Diego Schwartzman – Dominic Thiem 7-6, 5-7, 6-7, 7-6, 6-2

Diegocentric

Dacă ediția asta de Roland-Garros ar fi fost o pâine, ar fi fost o baghetă cu coajă crocantă și coaptă perfect cumpărată de pe Avenue Bosquet, dar care la interior e udă, moale, grea și plină de șuruburi autofiletante. După ce că turneul a rămas fără majoritatea favoritelor de pe tabloul fetelor, nu trece nici măcar o zi fără ca măcar una dintre jucătoarele cu pedigree să fie scoasă-n decor. Și nici măcar nu mai e nevoie să se întâmple asta mult timp, pentru că am ajuns la momentul în care doar Petra Kvitova a rămas în picioare după ce taifunul generațiilor noi a transformat Roland-Garros în grădiniță cu program prelungit.

Astăzi a fost rândul Elinei Svitolina să semneze propria sentință la evacuare. Și, așa cum s-a întâmplat și-n cazul celorlalți căluți pur-sânge, și Elina a explodat cu zgomot în fața argetiniencei Podorska și a lăsat în urmă ditamai ciuperca.

Dar povestea zilei vine de la băieți. Pentru că după un meci care a durat un sfert de zi, Diego Schwartzman a demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că mărimea nu contează. Sau contează cât timp vorbim de dimensiunea pasiunii și a încăpățânării care-ți permit să-ți agăți pe pereți trofee de vânătoare pe care le-ai răpus cu propria unghieră.

Diego i-a bătut pe zgură, în ultimele două săptămâni, pe Rafa Nadal și pe Dominic Thiem. Măcar un om de pe Planeta asta să poată să spună cu mâna pe inimă că 2020 n-a fost un an tocmai nasol.

Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de:

Nadia Podoroska – Elina Svitolina: 6-2, 6-4

Deși numele său ar putea să evoce excursii virtuale undeva în triunghiul bermudelor speranțelor din tenis pe care-l formează Cracovia, Kiev și Moscova, Podoroska a mâncat parizer de la același magazin de cartier cu Leo Messi la Rosario, în Argentina, chit că rădăcinile i se-ntind pe sub Oceanul Atlantic până la Kiev. Cocoțată pe coteț la prima sa prezență pe tabloul principal de la Roland-Garros, Podoroska a jucat astăzi de parcă Chatrier-ul a fost construit după propriile planuri, iar zgura de pe arena principală a fost concasată bespoke ca să se potrivească perfect în rizurile de pe talpa pantofilor săi.

Embed from Getty Images

Dacă ne-ntrebați de unde-a apărut fata asta cu 23 de solstiții la cingătoare care înainte de turneu înota contra curenților locului 131 mondial, nu prea știm să vă dăm răspunsuri clare. Poate doar pauza din pandemie să aibă ceva indicii. Obișnuită cu mâlul calificărilor și cu turnee de a treia mână prin toată lumea, Nadia ia de obicei bătaie urgent prin fundul grădinii înainte de a scoate capul să respire aer curat în WTA. Un exemplu bun al traiectoriei sale cârlionțate este faptul că anul trecut, când zeițele se pregăteau să se stropșească reciproc la Roland-Garros 2019, Podoroska lua bătaie de la fata noastră Laura Paar 4-6, 2-6 în primul tur al calificărilor de la Nurnberg.

La RG-ul ăsta, ea vine de pe țeava lungă și obositoare a calificărilor, meciul cu Svitolina fiind al optulea pe care l-a jucat la ediția 2020 a Open-ului francez. Printre altele, i-a ars chiulasa lui Jaqueline Cristian în al doilea tur al calificărilor (6-0, 6-4), a pierdut până acum doar două seturi, a intrat în semifinale ca Ștefan în Cetatea de Scaun a Sucevei și în ritmul ăsta avem șanse masive s-o vedem pălmuindu-se singură năucă sâmbătă pe Chatrier, pentru că în semifinale are meci cu Iga Swiatek. Ar fi primul jucător din istoria Slam-urilor moderne (adică din 1968 încoace) care coase toată tarlaua, venind din calificări până-n finală.

Embed from Getty Images

Singurul necăjit în toată povestea asta ar fi putut să fie săracu’ Schwartzman, care s-a chinuit degeaba de vreo 10 ani să facă ziarele de acasă să-l laude cu patos. Și fix când forțează și el accesul între băieții cărora le plouă-n cupele lăsate pe-afară din lipsă de spațiu în camera trofeelor, o tipă cu nume de nota 10 vine și-i fură carnea din ciorbă. Ca-n sălbăticie, nene. Deci era evident că Schwartzy trebuia să scoată din joben ceva foarte special în sfertul cu Dominic Thiem, care urma să continue ziua de tenis de pe Chatrier. Și, cum ar zice americanii, Diego fucking delivered, baby.

Diego Schwartzman – Dominic Thiem: 7-6, 5-7, 6-7, 7-6, 6-2

Unul dintre puținele lucruri bune pe care ni le-a dat virusul ăsta e că ne prinde după-amiaza de marți pe-acasă când se joacă sferturile de la Roland-Garros. Și că, în ciuda insistențelor șefilor și a tuturor ședințelor video prin Teams, Skype, Zoom și alte șezători moderne, nu te oprește nimeni să-ți lipești ochii de televizor vreo 5 ore pentru a vedea cel mai bun meci de tenis pe care l-a născut momârlanul ăsta de an altfel destul de împuțit ca prezență fizică.

Ce meci a fost ăsta, fraților! E adevărat că Thiem a intrat în partidă cu ochii mici, abia trezit din somn după ce-a dormit 48 de ore după meciul din optimi cu Hugo Gaston, dumnezeul scurtelor. Dar n-a fost nevoie decât de fouă sprinturi ale lui Diego pentru ca Domi să caște ochii mari, să ridice din sprâncene și să-și umfle obrajii a năcaz.

Embed from Getty Images

Acolo, prinși între gloanțele primelor mingi care măsurau lungimea tușelor ca un aspirator automat care-și calculează zona de acțiune, am dedus că meciul ăsta n-are cum să se termine repede. Diego, care a luat Parisul la pase după ce l-a bătut pe Nadal pe zgură la Roma, stătea agățat cu dinții de fiecare minge ca un câine de vânătoare de pradă, în timp ce Thiem a băgat urgent placa răbdării când a văzut că pe Schwartzman nu-l poți trimite la plimbare cu două palme aruncate la derută.

De aici s-a născut un meci în care fiecare punct a avut o poveste numai bună de un scurtmetraj capabil să ia premii la Cannes. Ajungea să-ți iei ochii de pe meci pentru 30 de secunde pentru că ai primit un mail urgent și-ncepeai să-ți dai palme pentru c-ai pierdut cel mai frumos schimb de mingi al meciului. Și treaba asta a continuat punct după punct, game după game. La un moment dat, prin setul al doilea, am avut un game pe serviciul lui Schwartzman care a durat cât o jumătate de repriză la fotbal. Săracii fotbaliști ar fi căutat aer ca plătica prin iarbă dacă-i punea careva să bage sprinturi și schimbări de direcție fără întrerupere vreo 20 de minute.

Embed from Getty Images

N-a fost un meci cu un câștigător și un înfrânt. La 2-2 la seturi, când niciunul dintre seturi nu fusese mai scurt de o oră și băieții transpiraseră deja echivalentul debitului Dunării la Cazane, m-am lăsat pe spătarul scaunul de birou și mi-am adus aminte de discuția eternă dintre cei care consideră că-n tenis e mai importantă poziția de număr 1 mondial și cei care bagă mâna-n manșetă că un titlu de Slam e de fapt vârful cariocii. Așa că am proclamat de la mine putere că titlurile și gloria or fi importante, că nu-ți dă nimeni salam la supermarket pentru că te laudă Meșter pe internet. Dar pentru a fi un jucător mare n-ai nevoie decât de un teren de tenis bun și de o zi în care toate meciurile din jur de la Roland-Garros sunt oprite din cauza ploii. Și acolo, în momentele alea în care toți ochii sunt basculați pe jocul tău, să alergi până-i scoți fire albe printre șuvițele blonde omului care a câștigat US Open-ul cu trei săptămâni mai devreme.

Embed from Getty Images

Următoarea gară pentru Diego? Rafa Nadal. Un meci pe care vă garantez că patronul Roland-Garros-ului îl privește încă de pe-acum ca pe-un maraton. Îl așteaptă 42 de kilometri în care va vizita toate anotimpurile, va da piept cu un adversar care-i va râde isteric în față la fiecare bornă și va fi nevoit să se scuture deunul dintre puținii jucători din clasamentul ATP al căror joc nu seamănă cu o partidă de box, ci cu una de flipper.

E ceva în apa care curge la robinet în Argentina care-ți vâră-n oase praf de geniu dacă ai între 1.65 și 1.70. E un echilibru natural pe care natura îl reușește cel mai bine în patria în care oamenii nu știu să fie mici. Țara în care înalții-s blânzi și piticii-s suflați cu har.

Embed from Getty Images

Rafael Nadal – Jannik Sinner: 7-6, 6-4, 6-1

Cam așa arată rezultatul unui meci în care Rafa a fost în sfârșit pus în dificultate la Roland-Garros, băgat la colțul ringului şi pe alocuri chiar troncănit cu niște pumni.

3-0. Cu 6-1 în setul al treilea.

Dar primele două seturi au fost unele dintre cele mai grele pe care le-a jucat Rafa la Roland-Garros in ultimii ani. Băiatul ăsta, Sinner, a făcut tot ce n-au făcut 90% dintre adversarii lui Rafa la Paris. Și i-a ieșit partea cu atitudinea. Cu scorul mai așteptăm. Nu mult, la cum a arătat astăzi, dar se mai învârte o dată în jurul aeroportului și ne auzim după.

Embed from Getty Images

Aceste texte îți sunt oferite de:

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

2 Comentarii

  1. Uluitor, năucitor ce a jucat Diego cel uriaș, cu o precizie și un rafinament de armonia sferelor… Și o cronică pe măsură… Mulțumim!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.