O să fiu extrem de serios. Şi vă spun din prima: nu înţeleg de ce lumea îl înjură pe Ştefan Bănică Junior şi face mişto de Ştefan Hruşcă.
Îi apreciez pe amândoi. Din acelaşi motiv. Au reuşit să-şi facă o carieră apreciată de foarte mulţi mergând pe nişe. Amândoi au început cu altceva (Bănică în film, Hruşcă în cenaclul Flacăra şi mai apoi în muzica uşoară), dar s-au specializat în rock’n’roll, respectiv colinde. Şi fac bani buni din ambele.
Cei care l-au văzut pe Ştefan Bănică prestând la instrumentele sale preferate ar fi văzut că nu vor fi în stare în jde mii de ani să facă asta. Omul face ce ştie. Şi o face foarte bine. “Lasă-mă, frate, cu Ştefan Bănică!” este replica favorită a multora, fără ca ea să aibă şi vreo logică sau vreun argument. Omul e actor, e artist, nu s-a prostituat niciodată, îşi face treaba. E un profesionist. Ştiu că vă sună prost cuvântul ăsta, dar există aşa ceva şi la noi.
Odată cu venirea iernii încep glumele cu Hruşcă. Alea inteligente şi alea care parodiază glumele cu Chuck Norris. Eu mă gândesc doar că într-o cabană din vârf de munte, cu zăpezi cât casa pe lângă tine şi la gura unei sobe, colindele lui Hruşcă sunt exact ceea ce trebuie pentru o seară pe care n-o poţi uita niciodată.
În rest, “ler” înseamnă cuptor.
Atât.
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.
