Monica Niculescu

Wimbledon 2017, faza pe slice. Ziua 12, finala feminină: Turbine Muguruza

DE Mircea Meșter Lasă un comentariu

S-au așezat planetele anul ăsta astfel încât Venus Williams a părut că joacă într-un serial american de acțiune în care e personaj principal, iar Simona Halep e guest star. Casting bun, practic potrivit pe vârstă. Ei, și cum treceau timpul și sezoanele, fugit irreparabile tempus, cum ziceam în comentariile de la română ca să par doct și să-l oblig pe profesor să-mi ridice media, vine sezonul 23 al serialului la care nu se mai prea uita nimeni, pentru că Venus zbura de ceva vreme sub radar, iar criticii apreciau mai degrabă jocul actoricesc al surorii Serena, care și-a tapițat cămara cu statui și premii.

Și jap! unde nu-ncepe Venus sezonul cu finală la Australian Open. Mai trec câteva episoade și hop! finală la Wimbledon. Juca Venus a noastră, băi frate, de parcă era Schwarzenegger, Bruce Willis și ceilalți pensionari care se mai adună la un pahar și-un film din când în când pentru a căsăpi găști de sârbi și ucraineni în filme care n-au milă de mândria națională a est-europenilor.

Venus Williams

Citeşte în continuare →

Wimbledon 2017, faza pe slice. Ziua 11: Hegemonica

DE Mircea Meșter Lasă un comentariu

Ne-am obișnuit cumva, în ultimii ani, ca atunci când ne trece cheful după eliminările alor noștri de la simplu, cei de la dublu să scape turma și să câștige turnee când te aștepți mai puțin. Știi cum e: când nu e Simona, e Irina. Când nu e Irina, e Sorana. Când nu e Sorana, e Monica. Când nu e Monica, e Raluca. Când nu e Raluca, e Horia. Când nu e Horia, e Florin. Și când nu e niciunul, suntem noi oricum aici, deci la final oricum zâmbim într-un fel sau altul, așa că putem să ne declarăm mulțumiți că am nimerit epoca asta a românilor care termină turneele mari cu trofee deasupra capului.

Wimbledon 2017

Citeşte în continuare →

Wimbledon 2017, faza pe slice. Ziua 3: Kokkinakis banged your Horia

DE Mircea Meșter 11 Comentarii

Și? V-ați obișnuit deja cu verdele ierbii, cu echipamentele albe aproape identice ale tuturor jucătorilor care te fac să-njuri în gând înainte să te prinzi că de fapt lovitura aia de rever dată afară e a adversarului, cu pereții fără reclame din spatele terenurilor, de te și-ntrebi din ce dracu’ trăiesc ăștia de la Wimbledon? Bun. Haideți să vedem ce mișcări tectonice a produs a treia zi de treierat pe iarbă.

Wimbledon grounds Citeşte în continuare →

Rio 2016, faza pe canapea. Ziua 4: Tenis de rasă

DE Mircea Meșter 2 Comentarii

Cu o vitrină de rezultate în care se aude ecoul ca-n salina Turda, delegația România pare până acum la Jocurile Olimpice de la Rio un pui de câine aflat în adăpost care ar sări în brațele oricui e-n măsură să-i promită măcar speranțe la o medalie. Am analizat deja în articolul de ieri cauzele și efectele prăpastiei în care am ajuns, nu mai insist asupra modului crunt în care încercăm să urcăm din nou pe stânci agățându-ne cu unghiile tocite. Cert este că există și o parte bună în deflația de rezultate de la Rio: am ajuns să apreciem până la lacrimi fiecare sportiv care-și aruncă în joc ultimele bucăți de atrii și ventricule pentru a ajunge aproape de podiumul olimpic. Atunci când zaci în derivă cu burta-n sus de ceva vreme într-o mare de culoare incertă, fiecare sticlă care plutește îți dă speranțe că va conține biletul tău spre civilizație.

Citeşte în continuare →

Rio 2016, faza pe canapea. Ziua 3: Mămăliga campionilor

DE Mircea Meșter 17 Comentarii

După ce Guvernul României a inventat Poliția Pădurilor, o metodă prin care orice român poate verifica legalitatea transporturilor de lemne care par dubioase, Ministerul Tineretului și Sporturilor s-a prins ieri, în a treia zi de competiție a Olimpiadei de la Rio, că singura soluție prin care România poate să evite de acum înainte participări rușinoase la Jocurile Olimpice ar fi să imagineze un soi de Poliție a Scutirilor la Sport. Molima care s-a așezat ca o pătură din lână peste corpul aproape cangrenat al sportului de masă românesc transformă copiii din școli din titirezi pe baterii în jaloane cu rădăcină într-un peisaj din care ies viitori campioni olimpici doar dacă plouă cu mentosane de două ori pe zi.

Nu prea poți să scoți sportivi dintr-o țară care se luptă chiorăște, cu sapa și toporul, pentru ca singura disciplină din care poți scoate inimi care bat este aruncată la colț și pusă cu genunchii pe coji de nucă în așteptarea eliminării complete din programa școlară pentru că-i obosește pe copii. Și pentru că aceștia transpiră. Aceiași copii care nu obosesc niciodată să ridice sticle și fumuri la ore construite pentru somn. Citeşte în continuare →

Rio 2016, faza pe canapea. Ziua 2: Masaj la 100 de metri spate

DE Mircea Meșter 11 Comentarii

Probabil că marea eroare pe care o facem cu toții atunci când vorbim despre Jocurile Olimpice este faptul că epoca prin care trecem ne-a făcut să calculăm succesul în metale, lucru care ne deosebește în practică foarte puțin de cei care colectează fier prin orașele României. Știi, uităm din ce în ce mai mult faptul că Olimpiada este un loc construit mai ales pentru poveștile ei care construiesc moleculă cu moleculă carnea întrecerii.

Citeşte în continuare →

Australian Open, faza pe colțul mesei. Ziua 2: Kinder Surprise

DE Mircea Meșter Lasă un comentariu

După o primă zi în care Australian Open ne-a servit surprize pe tușă, cu lift, fără șanse să le citim înainte să cadă, meciurile de pe jumătatea opusă a tabloului au avut o desfășurare care le-a priit favoriților și care a semănat mai degrabă cu un lob elegant pe care, chiar dacă-l simți, nu poți decât să-l admiri în tăcere.

Am avut doi reprezentanți pe tablou astăzi. Prima la coadă a fost Monica Niculescu, românca de pe locul 49 WTA fiind însă eliminată după o pereche de seturi rapide cu echivalent în două palme venite dinspre localnica Samantha Stosur. Australianca de 30 de ani, cap de serie numărul 20, a dovedit din nou că povestea râului și a ramului funcționează dacă pui și tu umărul, iar olteanca noastră nu a mai avut timp să-și pună în aplicare strategia Feliatorul, în care slice-urile de forehand și backhand reprezintă atât blatul, cât și crema tortului. S-a terminat 6-4 6-1 într-un meci scurt în care Niculescu și-a pierdut serviciul Citeşte în continuare →