Toată lumea începuse penultima seară din sferturile UCL pe Barcelona – United și cu aplicațiile de livescore deschise regulamentar pe Juventus – Ajax. ”În caz de ceva”, cum zicea bunică-mea când îmi făcea un ou ochi în plus, știind că am antrenament în ziua aia.

Și atunci s-a întâmplat antipaticul de Messi, care nu doar că joacă fotbal cântând la harpă, ci reușește ce n-a făcut niciun jucător până la el: să ne evacueze urgent, în primele 20 de minute, din fața televizoarelor când nu avem ce vedea. Și să ne așeze confortabil în fața celuilalt meci al serii, mult mai plin de fibre și de proteine. Deci, băgând-o în ațe repede de două ori cu United după 1-0 tot pentru el în tur, Messi nu doar că și-a salvat echipa, dar ne-a salvat și nouă seara, ba chiar o fi salvat și vreo câteva mii de căsnicii de pe mapamond pe care frustrarea ratării celuilalt meci le-ar fi lovit la temelie dacă Barcelona ar fi lălăit-o prea mult pe Nou Camp. Nu cunoaștem încă dacă Messi a salvat și vreo trei urși Panda, 7 lilieci Daubenton și o lăcustă Weta din insula Stephen, dar declarăm încă de acum că omul merită nu doar Balonul de Aur în sezonul ăsta, ci și Nobelul pentru Pace, Pulitzerul și un Oscar pentru întreaga activitate. Toată treaba e să nu le dedice lui Suarez când e cu decernarea, că ne supărăm.

Se făcea, deci, că abia bătuse de minutul 20 când schimbam postul și dădeam pe Juve – Ajax.

Aceste cronici îți sunt oferite de:

Juventus – Ajax 1-2 (1-1 în tur)

Haaksbergen e un fel de Motrul meu natal. O flegmă de orășel de vreo 20.000 de oameni celebru până recent doar pentru că, în 2014, un monster truck de la o competiție de profil a ieșit de pe traseu și a scos fulgerător trei oameni de pe carosabilul vieții. În anul ăla, fostul rezident al orășelului și fostul fotbalist de-abia cunoscut până și de sfântul internet, Erik ten Hag, era antrenor la Bayern München. La Bayern München II, bineînțeles, adică în liga a patra din Germania, la confluența dintre fotbalul plătit bine și decizia de a te angaja la Lidl, că ieși mai ok cu facturile. Un an mai târziu, în 2015, ten Hag nu mai era nici măcar acolo. Pentru că se trezea demis de la echipa a doua a lui Bayern după o înfrângere dezastruoasă cu Nürnberg. Nu știu de ce mai întrebați, fraților, evident că de la echipa A DOUA a lui Nurnberg și-o luaseră. Deși, la cum sună Nürnberg, că n-am mai auzit de ei de la proces, pasămite că e rușine să te bată și prima.

Așadar, bravo germanilor că au mustit de viziune și de spirit antreprenorial, alegându-l pe imperialul Niko Kovac în locul acestui olandez incompetent. Care în afară de faptul că tocmai a ajuns în semifinalele UCL bătând Real Madrid și Juventus și lipind niște egaluri cu Bayern în grupe, n-are nicio reușită mare în CV. Pe când Niko Kovac a primit chiar săptămâna trecută diploma de “Cel mai bun vecin” din partea asociației de locatari pentru că a ajutat o bătrânică să treacă strada și a întârziat la antrenamente.

Poate că ar fi trebuit să vă luăm chiar pe și mai departe și să vă spunem despre cuvântul olandez maakbarheid, care descrie plenipotența olandezilor când vine vorba de controlarea naturii și scoaterea untului cu coatele din orice li se oferă. Un proverb olandez, ca să înțelegeți mai bine cum tot răsare și rerăsare Ajaxul ăsta, reconstruit din morți – de fapt ce morți? Reconstruit de-a dreptul din strigoi și zombie – taman când te-aștepți mai puțin, spune așa: ”Dumnezeu a făcut lumea, dar olandezii au făcut Olanda”. Aluzie la faptul că nu se știe cu siguranță dacă Inginerul Șef s-ar fi descurcat la fel de bine ca olandezii, dacă i s-ar fi cerut să întemeieze o țară pe un pământ constant inundat de mare. Dar haideți să trecem la fotbal și să nu-l enervăm și mai rău pe Bunuțu’, că are necaz zilele astea cu una dintre case undeva prin Franța, fie-i lucrările de reparație ușoare.

Nici nu schimbaserăm bine de pe meciul devenit vrând-nevrând vedetă al serii, că Ronaldo anunța deja că bătălia de la distanță cu Messi încă se întâmplă și că se păstrează șanse s-o vedem și directă, într-o eventuală finală: se strecura bătrânește pe lânga umbra unui De Ligt căzut în admirație și înțepa un cap ”de unde vine mingea” de n-apuca bietul camerunez din poarta lui Ajax nici să-ntindă mâinile, nici să recite rapid o incantație, ceva. Apropo de camerunezi în poartă, am avut ieri flashback-uri cu Thomas N’Kono și Roger Milla. Iar dacă nu vi s-a întâmplat și vouă acest fenomen, aș băga mâna-n foc că nu știți cum e să te conectezi la internet formând numere de telefon.

Dar, dacă a apucat totuși să spună ”Tatăl nostru care ești în Yaoundé” și să se gândească un pic la ce-ar fi făcut Cruyff în situația dată, apăi rezultatele s-au văzut imediat. Abia trecuseră 5 minute de când Ronaldo apucase să-și noteze cu pixul roz în jurnal că va juca finala la Madrid, acolo unde știe el o șaormărie care vinde six pack-uri la lipie, că Van de Beek se trezește cu o minge strecurată-n picior într-un moment în care a rămas el însuși singur pe undeva pe la unșpe metri. Când a văzut omul că nimeni nu ridică nici un steag pe tot stadionul, a pus-o cu latul în plasa laterală și apoi și-a văzut de drum liniștit către centrul terenului. Ce mare chestie e să egalezi la Juventus dacă tu ai bătut Madridul cu 4-1 pe Bernabeu?

Te-ai fi așteptat ca toți comentatorii de fotbal din universul românesc cunoscut să aibă dreptate și Juventus să aibă o ”reacție de orgoliu” în fața unor tineri băieței care jucaseră deja 6 meciuri în plus în competiție față de bătrânele domnișoare, adică echivalentul celor trei tururi preliminare în care au tras la rame s-ajungă aici. Eh, dacă asta te-ai fi așteptat, e foarte, foarte bine că n-ai jucat la pariuri.

În repriza a doua Ajaxul a arătat iarăși (cum o făcuse și pe Bernabeu, de altfel) ca uriașul care parcă mai ieri era încă treaz și înalt funcțional. Au dominat, au ratat, au făcut pressing și au dat încă un gol care nu doar că plutea în aer, ci se prăbușea de-a dreptul din aer ca un asteroid. Și n-am folosit metafora cu aerul aiurea pe bicicletă: din aer s-a și marcat, cu puștiul De Ligt înălțându-se ca liftul deasupra unei apărări pe care unii o vedeam, ca să zicem așa, mai sus decât e de fapt.

Golul fusese flancat de o repriză în care olandezii au pasat pe stadionul de la Torino ca pe terenurile de la complexul De Toekomst, acolo unde băieții dospesc aluat după aluat în speranța că vine câte-un an de-ăsta în care scapă fără ca echipele grele să le ia jucătorii înainte ca ei să-și bage degetele suav în freza lui Ronaldo, amăgindu-l cu un masaj pe scalp doar pentru ca la final să-l ridice de creț și să-l basculeze-n asfalt. C-așa se prăbușește Ronaldo când se prăbușește. Cam ca Madridul și aproximativ în același timp, dacă ne-ntrebați pe noi.

Ca să fie distracția completă, Ajax a mai dat și golul 3, pe final, dar ăla a fost anulat cu VAR pentru că Ziyech fusese prea entuziasmat de întâlnirea cu versiunea clătinată a lui Bonucci. Dar nu s-a supărat nimeni, că și-așa nu le trebuia. Nici măcar nu s-au sinchisit să transpire pe tâmple când Daley Blind a părut că a făcut henț în careu prin minutul 90, de-a fost nevoit arbitrul francez să se bage – la presiunea tribunelor, care ridicau pumnii a smardoială – la chat cu băieții din camera cu televizoare. N-a fost henț. Și e mai bine-așa: chiar dacă la 2-2 tot Ajax mergea mai departe, era păcat să fie Cristiano Ronaldo omul meciului, cu două goluri inutile. El, care n-a mai ratat semifinalele UCL de pe vremea în care aruncau ăia bolovani pe unguri la Posada. El, regele UCL-ului, va trebui să-și găsească ceva alternativ de făcut în serile semifinalelor și mai ales în seara finalei. Dacă Doamne ferește îi ia fata aia bilete la film sau, și mai nasol, la teatru?

Revenind la băieții care contează, până să vadă cu cine vor juca semifinala, geolgăii alintați godenzoden (”Fiii lui Dumnezeu”)  puteau deja sărbători că sunt primii care bat și la Madrid, și la Torino în același sezon european. Mă rog, a mai bătut și Sirocco, dar ăla n-a avut niciun efect asupra moralului lui Cristi.

Barcelona – Manchester United 3-0 (1-0 în tur)

Nu aveau nici ei habar, bieții drăcușori roșii, cum anume au ajuns în sferturile astea după ce cu PSG le-au intrat toate zecimile de ocazie avute. Dar pentru că au văzut și ei ce-am văzut și noi, ăștia de la Barcelona păreau să fi știut deja că, atunci când joci cu United, e suficient să-l ții pe Messi din ambreiaj ca să le umpli bindeul de pase. Și gata, end of story, cum ar zice Cantona.

Messi s-a scuturat ca un cal turbat pus să alerge prin lobodă în minutul 16, când a dat un gol atât de frumos și atât de clasic Messi, încât am putea să comitem înalta trădare de a-l considera banal.

La asta trebuie să se fi gândit și De Gea vreo patru minute mai târziu, când omul a lăsat să-i coboare pe sub mânecă un șut telefonat tot de Messi. O fi zis omul: ”Băi, e prea plictisitor ăsta când le dă numai lângă bară sau în vinclu așa, s-a săturat lumea, hai să le ofer oamenilor ceva nou, care să-i provoace, care să le aprindă imaginația, care să le rașcheteze vălul de pe ochi, care să le destupe noada”. Și De Gea le-a oferit oamenilor. Și oamenii au zis ”bravo, bă, iar aperi ca la Mondiale?”. Iar tabela a zis 2-0. Iar comentatorii nu știu ce-au mai zis, că – așa cum am specificat în debutul manualului de întreținere al acestui text – am mutat urgentissim la Torino, unde era rost de ceva palpitații.

În lipsa noastră, aplicațiile de live score ne-au anunțat triumfal că și Coutinho l-a torpilat pe fratele David, dar nu vom ști niciodată adevărul și dacă acest gol a existat sau nu cu adevărat. Toată lumea era la Torino ca să vadă primul pas făcut de Răzvan Marin înspre câștigarea Ligii Campionilor la fotbal. Ceea ce, orice ați zice, nu e deloc un sentiment rău. I-am păcălit și p-ăștia.