UEFA Champions League, faza pe gazon. Real Madrid – Galatasaray 6-0: Rodrygold

Să vă povestesc ceva. M-a prins seara de miercuri pe la Milano, cu treabă (mâine citiți pe aici și de ce, deocamdată nu vă spun decât că e cu tenis). Așa că am avut onoarea de a experimenta meciurile de Champions League așa cum ar trebui să existe ele și în țările în care apa caldă a devenit un lux cu care te poți lăuda la birou mai ceva decât cu un Nissan GT-R. La o adică, GT-R-uri se găsesc de cumpărat, apa caldă – mai greu.

Italienii, adică ăia de la Sky Sport, transmit meciurile din seara de Champions League în același timp pe un singur post, mutând transmisiunea pe stadionul pe care se întâmplă evenimente importante: goluri, VAR-uri, ocazii, penalty-uri, cartonașe, momente în care jucătorii români din UCL ating mingea și alte rarități de genul ăsta. Cumva, deși nu vezi de fapt niciun meci și nu înțelegi foarte clar dacă Galatasaray a trecut vreodată de mijlocul terenului la Madrid, vezi fin punctele esențiale ale partidelor și ai la final impresia că nu ți-a scăpat nimic important, astfel că nevoia de rezumate dispare subit. Ceea ce înseamnă implicit faptul că poți să te pui la somn la ore digerabile. Tu. Că noi, ăștia cu cronicile, mai stăm niște ore ca să-ți înmuiem texte în cafeaua de dimineață. Dar asta e o poveste paralelă la care vom reveni la momentul oportun.

Ce vreau să spun e că această variantă modernă a clasicului Fotbal Minut cu Minut ar trebui reglementată prin Constituție și la noi. Mai ales că avem guvern nou, iar ăștia au astfel o ocazie bună de a lua măsuri utile încă din prima săptămână de sapă. Bravo, Italia. Și sper că frații de la DigiSport citesc rândurile astea, chit că o fac pe ascuns, să nu vadă șefii că trădează cauza. E adevărat, italienii nu au un Ilie Dobre ca să transforme Leverkusen – Atletico Madrid într-un meci atrăgător, deci băieții nu înțeleg pe de-a-ntregul farmecul meciurilor transmise în tandem. Avantaj noi.

Aceste cronici îți sunt oferite de:

Real Madrid – Galatasaray 6-0

Păi ce să facă Florin Andone când în minutul 15 era deja 3-0, iar el nu atinsese până atunci mingea? Nici să reușească geneticienii să-l corcească pe Messi cu Cristiano Ronaldo, apoi să adauge talent instant la plic de la Maradona, celălalt Ronaldo, Garrincha și Florinel Coman și să îmbrace rezultatul în tricoul celor de la Galata și tot nu iese mai mult decât un simplu spectator pierdut în atacul greșit. Totul într-un meci în care Madridul și-a luat revanșa în fața fanilor de pe Bernabeu pentru toate momentele în care spaniolilor le-a murit motorul în intersecție în acest început de sezon. Țineți minte 2-2-ul cu belgienii de la Brugge, meci în care între jucătorii Madridului și jucătorii lui Sepsi Sfântu Gheorghe a fost doar o diferență de așezare geografică? Țineți, normal că țineți. Doar sunteți ahtiați după fotbal și basculați Champions League de parcă-i cremșnit. Ei, se pare că băieții de la Madrid au învățat în sfârșit să bage a doua și fără mâna magică a lui Cristi, care odinioară dădea la pedale și sufla și-n jigler la nevoie.

Embed from Getty Images

Omul-cheie al meciului a fost Rodrygo, un flăcău de 18 ani care a avut nevoie de juma’ de an ca să-și revină din șocul pe care l-a avut la bancomat când a văzut suma pe care i-a virat-o în cont noul club la primul salariu, undeva prin iulie. Rodrygo Silva de Goes a fost cules de spanioli de la una dintre obișnuitele ferme braziliene de fotbal și pare că știe cu maneta. Spun “pare” pentru că suntem profesioniști aici și ne abținem deocamdată de la judecăți de măsură de genul “Băi nene, ce jucător a găsit Madridul!”. Suntem atât de alienați de noua epocă Messironaldiană, încât nici nu discutăm până când nu ajunge omul măcar la o medie de un gol pe meci. Ce mare chestie o fi să fii titular la Real Madrid la 18 ani în Champions League? Oricine poate asta. Mai greu e să fii titular la FCSB, de exemplu. Mai ales dacă nu te bagă nea Gigi în teren pentru că s-a supărat că ți-ai făcut tatuaj non-ortodox pe omoplat.

Embed from Getty Images

Fratele Rodrygo a troncănit trei goluri (hattrick-ul perfect, adică goluri cu stângul, cu dreptul și cu scăfârlia) și un assist în poarta amărâților de la Galatasaray. Iar primele două goluri au fost de fapt o dublă bifată în minutele 4 și 7 (cea mai rapidă din istoria UCL), cu Marcelo la capătul inspirat al assist-urilor. Face Madridul ce face și în seceta din ultimul an și jumătate găsește momente de-astea, în care arată că nu aruncă aiurea-n tramvai 50 de milioane de euro chiar de fiecare dată când face un transfer.

Embed from Getty Images

În rest, Benzema a marcat tradiționala dublă din meciurile în care Real scapă la punga cu goluri, iar Ramos și-a permis până și o scăriță din penalty, moment în care am notat că omul a moștenit săritura aia complet antipatică pe care o inventase la un moment dat Cristianul în pauza dintre două seturi de 600 de abdomene.

Florin Andone a jucat titular, a atins mingea de 15 ori, a pierdut-o de 5 ori, a tras un șut pe lângă și a fost înlocuit la pauză. Problema e că mie-mi place de băiatul ăsta (n-am decis încă exact de ce și lucrez activ la asta, revin asupra subiectului), dar am impresia că are și ghinionul de a ajunge prin televizoarele și înjurăturile noastre fie în echipe în care mingea nu ajunge niciodată în atac (să le zicem generic Naționale), fie în meciuri în care echipa lui joacă împotriva lui Real Madrid. N-o fi el Benzema, da’ nici prea mult noroc în carieră n-a avut până acum.

Embed from Getty Images

Atalanta – Manchester City 1-1

Știm că vă place să citiți cronicile astea complet cretine și știm că vi se pare că e foarte posibil ca oamenii care scriu aici să fie niște tipi cu capul pe umeri care știu cu autoironia și cu textele. Oameni care se descurcă-n viață și știu să-și aleagă prioritățile, doar nu degeaba ne citiți.

Eh, am o veste proastă: probabil că Andrei, Radu, Toma și Andreea or fi oameni pe care să te poți baza, dar eu sunt o rușine absolută când vine vorba de inspirație și decizii corecte. Aflați, de exemplu, că am urmărit la televizor cel mai bun meci al serii și că abia prin minutul 40 am aflat că Atalanta – Manchester City se joacă în Milano, la doi pași de hotelul din care scriu rândurile astea. Ăsta sunt, mă predau autorităților competente și îmi cer scuze în avans pentru faptul că v-am dezamăgit. Promit să nu mai fac. Des.

Dar, peste toate, meciul ăsta chiar a avut de toate. Și când zic de toate mă refer la faptul că italienii au scos de sub tejghea meniul ăla complet, cu 89 de feluri de pizza care fac ca cea mai grasă șaorma concepută de echipa de marketing și sosuri a ălora de de la Dristor să pălească de rușine.

Embed from Getty Images

A avut gol în primele minute (împuns de City prin Sterling), a avut un penalty acordat cu ajutorul Sfântului VAR Izvorâtorul de Suspans, a avut și un penalty ratat (același penalty, bătut la fundul gol de Găbiță Jesus), a avut și un portar schimbat la pauză pe motiv de bubă (Ederson), a avut și un roșu pentru portarul intrat la pauză (Claudio Bravo), deci a avut un jucător de câmp care a apărat poarta lui City pentru vreo 10 minute (Kyle Walker). A avut și gol al Atalantei (dar nu în ultimele 10 minute, așa cum se simțea în aer), a avut și un punct scos de Atalanta (primul de anul ăsta în Champions League, unde nebunii ăștia au luat goluri să le ajungă pe trei sezoane) și a avut în general și fotbal.

Nu l-a avut pe Meșter pe stadion, dar nu le poți avea chiar pe toate-n viață.

Embed from Getty Images

PSG – Club Brugge 1-0

Am ajuns la concluzia că FC Brugge este un reper excelent pentru a observa cu câți ani suntem în spate în comparație cu Europa aia la care tindem și noi (imediat după ce scăpăm de veceurile din fundul curții). După calculele mele, avem o întârziere de aproximativ 50 de ani. Cam atât ne ia să ne prindem că numele oficial al echipei nu e FC Brugge, așa cum se aude triumfal cam peste tot la noi, ci Club Brugge, așa cum se întâmplă din 1972 încoace. Acestea fiind spuse, mi-am mai luat un bolovan de pe inimă după ce am rezolvat ultimul lucru care era în neregulă în țara asta.

Embed from Getty Images

Singura problemă a meciului dintre PSG și Club Brugge părea că este scorul final. Asta deși știam cu toții de ce sunt în stare belgienii, care au băgat Marele Alb pe bigudiuri pe Bernabeu acum niște săptămâni. Iar cei de la Brugge nu au fost tocmai expoziție de jaloane. E adevărat, Icardi a marcat în minutul 22 într-o fază pe care arbitrii au analizat-o alte 22 de minute în camera VAR până să decidă că habar n-au dacă a fost sau nu offside, deci au lăsat-o cum a căzut.

E la fel de adevărat că una dintre enigmele fotbalului – alături de golul ăla fantomă al Angliei în ’66 și de mâna lui Maradona – este ce naiba scria pe maioul lui Mbappe din moment ce omul a ținut dinadins să-și dea jos tricoul după golul lui Icardi, inaugurând o modă periculoasă: bucuria depersonalizată de după gol.

Dar cei de la Brugge au atacat serios la Paris și au fost aproape să le strice seara gazdelor, încercând să se răzbune după vaccinul 0-5 primit acasă cu două săptămâni în urmă. N-a ieșit nimic până la urmă, deși Brugge a tras mai mult la poartă, pe poartă, pe sub poartă și paralel cu poarta decât milionarii parizieni. Doar în poartă n-au reușit să bage coțofana, chit că au ratat la un moment dat chiar și un penalty. Poate le ies mai multe în etapa următoare, când la Brugge vine Real Madrid. Meci de văzut, mai ales că belgienii mai au (măcar matematic și teoretic, cu două victorii plus două înfrângeri ale spaniolilor) chiar și șanse să trimită Madridul în Europa League. Care se bagă la un CFR Cluj – Real Madrid prin februarie?

Embed from Getty Images

Bayer Leverkusen – Atletico Madrid 2-1

Echipa lui Simeone nu primește multe goluri în general. Da’ și când primește, și le dă singură. Enoriașul Thomas Partey a reușit să iasă aseară în evidență printr-un autogol aproape romantic pe care l-a marcat senin și, în ciuda aparențelor, fără să aibă vreun șuriu care să-l apese amenințător coaste.

După ce au desfăcut borcanul cu zacuscă, băieții de la Atletico au scăpat ghiveciul pe jos și au mai luat una prin minutul 55. De aici înainte, Simeone a trebuit să-și cam calce pe inimă și să-și pună echipa să atace, strategie care în vocabularul lui Simeone însemna până azi maximum o talpă cinstită așezată pe tibia adversarului – Cholo, Cholo, doar nu crezi c-am uitat, nu? Ca să dea gol, madrilenii ăilalți au avut nevoie însă de o repriză întreagă. Probabil pentru că le-a trebuit manual de utilizare a terenului și o hartă ca să ajungă la careul advers. Morata a redus din handicap în minutul 94. Frază în care handicap înseamnă strict imposibilitatea de a ataca a echipei sale.

Embed from Getty Images

Alte meciuri jucate miercuri în UEFA Champions League:

Bayern Munchen – Olympiacos 2-0
Steaua Roșie – Tottenham 0-4
Lokomotiv Moscova – Juventus 1-2
Dinamo Zagreb – Șahtior Donețk 3-3

Aceste cronici îți sunt oferite de:

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

Un Comentariu

  1. Mulţumim pentru cronici mijite din cafeaua de dimineață, cu aromă de ironie fină, mai vrem, e un site care dă dependenţă!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.