UEFA Champions League, faza pe gazon. Liverpool – Sevilla 2-2: Infirmino

Foto Nissan UCL
“Ce zi frumoasă pentru fotbal, avem nevoie doar de iarbă verde și o minge și de cronicile de pe cronici.ro”, zicea Bill Shankly, antrenorul care a transformat Liverpool într-o echipă cu mușchi în fotbalul englez și nu numai. Dar aveți puțintică răbdare, neicușorilor, că înainte de toate începem programul artistic cu niște întrebări care ne frământă:

– La câte instrumente muzicale o fi învățat Cristiano Ronaldo să cânte de când a văzut clipul flaușat cu Messi interpretând la pian imnul Champions League?

– Cum e posibil ca cineva să aibă probleme cu epilatul tocmai în echipa lui Cristiano?

– Cine va fi pe coperta FIFA 2018? Și de ce nu pun pe copertă și caricaturi? Aveau și-ai noștri o șansă.

– Cum ar fi arătat un meci Real Madrid – Viitorul dacă creșa lui Hagi se califica în dubla din preliminarii cu Apoel Nicosia (aici aveți cronicile din tur și retur)?

Dar hadeți să ne relaxăm. Vă propun să citiți despre o seară melancolică de toamnă în care ne-am permis să trăim pe picior de fotbalist mare și să uităm în sfârșit complet de națională. Păi ce, numai Daum are dreptul ăsta?

Aceste cronici îți sunt oferite de:

Nissan UEFA Champions League

 

Real Madrid – APOEL 3-0

În ziua meciului, ziarul Sportday din Cipru îi îndemna pe băieții lor să îi înfrunte pe madrileni și să-i privească-n ochi. Un îndemn brav, dar și filozofic în același timp, mai ales că toți știm că ochii sunt oglinda six-pack-ului, vorba lui Ronaldo:

Eyes 👀 are the mirror of the soul 👌👌👌

A post shared by Cristiano Ronaldo (@cristiano) on

Deși nu a jucat aseară, Asensio a mai demonstrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că are obrazul fin. Asta pentru că procesul de epilare pe picioare vine cu părțile sale urâte, adică o bășică infectată care s-a transformat în al treilea picior sau ceva, de nu și-a mai putut ridica ăsta mic jambierele. Deci avem deja un câștigător al premiului anual “Balotul de aur”. În fine, “avem o foame uriașă să ne descurcăm bine în competiție”, zicea Zidane înainte de meci, de parcă în celelalte competiții le-ar fi doar sete. De cealaltă parte, ciprioții veneau la rândul lor ghiftuiți pe filieră culinară după 4-1 cu Nea Salamis în cea mai recentă etapă din Cipru. Disclaimer: Nea Salamis nu e valutist din Famagusta.

Embed from Getty Images

Real și Apoel s-au mai întâlnit pe șoselele asfaltate din Champions League. Și nu oricum, ci chiar în sferturile competiției, în 2012, când Sergio Ramos avea părul lung și-ntins cu placa, Ozil știa ce înseamnă să câștigi trofee, iar ciprioții erau atât de beți de fericire c-au ajuns în faza asta încât în insulă s-a înființat o comisie parlamentară de anchetă care să analizeze – fără succes – cum dracu’ le-a ieșit. Apoi Apoel a luat 8 goluri de la Real și s-a făcut de Ricardo Izecson dos Santos Leite Kaka. Mai mult, ciprioții n-au câștigat niciodată în cele 11 meciuri jucate de ei în deplasare în UCL în viața asta, deci gândul unei revanșe era la fel de prezent ca performanța-n fotbalul românesc de ani buni încoace.

Embed from Getty Images

Știți cum e când ții regim o perioadă, nu pui gura pe pâine, prăjeli și dulciuri și într-o noapte cedezi și devorezi frigiderul? Cam așa a fost Ronaldo aseară, după ce n-a jucat 3 etape în campionatul Spaniei din cauza unei suspendări venite pe filieră emoțională: a confundat arbitrul din Supercupa Spaniei cu greutățile de la sală și i-a aranjat cervicala. Asta a însemnat că aseară, la 21:45, a deschis frigiderul din Champions League. Și nu au trecut decât 12 minute până când s-a întâmplat inevitabilul. Bale a pasat în diagonală și l-a găsit pe Ronaldo liber și aproape trepindând de turbare că nu băgase mingea-n poartă până atunci. Portughezul a băgat mufa-n savarină cu sete, s-a făcut 1-0 (VIDEO), iar prima repriză a trecut după încă vreo trei faze notabile în care băieții-n alb păreau speriați de gândul că vine pauza și nu i-au livrat lui Ronaldo destule pachete pentru ca business-ul să funcționeze la turație corectă.

Embed from Getty Images

Repriza a doua începe în crizele de rabie ale portughezului, care cere gol la o minge căzută pe linia porții. “Nu e posibil ca Messi să dea două goluri ieri cu Juventus și eu doar unul!” a părut că-i strigă tușierului. Pe fața arbitrilor francezi s-a instalat o umbră de panique, dar au mai trecut doar încă 5 minute și au fluierat un penalty în careul lui Apoel. Cică au văzut un henț, apoi l-au invitat cu alai pe Ronaldo să bată, răsuflând ușurați când au văzut 2-0 pe tabelă. “Mai bine să-i bată p-ăștia decât pe noi” s-a auzit în casca centralului (VIDEO).

Embed from Getty Images

Sătul de crizele de adolescentă ale lui Ronaldo, Sergio Ramos pune în geamul din apărarea Realului o plăcuță pe care scrie “Închis. Revin în 5 minute”, urcă în atac, pasă la Marcelo, mărește viteza, Marcelo îi centrează lui Bale pe partea dreaptă, Bale cu capul către Sergio, care terminase sprintul în fața porții și a fundașilor ciprioți uimiți că-l văd în sfârșit pe Ramos îndeaproape și gata să-i ceară tricoul la schimb. Și nu se cade să dai gol simplu cu capul cu Apoel, că așa se dă doar în prelungirile finalelor, Ramos inventează un soi de foarfecă schimonosită cu care taie firele de-abia crescute ale ciprioților în bretonul Ligii (VIDEO).

Embed from Getty Images

S-a terminat 3-0 și echipele au intrat la vestiare, dar nu înainte ca Ronaldo să treacă pe la arbitri și să le strângă mâinile spunându-le “Hai că vă iert, că am dat cât Messi, ‘mneajută la toată lumea”.

Liverpool – Sevilla 2-2

Fusese 3-1 pentru Sevilla în finala de Europa League în 2016, așa că încă de pe atunci englezii s-au apucat de învățat să-njure în spaniolă. Problema a fost că au consumat toate înjurăturile, în toate limbile, în ultima etapă din Premier League, terminată cu penele de cormorani smulse și 5 goluri primite de la Man City. Și până să se obișnuiască din nou cu grupele UCL, pe care nu le mai mângâiaseră de 2 ani, s-au văzut deja conduși cu 1-0, când centrarea lui Escudero l-a găsit liber și uimit că era atât de liber pe Wisamm Ben Yeder (VIDEO). “Visam că o să batem azi” urla Klopp de pe margine. Prin “visam”, ai lui înteleseseră că pot dormi în apărare.

Embed from Getty Images

La puțin timp după gol, Sadio Mané apare la colțul scurt la o centrare de pe dreapta și șutează, dar Segio Rico parează și se-nchină, amintindu-și că din gheata lui Mané se nasc și copci, nu numai goluri. Întrebați-l pe Ederson de la City.

Apoi Firmino mârâie un pic în careul spaniolilor, trimițând cu capul puțin peste transversală. Un mic indiciu că urmează golul din minutul 20. Un-doi între Alberto Moreno și Henderson, apoi centrare pe jos de pe partea stângă, la colțul scurt, unde gheata lui Firmino își aștepta aleasa la întâlnire (VIDEO). 1-1 și cormoranii își mai recuperau din fulgi.

Embed from Getty Images

Klopp, scos din sărite de Emre Can și șutul lui care trece atât de aproape de bară, dar atât de departe de răzbunarea clocită încă din finala din 2016, mai prinde puțină culoare la nebunia de gol a lui Salah. Șutul lui de lângă marginea careului de 16 ciupește gheata lui Kjaer și îl păcălește pe Rico, care se uită după minge ca personajele feminine din Tânăr și neliniștit după amantul vecinei (VIDEO).

Liverpool e în ascensiune clară spre pisc, unde se gândea deja cum să-nfigă steagul în gustul victoriei în rocă, mai ales după ce arbitrul fluieră melodios penalty când Pareja face și henț, și fault în aceeași fază, încercând să-l oprească pe Mané să ajungă la portarul Rico și să-i spargă fața. Dar Firmino bate în bară (VIDEO), Klopp face crize mai ceva ca Ronaldo și Alibec puși în aceeași echipă, iar imnul lui Liverpool are parte de un remix cu tente de flamenco și cu refrenul “You’ll never score a goal”.

Embed from Getty Images

Și cum dădeau băieții lui Klopp târcoale golului, cu Can, Mané și Wijnaldum fâstâcindu-se prin jumătatea adversă, Correa a decis să lanseze atât de discutata nucleară. A intrat în careul englezilor și a înfipt o minge într-un unghi din care portarul nu avea cum să o scoată (VIDEO). Asta înseamnă să mănânci tapas cu polonicul. Și uite-așa s-a făcut 2-2 pe tabelă. Și uite-așa i-a mai albit un pic barba lui Klopp, care mai are puțin și-i ia pe-ai lui la canini în fața camerelor.

Intră și Coutinho pe poarta surprizelor, dar degeaba. Se termină egal, iar Liverpool amână revanșa pentru meciul de la Sevilla. Problema se acutizează, însă: cormoranul e pasăre acvatică, iar Sevilla n-are ieșire la mare.

Embed from Getty Images

Tottenham – Borussia Dortmund 3-1

Momentul de filosofie de birt vă este oferit de Harry Kane, care declara înainte de meci: “Ca să fii cel mai bun trebuie să fii cel mai bun în fața celui mai bun”. Nu e tocmai incorect logic ce zice tânărul matelot britanic, doar că nu apucăm să analizăm bine sintactico-morfologic fraza, că Hagi dă cu pumnul în masă: “Opriți căutările! El e noul Hagi!”

Cei de la Tottenham aveau acum două frici: lipsa lui Dele Alli la ei și prezența lui Aubameyang la ăilalți în condițiile în care gabonezul le mai cărase trei basculante în căruță în întâlnirea precedentă.

Dar ne socotim altfel pe teren. Kane îi trimite o pasă lui Son, care zburdă singur pe câmpia nemților, intră în careu, caută unghiul perfect și îl execută pe Burki (VIDEO). Simplu cât ai zice “Băi, e doar minutul 4, luați-mă încet”.

Embed from Getty Images

Yarmolenko sună gongul de trezire și peste doar 6 minute trimite cu stângul, din prima, din marginea careului de 16 metri un șut în plasa laterală, în dreapta francezului Lloris, care nu mai știe care-i droite și care-i gauche, mai ceva ca Dembele, ne scuzați că insistăm asupra subiectului, da’ n-ai cum să-l ignori. Fabulos gol (VIDEO).

Embed from Getty Images

Tribunele erau deja în delir spasmic. Trecuseră doar 11 minute și ăștia dădeau goluri de parcă se juca ultimul meci de fotbal din istorie. Și nu e tot. În minutul 15 Kane imită cursa lui Son de mai devreme și îl amețește pe Burki cu o concatenată sănătoasă (VIDEO). E 2-1 pentru Tottenham, de-abia trecuse un sfert de oră, și gongul trebuie bătut din nou.

Așa că Borussia se pune pe împins. Și împinge cu două ocazii mari ale lui Sahin și Pulisic și cu goluri anulate pentru că Aubameyang și Sanchez împingeau cam din offside. Și după atâta travaliu, fratele Kane se înscrie la Masterchef și le arată germanilor cum se pune cireașa pe tort. 3-1 (VIDEO).

Embed from Getty Images

Vertonghen e eliminat cum că cică nu trebuia să-l plesnească pe Gotze în minutul 92. Putea s-o facă mai devreme, ca să se trezească neamțul, să își dea seama că nu mai e la Bayern și s-o bage în ațe. “E nedrept”, o să curgă multe statusuri pe profilele de Der Facebooken din Germania. Dar pentru fiecare rană nou apărută există un medicament chiar mai bun decât Bepanthenul lui Asensio. Și dacă noi, românii, nu ne pricepem la leacuri băbești și vorbe care alină, atunci cine? Și dacă nu Regele le zice cel mai bine, atunci ne luăm cronicile și plecăm acasă. “Ei au marcat goluri multe, noi am marcat goluri așa ș-așa multe, dar nu prea multe“.

Ceva e clar: o să fie meci cu goluri la Dortmund, când s-o juca returul din grupe. Și-o să fim și noi cu cronica proțăpiți în ușa UCL. Sperăm să se lase cu râsete. Așa s-așa multe, dar nu prea multe, că suntem de-abia în grupe și-avem de conservat poante pentru finală.

Embed from Getty Images

Feyenoord – Manchester City 0-4

Zilele trecute, prima furtună de toamnă a lovit Olanda, aducând cu ea un vânt de le fluturau canalele ăstora prin Amsterdam. Dar asta nu a fost nimic pe lângă furtuna venită dintre Marea Britanie, pentru că prin minutul 25 era deja 3-0 pentru City, care se încălzise cu un 5-0 Liverpool în campionat înainte să le aducă gheață olandezilor. Asta însemnă să fii fotbalist: le predai lecții despre codul portocaliu unora care sunt recunoscuți drept o felie cărnoasă din Portocala Mecanică.

Embed from Getty Images

 

Leipzig – Monaco 1-1

Ardeam de nerăbdare să vedem cum e Monaco în Champions League fără Mbappé. Iar căpitanul nemților a zis înainte de meci că treaba lui e să-l facă pe Falcao să tacă. Din această ecuație fără multe necunoscute s-a născut un Falcao pe mute, iar Leipzig, la 8 ani după ce-a primit aripi din partea celor de Red Bull, face egal cu una dintre semifinalistele UCL din sezonul trecut.

Embed from Getty Images

Șahtior Donețk – Napoli 2-1

Shakhtar, așa cum e ea, fără un stadion căruia să îi zică “Acasă” – sau, mai nou, “Pro 2”- fără Mircea Lucescu, care a părăsit încăperea acum două sezoane, i-a bătut pe Hamsik, Mertens, Callejon și Insigne, care au 298 de goluri împreună și se gândeau că le va fi ușor să ajungă la 300 în meciul cu ucrainienii. Chiricheș n-a pus umărul la treabă în meciul ăsta, pentru că-l avea dislocat. Iar Napoli, teoretic favoriți la calificare într-o grupă din care mai fac parte City și Feyenoord, vor fi nevoiți să pună arțăgosul la treabă dacă vor să nu eșueze prin Europa League, o competiție mai ușor de câștigat, dar mai greu de înghițit pentru unii obișnuiți de câțiva ani cu fanfara.

UEFA Champions League. Grupe, etapa 1

Rezultate grupeUEFA Champions League clasamente

Foto Nissan UCL

Andreea este una dintre femeile care-ți dau kilometrajul peste cap atunci când vine vorba de o discuție despre fotbal. Știe să-ți explice ce-i ăla offside în 43 de moduri și în 97 de limbi străine. Nu sunt multe ca ea, deci între două texte o așezăm în vitrină și o privim ca pe a opta minune a lumii.

2 Comentarii

    • Să ne fie de bine, te mai așteptăm.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.