Spania – România 5-0

Cosminimum

Oameni buni, e gata. Puteți răsufla ușurați. S-a mai terminat o campanie de calificare la un turneu final. S-au terminat emoțiile, nu mai avem pentru ce să ne facem speranțe, s-au ocupat băieții noștri să avem câteva luni liniștite până după Europenele de la vară. Le mulțumim pe această cale, mai ales că nu știu cât de mult puteau să ne reziste motorașele la meciuri ale Simonei la Wimbledon jucate în paralel cu meciuri ale Naționalei la Euro. Oameni prevăzători care au grijă de suporterii lor. Nu vreau să știu ce-i inimile spaniolilor când știu că o iau de la capăt cu pulsul lipit de tavan, ca țânțarul la ora 3 noaptea.

Da, știu, am mai avea o șansă. Ne bagă ăștia peste coadă în Nations League și putem juca cu Scoția sau Islanda în semifinalele barajelor, urmând să cădem apoi într-o eventuală finală cu alte patru echipe dintre cele care nu s-au calificat la un European la care vor juca 24 de Naționale. 24 de echipe, fraților. Vor ajunge ăștia să facă preliminariile de încălzire, pentru că oricum de calificat se vor califica toate țările. În plus, habar n-aveam că-n Europa avem 24 de țări. Și dacă vom continua să ținem morțiș să nu jucăm la Euro 2020, o să ne bage ăștia în competiție cu wildcard, ca la tenis, cu condiția să ajungem la timp la meciurile care se vor juca pe Arena Națională. Lucru care bineînțeles că nu se va întâmpla din cauză că autocarul Naționalei va fi blocat în trafic la Piața Muncii din cauza unei coloane oficiale care se grăbește să ajungă la meci.

În fine, ne-au cam bătut spaniolii. Și bineînțeles că problema nu e că ne-au bătut (sper că nu ați sperat că ai noștri vor începe să joace fotbal fix la Madrid), dar simt o urmă de regret în glasurile jurnaliștilor de specialitate și ale specialiștilor în fotbal. Ne-au bătut, au fost mai buni. Dar să ne bată atât de rău, încât să nu ne permitem să ne agățăm și noi de scuzele tradiționale? Unde s-a mai pomenit bătaie în care să nu putem să-i sărim în cap arbitrului pentru că n-a dat un penalty sau n-a eliminat un spaniol pentru două galbene? Unde naiba ajungem în ritmul ăsta? O să fim nevoiți să căutăm vinovații în curtea noastră și să ne facem autocritica? Vă spun, am ajuns rău de tot dacă cutuma strămoșească nu mai poate fi respectată.

Această cronică îți este oferită de:

Spania – România 5-0

A fost un meci superb.

Timp de 90 de minute mi s-a părut constant că ai noștri joacă de parcă-s un angajat de multinațională care și-a dat demisia și se află în ultimele zile de preaviz. Ăla care vine la birou cu o oră întârziere (“Scuze, s-a defectat prăjitorul de pâine și fără pâine prăjită eu nu ies din casă”), pleacă acasă cu două ore mai devreme (“Băi, iar tușește pisica, trebuie să fug”) și în general plimbă aiurea foile prin întreprindere așteptând să se înfigă în Playstation până să înceapă să lucreze la concurență. Trebuie să fie o perioadă dureroasă și enervantă pentru jucătorii noștri: de calificat nu s-au calificat, de jucat erau nevoiți să joace, că nu poți să pleci din preliminarii așa, cum te taie vezica, iar de pierdut era evident că vor pierde, din moment ce joacă în Spania, iar ăia au nevoie de puncte ca de paella ca să fie capi de serie.

Embed from Getty Images

Ce faci, deci, în situația asta aparent fără ieșire în care oricum trebuie să-ți murdărești ghetele și să onorezi asistența cu sfânta-ți sudoare care înmoaie tricoul Naționalei? Intri pe teren și alergi până-ți iese un colț de plămân printre dinți, demonstrând în fața spaniolilor că la o adică te-ai putea potrivi ca petic la Betis sau Eibar în caz de nevoie? Nu, bineînțeles că nu se pune problema. Ba din contra: intri pe teren ca pe ușa Fiscului, rupi două-trei pase cu pieptul la încălzire și apoi te îmbraci în galben, o culoare perfectă pentru a fi vizibil pe teren în rol de jalon la antrenamentul Spaniei. Ok, s-au luat 5 goluri (și se mai puteau lua încă pe atâtea dacă ăia nu aveau milă și nu opreau mașina de baloți înainte să ne împacheteze ca pe paie), dar cel puțin ne putem lăuda cu faptul că am fost la doar 82 de minute de un egal istoric contra Spaniei.

Mă rog, în primele 8 minute de la start a fost destul de greu să te prinzi dacă nu cumva s-a întâmplat o încurcătură la vestiare și pe teren n-au intrat din greșeală 11 suporteri români din cei 12.000 prezenți ieri în tribune pe Wanda Metropolitano. Nu fusese însă cazul: am fost și eu acolo și vă asigur că în tribune scorul a fost cel puțin egal la nivel senzorial. Așa că dacă pe teren intrau 11 băieți aleși după draconicul criteriu “porți tricou M?”, ar fi dus fără probleme 10 minute fără să ia gol.

Embed from Getty Images

De fapt, ai noștri au intrat atât de concentrați la joc, încât până la golul din minutul 8 fuseseră deja băgați cu capul sub apă de vreo trei ori și ajunseseră să respire ca peștii, prin branhii. Un gol anulat, o bară și o altă ocazie cât Palatul Regal au avut spaniolii până să rupă totuși sigiliul lipit cu limba de Tătărușanu pe poarta noastră. Au fost momente în care ne-am adus brusc aminte de meciul tur. Unul în care, până să avem șansa (ratată) de a-i egala, undeva prin minutul 91, am transpirat ca maratoniștii văzându-l pe Sfântul Tătă Mănușă de Aur cum trage de scor de unul singur, salvându-ne cu insistență de la dispariția în neant.

De data asta, Tătărușanu n-a mai reușit să se transforme în ambulanță, fiind căprioară între farurile spaniole. Asta mai ales pentru că apărarea noastră a jucat atât de îndoit, încât atacanții adverși au început să-și aducă aminte de vremurile fotbalului cu bolovani în loc de porți, în care cei care stăteau în apărare erau cei aleși ultimii în echipă. Îi știți: erau cei care intrau la joc doar pentru ca echipele să iasă la număr.

Embed from Getty Images

După un sfert de oră, era deja foarte clar că centrul terenului e cel mai avansat punct în care putem spera că vor ajunge ai noștri cu mingea, și aia degajată de Tătărușanu din aut de poartă. În momentele astea de restriște tehnică pentru conaționalii noștri, spaniolii au exersat pasele și preluările fără să fie deranjați de adversarii care-i urmăreau cu atenție și îngrijorare. Au ajuns la un moment dat la o posesie de peste 80%, valoare pe care n-a văzut-o tiki-taka nici în teoria din manuale. Între timp, necăjiții noștri se învârteau în cerc, ca manakinul cu șapcă roșie la ritualul de împerechere, încercând să arunce mingea cât mai departe de poartă cu scopul de a mai câștiga 10 secunde în care pot să respire fără să aibă gâtul sufocat de presiunea adversarului.

Am avut o ocazie. Trebuie, totuși, să spunem că am avut o ocazie. A scăpat Pușcaș undeva pe partea dreaptă, a tras, a scos Kepa și aici s-a stins becul cu bocancul.

În toată nebunia asta de meci în care ai noștri nu găseau întrerupătorul, Spania a marcat însă o singură dată. În minutul 8, prin Ruiz, la o fază în care Jose Gaya, un flăcău care bagă cărbuni la Valencia, i-a transformat picioarele-n tunel lui Ianis Hagi înainte de a centra și de a porni procesul de curățare de praf a tabelei. Apoi, deși spaniolii ne-au împins în careu ca pe aluat, am rezistat presiunii încă vreo 20 de minute. Era evident că nu vom reuși să marcăm vreun gol în ritmul ăsta, pentru că singura șansă să ne apropiem de poarta adversă era să schimbăm terenurile la pauză. Dar mizam pe cunoștințele genetice care îi fac pe ai noștri să prioritizeze apărarea în fața atacului și norocul în fața efortului.

Embed from Getty Images

S-a nimerit însă ca Gerard Moreno, atacant la Villarreal, să se prindă că e un moment bun să demonstreze că merită să fie băgat în seamă într-o națională invadată în mod tradițional de simțul porții. Omul nostru a sfeclit două boabe în 10 minute și, la 3-0, meciul ăsta începea să arate a atac nuclear care ne-a prins pe plajă, în costum de baie. Dacă primul gol a fost plasat cu scăfârlia de pe la 11 metri, al doilea a venit după ce pe ai noștri i-a cam tras curentul de la pasele consecutive care i-au lăsat pe băieți cu troaca goală.

Embed from Getty Images

Și pentru ca partea goală a paharului să continue să sară în ochi, Adi Rus a pus gaura-n piuliță printr-un autogol venit după o fază la care spaniolii au transformat iar apărarea noastră în haltă. Se făcea 4-0 și singurul lucru pozitiv în toată povestea asta era faptul că arbitrul a fluierat ieșirea în pauză. A fost fix ca atunci când proful de fizică te prindea la tablă total pe lângă subiect, dar te salva soneria. Problema a fost că ai noștri au prins exact ziua în care după ora de fizică urma o altă oră de fizică. Așa că stai, Stanciule, la tablă și explică-i nebunului ce-i ăla câmp electrostatic și la ce folosește fluidul negativ când singurul lucru pe care-l știi e să măsori lungimea cu ruleta.

Deși spaniolii au continuat să-și lipească mingea de glezne și-n a doua repriză, băieții au avut milă de sufletele neprihănite ale echipei noastre, preferând să-și exprime superioritatea prin trotinete, biciclete și alte mijloace de locomoție mai puțin eficiente, dar spectaculoase. La noi au început schimbările: Mitriță l-a înlocuit pe Florinel Coman, moment în care am aflat că Florinel Coman a jucat în meciul ăsta, iar Cicâldău și Nistor au intrat în locul lui Răzvan Marin și al lui Hagi junior, care până atunci încercaseră fără succes să împingă o sfoară prin cameră. Nu s-a schimbat nimic masiv în jocul nostru, pentru că atitudinea de struț a rămas pilonul tehnic al echipei, dar măcar am găsit în sfârșit treapta a doua și am putut împinge mijlocul ceva mai spre centrul terenului, lăsându-i lui Tătărușanu timp să bea o gură de apă.

Embed from Getty Images

Cea mai mare ocazie pe care am avut-o în a doua repriză a venit după ce Rus a decis de la sine putere să ia mingea la subsuoară, ca la rugby, și să sprinteze spre eseu, evitând umerii adversarilor. Al nostru și-a adus însă aminte că e fundaș central la Fehervar și a sucombat în suc propriu la marginea careului de 16 metri, unde a părut că a dat brusc de o anomalie gravitațională care l-a trântit la pământ fix când se pregătea să le spargă parbrizul spaniolilor.

Tot spaniolii au dat gol până la urmă atunci când Oyarzabal a preluat cu spatele la poartă, s-a întors ca la tango și a șutat plasat, fără să fie deranjat de vreun exces de zel al apărătorilor noștri. Era oricum minutul 91 și nu mai conta major dacă scorul era 4-0, 5-0 sau 18-0. Ne lămurisem deja de ceva vreme în legătură cu situația de pe front. Puteam, totuși, să ne lăudăm cu o repriză secundă în care reușisem să tragem de-un egal, mai ales că suntem campioni la găsit statistici care să ne facă să arătăm cât de cât bine chiar și dacă ne prinde sfârșitul lumii la duș.

Embed from Getty Images

Așa s-a terminat atât campania de calificare, cât mai ales dubla mitraliată cu Suedia și Spania din care speram să ieșim cu măcar 3-4 puncte, dar din care am ieșit cu 7 boabe primite și fără să avem vreo ocazie de gol mai răsărită în 180 de minute. Măcar o mostră de gust pentru cei 12.000 de oameni care au colorat Wanda Metropolitano, stadion care după culorile din tribune a părut că e gazda unui meci care se joacă pe teren neutru. Dar măcar ne-am lămurit din nou că suntem campioni mondiali la optimism: am bătut doar Feroe și Malta, iar cele șase meciuri cu greucenii Norvegia, Suedia și Spania au adus doar două puncte amărâte care ne-au ținut totuși treji până spre finalul filmului. Chit că tot cu fruntea-n pereți am terminat până la urmă vizionarea.

Stați însă liniștiți: gustul verde-amar pe care-l simțim în spatele limbii ne va ține fix până vineri. Atunci se va trage la sorți programul din barajul Nations League și tot atunci ne vom da seama din nou că nu suntem doar campioni mondiali la optimism, ci și la probabilități matematice. Vom uita de meciurile astea (și bine vom face, că de ținut minte n-avem ce să ținem), iar noul selecționer va încerca să lămurească ingredientele din ciorbă în speranța ca în oală va găsi oase noi și cărnoase numai bune de aruncat în farfurie undeva prin martie, atunci când ne așteaptă, suav și fierbinte, un nou loz. Prelungiri la prelungiri.

Embed from Getty Images

Vedem atunci dacă ne-o ieși sau nu. Până în martie, însă, ăștia de la UEFA ar face bine să găsească și o variantă alternativă de calificare, eventual una care să nu implice meciuri de fotbal cu alte echipe. Ar merge mai degrabă o partidă de table, de exemplu.

Această cronică ți-a fost oferită de:

Meciuri jucate luni în grupa F:

Spania – România 5-0 (Ruiz ‘8, Gerard Moreno ’33, ’43, Rus ’45 (aut), Oyarzabal (90+1)
Malta – Norvegia 1-2 (Fenech ’40 / King ‘7, Sørloth ’62)
Suedia – Feroe 3-0 (Andresson ’29, Svanberg ’72, Guidetti ’80)

Clasament final în grupa F:

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

Un Comentariu

  1. Am facut o repriza a doua foaaarte buna, dovada ca n-am mai incasat 4 goluri ! Cum sa nu fim suporteri optimisti ?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.