Trebuie să ne punem de acord încă de la începutul acestei cronici: în finala dintre Roger Federer și Marin Cilic, ne vom referi la elvețian ca la “al nostru”. Nu e neapărat treabă de preferințe, deși aș semna contract pe viață că scriu cronici de tenis dacă aș ști că omul va continua să picteze pe teren încă măcar 20 de ani de acum înainte. Evident, nu e nici treabă de naționalism, pentru că ultima dată când am trecut prin Elveția – o țară fabuloasă, de altfel – mi-au luat băieții vreo 30 de euro pe o porție de cartofi prăjiți și un sandviș la o cârciumă pe marginea șoselei, de-am fost nevoit să beau apă din izvor ca să fiu sigur că nu intru în insolvență.
