#secrettweetmeet – Für Elise

– Băi, cum ar fi dacă am strânge bloggerii importanți pe care-i cunoaștem pentru a filma o versiune proprie a clipului Cele două cuvinte al celor de la Taxi?
– Foarte tare. Hai să facem.

Dialogul de mai sus a fost surprins undeva într-un colț de internet la începutul lunii decembrie 2010, adică acum trei luni. Un sfert de an. De atunci și până acum s-au întâmplat atâtea lucruri, încât nu risc să vă plictisesc cu poveștile acestora. Un lucru e însă clar: 25 de bloggeri au realizat un lucru mare. Și nu, nu e vorba de clipul pe care îl vedeți mai sus, ci de faptul că din Social Media pot să iasă povești frumoase, proiecte frumoase, dacă cei implicați înțeleg că lucrurile bune se fac împreună.

Fiecare am muncit pentru o fată care primește acest clip drept cadou cu ocazia Dragobetelui. Pentru că suntem români și pentru că e bine să ne respectăm noi pe noi înșine. Cadoul meu merge, evident, înspre Eliza mea. Deci #secrettweetmeet nu mai este secret, ci cadou. Un cadou care, trebuie să recunoască și ea, a fost greu de ținut sub cheie. Greu de tot.

Dacă până acum am ținut să le mulțumesc unor oameni în privat, mă bucur că acum pot să îi felicit în public. Felicitări, deci, următorilor:

Toma. Pentru că degeaba ai flacără, dacă nu ai lemne.
Cristina. Pentru că degeaba ai flacără și lemne, dacă nu ai oxigen.
Echipa Tabu. Pentru că și-au transformat o sâmbătă liberă într-o vizită la Grădina Zoologică :) Și au scris și un prim material dedicat #secrettweetmeet.
Alex Trăilă. Pentru că a înțeles că expresia “A fost foarte bine, mai facem o dată” este egală cu mai puțini nervi ulterior.
Bimus. Pentru că a buchisit frame-uri, a gândit lucruri și a expus idei. Și pentru că a făcut vreo 15 versiuni finale-finale-finale. Pe cuvântul meu. Înainte de cea finală. Care a fost înainte de cea finală-finală.
Dan Teodorescu. Pentru că s-a implicat de parcă ar fi fost clipul său de doctorat și pentru că a ținut la detaliile care fac la final diferența. Probabil așa se explică anumite lucruri frumoase create de trupa lui.

Felicitări merg către toți cei care au apărut în film și are au rezistat cu stoicism și fără a crea incidente în lumina rampei și sub ploaia de vorbe și indicații. Plecăciuni până la bombeuri, domnilor.

Bobby VoicuAndrei CismaruAlex Ciucă (Hoinaru)Andrei “Bicky” BăicoianuIonuţ BunescuMarius “Make” MatacheAdi ZăbavăLaurenţiu BuicăCristi DorombachBogdan MarinAlex TunaruAlex CîrsteaŞtefan MurgeanuAuraş MihaiSorin GrumăzescuClaudiu CiobanuAdrian CiubotaruCristian “Chinezu” China-BirtaDaniel StancuAlin “Pandutzu” PandaruRobert AntonescuLucian MarinVlad Dulea.

Eliza. Pentru că de la ea a pornit ideea care a dus la acest clip.

P.S. Apropo de clip, Trupa Taxi își lansează albumul nou, care se numește – evident – Cele două cuvinte, în această seară în Jukebox. Detalii aici. Evident, bloggerii din clip vor fi acolo. Și, din ce am înțeles, vă vor face chiar și o surpriză. :) Alta.

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

27 Comentarii

  1. Mircea, da nu postezi si filmuletul aici?

    Oricum, geniala ideea, felicitari. Uite astea is momente frumoase ale blogosferei la oricine si-ar fi dorit sa participe.

  2. :))))) Esti cel mai taaaareeeeeeeeee!!!!!
    … unendlich viel!

    Multumesc

  3. Jeane, toata ce toate, ideea a fost frumoasa, da’ nu puteai sa gasesti si tu o trupa care chiar cinta ceva?! :)

Leave a Reply to Piticu21Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.