UEFA Champions League, faza pe gazon. Atletico Madrid – RB Leipzig 1-2: Atletico Sordid

Contrar opiniei populare generale, există și ceva mai rău decât să vezi un meci al lui Atletico: anume, să vezi obligat un meci al lui Atletico, că ai de scris despre el. Dar nu e ăsta cel mai rău lucru de pe lume, totuși. Ăla ar fi să vezi un meci cu prelungiri și eventual penalty-uri al lui Atletico, situație tragică pe care am evitat-o la mustață, mulțumită unui gol căznit al lui Tyler Adams (trăi-i-ar familia, că tot e celebră), venit fix înainte de sonerie.

Apropo de asta, să-i dăm covidului ce-i al covidului și să spunem că, în afară de faptul că Atletico a fost eliminată, ieri s-a mai făcut un pic de dreptate și pe alt plan: Simeone a mai jucat un meci așa cum ar merita să le joace pe toate. Fără spectatori.

Aceste cronici îți sunt oferite de Nissan

Și n-aș vrea ca cei doi fani Atletico, dacă (mai) există așa ceva, să se supere pe mine. Pentru că cel mai trist este că echipa asta în mod clar poate să atace și chiar să o facă frumușel. A arătat-o de altfel și cu Leipzig, la 0-1 și la 1-2, când băieții au fost lăsați de tartor. Dar na, când ești singurul antrenor din istoria fotbalului care începe un sfert de finală major într-o formulă de autobază mai bine dotată decât a lui Iordănescu în ’94, adică cu patru fundași și patru închizători, atacul devine mai iluzoriu decât o fată pe nume Morgana.

Cumva de așteptat pentru un meci al lui Atletico, primele două faze demne de menționat din meci nu au fost faze de fotbal. Prima a fost una care inițial păruse de sunat direct la 112, adică atunci când lui Saul a părut că i s-au înmuiat picioarele și l-a lăsat glicemia baltă-n careu. Omul s-a prăvălit în minutul 13, cu țurloaiele înnodate misterios între ele. Mai apoi, pe reluări, s-a văzut și care e marea dreptate care s-a făcut cu VAR-ul ăsta, de la băgare (ca să nu zic introducere) încoace: VAR-ul este practic ceva inventat pentru ca echipe ca Juventus, United sau Real să primească cele mai mici penaltiuri, alea care se văd doar pe video, iar toate celelalte echipe să nu le primească. Pentru oricare dintre cele trei echipe enumerate mai sus, ba chiar și pentru altele – gen FCSB, aș zice – la faza aia se dădea penalty în 100% din cazuri.

Embed from Getty Images

Și uite cum se face că am reușit să vorbesc preț de-un titlu și trei paragrafe despre măcelarii fotbalului și încă nimic despre Leipzig, care fără Werner și Konate i-au scos totuși pe ăia care-l trimiseseră la plimbare pe Klopp. Mă mai consolez cu faptul că le-am mai zis odată de bine și despre povestea lor mișto, tot într-un text de pe blogul fratelui Meșter, după un 3-0 cu Tottenham în grupe.

Oricum, ce a reușit o echipă care în 2009 (anul înființării) era în liga a cincea din Germania este un model de „așa da” pentru patronii de fotbal de peste tot: cumva, când banii sunt nu neapărat mulți, dar cheltuiți de niște băieți care sunt mega profesioniști în domeniile lor, reușești să rupi capul și spinările multor adversari care se lăfăie în salarii infinit mai mari. Îți vine să și râzi cum mergeau sărmanii de la Red Bull cu jalba-n proțap prin toată Europa, cu vreo trei ani înainte, doar-doar or convinge vreo echipă cu oarecare tradiție să vrea să primească niște mulți bani contra punerii numelui companiei în cel al echipei. Ce-i drept, și contra unui management făcut să asigure succes imediat. Au fost refuzați de mai multe cluburi din Germania (St Pauli, Dusseldorf, Hamburg) și chiar nu înțeleg de ce, că uite, știe toată lumea perfect despre ce echipe era vorba și fără să spun “RB” înaintea orașului. Dar lasă c-au reușit să vină (nu fără o aprigă opoziție din partea suporterilor) la Leipzig și-au făcut dintr-o digestie înceată (că fix rahat nu e nici bugetul lor, doar e al patrulea din Germania, totuși) bici.

După vreo 50 de minute în care, previzibil pentru orice parior fără vreun sindrom grav din naștere, Atletico s-a apărat temeinic pe două linii, capul în plasă al lui Dani Olmo a venit să ne amintească nu doar că fotbalul are o dreptate a lui, pe care și-o face singur, ci și că există și modele de business bun mai apropiate de noi și de posibilitățile noastre materiale și intelectuale relativ precare. Olmo a fost luat de Leipzig cu doar 19 milioane de la Dinamo Zagreb (gândiți-vă totuși că pentru Florinel Coman se cer 20), după ce Zagreb îl luase ca junior gratis de la Barcelona, când băiatul avea 15 ani. Vă dați seama că a făcut și Dinamo Zagreb ceva bine, nu doar în termeni de profit zic, dar și așa, ca prestigiu al clubului (poate al țării?) de pâna la momentul respectiv, că bănuiesc totuși că lui FC Voluntari nu i-ar fi la fel de ușor să ia un jucător de la Barcelona, fie el și lipsit de păr pe față.

Embed from Getty Images

Cum era de așteptat, după ce a luat gol, marele strateg Simeone s-a gândit că ar fi un moment bun să bage în teren și atacanții. I-a băgat și chiar au atacat bine, dar asta doar până au egalat, dintr-un penalty scos așa, în fuga măgarului, de unul dintre atacanții respectivi – Felix.

Doar că după ce s-a făcut egal, Simeone le-a găsit până și atacanților ălora câte un job bine plătit ca pândar necalificat. Asta până când, desigurd Leipzig a mai dat unul: o oboseală de șut a americanului despre care am vorbit încă din debutul acestui meci cu cuvintele. Într-un moment în care era deja cam târziu pentru Atletico să vrea să atace iar, mai ales că echipa n-a mai atacat de două ori într-un meci de pe vremea lui Radomir Antic .

S-a terminat, deci, 2-1. Un rezultat excelent pentru Red Bull, pentru Leipzig, pentru fotbal și pentru Liverpool, care-și iau toate revanșa în fața geniului sadic al lui Cholo, singurul manager din lume care pare că nu-și dorește niciodată victoria, ci calificarea și atât.

Embed from Getty Images

Aceste cronici îți sunt oferite de Nissan

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.