Zidane în echipă. Ai jucat 90 de minute la o echipă din primele două ligi din Europa de Vest? Ia banderola asta, ești căpitan. Ai prins măcar o repriză în ultima lună într-un campionat care dă măcar o echipă în Europa League? Treci la maica să te joace. Ești atacant și îți dorești foarte mult să prinzi un sfert de oră pe final în campionatul din Guatemala? Te băgăm fundaș stânga titular, că în echipa asta avem nevoie de oameni care să-și dorească lucruri.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Deci urlați la Contra, fraților, că a avut manșa în brațe. Dar nu cred că Mourinho sau Guardiola ar reuși rezultate radical mai bune cu echipa asta. În primul rând pentru că aici nu poți da 150 de milioane de euro pe un mijlocaș care să-ți câștige meciurile de unul singur, în al doilea pentru că la Keșeru ar ajunge la fel de multă materie primă pe care să o transforme în dantelă. Ok, am fi ceva mai eficienți. Poate că penalty-urile noastre ar fi bătute de cine-a zis Pep, nu de cine se dovedește a fi masculul alfa pe teren. În plus, poate că ai noștri ar intra în meci fără să fie luați prin surprindere de o echipă pe care Suedia o aliniază la fel din Mezozoicul timpuriu. Dar, per total, tot sfânta ciupeală ar fi baza performanțelor noastre. Și am continua să ne mințim că avem șanse matematice, deși puncte serioase nu reușim oricum să adunăm decât cu Malta și Feroe în meciuri în care ne răcorim îmbâcsindu-le necăjiților ălora 5 goluri cu călcâiul și patru scărițe din penalty. Din care două sunt ratate.

Apropo de matematică: pentru o nație de filologi în general creativi la nivel lignvistic, ne bazăm cam mult pe calcule. De exemplu, aflăm că am mai avea o șansă să ne calificăm la Campionatul European, dar mai pe după cireș, cum sunt băgați copiii politicienilor la facultate pe cele două locuri suplimentare la stat apărute brusc cu două zile înainte de începerea anului universitar pentru a ajuta tinerele vlăstare cu potențial să-și construiască o carieră în viață.

E atât de complicat de explicat ce trebuie să facă ai noștri prin barajele Nations League ca să se califice, încât vă spun doar atât: vom juca cu Islanda sau cu Scoția în deplasare, vom pierde în glorie și ne vom vedea din nou aici, cu fețele schimonosite de durere pentru că până-n martie vom fi uitat de meciul ăsta cu Suedia și vom avea impresia că (probabil) Rădoi are un costum de Superman în șifonier. Noi am fi niște tipi foarte mișto, dar avem memoria scurtă ca viața musculiței de oțet. Vezi repectul pentru performanțele Simonei Halep. Respect care expiră brusc la prima finală pierdută după un Slam câștigat. Și vezi rezultatele alegerilor.

Și știți de ce-s atât de supărat? Că luni merg pe Wanda Metropolitano să văd Spania-România live și mi-e că-mi va fi mai ușor să scrijelesc cu unghiile în marmură niște nume pe un monument al durerii decât să scriu o cronică de acolo. Apropo, Spania tocmai i-a demolat pe șturlubaticii din Malta cu 7-0. Cu o echipă de rezerve, speranțe și bobocei. Plus Sergio Ramos, care probabil că va primi prima pensie direct de la arbitru, în pauza vreunui meci jucat în Champions League în 2052.

Va fi un meci foarte drăguț. Dacă dau ăia cadre din tribune, eu voi fi cel îmbrăcat în maro.

Această cronică ți-a fost oferită de:

Meciuri jucate vineri în grupa F:

România – Suedia 0-2 (Berg ’18 / Quaison ’34)
Norvegia – Feroe 4-0 (Reginiussen ‘4, Fossum ‘8, Sørloth ’63, ’65)
Spania – Malta 7-0 (Morata ’23, Cazorla ’41, Pau Torres ’62, Sarabia ’63, Olmo ’69, Moreno ’71, Navas ’85)

Meciuri rămase de jucat:

18 noiembrie: Spania – România, Suedia – Feroe, Malta – Norvegia

Clasament în grupa F:

Standings provided by Sofascore LiveScore

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

3 Comentarii

  1. E prima dată când prefer să “mă uit la publicitate” – apropo de introducerea în deliciile tehnicii performante, decât să citesc amăruiul comentariu al unui meci care ne-a arătat ce lehamite e pe la federație, vai steaua noastră!

  2. N-as fi atat de sumbru in ceea ce priveste viitorul. Chiar daca e un pamflet, parerea ta sincera e ca Romania nu poate mai mult. Eu cred ca putem, doar ca nu stim asta. Si nici nu vom afla prea curand atata vreme cat unii fac articole cu zecile de milioane de euro cerute pe Florinel Kilian.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.