Un concert cu Ada Milea nu e concert

La un concert al Adei Milea nu te duci ca la un concert normal. Nu mergi să asculți aceleași piese pe care le știi deja sau pe care crezi că le știi deja. Te duci știind că pe scena se vor întâmpla lucruri care nu țin de muzică, ci de poveste, de șezătoare, de dialog, de artă. dacă mergi la Ada Milea ca să asculți muzică și apoi să pleci acasă, e ca și cum ai merge la fotbal pentru a număra firele de iarbă stând în tribună. Te duci degeaba.

Concertul pe care Ada l-a susținut miercuri la Casa de Cultură a Studenților a făcut parte din linia evenimentelor culturale de la care ieși cu creierul făcut terci și cu milioane de întrebări. Nu ai voie să pleci relaxat de la un concert al Adei Milea. Te simți ca într-o Țară a Minunilor enclavă în centrul Bucureștiului, cu un personaj care îți cântă la chitară, care îți povestește lucruri și întâmplări și cu care relaționezi involuntar la nivel cerebral. Versurile Adei Milea te ucid, apoi te reanimează, apoi te lovesc și apoi îți explică cu accent ardelenesc că totul a fost o glumă.

La Ada Milea  nu mergi să asculți denotații. Versurile ei nu au legătură cu ce se aude, ci cu ce trebuie să se audă. Dacă Ada Milea cântă despre oi și ciobani, ea cântă despre tine și țara ta. Dacă îți povestește despre Ceaușescu lovind chitara, tocmai auzi o poveste despre vocabular și limbă. Dacă urechile-ți captează expresii precum “greierele și furnica”, nu vei auzi o poveste despre o fabulă, ci despre starea unor fenomene sociale interne românești. În cele mai fericite cazuri, metafora e vizibilă. Nu e “gură de rai”, “e gaură-n rai”. Când Ada Milea te colindă, îți povestește despre supermarketuri și mâncare.

Ada Milea este o artistă care reperează mase și cântă despre ele la chitară cu metafore. Indiferent dacă vorbim de vechile piese din Republica Mioritică România sau Absurdistan, despre Apolodor și Robinson Crusoe sau despre abordarea muzicală a volumului Alcool, scris și lansat anul trecut de poetul ardelean Ion Mureșan, Ada găsește paralele semantice care te duc cu gândul mai degrabă la teatrul lui Eugen Ionesco, și nu la muzică. În plus, nu cred că există vreunul dintre spectatorii prezenți miercuri seară în Casa de Cultură a Studenților care să spună că a asistat la un concert. Dialog, spectacol, teatru, circ, poezie, comunicare, nebunie, călătorie, beție de cuvinte. Spuneți-i cum vreți, dar nu concert.

La finalul celor două ore de recital la chitară, după ce a cântat fără să aibă nevoie de apă în ritmuri românești, americane, indiene sau arabe, Ada se ridică, spune că-și bagă țara în raniță. Și gata.

foto: Tertulia.ro

 

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

3 Comentarii

    • Nu, nu e vorba de defecțiuni. Ci de cât de mult te implici cerebral în poveste. Da, poți intra relaxat și ieși relaxat, dar e păcat :)

Leave a Reply to Mircea Popescu Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.