Roland-Garros, faza pe tușă. Așii lui Crăciun: Un splendid poem despre orizont

La zi, putem consemna că Simona Halep a câștigat cu Iga Swiatek (are un viitor poloneza, dar deocamdată nu) în ceea ce orice iubitor al sportului știe că a fost un galop de sănătate. 

Bună dimineața Căpitanului Evidență, care ține să informeze că domnișoarei Halep i se potrivește Parisul. Bravo, Căpitanule, ai stil. 

Mergând mai departe cu observațiile de bază, să remarcăm că au trecut anii și Simona s-a schimbat. E o categorică schimbare în bine. 

De la finala cu Șarapova din 2014, trecând peste cumpăna cu Ostapenko din 2017 și victoria de anul trecut cu Stephens, tenisul Simonei s-a rafinat și pe zgură devine, când și când, strălucitor. 

Strict tehnic, Simona și-a însușit arta scurtelor care nu suportă replică, a învățat să atace, urcă la fileu fără teama de altădată, ba chiar și serviciul arată altfel. 

Și mai important, însă, psihic, Simona a făcut trecerea de la statutul de campioană la acela de mare campioană.  

Domnișoara Halep știe bine acum că este o mare campioană și se comportă în consecință. Îți trebuie ceva curaj să faci acest pas – îndeobște, așa cum ne arată întreaga istorie a sportului, este pasul cel mai greu. 

Embed from Getty Images

Parisul, vara 

Campioni au fost mii pe pământ. Marii campioni însă ne dau legendele. Și dacă tot am ajuns până aici, pe partea poetică, să consemnăm că nu doar Parisul i se potrivește Simonei Halep, ci și vara, vara – când vântul e ușor și albastrul cerului e mai crud, mai tare, mai înalt. Tenisul marii campioane este, dacă știi să îl privești, și un splendid poem despre orizont. 

Fiindcă e ceva cu oamenii care pleacă în viață de la malul mării, chiar și când ei nu o știu, chiar și când ei nu o vor, întotdeauna e ceva. Au un alt fel de a privi orizontul. 

Apoi, toate femeile din lume știu sau ar trebui să știe că Parisul, vara e cel mai frumos loc de pe pământ. 

Mă intrigă, de ani de zile, că nu e nimic oriental (în afara numelui care ne indică fie o unitate turcească de măsură, fie splendidul oraș sirian Alep, astăzi cotropit de nebuni) la domnișoara Halep. 

Căci ea nu se resemnează și nu contemplă filosofic trecerea tuturor ocaziilor de a face ceva – lasă, bre… Ea este toată un act de voință, de acțiune. 

Embed from Getty Images

Cum să ai un Roland-Garros ușor

Sigur că, până acum, Simona Halep a avut un turneu mai degrabă ușor, ceea ce le îngăduie cârcotașilor să mănânce și ei o pâine. Numai că. 

Numai că această lejeritate a tabloului este consecința celui mai important dintre harurile cu care domnișoara Halep a fost înzestrată. Constanța.

Numărul 1 mondial încă dinainte să triumfe în vreun mare turneu, Simona Halep este parcă de o viață între primele jucătoare de tenis din lume. 

Nu, nu ni se pare. Chiar așa se întâmplă: Simona Halep este o veterană a excelenței în clasament, iar felul în care se distrează astăzi cu copile care abia au atins majoratul nu e o întâmplare. 

În jurul ei s-au tot schimbat mari jucătoare, s-au ridicat spectaculos și au căzut iute, dar Simona Halep a rămas acolo sus, fără să amețească, fără să se prăbușească, fără să-și piardă nici suflul, nici sufletul, nici zâmbetul, nici obsesia pentru autodepășire. 

Frumusețea tenisului feminin stă chiar în fluiditatea cu care ni se propun staruri pe care le uităm până vara viitoare. 

Constanța aceasta, însă, constanța a făcut-o pe Halep să fie o mare campioană, mai mult decât Cahill și toți ceilalți antrenori ai fizicului și ai psihicului.

Embed from Getty Images

O picătură pe un drum dificil și extraordinar

Halep nu e o flacără, nu e o simplă izbucnire de orgoliu, e o picătură obsedată de destinul ei de picătură – nu mai e deloc poetic, dar ea nu-și poate împlini destinul decât prin și mai multă muncă.

Doamnelor și domnilor, știrea e că Simona Halep s-a maturizat. A învățat să nu se mai epuizeze înaintea ultimilor metri din fiecare Everest, e tot mai înțeleaptă și avem încă multe lucruri bune de învățat de la ea, dacă tot o privim atât la serviciu.

Nu îmi ies din minte cuvintele pe care le-a rostit la finalul primului ei an încheiat ca număr 1 mondial. Cuvintele acelea cu care și-a descris drumul până acolo: dificil și extraordinar. 

Nu sunt puțini oameni care să fie în stare să folosească mai exact adjectivele acestea. 

Dificil și extraordinar – chiar așa. 

Aceste texte îți sunt oferite de:

Andrei Crăciun nu se pricepe la tenis, cum nu se pricepe la niciun sport, ceea ce îi dă frumosul avantaj de a privi întrecerile cu ochiii copiilor: ca pe niște miracole. Se uită, totuși, la tenis de zeci de ani (fiindcă are și el, de-acum, o vârstă). Nu crede în jucătorii cei mai buni din toate timpurile, pentru că nu a apucat decât timpurile personale. Iar în timpul care i s-a dat, imun la toți specialiștii și la toate ierarhiile riguros întocmite, consideră că nu a mai fost nimeni (și nici nu va mai fi) ca Andre Agassi.

Ca să vă dați seama care e nivelul la care discutăm, finala sa preferată de Grand Slam s-a întâmplat la Roland Garros înspre sfârșitul secolului XX: o încleștare Sergi Bruguera-Alberto Berasategui. Și mai rău: în ultimii ani, în plină epocă de aur Federer-Nadal-Djokovici, jucătorul său preferat a fost cehul Štěpánek, pe care îl asemuiește, din motive inexplicabile, lui Joe Limonadă, nu-l știți dumneavoastră, un erou cehoslovac de filme western.

7 Comentarii

  1. Merita laude Simona…chiar merita. Minunat zis de zis si de scris !

  2. Un poem splendid, o binemeritată laudatio, despre Halep numai la superlativ necondiţionat!

  3. Cronica este despre Simona, dar si despre ceea ce ar trebui sa invete copiii si tinerii nostri de la Simona !

Leave a Reply to Catalin Pintilie Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.