Sorana Cîrstea – Daria Kasatkina: 6-3, 6-2

Daria la pătrat

La fel ca o cafea tare, tenisul te ia de guler, te ridică în tavan până la înălțimea la care poți privi în ochi paianjenul din pânza de la colțul peretelui și apoi, când îi convine, te invită să testezi veșnicia legilor gravitației. Și toate astea într-o zi lungă de la Roland Garros, în care s-a muncit aprig, cu energia cu care ai putea transforma o țară în curs de dezvoltare într-una cu prognoze de stabilitate pentru următoarea sută de ani.

Cronicile de la Roland-Garros îți sunt oferite de:

Sorana Cîrstea – Daria Kasatkina: 6-3, 6-2

Nebunia începuturilor și energia unui chip fără riduri sunt chestii supraevaluate grav în sport. Tinerețea e un argument care să susțină o mai bună calitate a exprimării sportive mai ales pentru atleții care, în timp ce îmbătrâneau, nu au reușit să croșeteze și pe alte direcții. Pentru toți ceilalți foarte puțini care, în timp ce-și adună fire albe-n creștet, adaugă și găleți de soft skills numai bune pentru vremurile astea, înaintarea în vârstă e portofelul cu Bitcoin căruia i-am pierdut parola și apoi am regăsit-o.

Iar Sorana e astăzi exact în halta asta și descarcă. Privirea nu mai caută scandal cu propria boxă, ci rețetarul pentru o nouă scânteie care să producă fisiunea nucleară dintre dorință și putință. Bucuria unui punct câștigat nu îi mai aduce game-uri în care mingile circulă cu marjă de eroare de un metru, ci privirea omului care a găsit un pahar de petrol în curte, dar are în șură și trei sonde cu care să foreze și un plan pe 100 de ani pentru protejarea naturii de pe dealul pe care lucrează.

IMAGO / ZUMA Wire

Dar poate cel mai important, Sorana talks the talk and walks the walk. După ani mulți (și necesari pentru devenire) în care meciurile ei cu adevărat bune și Crăciunul aveau același număr de ediții anuale, Sorana de parcă vrea să te lase să crezi că nu prea există în circuit cineva care să nu-i poată fi fel principal. Există multe moduri de a câștiga și puțini reușesc să treacă de testul ochiometric al cărui verdict e simplu: poți câștiga constant, calculat și în baza unui plan? Sau pentru victoriile tale e nevoie de 7 planete care se țin în cârcă pe o axă imaginară, trei capace de bere cu cod câștigător și trei sacoșe de gânduri bune de pe trei continente diferite, toate în același timp?

Sorana a câștigat cu Kasatkina pentru că nimic din universul cunoscut nu ar fi avut ce să facă pentru a schimba asta. Și dacă ar fi făcut, Sorana ar fi câștigat imediat după, deci efortul ar fi fost inutil. Și după, ar mai fi câștigat o dată. E diferența dintre a merge la cumpărături cu un plan și a cumpăra de nebun: știi ca dacă cineva îți fură coșul, poți face asta încă o dată, mai bine și mai eficient. Și încă o dată. Iar a câștiga în baza unui plan e ceva ce nu are legătură cu vitalitatea, tinerețea ori numărul de celule albe din sânge, ci cu abilitatea de a respecta un plan atunci când lucrurile merg prost. Dar, și mai important, mai ales când merg bine.

IMAGO / Shutterstock

În același timp, meciul ăsta a părut ușor. A fost greu, dar a părut ușor. Scorul, celelalte statistici și glosarul cu mutrele Dariei compun tabloul pe care Sorana a mișcat pensula cu precizia cu care andochează navele pe Stația Spațială Internațională. Winnerele Soranei nu au mai fost doar preambulul pentru un careu de greșeli neforțate, ci puncte lipite între ele până când s-a putut trage o linie clară. Acum vine partea a doua a testului: mintea inevitabil crapă și se deconectează de la scopul suprem. Importanți devin alți parametri: „Când?”, „În ce moment?” și „Pentru cât timp?”.

Nu e gălăgie pe jumătatea de tablou pe care Sori împarte dreptate. Până în zona semifinalelor nu prea se întrevede vreo jucătoare care să o deranjeze din pus echipamentele adversarelor pe gard. Nu stau mari balauri sub pod, dar nici nu e ca și cum tenisul e despre balaurii din tufișuri. E mult mai mult despre garguii care prind sau nu viață atunci când îi inviți la masă.

Paula Badosa – Ana Bogdan: 2-6, 7-6, 6-4

Nu e deloc surprinzătoare senzația că Ana a jucat astăzi cel mai bun meci pe care s-a întâmplat să îl piardă. La urma urmei, e totuși jucătoarea care a trecut în turul anterior de Naomi Osaka. Ca idee, pentru cine încearcă să înțeleagă ce-i așa mare agitație cu sănătatea minților sportivilor, faceți ce-a făcut Ana timp de trei ore și apoi mergeți la o conferință de presă. N-are ce să nu iasă bine și cu siguranță e fix lucrul de care aveți nevoie în acel moment.

IMAGO / ZUMA Wire

Ana mai are un turneu WTA 250 de câștigat și alt Grand Slam cu cel puțin trei tururi bifate până la punctul în care toți românii se vor plânge de faptul că nu e constantă, că ne mănâncă nervii și, la o adică, oricum nu a câștigat nimic ca să aibă atâtea presupuse pretenții. Ana Bogdan trebuie pusă în toate drill-urile care vorbesc despre consistență la serviciu. Una e să dai tare, alta e să dai fix acolo unde îți merge mintea, cu totul altceva e să îți iasă ambele, dar cu adevărat special e să poți face asta timp de trei ore.

Iar peste asta, reverul Anei în cross e mișcarea cu care, aflându-te în echilibru perfect pe un stâlp de electricitate din Londra, ai putea face un transplant de inimă unui cosaș aflat la umbra unei zambile pe un câmp de lângă Brăila. Doar că tenisul se întâmplă să fie uneori o tâmpenie. Una la care ne uităm, ne place, ne doare și ne mai uităm încă trei ore, deși stomacul ne e înghețat și ganglionii se dau cap în cap. Tenisul e un ansamblu de povești scrise cu litere milimetrice și deznodământ pe cât de incert, pe atât de definitiv.

IMAGO / ZUMA Wire

Nu îi pasă nimănui că ai făcut-o pe Badosa să vorbească pe teren mai mult decât 80% dintre parlamentarii românii aflați la două sau mai multe mandate. Când scriu textul ăsta, nimeni nu mai știe de mingea de meci a Anei și nici de șansele de 5-4 din decisiv. Tenisul e un almanah al minții mai ales pentru că, atunci când pierzi așa cum a făcut-o Ana astăzi, doar tu, ăla din teren, mai poți să știi ce naiba oi fi câștigat din asta. Cifrele o să te mintă, imaginile o să doară ca un pumn în gură dat din interior spre exterior, iar poveștile vor spune că a fost bine, dar nu mai contează din moment ce ai pierdut.

Ba contează, normal că totul contează.

Davidovich Fokina – Casper Ruud: 7-6, 2-6, 7-6, 0-6, 7-5

Și băieții ăștia doi s-au distrat. Pe ei nu doar că nu prea îi bagă nimeni în seamă la conferințele de presă, dar, de regulă, cei de teapa lor nici nu prea prind terenurile mari. Nici azi nu a fost cazul, dar Ruud și Fokina au decis că nu vor mai pleca de pe front până când se dă alarma pe internet și TV și ajungem să vedem măcar jumătate din fabulosul lor meci.

Care jumătate a fost aproape două ore și jumătate dintr-un meci de aproape cinci. Și asta în condiții de maxim bun simț arătat din direcția lui Fokina, care a pierdut setul patru la 0 doar ca să nu ajungă parizienii să inventeze nume în fața polițiștilor care impun legile lockdown-ului de noapte.

Cu siguranță, când faci ceva anume timp de patru ore și jumătate și încă mai stârnești interesul audienței, acel ceva transcende definițiile DEX-ului și intră în jurisdicția criticilor de artă sau, după caz, a psihiatrilor specializați pe dependențe. Ultimele trei game-uri din decisiv nu au arătat deloc ca niște reprezentații ale unor oameni care înțeleg concepte altfel frivole precum oboseala fizică, limitele capacității de concentrare sau chiar respirația prin intermediul plămânilor. Undeva în lumea spiritelor au fost discuții ample pe marginea meciului dintre Ruud și Fokina, iar dacă Lumea din Dincolo e pentru liniște, atunci spiritele ăstora merită amenzi pe măsură. Davidovich Fokina merge mai departe, dar sentimentul e că meciul ăsta a dus lucrurile prea departe oricum, așa că mai rămâne doar să vedem cum omul va pierde inexplicabil pe finalul ăsta de săptămână și ne va face să avem ample îndoieli cu privire la capacitatea noastră de a ne pune încrederea în oameni sau jucători care se dau drept oameni, deși joacă tenis timp de 5 ore.

GEPAIMAGO / GEPA Pictures

Alexander Zverev – Laslo Djere: 6-2, 7-5, 6-2

Vestea bună e că Zverev a găsit un mod de pilotaj semi-autonom în care poate câștiga game-uri pe propriul serviciu fără a-și tripla constant numărul de duble greșeli. Vestea și mai bună, dar încă nu e clar pentru cine, e că Zverev a revenit în setul al doilea de la 3-5 și 0-40 pe serviciul lui Djere.

Puțin probabil ca asta să fie o veste bună pentru sârb, care imediat după ce a pierdut setul doi și-a pus mințile în geantă și s-a ridicat deasupra terenului în timp ce jocul lui a coborât în subsolul arenei.

Serena Williams – Danielle Collins: 6-4, 6-4

Serena caută titlul de Grand Slam cu numărul 24, parcă. E frumos cum treaba asta e o miză pentru ea, deși tot ea e persoana care trăiește într-o lume în care 23 de titluri de Grand Slam reprezintă ceva oricum virtual imposibil de atins în timpul vieții noastre.

Între timp, Serena a dat peste Collins. Vecină de țară, nimic personal, dar 2-0 la seturi. Pe jumătatea Serenei nu a mai rămas nici o jucătoare din Top 10 WTA, ceea ce înseamnă că previzibilul colaps va avea nevoie de o altă justificare. Până atunci, Collins a reușit să piardă un meci cu 20 de game-uri, deși a pus în teren 18 mingi direct câștigătoare.

IMAGO / Hasenkopf

Daniil Medvedev – Reilly Opelka: 6-4, 6-2, 6-4

Reilly Opelka pare o victimă a tenisului. Ceva din privirea lui mă face să mă întreb constant dacă el chiar vrea să se afle la turneele astea sau totul e o conspirație bine ticluită și, între Grand Slam-uri, oamenii din ATP îl țin într-un beci și îl mai scot afară doar când trebuie schimbate becurile de pe stradă.

Oricum ar fi, Medvedev și-a făcut treaba. Rusul nu mai legase trei victorii pe zgură de la turneul din Barcelona din 2019, ceea ce îl face să fie candidatul perfect pentru încă o dezamăgire a celor care cred în existența unei noi generații în tenisul masculin. Noua Generație există, dar e formată din Nole, Rafa și piciorul bun al lui Roger. Și e de ajuns.

Tecău/Krawietz – Yen-Hsun/Nishioka: 6-3, 6-2
Niculescu/Ostapenko – Hibino/Kalashnikova: 6-1, 6-2

Pe burtă și fără mare scandal, la dublu ne-am lipit bine. Mai ales ăștia pe care ne cheamă Ostapenko. E minunat să vezi oameni care, într-un final, înțeleg echilibrul Universului și felul în care acesta nu poate fi păcălit. Sentimentul ăsta îi face pe mulți să recurgă la gesturi extreme, exact ca cele pe care le face Nănașa în ultima perioadă. Probabil vrea să câștige un Grand Slam cu o româncă, să fie făcută cetățean de onoare al țării noastre și în felul ăsta să putem spune că, în 2017, Roland Garros-ul a fost câștigat totuși de una de-a noastră.

IMAGO / ZUMA Wire

Până atunci, ea cu Moni, respectiv Horică și fratele Krawietz își văd de treabă și împart binețe prin circuitul de dublu. Nu mai așteptați cronica meciului dintre Isner și Tsitsipas. Dacă ați stat să îl vedeți, am doar medici de vă recomandat. Dacă nu l-ați văzut, Tsitsipas a câștigat și nu, nu a fost „a close one”. Ar fi trebuit ca Isner să joace tenis, ceea ce nu e cazul.

Susține cronicile pe Patreon.

Aceste texte îți sunt oferite de:

Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.

Un Comentariu

  1. Fiindcă se pare că Radu s-a culcat devreme aseară, recomand articolul de pe situl treizecizero.ro despre Federer și meciul său cu Koepfer.

Leave a Reply to Preda Buzescu Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.