Real Madrid – Șahtior Donețk 2-3

Real Morbid

27 de goluri în 8 meciuri și pare că Champions League și-a mai revenit un pic, după începutul cam bolnăvicios de marți. Faceți-vă o cafea lungă și lăsați-ne să vă ghicim viitorul în ea: o să vă pierdeți și astăzi măcar vreo 15 minute citind tot felul de drăcii despre fotbalul adevărat. De exemplu, chiar pe cele de mai jos.

Real Madrid – Șahtior Donețk: 2-3

Pentru noi, ăștia care mai scriem despre fotbal, părea că meciurile Realului se transformau pe etapă ce trece într-un titlu de la Vice: ”M-am uitat la meciul Realului ca să nu fii nevoit să te uiți tu”, gen. Pentru că, teoretic cel puțin, există un singur lucru mai plictisitor decât lotul Realului: fotbalul Realului din ultimul an. Și, când nici adversarii nu și-au trecut măcar un ”știu fotbal nivel B1” în CV, cum a fost la derby-ul cu Cadiz, de exemplu, te aștepți să fie un meci chinuitor de privit. La fel se anunța, deci, și cu Șahtiorul, dacă țineam cont că oamenii veniți direct de la război au început la Madrid fără nouă (da, 9) titulari: Taison, Moraes, Kovalenko, Stepanenko, Konoplyanka, Ismaily, Kryvtsov, Matvienko și Pyatov. Adică practic le lipseau 9 dintre cei mai buni 10 jucători (nota cantautorului: al zecelea ar fi Marlos, care a jucat și a fost cel mai slab din echipă, de altfel), ziceai că-s Ucraina fără Crimeea, lol. Too soon?

Premisele erau sumbre, doar că de data asta n-a fost să fie urâțenie în iarbă. Însă, ca să fim politically correct cu adevărul istoric, asta nu pentru că titularii Realului nu ar fi încercat să omoare orice adiere de distracție, ca de obicei, ci pentru că rezervele lui Șahtior au jucat de parcă viața le-ar fi depins de asta. Dintre ele, s-au remarcat patru: o apariție cu un dribling de-a dreptul biblic (Manor Solomon), un fundaș dreapta olandez reprofilat atacant (Kenny Tete) și două personaje parcă rupte din filmele alea grele și lungi ale lui Tarkovski: portarul Anatolii Trubin și mai ales fundașul stânga Viktor Kornienko, că uite, mi se ridică părul pe mâini doar când le tastez numele! Băieții ăștia au făcut tot ce văzuse Mirel Rădoi prin cărțile cu poze despre fotbal pe care le-a citit înainte să ajungă la Națională: au fugit, au driblat, au preluat pe poziții ireal de viitoare, au pasat de parcă își conectaseră picioarele la niște lansatoare cu GPS de mare precizie, au șutat și, când a fost cazul, au dat și goluri. Câte? O traistă mică până la pauză, adică trei, ca să fim mai exacți.

Embed from Getty Images

Dar, înainte să vorbim și despre repriza a doua, merită spus că de partea cealaltă, la Real adică, lipseau doar Hazard, Ramos și Carvajal, dacă putem spune așa. Pentru că nu prea putem spune așa, de fapt, din moment ce la Real Madrid lipsesc în mod evident mult mai mulți fotbaliști. Doar că nu e vorba de jucătorii accidentați sau suspendați, ci de cei încă netransferați.

Dar da, Modric a prins un șut de om care sparge nuci cu Balonul de Aur pe parchet (1-3, min 54), după care Vinicius a făcut 2-3 când mai erau 30 de minute, așa că pariorii aproape că se relaxaseră și se pregăteau să încaseze, după un tot mai previzibil 4-3 final care devenise o chestiune de timp. Asta doar în capetele obsedate de predictibilitate și de repere de care să se poată agăța în continuare ale noastre, microbiști aflați în bătaia vântului schimbării din fotbal. Pentru că, în realitate, Șahtior a continuat să joace foarte bine, iar Tete ne-a făcut pe toți să scăpăm un ”dar mai tete dreacu de-aici!” (sau chiar mai rău), când a ratat, la 1-3 și apoi la 2-3, două ocazii mari cât fruntea lui Zidane.

Ultima fază din meci ne-a confirmat și ea că, cam de prin primăvara lui 2020 așa, fotbalul nu prea mai e cum îl știm. Nu doar că surprizele au devenit atât de dese încât nu ne mai surprind, dar până și VAR-ul s-a întors împotriva Realului. Valverde (că era să scriu Varverde, iete!) egalase în prelungiri, dar golul s-a anulat pentru că Vinicius s-a prefăcut că uită să iasă dintr-un ofsaid de vreo 6 metri și a rămas pe linia dreaptă dintre Valverde și portarul lui Tarkovski, suficient cât să-l înșele pe-acesta precum misteriosul ocean din Solaris.

Embed from Getty Images

Bayern – Atletico Madrid 4-0

În această lume tot mai nesigură, în care anxietatea ne-o ia razna și-n care până și fotbalul s-a transformat într-un fenomen mult prea fluid și greu de împachetat, este cumva reconfortant că unele lucruri chiar nu par dispuse să se schimbe. Și, când spunem lucruri, ne referim, desigur, la Bayern Munchen.

În apărarea purtătorilor de ciomege în jambiere de la Atletico, bietul Simeone chiar nu începuse rău. În primele 10 minute din meci, spaniolii au făcut pressing avansat, au alergat, au atacat și chiar au avut o înfricoșătoare ocazie. Spun „înfricoșătoare”pentru că, așa cum deja am insinuat, fix asta ne mai lipsea, la câte am pățit prin fotbal în ultima vreme, să ne mai trezim și că bate Atletico pe Bayern, Doamne fer’!

Cinste nemților și seriozității lor, însă, n-a fost nevoie să ne trezim chiar atât de brusc la o nouă realitate. Băieții au dat goluri ca-n catalogul ăla mișto de la Neckermann de pe vremuri, numai unul și unul, bune de pus și-n ramă, și la dosar, și unde vreți voi. Parcă văd că prind primăvara europeană și anul ăsta.

Embed from Getty Images

Ajax – Liverpool 0-1

Două dintre cele mai spectaculoase echipe din sezoanele trecute de CL au jucat aproximativ așa cum ne așteptam, când au dat-o parte-n parte, cu vreo 10 ocazii de gol de căciulă. Rezultatul nu a fost neapărat la fel de așteptat, că Liverpool a bătut cu 1-0 după ce cetățeanul Tagliafico și-a pus laba piciorului la treabă și a făcut-o. A făcut autogolul, adică, unul până la urmă salutar, dacă ne gândim că, dacă Taglafico era în atacant și ăla era gol, ar fi fost un gol urât. Dar așa, ca autogol, o splendoare, bravo, băieții! Data viitoare poate mai dați și două-trei d-alea intenționate.

Inter – Mönchengladbach 2-2

După victoria lui Șahtior de la Madrid, era cumva de așteptat ca și Inter și Gladbach să reacționeze ca niște cobai care brusc au simțit că pot evada din laborator și să își sacrifice răsuflările și tibiile pe altarul acelui tip de fotbal în care dai mai multe goluri decât dușmanii. Doar că au reușit să dea doar goluri egale și în general căznite, mai ales cele ale lui Lukaku, care în esență asta e: pedeapsa lui Dumnezeu pentru că ne-am bătut atâția ani joc de fotbal și n-am investit în atacanți. Sigur, de la urâțenia generală din meci a făcut excepție golul 2 al nemților, care a venit după o pasă căreia îi mai lipsea transmisiunea live pe canalul de YouTube al NASA, ca să fie confundată cu o rachetă trimisă drept la țintă, pe orbită, de către o cohortă de cercetători și ingineri.

Manchester City – Porto 3-1

Pep Guardiola este categoric un mare strateg al fotbalului, dar parcă niciun mare strateg nu are ce să facă la următoarea fază imbatabilă de joc: un fotbalist de la adversari ia mingea de pe la jumătate, fuge foarte repede cu ea la picior, suficient cât să-i depășească pe toți fundașii tăi, unul câte unul, apoi dă gol pe lângă portar. Așa a făcut Luiz Diaz de la Porto în minutul 14 și părea c-o să fie greu pentru gazde. N-a fost, pentru că City și-a continuat neatinsă de anxietate barbutul paselor scurte și multe, până când, cum necum, au dat trei goluri și au câștigat. Aproape că-ți pare rău când te gândești că nu, n-or să ia Liga nici anul ăsta.

Midtjylland – Atalanta 0-4

Atalanta joacă atât de generos și de ofensiv încât pare că ne-am putea obișnui repede cu ei prin Champions League. Ba, cine știe, poate peste 3-4 ani, în caz că vor rata prezența în grupe după o succesiune de succese, chiar vom avea tupeul să ne întrebăm ce naiba mai înseamnă Liga fără Muriel, Zapata și Gomez. Fu 4-0 și italienii par să-i lase pe Ajax și Liverpool să se hotărască cine va fi a doua echipă calificată mai departe din grupa asta.

Olympiacos Pireu – Marseille 1-0

Eterna poveste cu șarpele crescut la sân, în acest caz un șerpișor de 1,67 pe care-i și greu să-l vezi, măcar, când te atacă. Vorbim bineînțeles despre Matei Valbuena, fotbalist care a jucat opt sezoane și vreo 250 de meciuri la Marseille, doar ca acum să-i dea prin cap să se transfere în Grecia și să dea o centrare pusă cu mână în minutul 90+1, pentru înfrângerea neașteptată a lui OM, survenită după un cap în gura mingii al unui băiat, nici nu mai contează cine, că o viață avem. Final.

Salzburg – Lokomotiv Moscova 2-2

Închei intenționat cu acest meci (altfel foarte frumos) ca să vă dau o veste proastă: nu doar că Ungaria joacă barajul cu Islanda și are mari șanse să fie la un Euro la care noi am visat deja prea mult, dar domnul maghiar Szoboszlai a dat, în minutul 45, un gol asemănător cu ăla al lui Adi Ilie cu Columbia, din ’98,  doar că parcă mai frumos. Păi, de asta mai aveam noi, bieții români, nevoie, doamnă providență?! Practic, mai rău de atât ar fi doar să se califice Ungaria la Euro cu un gol în prelungiri al lui Camora.

Despre Andrei nu se știu foarte multe lucruri, însă este cert că e atât de pasionat de fotbal, încât legenda spune că și-a trăit jumătate din viață în mașină, pe drumurile dintre stadioanele din țară și nu numai. Ultima dată a fost văzut în fața televizorului, așteptând cu interes momentul în care nu va mai avea cum să ia peste picior fotbalul de la noi.

Un Comentariu

  1. Uluitoare analogiile cu Tarkovski.. ca și golurile Șaktarului… umbra lui nea Mircea să trăiască și cavaleria braziliană… păi cum altfel… oul sau găina?

Leave a Reply to Dan Dinu Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.