Ne-am obișnuit cumva, în ultimii ani, ca atunci când ne trece cheful după eliminările alor noștri de la simplu, cei de la dublu să scape turma și să câștige turnee când te aștepți mai puțin. Știi cum e: când nu e Simona, e Irina. Când nu e Irina, e Sorana. Când nu e Sorana, e Monica. Când nu e Monica, e Raluca. Când nu e Raluca, e Horia. Când nu e Horia, e Florin. Și când nu e niciunul, suntem noi oricum aici, deci la final oricum zâmbim într-un fel sau altul, așa că putem să ne declarăm mulțumiți că am nimerit epoca asta a românilor care termină turneele mari cu trofee deasupra capului.
Wimbledon 2018, faza pe tușă. Ziua 9: Roger siberian
Nu se întâmplă prea des să întârziem cu cronicile. Dar când o facem, asta se datorează faptului că suntem băgați în perfuzii după câte un meci sau două care ne aduc în pragul colapsului.