Până acum câţiva ani, taximetriştii din Bucureşti aveau ştaif şi te recunoşteau înainte să intri în maşina lor. După accent, probabil. Dacă nu erai din zonă, te gineau mai rapid decât o face un psiholog şi, dacă păreai numai bun de dus de nas, te rupeau la bani învârtindu-te aiurea. Bineînţeles, depinde de şofer, dar cei puşi pe produs reuşeau să se descurce astfel aşezându-se strategic în faţa coloanelor de la gară, în faţa aeroportului (când se putea) sau în autogară, acolo unde era imposibil să nu scoţi un ban frumos.
Timpul a trecut, iar oamenii s-au cizelat. De ambele părţi. Ăştia care ajung la gară evită taxiurile ca dracu’ usturoiul, iar atunci când au neapărat nevoie de maşinile galbene se strofoacă să-şi găsească, undeva în interior, resurse de limbă. Sau tac pur şi simplu. Taximetriştii s-au mai “cizelat” prin faptul că au apărut mulţi tipi noi în peisaj, unii care habar n-au în ce oraş conduc, deci nu prea au cum să te fure. Dar asta e altă poveste.
Ce vreau să subliniez este că am observat o strategie relativ nouă prin care taximetriştii plini de avânt proletar încearcă să te “citească”. Mesajul se ascunde în spatele unei întrebări aparent normale, dar care la ora 3 sau 4 dimineaţă, în drum spre aeroport, nu are absolut nicio logică. “Pe unde vreţi să mergem?” zic ei, ascultând apoi atent să vadă dacă recunosc în indicaţii un tip care n-are nicio treabă cu oraşul. De obicei, când primesc astfel de întrebări în contexte complet cretine, în care ele nu se explică, le răspund simplu şi calm: “Sunt din Bucureşti, e ok. Luaţi-o pe unde vreţi”.
În 99% dintre cazuri, omul tace şi-şi vede de drum pe cea mai scurtă rută.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
