Barcelona

Acum două săptămâni pe vremea asta, drapelul Barcelonei cădea în cuțit ca vițeii născuți prematur. Într-un meci pe care pasionații îl anticipau ca pe unul echilibrat cu tendințe claustrofobe mai degrabă pentru PSG, catalanii se așteptau la adieri ale vântului, dar au primit un uragan de bâte și topoare în ceafă. Fusese 4-0 pentru PSG după o partidă pe care parizienii au jucat-o cu rigla în spinare, căutând perfecțiunea la milimetru. De altfel, nu-ți trebuie cinci facultăți și un doctorat în astrofizică pentru a înțelege că o înfrângere cu 4-0 a Barcelonei e un fenomen mai rar decât alinierea planetelor, treabă despre care măcar știm sigur că se întâmplă o dată la 500 de ani.

Problema nu a fost însă neapărat scorul, pentru că până la urmă și Gordon Ramsay mai scapă câte un Santoku pe lângă ceapă și și-l împlântă-n falangă. Dar fanii Barcelonei au sughițat strâmb văzând pe teren tineri mateloți care acu’ trei momente adunau miliarde de pase care în vârf de briceag aveau cârnați de goluri, pentru ca brusc să se apuce să se plimbe pe teren ca Tamaș când l-a tras curentul prin sticlă. Vedeți voi, nu ți-e tot aia să-l vezi pe Messi pedalând în gol pe o bicicletă care a avut lanț din titan, furat nimeni nu știe cum într-un moment de rătăcire al gardienilor catalani de o echipă franceză care nu că nu știe cu maimuța, dar n-are cum să bată Barcelona la patru goluri diferență decât dacă oamenii lui Enrique vin la meci precum Costică morarul la birt: relaxați și fără grija zilei de mâine. Citeşte în continuare →