Roger Federer – Hubert Hurkacz: 4-6, 6-7, 0-6

Nu vă mai Hurkacz pe statui

Tenisul este pâinea noastră cea de toate zilele, iar Grand Slamurile sunt cozonacul. Și apoi, mai e Wimbledonul. Care e un fel de prăjitură făcută de o sută de cofetari școliți o viață-ntreagă la Paris și Londra, ca să scoată 100 de bucăți pe an. E păcat să ratezi turneul ăsta sau să pleci în vacanța fix când se joacă, pentru că aici e punctul culminant al sezonului. Aici e frișca și căpșuna și coniacul și atmosfera care chiar nu țin cont de Campionatul European de Fotbal.

Evident, mai sunt și fraieri care pleacă în concediu și ratează prima săptămână de iarbă londoneză, dar nu îi judecăm, că și-așa sunt vai de pălărioara lor.

Ieri ați ațipit la meciuri, noroc cu Hângănuț că v-a livrat cronică. Ei bine, promit că azi va fi invers: veți fi tentați să ațipiți, dar noroc că am avut meciurile tari. Evident, pe lângă meciurile tari au fost subiectele tari, care n-au neapărat treabă cu tenisul, dar totuși au. De exemplu, Rafa uitându-se ieri-noapte la Spania-Italia. Și internetul lunând-o razna că ce urât e în camera aia și ce naiba caută televizorul ăla în colț, și pernele alea și ”Ia angajează-ți, băi Rafaele, un designer interior dacă tot ne dai lecții!”

S-a alunecat, s-au jucat și rejucat mingi de meci, s-a plâns pe furiș și până și Ajla Tomljanović s-a distrat în tribunele de pe Central. A fost o zi plină, dar dacă-i întrebați pe fanii lui Fed, mai bine era goală. Mai bine ploua ca la Meghalaya, mai bine nu puneau englezii acoperișuri pe-acolo și așa mai departe. Dar nu-i întrebăm nimic pe fanii lui Fed, că au ăstia un chef de dialog mai ceva ca Haaland în interviuri.

În schimb, hai să intrăm în pâine. Pardon, în prăjiturica aia cu pretenții.

Cronicile de la Wimbledon îți sunt oferite de:

Karen Khachanov – Denis Shapovalov: 4-6, 6-3, 7-5, 1-6, 4-6

Shapo a sărit peste Paris ca să fie în formă la Wimbledon. Iar aici e o lecție pe care îmi permit să v-o pun în poală, numaidecât: odihniți-vă, prieteni! Munca-i muncă, dar pauza și meditația sunt bune. Investiți în corp și minte lăsându-le să huzurească pe malul stâng al nimicului, iar apoi profitați omenește de rezultate.

Așa, gata cu filozofia de baltă. Să trecem la chestii importante: ați văzut deja, s-a tuns Shapovalov. Așa că rămâne în sarcina mea să liniștesc domnișoarele: părul băiatului va crește la loc, nu e panică.

Foto: IMAGO / Shutterstock

Și n-a fost panică nici la 3-2 în primul set, când a trebuit să salveze 3 mingi de break și să se hodinească după alea trei duble greșeli. Shapo și-a ținut serviciul, a egalat la 3, iar pentru Khachanov s-a dovedit încă o dată că ocaziile sunt ca Dana Budeanu: se răzbună, fătălăilor: de la 40-15, Shapo face breakul și fuge cu setul.

Ce am învățat în ăștia 15 ani de când urmăresc, joc, citesc, scriu și mă cert cu familia pe tenis este că meciurile nu pot fi grăbite. La fel cum nu pot fi tărăgănate la nesfârșit de parcă ar fi un sezon de Homeland. Tenisul are ritmul său – precum ploaia, precum vântul, precum Claudiu Pândaru. Nu poți zori acest sport pentru că n-ai cum. E o lege a fizicii, așa cum sunt ale lui Ohm sau Newton. Tenisul este Lumea, el dictează. Noi gravităm dulce și paranoic în jurul lui, nu vice-versa. Sper ca măcar asta să asimilăm cât mai repede, că nu contează cum servești sau cum ții racheta, nu contează cu cine joci sau cine te-a bătut de 10 ori la rând în Băneasa. Tot ce contează este să fii acolo și să lași tenisul să te plimbe prin tot parcul de distracții, de la mașini bușitoare și montagne russe până la vata pe băț savurată la apus, când toți turiștii profani au plecat acasă.

A bătut Shapo în 5.

Foto: IMAGO / Shutterstock

Novak Djokovic – Marton Fucsovics: 6-3, 6-4, 6-4

E oficial: Fucsovics a câștigat Wimbledonul. În 2010, la juniori, dar tot e ceva. La seniori însă, e ceva mai greu. Totuși, el a arătat în primul set că atunci când e pus pe treabă, nu pierde timpul: era deja 5-0 după primele douăzeci de secunde ale meciului, iar spectatorii mai aveau un pic și se cereau evacuați de la așa masacru.

Noroc că Djoko a început să scârțâie un pic din tălpici, a alunecat de vreo două ori, și-a pierdut seviciul te-miri-cum, ca atunci când îți pierzi cheile de la mașină la coadă la înghețată și subit, AVEAM UN ALT SET!!! Doar că n-am avut. Djokovic este în stare să returneze oricând, oricum și la orice oră din zi. Probabil că e genul de om care returnează chiloții după ce-i poartă 3 luni. Atât de bun este omul ăsta. Iar la Kaufland, cam așa merge discuția:

– Bună ziua, sunt Djokovic, aș dori să returnez o pereche de chiloți cu bulinuțe.
– Sigur. Dar… sunt purtați?
– Doar 3 luni.
– Marilena, avem un domn Djokovic care vrea să returneze indispensabilii după ce i-a purtat.
– Păi ce zice?
– Zice ”aș dori să returnez o pereche de chiloți cu bulinuțe”
– Incredibil cât de bine pune problema! Sigur că-i poate returna fără probleme.

Foto: IMAGO / Shutterstock

Spectatori sărbătoreau fiecare punct al lui Fucs, însă era ca și când te-ai lăuda pe Facebook că ai slăbit 120 de grame într-o săptămână: e prea puțin, mă omule.

În afară, deci, de returul lui Nole, care a rămas cum a rămas, tot constant este, de atâția ani încoace, zbieretul lui Mo Lahyani. Când strigă ”Correction, ball was good!”, apăi te oprești, nene, iar cuvântul ”good” nu te liniștește deloc. Corectează ăsta ca profa mea de biologie dintr-a șaptea, pentru care teoria encefalului și a sistemului nervos erau chestiuni de viață și de moarte. Cineva a țipat la oamenii ăștia când erau mici de izbucnesc în halul ăsta, ca un Porsche la semafor.

Setul doi a fost mai echilibrat și am auzit de mai multe ori ”Advantage Fucsovics”, dar adevărul este că nicio clipă-n meciul ăsta maghiarul nu a fost în avantaj. În contratimp, da. Întins, învins, împins și împăcat cu soarta – toate da. Dar în avantaj, never.

Novak și-a permis chiar unul sau două șpagaturi, în speranța că va deveni suficient de popular și mainstream ca să facă puștii memes cu el. Dar n-a fost să fie nici de data asta. Singurii adolescenți care au auzit de Djokovic sunt ăia care primesc wild-carduri în calificări la turneele din Serbia. Iar singurii care-l plac cu adevărat sunt ăia care ajung pe tabloul principal.

Fucsovics a servit bine în condițiile în care juca cu cel mai bun dintre cei mai buni, iar cu brandul ăla incredibil chiar a făcut ravagii de câteva ori (pentru fanii lui Roger: când spun brand, nu mă refer la Moet sau Rolex, e vorba de mușchiul biceps brahial – Musculus biceps brachii – fuziform, puternic, așezat pe fața anterioară a brațului, imediat sub piele, la care Federer se holbează pe șestache când joacă cu Nadal).

Nole este deci într-o nouă semifinală, mâine într-o nouă finală, iar duminică, știți voi. Va fi egalitate la 20, iar Big 3 vor ieși într-o conferință comună în care vor anunța că se retrag toți odată, ca să dea o lecție chibiților fără viață care nu mai știu altă dezbatere decât cea de #GOAT.

Foto: IMAGO / Shutterstock

Roger Federer – Hubert Hurkacz: 4-6, 6-7, 0-6

Ok, asta a durut. A durut ca mingea aia pe care-mi am luat-o în ureche când eram mic. Doar că atunci aveam o consolare: fusese vina mea, că mă uitam la părul lung și castaniu al Anei Dumbravă, în loc să fiu atent la antrenament. Dar acum? Acum ce vină am eu, Doamne, că Federer face DOAR sferturi la Wimbledon? Ce vină am eu, Bunuțule, că trebuie să îndur un 6-0 în Templu? N-am nicio vină, deci spuneți-mi voi cui să cer daune morale și fizice? Că o înfrângere de genul ăsta te lovește și sub coase, și sub iris, și sub centură, nu doar la corazon.

Și chiar am avut nevoie de o vreme până să pun degetul arătător pe tastatură ca să scriu rândurile astea și să fac haz de necaz. Ăsta e adevărul: uneori, sportul alb mai dă și seri negre. Pentru unii. Că pentru alții, e doar seară obișnuită în care ținem toți cu Danemarca.

Foto: IMAGO / Shutterstock

În orice caz, probabil până și polonezii s-ar fi putut lipsi de măcar acel 6-0 care a fost greu de privit. Însă asemeni vieții însăși, dragii noștri, setul s-a terminat repede. Cum ar spune PRO TV-ul, iată o listă de chestii care durează în general mai mult decât a durat setul ăsta:

  • Un Taycan ajungând la 100 de km/h
  • O căsnicie în familia Tăriceanu
  • Șică Orban fumând un pachet de țigări în pauza de masă
  • Imprimanta mea scoțând pe gură un A4 pe care scrie ”Banii n-aduc fericirea, da’ e bine să-i ai ca să joci tenis”
  • Regina Angliei dându-și ochi peste cap când vede cu cine joacă băieții în finală.

Ok, ne oprim aici și tragem concluziile ca niște adulți ce suntem. Acesta nu a fost ultimul Wimbledon al lui Federer. Scopul, a spus-o după meci, este să joace în continuare. Dar la vârsta lui, după ce ai prins ca Forrest Witaker în ”The Butler” vreo 10 președinți americani, nu știi niciodată ce urmează.

Ne regăsim în abordarea înțeleaptă a Maestrului Nostru, că și noi am ajuns la o vârstă. Dar atâta vreme cât el joacă, Porsche-ul joacă lângă noi, iar echipa de cronicari continuă să-și facă programul în funcție de Slamuri, o să ne găsiți tot aici.

Foto: IMAGO / Shutterstock
Foto: IMAGO / Shutterstock

Matteo Berrettini – Felix Auger Aliassime: 6-3, 5-7, 7-5, 6-3

N-ai ce să faci cu copiii ăștia, care au impresia că știu tot și pot să facă tot. Ei bine, în cazul lui Berrettini, pare să fie adevărat. Adică nu câștigi 10 meciuri consecutive pe iarbă fără să spargi niște ouă. Nu câștigi 22 din ultimele 24 de meciuri pe iarbă fără să rupi pe genunchi niște clișee de genul ”italienii să rămână, nene, la macaroane și zgură”.

Mă gândeam că poate ar fi mai bine pentru toată lumea (i.e. pentru mine) dacă Felix ar câștiga meciul, dar asta înainte să iau parte la scufundarea Titanicului elvețian cu câteva zeci de minute înainte. Dar Matteo este suficient de arogant și de bun încât nu se mai mulțumește cu locul 2. Mă rog, la tenis, că-n viața amoroasă… să vii după Kyrgios…

Au fost multe puncte faine în meciul ăsta, dar parcă niciunul mai simpatic decât mingea de meci. Când italianul a aruncat racheta să sărbătorească și a ieșit ca după un gol din offside la care te bucuri cu brigada în colțul terenului până-ți dai seama că e țeapă.

Până la urmă, la doar 25 de ani, Berrettini e deja unul din cei mai buni italieni din istoria țării sale. Pietrangeli are vreo 5 semifinale de Slam, Panatta are 3, iar Barazzutti două. Al nostru tocmai a bifat-o și el pe a doua aseară, iar la cum joacă, ar fi bine să ne punem ceasurile să sune măcar în a doua săptămână de US Open.

Urmează fetele la rând, unde banii mei de Monopoly sunt pe Pliskova anul ăsta. Dar până atunci, nu uitați de singurele substantive care contează cu adevărat, prieteni: pace și drilluri.

Foto: IMAGO / Shutterstock

Susține cronicile pe Patreon.

Aceste texte îți sunt oferite de:

Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.

2 Comentarii

  1. Mi-a părut (un pic) bine pentru succesul uriașului blajin si timid din Polonia, dar mi-a părut foarte rău pentu înfrângerea in acest meci, in acest mod, a legendarului Roger Federer. E așa un soi de tristețe universala in fata inexorabiluluii „fugit inreparabile tempus”. Pentru cei care iubesc tenisul, imaginile cu Roger Federer retrăgându-se grăbit pe culoarele de la Wimbledon cu bagajele in spate, nu pot fi altfel decât dureroase. Ar fi fost frumos sa ajungă până în finală, dar se pare că totuși acest amănunt nu mai era posibil, timpul ne mai având răbdarea necesară pentru astfel de sclipiciuri. Roger Federer rămâne jucătorul cu cel mai frumos joc de tenis din toate timpurile. Ar fi o amară ironie a sorții ca finalul carierei sale să fie consemnat printr-un set pierdut cu 6 la 0 tocmai la Wimbledon, arena al cărui master incontestabil a fost si va rămâne. Să speram că va avea putere si va găsi o cale pentru a veni la US Open, acolo unde, mai mult ca sigur, alături de Novak Djokovic, vor veni si Rafael Nadal si Andy Murray, un bun prilej de a-i reuni, poate pentru ultima oară, in ultimul mare slam al anului de gratie 2021, pe toți cei patru mari corifei si zei ai tenisului.

Leave a Reply to Filip Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.