US Open 2020, faza pe rever. Ziua 1: Turneu de Mimare Șlem

Așa, pe unde-am rămas?

A, da, cred că ultima dată când am vorbit despre tenis pe aici ne dârdâiau gladiolele, în ordine, din cauza incendiilor din tufișurile australiene și din cauza sprinturilor Sofiei Kenin. Griji majore, practic.

Între timp, ne-am alienat în halul în care am promis solemn, undeva prin străfundurile oprelii din sezonul de primăvară, că o să privesc cap-coadă, fără să mă ridic de pe canapea, primul meci al lui Isner care va fi difuzat în direct la televizor. Am ajuns atât de rău în perioada de frână, încât am renunțat la orice moft estetic și am decis să-mi agăț pe pereții din mansardă, de dor, un poster cu Leana Ostapenko suprinsă în mijlocul distoniei oromandibulare care o apucă în timp ce servește.

A fost atât de greu fără tenis, încât am apucat să promit pe Facebook, cu mâna înfundată în atriul stâng, că o să scriu o cronică sărită de pe fix a mișcărilor Stretch&Fold care transformă amestecul de făină și maia în Dumnezeul pâinii. Nu m-am ținut de promisiune, bineînțeles. Am fost prea ocupat cu privitul în gol pentru a-mi cheltui muniția în texte inutile.

Dar să știți că nu a trecut degeaba pauza de 8 luni peste noi. Am citit o grămadă de poezii ale lui Emil Brumaru, ceea ce ar trebui să vă mulțumească major și să vă garanteze spectacol lingvistic în cronicile din luna septembrie, în care vom scrie despre tenis cât n-a jucat Zverev în toată frumoasa lui carieră. Apoi, am săpat împreună cu aceia dintre voi care au rămas pe recepție și în depresiune în istoria succeselor din tenisul uitat, așa că ne-am dat seama câte ar fi putut câștiga Kyrgios dacă juca tenis ca Ilie, altfel frați din mame diferite când vine vorba de aplombul cu care atacă situația din teren. Nu mai zic de faptul că, odată ieșiți la soare după eclipsă, ne-am ocupat timpul agățându-ne ca scaiul de fratele Nole, care a decis brusc să vireze planat înspre copaci când medicii ne sfătuiau să rămânem atenți pe asfalt, cu ochii pe anvelope.

Deci să știți că, per total, târâș și plini de ciulini, am reușit să ajungem întregi în buza lunii septembrie și la startul US Open. Ceea ce înseamnă că numai mâine nu-i vara anului 2021, când sperăm că Cincinnati va fi Cincinnati, nu trupă care cântă în deschiderea concertului. Și că vom vorbi la timpul trecut despre gâzoabă și vom putea merge la plajă îmbrăcați conform contexului, fără adiții textile altfel utile în vreme de restriște. Până atunci, purtați-le corect, să nu avem vorbe la proces când îmi crește tensiunea din cauza că-mi respiră cărăbuși în brânză doamna de la galantar.

Cronicile de Grand Slam îți sunt oferite de Porsche:

Un US Open transformat într-o ciudățenie cu tablouri pocite în care singura legătură cu sportul pe care-l știm noi e faptul că unii dintre oamenii cu viață-n brațe bat mingea în nesfârșita întindere albastră a tribunelor goale de la New York. Pe de o parte, lipsa spectatorilor de pe Arthur Ashe e cumva meritată și binevenită, pentru că în pădurea aia de stadioane de tenis imense de la Flushing Meadows a fost liniște o singură dată în istorie: în unde de șoc generată de tămbălăul Serenei în finala de tristă amintire cu Naomi Osaka. În rest, nu vezi spectator american de tenis căruia să-i tacă gura în timpul punctului așa cum nu vezi primar român căruia să-i fie rușine cu gropile din localitate. Deci pe undeva suntem ok cu faptul că la New York se joacă de data asta într-o liniște soră cu noaptea de la Bâlea Lac. Sau nu neapărat ok, cât chit. Face ce face planeta asta și echilibrează situația pe tabelă.

Embed from Getty Images

Pe de altă parte, însă, faptul că vedem un US Open care seamănă la nivel de prezență cu lista de invitați la party-ul de onomastică al Serenei Williams ne cam neliniștește. Sigur, noi avem din nou șansa majoră de a scrie cronici despre dublele greșeli ale lui Zverev, lucru care ne-a lipsit imens în perioada în care Sascha a driblat patogenul pe la mesele îmcotoșmănate din Monaco. Dar când știi că din turneul ăsta lipsesc șase fete din Top 10 WTA, implicit Înălțimea Sa Ocrotitoarea Sportului Românesc, că fără ea uitam ce-i aia victorie adevărată în ultimii 10 ani, și Ash Barty – plus Nadal, Federer, Monfils, Stan, Tsonga și chiar și nebunul de Kyrgios – parcă n-avem nici noi tragerea de conducte pe care-o aveam când toți gheparzii se aliniau la start, gata să alerge după halca de gnu din final.

Recunoaștem că din spate ne aleargă prietenii noștri de la Porsche, care vă oferă cu religiozitate aceste cronici de vreo trei ani încoace, mizând pe faptul că cititorii noștri înțeleg metaforele așa cum înțeleg că între sunetul motorului unui 911 și fâșâitul amenințător al unui Taycan există diferențe strict la nivel de decibeli. Spiritul rămâne același. Așa că vă urăm un tradițional “Da’ puneți mâna și luați-vă Porsche dacă vreți mașină“, că nu degeaba ne e frică de Kerber de fiecare dată când îi ies bastârcile: dacă vine din Germania și a ales sportul, nu poate să fie decât treabă serioasă.

Așadar, US Open, fraților. Cu reguli stricte pe care trebuie să le respecte jucătorii de tenis, care văd în sfârșit ce-nseamnă un cantonament adevărat în care ești eliminat de pe orbită dacă deviezi un milimetru de la program. Adică fix ca pe vremea lui Sdrobiș. E adevărat că Părintele nu i-a pus niciodată pe ai lui să poarte măști și să stea la distanță, pentru că nea Ioan iubea marcajul om la om și mesajele transmise clar pe cale orală. Dar izolare în hotel și excluderea oricărui contact cu exteriorul timp de două săptămâni? Paradis, nene.

Reguli atât de stricte, încât orice amenințare la integritatea pleurilor din interiorul grupului de jucători prezenți la New York este rapid eliminată prin spintecare. Vezi cazul nefericitului Benoit Paire, care a aflat că nu va juca la New York dintr-un test de salivă trimis pe mail cu 24 de ore înainte de startul turneului. Veștile proaste vin cum nu se poate mai prost pentru Benny, care era hotărât să ajungă în sfârșit în optimi la un Slam, profitând de faptul că Federer, Nadal și Wawrinka au fost înlocuiți anul ăsta la US Open de mult mai puțin contondenții JJ Wolf, Ulises Blanch și Mackenzie McDonald, trimiși pe tablou ca săgețile de darts după ce organizatorii au decis că anul ăsta n-avem calificări, doar calificați. Musai să încerce din nou la Roland-Garros, mai ales că știm că Benoit joacă cel mai bun tenis al său în special toamna, după program.

Embed from Getty Images

Dar să trecem peste această monstruoasă introducere și să ajungem la tenis, că de-aia ne-am adunat aici. Nu să ascultăm tânguieli și regrete pentru lipsa Simonei de pe tabloul de la US Open. Asta e, ne antrenăm pentru momentul în care a’ mică se va hotărî să pună reverul în cui, că doar nu credeți că motoreta va înghiți fără milă sute de mii de kilometri pe linia de fund până la sfârșitul lumii. Nu. La un moment dat, a noastră va face stânga-mprejur, va decide că n-are rost să mai piardă nopțile schimbând impresii cu d-alde Lauren Davis în cine știe ce colț de planetă și ne va lăsa căutând speranțe cu ochii mari și umezi cum caută peștele apa atunci când e scos din năvod. Deci luați următoarele două săptămâni ca pe un soi de antrenament pentru viitorul nu exagerat de îndepărtat.

Ne pare rău că nu e la New York? Bineînțeles. Era un moment excelent să-și tragă în marsupiu titlul la US Open, mai ales că în tribune e ceva mai multă liniște decât în Herăstrău, unde bate a noastră mingea în așteptarea zgurii ăleia grele. Ne bucurăm însă că a ales să se concentreze pe turneul de la Paris? Evident, doar nu credeți că Simo ia vreo decizie fără să gândească strategic. În cazul de față, și noi preferăm croissantele în fața hotdog-ului și finala cu Sloane în fața meciului cu Taylor Townsend. Mai ales că, dacă te și izolează în hotel ca la detenție, americanii îți dau să mănânci pâine făcută din PVC și cârnat din gheare și pene. Avantaj Franța.

Embed from Getty Images

Dar nu vă mai plângeți, avem români la US Open. Irina, Sorana, Miki, Patricia la simplu, Raluca și Horia la dublu. Despre care știm că-s deopotrivă gata să câștige neașteptat în meciuri alunecoase și să piardă la fel de neașteptat partide aparent simple. Deci avem avantajul de a ne simți ca în rollercoaster la Disneyland: am așteptat o grămadă la coadă să intrăm în miezul lucrurilor, iar în vagoane habar n-avem la ce să ne așteptăm și suntem gratulați cu suișuri și coborâșuri greu de anticipat. Totul e să nu ne ținem de treaba cu Disneyland-ul până la capăt, acolo unde în două minute se termină totul și ne-ntoarcem cu coccisu’-ntre picioare la strămoșeasca și sănătoasa coadă.

Doamne ferește, cât îmi merge gura. Parc-aș fi nevorbit.

Petra Kvitova – Irina Begu: 6-3, 6-2

Sincer, habar n-aveam la ce să mă aștept de la meciul ăsta al Irinei. În primul rând pentru că habar n-aveam la ce să mă aștept de la orice jucătoare de tenis după craterul din ultimele luni, iar în al doilea pentru că Irina a alternat meciurile excepționale și înfrângerile rapide după ce-am revenit din lanțuri. La turneul amical de la Cluj și apoi, la Palermo, a luat bătălii de la jucătoare pe care altădată le învârtea pe deget, dar la Praga le-a bătut pe Sorribes-Tormo și mai ales pe Sevastova, care la rândul ei bătuse înainte stânci precum Kvitova, Bertens sau Svitolina.

În meciul cu Petra, însă, Irinei i-au funcționat cu adevărat radarele timp de vreo două game-uri și atât. Nici măcar două game-uri consecutive, ci aruncate la începuturile celor două seturi, când orice jucător de tenis cu toți cercetașii acasă tatonează jocul adversarului. După ce-a amenințat-o însă pe Petra cu serviciul, Irina a alunecat pe propriul vis american și s-a îngrămădit în jocul din ce în ce mai lejer al Kvitovei.

Embed from Getty Images

Cehoaica a jucat impecabil la retur, câștigând jumătate dintre mingile trimise din serviciu de Irina, pe alocuri cu lovituri direct câștigătoare cu un pregnant miros de victorie. În același timp, Irina a jucat neconcludent pe serviciul Petrei. În special în setul al doilea, când a noastră a reușit să-i ia cehoaicei doar patru puncte la serviciu.

Știi, cu Petra ai două variante să ieși cu bine din meci: fie o înțepi până când începe să toarne mingile afară, fie găsești în străfundurile talentului care te-a dus la US Open lovituri magistrale care să te întărească mental până ți se blindează brațul ca granitul. N-a fost cazul Irinei, care a părut că se adâncește din ce în ce mai apăsat în propriile gânduri pe măsură ce Kvitova decola spre turul al doilea.

La final, Petra a recunoscut că a fost foarte deranjată în timpul meciului mai ales de tribunele goale. Ceea ce ar trebui să spună multe despre faptul că Irina n-a escaladat cele mai înalte vârfuri ale sale în această partidă, care a durat un pic mai mult de-o oră. Nu reiese un raport tocmai bun între timpul de zbor și timpul de joc, dar trăim vremuri ciudate, deci și ecuațiile ciudate pot să fie până la urmă rezultatele unor decizii corecte.

Cameron Norrie – Diego Schwartzman: 3-6, 4-6, 6-2, 6-1, 7-5

Îl iubesc pe Diego pentru că e ultimul mohican al epocii în care tenisul se juca și cu picioarele, nu doar cu brațele și creierul. Îi iubesc ieșirile de scaiete care se agață de orice șansă pentru a-i înurca pe cei mari și-mi place că înmagazinează energie cât pentru șase bombe atomice, deși uneori trebuie să-l cauți atent pe după fileu ca să te prinzi că n-a plecat intempestiv de pe teren.

Dar oricât l-aș iubi pe Diego, mi se pare al naibii de ciudat să văd că argentinianul e favorit 9 la US Open. Omul are două sferturi la New York, dar Schwartzman are rostul lui în tenis, iar rostul ăla nu prea are legătură cu Top 10 ATP. Îi iubesc masiv determinarea și implicarea, dar ne păstrăm calmul când vine vorba de tenis dintr-ăla strămoșesc, cu un pic de cărniță pe os.

Embed from Getty Images

Ciudat i s-o fi părut și lui Cameron Norrie, care n-a știut dacă a nimerit în WTA sau în ATP când l-a văzut pe ăsta micu’ la treizeci de kile și a jucat cel mai tâmpit meci de tenis din istoria US Open. Pe lângă faptul că a revenit și a câștigat de la 0-2 la seturi și a salvat două mingi de meci, lucruri care se mai întâmplă când nu ești atent în trafic, Norrie a fost principalul motor al unui meci cu 58 de mingi de break împărțite de cei doi jucători, record absolut într-un meci din Slam-ul de la New York. Nu știu cum sunteți voi, dar eu mă bucur să văd că mai există recorduri în sport care nu sunt bătute de Federer, Nadal, Djokovic, Messi sau Cristiano Ronaldo.

Embed from Getty Images

Anastasija Sevastova – Cori Gauff: 6-3, 5-7, 6-4

Dacă nu era clar până acum, ne-am lămurit că puterea lui Coco Gauff stă în special în publicul care o susține. Dacă n-are tribune și nu știe dacă joacă acasă sau în deplasare, Gauff intră în dubii și face ce ar trebui să facă orice copil de 16 ani pus în fața uneia dintre jucătoarele mereu complicate ale circuitului: sucombă cu ecou. Deși a jucat o jumătate de meci cu degetele-n ochi, scărpinându-și cristalinul din cauza unor dureri de origine necunoscută, Sevastova a reușit să dribleze momentele bune ale lui Gauff și să o trimită pe americancă la completat de oracole. Vine ea vremea și pentru lucruri serioase.

Embed from Getty Images

Karolina Pliskova – Anhelina Kalinina: 6-4, 6-0

Karo a pus mâna la US Open un loz special care-i oferă șansa unică de a câștiga în sfârșit un binemeritat Slam în condițiile în care s-a trezit în fericita situație în care jumătate dintre potențialele sale rivale la titlu văd turneul ăsta la televizor. O să spuneți că, în cazul în care Pliskova va reuși să câștige acest Slam, victoria ei nu va fi una completă, rotundă, plină de sevă. Doar că Pliskovei îi pasă puțin spre deloc de ceea ce credeți voi despre US Open 2020. În plus, știe că pe undeva prin desișurile tabloului o pândesc celelalte fete care riscă să termine toamna asta cu un Slam nou în CV: de la Serena la Kvitova, are balta ditai rechinii. În plus, nu mai zic de faptul că și Pliskova are ghinionul naibii: joacă tenis fix când s-a apucat WTA-ul să amestece valorile în halul în care până și Florin Mergea are șanse să ia un titlu de Slam la feminin.

Până una-alta, cea mai jucătoare dintre surorile Pliskova s-a așezat frumos pentru decolare și a trecut urgentissim în primul tur de ucraineanca Kalinina, prima jucătoare de la US Open-ul din acest an care-și agață părul în covrigel.

Embed from Getty Images

Novak Djokovic – Damir Dzumhur: 6-1, 6-4, 6-1

Dacă stai în colț de noapte și-i privești mișcările de boa cu picioare și modul în care își întinde ligamentele din slime după fiecare minge în colțurile terenului, ți se va părea că Novak Djokovic e unul dintre cei mai mari atleți ai tuturor timpurilor. Și n-ai greși deloc. Atunci când joacă tenis, mai exact între momentul în care servește și momentul în care mingea venită de la adversar cade invariabil în afara terenului, Nole este unul dintre cei mai mari sportivi pe care i-a născut vreodată sportul ăsta și probabil că nu doar sportul ăsta. Și nu e doar despre flexibilitatea membrelor, ci și despre cifre, pentru că sârbul este singurul om din lume care a reușit să intre cu forcepsul între Nadal și Federer și să transforme ceea ce părea că e un vals elvețiano-spaniol într-un party în trei. Ba chiar a ajuns să-i conducă în meciurile directe pe amândoi, deși e mai tânăr decât Sfânta Doime.

Embed from Getty Images

Dacă povestea lui Nole s-ar termina acolo unde se termină punctul, ar fi probabil și unul dintre cei mai iubiți jucători de tenis din istorie. Anul ăsta nu a pierdut încă niciun meci până la ora la care scriu acest text și are în plus o victorie suplimentară importantă în finala cu cârcalacul care ne deranjează la talie pe toți. Practic, singura soluție viabilă pentru a-l opri pe Nole dintr-un an perfect stă în brațul lui Rafa și-n praful de zgură de la Roland-Garros, deși Nole are șanse reale și acolo, la cum i se lungește gâtul după titlurile de Slam ale ăstora.

Dar nu, nene. Nole termină punctul, apoi ține morțiș să-și înființeze o companie de transport aerian și s-o numească Adria Tour. Apoi, dă-n meresme pe Instagram și devine singurul om care transformă cu puterea gândului apa îmbuteliată în apă pură și fericită care-ți face pupilele să joace șotron. Apoi se apucă să facă revoluție în tenisul masculin și construiește o asociație a jucătorilor pe lângă cea deja existentă în cadrul ATP. Power to the players, doar ne-a demonstrat de-atâtea ori că e un lider responsabil. Nu vorbesc despre ieșirile soției, care confundă 5G-ul cu scurgerile de la Cernobîl. Lucrurile astea extra-curriculare l-au transformat pe Nole dintr-un potențial jucător impecabil într-un padișah al incertitudinii. Iar în vremuri ca a noastră, în care tenisul a lipsit din peisaj juma’ de an, Nole a găsit momentul perfect să-și etaleze toată colecția de arbalete, sulițe impregnate în nămol și coviltire sparte. Nici nu știi cu ce mai poate să te lovească Djokovic pe Facebook după o discuție adâncă cu vreun șaman la un jeleu făcut din pulpă de ridiche nepaleză.

Revenind însă la tenis, că de celelalte rebeliuni se ocupă psihologia, i-a dat lui Dzumhur azi noapte de i-au sărit macrameurile. Singura reușită a lui Damir a fost un break în setul al doilea, dar asta n-a făcut decât să-l enerveze și mai tare pe Nole, care a accelerat și și-a văzut de drum în ceea ce a părut unul dintre cele mai simple meciuri ale zilei în turneul băieților. Și cu Dzumhur nu ar trebui să fie niciodată ușor, deci e clar că Djokovic e hotărât să profite la maximum de momentul incert al tenisului pentru a mai aresta un Slam înainte de asaltul spre 19-le lui Nadal.

Naomi Osaka – Misaki Doi

Naomi s-a plictisit și ea de tenis așa cum îl știm și a decis să-și folosească în ultimele zile poziția ingrată de lideră a încasărilor pecuniare în sportul feminim mondial pentru a atrage atenția asupra rasismului.

Cum rasismul e un fenomen care afectează cât se poate de serios comunitățile din toată lumea și cum noi aplaudăm fiecare gest pozitiv care poate să schimbe lucruri într-o lume pe alocuri a naibii de strâmbă, suntem alături de ea. Dacă la Cincinnati s-a retras înaintea semifinalei cu Elise Mertens în semn de protest și a făcut ca întreaga planetă să vorbească despre asta – scopul scuză mijloacele dacă până la urmă rămânem cu o lume mai bună în jur – Naomi a venit la US Open cu șapte măști de protecție, câte una pentru fiecare tur. Măști ștanțate cu șapte nume de afro-americani care au fost victime ale violențelor inutile de-a lungul istoriei.

Dacă gesturile ei sunt cât se poate de binevenite, Naomi a părut însă un pic cam optimistă la capitolul număr de măști. Asta pentru că e bine să gândești în perspectiva a șapte meciuri până-n finală, dar Misaki Doi n-a fost departe s-o trimită-n balastieră pe Naomi în meciul direct din turul 1. Asta și pentru că Osaka e deranjată de un scurtcircuit la tendoane care a făcut-o să se retragă și din finala de la Cincinnati colț cu New York. “M-a deranjat puțin, dar deocamdată nu pot spune că nu pot să duc asta”, a decalrat Osaka după meci în umbra celor 38 de greșeli neforțate ale sale, cu 12 mai multe decât winnerele.

Dar despre Naomi vom vorbi mai multe în tururile următoare. S-o bați pe Doi în Turul Unu poate oricine.

Embed from Getty Images

De servit la US Open în ziua a doua (în noaptea de luni spre marți)

S. Cîrstea – C. McHale
M. Buzărnescu – S. Stephens
P. Țig – K. Nara
S. Williams – K. Ahn
K. Clijsters – E. Alexandrova

A. Murray – Y. Nishioka
D. Thiem – J. Munar
F. Tiafoe – A. Seppi
G. Dimitrov – T. Paul
D. Medvedev – F. Delbonis

Un Comentariu

  1. bun-venit revenit!… dacă de măşti ne-am sastisit, iar ordonanțele ne-au prisosit, sigur cronicile ne-au lipsit… mulțumim!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.