Serialul meu, oamenii mei, viaţa mea

E arhetipul medicului în serialele TV. Hawkeye Pierce a devenit un izvor de inspiraţie pentru toţi cei care au încercat să joace roluri de doctori. Uitaţi-vă la Greg House, e cel mai recent şi bun exemplu. Vedeţi umor, vedeţi ironie, vedeţi valoarea, vedeţi aroganţă, vedeţi un prieten bun, vedeţi un şef, vedeţi o echipă? Toate acestea sunt doar câteva dintre caracteristicile care se regăsesc în Hawkeye.

M*A*S*H a fost un model şi deţine şi astăzi, după atâţia ani de la lansarea sa, după ani în care mulţi dintre oamenii din serial s-au stins, recordul de rating pentru un episod al unui serial. Ultimul episod al serialului, difuzat în 28 februarie 1983, a fost vizionat de 106 milioane de oameni, vreo cinci Românii puse cap la cap. Şi toate astea după ce primul sezon a avut ratinguri mediocre şi lumea a gustat într-adevăr M*A*S*H doar atunci când primele episoade s-au difuzat în reluare.

Dar cifrele nu contează. Dacă vă veţi uita la M*A*S*H, veţi vedea glume atât de inspirate, de proaspete, de plăcute, de interesante, încât actualii comici de la TV vi se vor părea nişte rămăşiţe incomparabile. În serialul american veţi vedea personaje care cuprind toate tipologiile lumii într-un singur loc, veţi vedea dialoguri care îmi dovedesc de fiecare dată că pot să fie spumoase şi inteligente şi fără apropouri genitale. Tot acolo veţi vedea, în ultimele dintre cele 11 sezoane, un serial care poate să treacă dintr-un registru comic într-unul grav fără a afecta coloana vertebrală, fundaţia logică a ideii iniţiale. Veţi vedea cum schimbarea unui personaj cu un altul nu produce criză, ci aduce un element nou care ghidează întregul sistem al poveştii spre coordonate noi. Deloc greşite.

După ce am văzut întreg serialul când aveam 12-13 ani şi mi s-a părut senzaţional, am revăzut întreaga serie M*A*S*H în prima parte a anului trecut, iar acum i-am dat drumul din nou. Îmi place, mă identific până la un punct cu unele personaje de acolo, mă simt de-al lor. Probabil că ăsta a fost marele merit al acestui serial, care descrie realist viaţa unei unităţi medicale mobile în timpul războiului dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud de la începutul anilor ’50. Deşi este foarte clar că întâmplările prin care trec personajele serialului sunt mai mult decât neplăcute, deşi vezi că în jur are loc un război, deşi vezi ce înseamnă ceea ce ei numesc “meatball surgery”, deşi neajunsurile de acolo sunt eviednt mai mari şi mai multe decât elementele care te-ar atrage într-un astfel de loc, ţi-ai fi dorit să te afli acolo, în mijlocul unor astfel de oameni. Deşi filmul pictează în culori gri un război cretin între două naţii identice pe care le desparte doar logica politică, ai vrea să fi fost acolo, cu “şeful” Hawkeye,  partenerul Trapper, radarul Radar, cretinul Frank, frumoasa Hot Lips Houlihan, idiotul frumos Henry Blake sau, mai târziu, cu calculatul B.J, nebunul Klinger sau cu egocentricul Winchester. Să fii acolo, să mănânci cu ei la popota aia înfundată cu mâncare fără gust, să faci duş între scânduri şi să dormi în Mlaştină (sau The Swamp, cum îi zice Hawkeye cortului lui).

Probabil că M*A*S*H va rămâne mult timp de acum înainte cel mai bun film serial pe care l-am văzut. Ştiu, sunt multe altele, fiecare cu profilul său, dar aici vorbim de altceva. De un tot unitar, de unul dintre puţinele filme care au adunat la final mai mulţi telespectatori decât o făcuse până atunci. Până la urmă cât de bun poate fi un film dacă, la 40 de ani de la premiera sa, un tip român aşteaptă fiecare seară pentru a mai vedea – pentru al doilea an consecutiv – ce tâmpenii au mai pregătit personajele sale?

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

3 Comentarii

  1. Mi-a plăcut la nebunie serialul: umor de calitate, actori buni. Mai ţin minte una din replici:- vreau un martini mare.
    -cât de mare?
    -imaginează-ţi măslina cât o minge de bascket.

    • Ehe, câte replici epocale scot oamenii ăștia!… Cred că s-ar putea scrie o carte cu și despre asta.

  2. ultimul episod a avut mult timp cel mai mare rating din istoria televiziunii americane. in momentul de fata este pe locul 5 all-time, avind in fata doar patru Super Bowl-uri. in acelasi timp, este singura transmisie TV din Top 10 all-time la americani, care… nu este un Super Bowl!

Leave a Reply to Grapefruits Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.