US Open 2020, faza pe rever. Ziua 6: Sorana Cîrstea – Karolina Muchová: 3-6, 6-2, 6-7: Sare pe Sorană

Ce-ați zis? Nu vine Simona la US Open, stăm și noi liniștiți. Avem și noi un turneu fără ciocane-n inimă, respirăm ușor. Și uite unde ajungem: să ne petrecem seara de sâmbătă conectați prin aparate la terenul 7 de la marginea unui anume parc de la suburbiile unui anume oraș.

E greu să fie mai greu decât atât. Pentru că atunci când ai trei mingi de meci, servești pentru calificare și conduci în general tot setul decisiv, nu ai circumferința gâtului îndeajuns de mare ca să înghiți ditamai anvelopa amară pe care și-o vâră-ntre dinți un meci pierdut așa. Mai bine se trăgea naibii la sorți calificarea și știam o treabă. Așa, a fost ca și cum o minge care face echilibristică pe dunga fileului decide cine moare și cine rămâne în viață.

Dar în durerea momentului, vă propun să nu uităm cum s-a ajuns aici.

Cronicile de Grand Slam îți sunt oferite de Porsche:

Sorana Cîrstea – Karolina Muchová: 3-6, 6-2, 6-7

S-o vezi pe Sorana stând inteligent în punct, cu răbdare și calm, ținând de mingi inteligent până când cruda sa adversară aruncă mingea în păpușoi? Niciodată. N-are cum. Soranei îi place să atace, să conducă, să dea-n minge până-i sare puful. Să-i tihnească când rupe racheta.

Asta aș fi zis acum 8 luni.

La acest US Open (și sper s-o țină mult și bine), Sorana a fost însă o jucătoare care în tona de talent pe care o are a adăugat un layer nou: răbdarea. Cumva, în lunile astea de pauză, un scurtcircuit în lițe a făcut ca a noastră să devină nu doar o jucătoare bună, ci o jucătoare cu strategie bună.

Embed from Getty Images

Pentru că dacă ai avut curiozitatea de a pune mâna pe rachetă și ai avut apoi interesul de a căuta adevărul în mingea aia care cade la un milimetru în afara terenului, te-ai prins că tenisul e despre tenis într-o măsură mult mai mică decât pare. Tenisul nu-i neapărat despre tenis. Sau este efectiv despre tenis într-o măsură mai mică decât pare la prima bătaie de minge.

Tenisul se joacă cu serviciu, cu forehand, cu rever, cu dropshot-uri, cu eleganță și cu putere și cu multă pregătire fizică deopotrivă. Însă jucătorii pe care-i vedem la televizor știu să facă lucrurile astea cu diferențe infime între ei.

Ce afli ulterior este că tenisul se câștigă cu un amestec între momentul în care alegi să folosești loviturile astea, atitudinea cu care intri pe teren și puterea mentală pe care o ai atunci când, după un lanț de puncte excepționale, începe să-ți tremure brațul. Dacă în conducte începe să-ți circule sângele ca smoala și te trezești cu picioarele transformate în jeleu, ai șanse mari să deviezi de pe traiectorie și să ieși în decor doar pentru că creierul preferă să zacă la șemineu în loc să se ridice la nivelul momentului.

Sorana a intrat luni pe teren, în primul tur, așa cum n-am mai văzut-o niciodată. Conectată și cu dinții strânși, dar plină de răbdare și gata să facă trocul vieții: să renunțe la un punct apăsat și pleznit cu sete în favoarea unui game inteligent și crescut cu grijă, în timp, ca aluatul cu maia. Adică se se ridice în sfârșit la înălțimea numelui brandului care-o îmbracă. New fucking Balance.

Ar fi perfect dacă va învăța pe parcurs să închidă game-urile, seturile și partida la cele 3 mingi de meci fără să ne transforme în cardiologi amatori cărora le bate sângele-n pereți cu pumnul. Dar probabil că legea compensației spune că orice rețetă reinterpretată trebuie să păstreze o parte din ingredientele tradiționale.

Chit că asta înseamnă că ni se va termina benzina în mod cert mai devreme decât ne era ața doar pentru că în ultimii 6-7 ani am ales tenisul în loc să ne uităm și noi, ca oamenii, la documentare în 4K despre koala și fructul pasiunii.

Rojer/Tecău – Cabal/Farah: 4-6, 6-3, 6-4

N-am apucat să ne curățăm papilele de amar și din vecini a venit o lingură sănătoasă de zahăr care ne-a echilibrat pH-ul acid din gură: Horică și Rojerică i-au luat la bani mărunți pe Cabal și Farah și s-au calificat în sferturi la dublu.

Vestea e cu atât mai valoroasă cu cât columbienii nu-s tocmai jaloane în tenisul de dublu. La US Open au fost favoriți 1 și reprezintă perechea-reper a jocului la două capete după ce frații Bryan au părăsit definitiv incinta în aplauzele publicului plătitor. Așa că victoria lui Horia și a lui JJ este nu doar o victorie, ci un resort pneumatic care are toate șansele să-i arunce pe ai noștri către zona înaltă a turneului.

Embed from Getty Images

V-aș spune mai multe despre meciul ăsta, dar s-a cam jucat în paralel cu thriller-ul Soranei și n-avem nici două perechi de ochi, nici două inimi pe care să le resuscităm pe rând după șocurile caustice generate de titirezul pe care se învârte uneori scorul în setul decisiv. Așa că trebuie să credem pe cuvânt statistica meciului, care spune negru pe alb că ai noștri au fost mai buni decât ai lor la toate capitolele care contează: winnere, serviciu, mingi de break agățate. I-am bătut practic în luptă dreaptă, biroul de contestații șomează în seara asta.

În rest, Columbia caută în continuare revanșa după meciurile ălea din 1994 și 1998. Norocul nostru că nu o caută la fotbal, acolo unde le-ar fi mult mai ușor.

Serena Williams – Sloane Stephens: 2-6, 6-2, 6-2

A durat ceva, dar iată că WTA a decis ca învinsele Simonei din cele două finale de Slam câștigate de a noastră să joace în sfârșit meciul de onoare pentru argint. Era vorba ca meciul ăsta să aibă loc mai repede, dar nu s-a găsit loc decât la acest US Open în care trei sferturi dintre jucători sunt americani, 20% expați pe care i-a prins virusul în vacanță în California și 5% jucători din Top 200 cărora li s-au terminat banii în carantină.

În fine, până la urmă a câștigat Serena și a mai trecut de un gard în cursa spre Slam-ul care-o desparte de recordul lui Margaret Court. Nu ne aruncăm la pronosticuri, dar lațul se strânge în jurul turneului ăstuia bizar, iar Serena nu dă semne că ar obosi prea tare. Următoarea haltă: Maria Sakkari, care astăzi a bătut-o pe speranța Anisimova de i-au mers solzii. Dacă nici grecoaica Sakkari și jocul ei plin de baterie n-o scot pe Serena din matcă, mă tem că fluviul va mătura tot până-n ocean.

Embed from Getty Images

Andrey Rublev – Salvatore Caruso 6-0, 6-4, 6-0

Când vine vorba de meciul ăsta, provocarea e să scriem o cronică mai scurtă decât partida în sine. Dar trebuie scris acest text, fie doar și pentru a vă arăta că există și momente mai proaste în sportul ăsta decât să pierzi cu trei mingi de meci în brațe, așa cum crede acel fan român de tenis născut alaltăieri din încrucișarea dintre coada de mătură și meciurile de Liga 1.

Nici nu prea avem cum să scriem mult despre partida asta, pentru că Rublev a demonstrat din nou că are toate avantajele fizice și psihice să devină unul dintre șefii tenisului masculin imediat după ce se retrag la depou troleele din vârf. Și chiar și mai devreme, doar nu uităm că Rublix l-a parcat lateral anul trecut pe ditai Rogerul la Cincinnati, pe când Cincy nu se juca în exil, iar noi ne puteam lua în brațe când ne vedeam cu rudele. Ideea e că dacă joacă așa cum a făcut-o azi – e adevărat, cu un Caruso buimac ca un adolescent pus să alerge la maraton în dimineața de după majorat, nu ne-am mira să bată multe dintre recordurile alea după care se aleargă astăzi în vârf. Mai ales că-n amestecul vag de valoare incert egală dintre băieții noii generații e loc să căpăcești pe oricine, oricând. N-ai nevoie decât de o pipetă de constanță – Rublev n-a pierdut set până la ora asta la US Open și azi a făcut 35 de winnere și doar 15 neforțate – și te trezești brusc că se adună trofeele de-i musai să-ți iei o casă mai mare în Monte Carlo, în ciuda faptului că în Moscova natală se mișcă mai repede ăștia cu vaccinul și cu infuziile în ceai în general.

Cum ar fi să-i depășească Nole pe Nadal și pe Federer doar pentru ca prăjina de Rublev să se apuce să ia câte trei Slam-uri pe an vreo 10 sezoane consecutive, așa?

Embed from Getty Images

Dabrowski/Riske – Babos/Mladenovic: WO

De-asta-i frumoasă viața, prieteni. Că te penalizează urgent atunci când gura începe să se bucure de libertate și se detașează de creier. Aflată încă sub efectul eliminării din proba de simplu după ce-a avut 6-1, 5-1 cu Gracheva, Kiki Mladenovic s-a transformat în revoluționară de lounge și început să se plângă în fața presei de faptul că la US Open să stă ca la Alcatraz, uitând de faptul că ăia din Alcatraz nu primeau masaje la omoplat când îi durea spatele de la igrasie și nici nu primeau 50.000 de dolari dacă erau eliminați din prima la triaj.

Ei bine, karma i-a dat sâmbătă un crunt dos de palmă acestei Gavroche de epocă modernă: autoritățile statului New York au anunțat-o că n-are voie să joace tenis în proba de dublu, unde era favorită 1 împreună cu Timea Babos, și că trebuie să șadă rezemată de dulap în izolare pentru că franțuzoaica a avut contact direct cu Benoit Paire, mărul putred al acestui turneu. Nu comentăm întârzierea cu care primăria din New York a decis că Mladenovic trebuie băgată la muzeu, demnă de funcționarii prăfuiți din vreun cătun sucevean, ci ironia situației. Așa că mult-clamata libertate a lui Kiki se amână pe termen nedefinit. #FreeKiki #AllezLesBleus

De servit la US Open în ziua a șaptea (în noaptea de duminică spre luni)

A. Kerber – J. Brady
N. Osaka – A. Kontaveit
P. Kvitova – S. Rogers

N. Djokovic – P. Carreno-Busta
A. Zverev – A. Davidovich Fokina
D. Shapovalov – D. Goffin

Un Comentariu

Leave a Reply to Filipb Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.