Rafael Nadal – Richard Gasquet: 6-0, 7-5, 6-2

Rafa Natal

“Nadal nu a arătat ca în anii precedenți” e ceva ar fi trebuit să fie scris pe fiecare trofeu luat de Rafa la RG. Paradoxal, oricât de altfel arată Rafa în timpul turneului, Rafa arată de fiecare dată la fel, la final: cu damigeana în brațe și mulțumirile protocolare îndreptate către boxa lui. Dar, pentru că Barty a abandonat și Monfils a făcut la fel, după care a revenit și a pierdut, mi-am zis să abordez cronica zilei de înotat în zgură puțin altfel.

Pentru că ziua de 3 iunie nu a fost doar ziua în care, pentru Gasquet, recordul de înfrângeri versus Nadal s-a apropiat de majorat, să îi dăm Cezarului ce-i al cronicarului. Oameni cu circuitele însetate de fraze lungi și căutătoare de râsete, cronica zilei este scrisă în premieră mondială de sărbătoritul Rafa, ajuns la 35 de ani.

Ne îmbătrânesc valorile, oameni buni. Azi-mâine se și retrag și n-au apucat încă să câștige nici măcar un amărât de Slam din cauza ăstora trei.

Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de:

Rafael Nadal – Richard Gasquet: 6-0, 7-5, 6-2

Hai noroc, România. Rafa sunt. Am acceptat să scriu cronica asta pentru că am înțeles că limba română e fix ca spaniola. Sau ca engleza. Sau ca orice altă limbă pe care încerc s-o vorbesc din când în când. Știu că voi mă credeți alintatul Roland-Garros-ului, dar aș vrea să punem în cui mitul ăsta. Cum să fiu eu favorizat și, în același timp, de ani de zile deja, să fiu în continuare obligat să joc degeaba în primele tururi?

S-au jucat multe meciuri astăzi. Vă povestesc mai jos despre cum s-au văzut ele din camera mea de la Paris, dar o iau invers. E una dintre superstițiile mele. N-am multe. Apropo de ele, nu-i o idee rea ca, odată cu avansul tehnologic, să ne scape ăștia nu doar de arbitrii de linie, ci și de tușele terenului. Știi, de la o vârstă ajungi să nu le mai vezi foarte clar și mi-e că la un moment dat mă voi scăpa și calc naibii pe vreuna. Riscă cineva să afle ce se întâmplă dacă se-ntâmplă? Ați citit voi cu atenție din copertă în copertă toată Apocalipsa, să fiți siguri că va fi totul ok?

IMAGO / GEPA Pictures

Scriu destul de rar. Acum am timp, pentru că e prima săptămână la Roland-Garros, deci scriu ca să îmi țin corpul ocupat cu activități cu adevărat susținute. Probabil știți că, după seara asta, palmaresul meu în meciurile cu Rich a ajuns la 17-0. Apropo, mă bucur că există statisticieni. Practic, câștigând atâtea meciuri, le ofer locuri de muncă oamenilor. Statisticieni, psihologi, de-astea. Apropo, mi-am adus aminte cu nostalgie că ultima dată când am pierdut set cu Ricică eram în anul 2008, când Coco Gauff încă avea scutece. Și mai tare e că scorul la seturi e 44-3 pentru mine. Pe-alea 3 le-am pierdut în perioada aia a carierei în care credeam că la tenis e obligatoriu să stai 5 ore pe teren. Ghinionul lui Richie e că nu le-a luat pe toate în același meci.

Oricum, respect pentru organizatorii de la Paris, cu care mă înțeleg foarte bine și care au făcut toate eforturile pentru ca onoarea omului să rămână intactă în momentul în care au programat meciul la o oră la care nu pot asista spectatori.

IMAGO / Shutterstock

Altfel, Ricică mi-e drag. L-ați văzut cum se apleacă foarte jos pentru a bate mingea înainte de serviciu? Nu știu de ce face asta, dar cred că vine cu vârsta, v-am zis că de la un moment dat se cam defectează dioptriile și trebuie să te apropii un pic mai mult de ce vrei să vezi clar. Omul are o vârstă, na. Și eu am o vârstă, dar nu arăt asta. Fizic și psihic, sunt impecabil. Nimeresc din prima chilotul la serviciu și nu-mi văd încă toată chelia în oglindă dimineața. Sunt în parametri.

Îmi place să joc cu Ritch pentru că mă provoacă să îmi imaginez cum e să pierzi. Nu am prea trăit asta la tenis, dar îmi pot imagina, pentru că pierdeam mai mereu autobuzul de școală dimineața în Manacor. Eram însă mic pe atunci și nu mai știu exact ce simți în momentele alea.

Dar meciul a fost pe alocuri complicat. Ca de exemplu, punctul ăla de la începutul setului al doilea, după ce am câștigat 6-0 în primul. Punctul ăla lung, de vreo 20-25 de schimburi. Ăla a fost greu. Dar mă distrăsese Mischa Zverev, pe care l-am auzit vorbind în tribune pentru Eurosport. Explica pe îndelete cum te simți când joci cu mine și ce ar fi de făcut ca să mă bați. Asta e ca și cum aș da eu sfaturi cuiva care vrea să se-nsoare tânăr.

IMAGO / Shutterstock

Am fost atât de distras de treaba asta, încât în setul al doilea mi-a luat 10 minute să închei un game în care am făcut 5-2 și vreo oră cu totul să câștig setul. Nu neapărat pentru că a jucat Rich mai bine, ci pentru că eram cu mintea în altă parte. Vă spun cinstit, mă gândeam la rețeta mea de maioneză pentru salata boeuf. Am făcut acum ceva timp și nu mai știam exact câte ouă sunt necesare.

Cred că, per total, am făcut un meci decent spre acceptabil. Mă frustrează însă teribil că, după ce câștigi un set la 0, nu mai poți face nimic pentru a obține un rezultat mai bun. Simt că îmi scapă ceva în ecuația tenisului. Poate nu sunt chiar atât de bun. Poate pot mai mult de atât.

Roger Federer – Marin Čilić: 6-2, 2-6, 7-6(4), 6-2

Îmi place mult să mă uit la tenis. Nu prea am ocazia, chiar dacă ați putea spune „dar hei, tu ești jucător, vezi doar tenis”. Uite, în seara asta, de exemplu, nu am văzut. Mă tot uitam eu la Rich, dar nimic. Și mi se întâmplă des.

Cu Roger, însă, e altceva. Mă bucur că a revenit. Îmi era dor să îl sun și să vorbim despre meciurile noastre după fiecare meci pe zgură, fix atunci când știu că stă 3 ore în baie și freacă șosetele albe între ele până iese portocaliul din ele. După care spală cada. După care copiii. Și Xisca ar vrea copii, dar i-am spus să mai aibă puțină răbdare: acușica se face 2035 și mă retrag, exact cum i-am promis. Apropo, să nu pierd ocazia dacă tot scriu: vreau s-o salut pe Naomi și să-i transmit c-o înțeleg perfect.

Roger și Marin au jucat bine, pe cuvânt. Deși niciodată nu am înțeles exact de ce pensionarul ăsta de Marin insistă să se tot țină după noi prin turnee. Are deja 32 de ani, ce te mai ține-n priză? Ce te mai mână-n luptă? Și probabil ați observat și voi că, la fel ca Marin, sunt mulți băieți care au rămas captivi în povestea asta cu tenisul, deși eu, Roger și Nole credeam că am oferit toate informațiile necesare până acum. Mai trist e că sunt și copii tineri care se bagă în treaba asta cu elan, încearcă ce încearcă, dar ajung ca la maturitate să cadă atât de rău, încât să nu fie-n stare să-și câștige un amărât de meci în turul întâi, Dominic.

IMAGO / Shutterstock

Măcar Marin e civilizat. De aia nici nu am comentat niciunul nimic și l-am lăsat să-și ia US Open-ul ăla. Ce-mi trebuia mie, de exemplu? Nici nu mai știu ce am făcut în acel an. Asta și pentru că e mai ușor de ținut minte ce nu am făcut: nu m-am însurat și nu am pierdut la Roland-Garros. Dar, în rest, totul e în ceață. Apropo de ceață, mă entuziasmează jocul lui Roger. Sunt aproape sigur că va atinge vârful lui de formă pentru sezonul de zgură la vreo trei zile după ce iese în optimi. Meciul ăsta a fost doar încălzirea pentru marile lui performanțe aici, la Paris. Chiar dacă azi nu i-a prea mers reverul ăla superb al lui, speranțe mai există: în turul următor ar putea da de provocări cu adevărat mari. Ca de exemplu, cum ar fi să-i meargă bine tot jocul și să aibă de găsit altă scuză pentru care nu mai are chef de tenis pe zgură?

Apropo, nu știu dacă l-ați văzut, dar s-a certat cu arbitrul și cu Marin pe tema penalizărilor pentru depășirea timpului la serviciu. În primul rând, apreciez la Roger că știe multe limbi. Practic, suntem la același nivel la capitolul ăsta: eu știu că există, el le vorbește. Omul e bun la asta, am fost cu el într-o vacanță în Budapesta, când ne-am camuflat și ne-am costumat în turiști asiatici, și a comandat gulyas direct în maghiară. În al doilea rând, s-a ajuns la penalizări tocmai pentru că Roger nu știe să gestioneze astfel de situații: el depășește timpul alocat cu 3, maximum 4 secunde, dar nu așa se face. Dacă tot întârzii, întârzie, nene, astfel încât adversarul să nu stea în stres. Bate mingea, gândește-te unde pui logo-ul pe următorul model de tricou, nu știu. Dar lasă-i adversarului suficient timp să se așeze, să se gândească la cum i s-a părut Friends – The Reunion sau la cum ar putea reorganiza garajul ca să îi mai încapă încă un Taycan. Cică au ăștia de la Porsche vreo 4 versiuni și le vrea pe toate.

Amatori.

IMAGO / GEPA Pictures

Iga Swiatek – Rebecca Peterson: 6-1, 6-1

Nu zic că sunt răzbunător, dar cred că undeva în preistorie s-a întâmplat ceva între strămoșii mei și strămoșii suedezilor, că simt o jenă când mă gândesc la țara asta. Am înțeles că și prietenul meu, Florin Prunea, are problema asta. Se întâmplă uneori să mă trezesc fără să știu cum la IKEA, de unde cumpăr trei dulapuri doar ca să le dau foc în curte.

Nu știu de ce, dar îmi place orice meci în care suedezii pierd. La un moment dat am cumpărat toate biletele curselor aeriene interne din Suedia pentru o săptămână doar ca să-i văd pe suedezi cum pierd șansa de a-și face treaba în zilele respective.

Dar, în altă ordine de idei, îmi place și de Iga. E aproape ca mine. Amândoi suntem neam de bucșe: batem tot.

IMAGO / Shutterstock

Elina Svitolina – Li Ann: 6-0, 6-4

Mă bucur sincer când mai aud că în circuit există cupluri sudate. Cum sunt, de exemplu, Elina și Gael. Sau Dimitrov și înfrângerile.

Altfel, cu sau fără Gael, Elina joacă bine. Mai știam și că a existat la un moment dat în circuit o tipă pe care-o chema Li Na, dar acum am descoperit-o și pe Li Ann. A pierdut un set la zero, dar în treaba asta există mereu o parte bună: măcar știi că-n al doilea nu poți juca mai prost. OK, nici cu mult mai bine. Se anunță un turneu bun pentru Elina, mai ales că Gael a fost eliminat, ceea ce e tot timpul o veste bună pentru că nu mai are de pierdut aiurea ore câte 4-5 ore în tribună la meciurile lui.

Novak Djokovic – Pablo Cuevas: 6-3, 6-2, 6-4

Am fost foarte surprins să descopăr că Nole chiar își joacă meciurile ca să ajungă prin semifinale și finale. Eu credeam că, la fel ca mine și ca Roger, își bagă om cu ziua și apare, așa cum se cuvine, doar în vinerea de dinaintea weekend-ului cu finala.

În fine, îl știu de prea mult timp ca să fie necesar să mă uit la meciurile lui. Dacă nu și-a scăpat geanta cu rachete pe ficații vreunui arbitru și nu a organizat vreo chermeză din care tot Parisul să redescopere necesitatea profilaxiei pentru ciumă, înseamnă că a fost o zi normală și pentru Nole. Mergem mai departe.

IMAGO / Xinhua

M. Niculescu / J. Ostapenko – M. Kostyuk / A. Sasnovich: 6-0, 6-3

Cunosc foarte mulți români care stau în Spania și îmi place că oamenii ăștia au așteptări de la sportivii lor. În Spania e mai greu, pentru că ar fi foarte solicitant să susții în semifinale și finale atâtea echipe și atleți.

Mi-a plăcut combinația asta, Niculescu-Ostapenko. Pe Monica o știu de prin circuit, pentru că are un fel anume de a lovi și face lucruri speciale. Și e și un om bun: mă uit la cum a luat-o sub aripă pe Ostapenko. Am participat la o ședință foto alături de ea, în 2017, n-am înțeles nici până azi de ce. Mai ales că mă întreba mereu când vin sarmalele și când se fură mireasa. În fine.

V-am pupat, mă cheamă Xisca la spălat vasele. Vive la France, no?

Susține cronicile pe Patreon.

Aceste texte îți sunt oferite de:

Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.

2 Comentarii

Leave a Reply to Cristiana Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.