World Cup 2018, faza pe terasă. Germania – Suedia 2-1: Thrüller

După un început de săptămână mai sfios, golurile s-au abătut peste weekend-ul Mondialului cu furie și inexplicabilă grabă, ca politicienii peste justiție: am avut 20 în 6 meciuri, multe dintre ele cu ordonanțe de urgență, fără treceri prin Parlament și alte mofturi de-astea de Mondial rusesc.

Au fost meciuri d-alea de trimis copiii în camera lor să se joace, pentru că tăticul neamț, brazilian sau sârb e nervos și iar își dă cu halba-n cap, după care își îngroapă fruntea adânc în bolul cu coji de semințe, urlând ca în Exorcistul, așa că e mai bine ca tinerele mlădițe ale familiei să nu știe la ce poate duce fotbalul, acest sport atât de liniștit și de calm când e privit pe stadioanele de la noi.

Apropo de tătic, luni seara de la 19:30 ne vedem pe terasa de la Promenada, unde râdem din public la poveștile pe care Helmuth “Tatalor” Duckadam, Radu Paraschivescu și Vali Moraru le vor scoate din sertare despre momentele în care România vedea Mondialele de la nivelul mingii, nu de la cel al televizorului. Povești care vor merge înapoi până hăt, în 1930, când drumul spre Mondial era atât de lung, încât jucătorii plecau cu alocație și reveneau cu pensie. După dezbatere vom vedea și Portugalia – Iran pe un ecran LED cât terasa, deci un pic mai mic decât egoul lui Cristiano Ronaldo. Ne vedem acolo, că mai bine n-are cum să fie nicăieri.

Aceste cronici îți sunt oferite de:

Germania – Suedia 2-1

Joachim Löw se dă jos din autocar, la stadionul din Soci, și se scormonește meditativ în nas. Un pui de muc îi strălucește vesel, aburcat undeva la jumătatea distanței dintre buza de sus și baza nasului. ”Sunteți conștienți că trebuie să câștigați astăzi?”, îndrăznește un reporter. Löw schițează un zâmbet, dar nu zice nimic. El și mucul său păreau să aibă alte planuri, așa că se îndepărtează amândoi, omul și mucul aflați într-o misiune, învăluiți de roșul lăptos al apusului de la malul Mării Negre.

Embed from Getty Images

În minutul 3, Draxler face tot posibilul să-l țintească de la câțiva metri pe Larsson, aflat pe linia porții. De pe aceeași parte, Hector îi zâmbește coechipierului și aplaudă. Totul decurgea conform planului. „Oare știu că trebuie să bată?”, se întreabă un unul dintre arbitri văzând cum Kroos și Boateng se încăpățânează să paseze de-a latul, repetat, obsesiv, infinit. Pe nemți nu i-a scos de pe trasa lor impasibilă nici măcar faza din minutul 13 la care suedezii au cerut absolut corect penalty după ce Boateng i-a înfipt un cuțit imaginar între omoplați lui Berg, scăpat singur cu Neuer (VIDEO). Se vede treaba că Szymon Marciniak, arbitrul polonez al meciului, și-a făcut tema la istorie și n-a vrut să-i enerveze major pe nemți, având în vedere antecedentele.

Embed from Getty Images

În minutul 32 vine, ca o ruptură minsculă în ciorapul de nuntă, golul Suediei (VIDEO). Neanunțat, nepregătit, nederanjant. Germanii nici nu tresar, duc obiectul muncii asidue la centru, după care continuă să țină cu disperare de el. La sfârșitul reprizei se îmbrățișează și bat cuba, deși pe tabelă scrie clar: Suedia – Germania 1-0. Ce se petrece?

Embed from Getty Images

La pauză, din vestiarul nemțesc se aud cântece bavareze și dopurile șampaniilor deschise. Aflăm și motivul: după o repriză de joc, Germania a avut cea mai mare posesie din istoria înregistrată a fotbalului de la Mondiale, adică de vreo juma’ de secol încoace: 75%. Asta își propuseseră de la bun început! Nici măcar nu-i interesa scorul. Glume de nemți, care au găsit o metodă să fie cei mai buni după doar un meci și jumătate de Mondial, chiar dacă trecuseră deja trei reprize și încă nu dăduseră gol.

Embed from Getty Images

Sigur că știau și că trebuie să bată. Germania ar fi putut să bată franțuzește sau spaniolește, cu cinci goluri spectaculoase marcate toate până în minutul 80. Sau chiar italienește, cu două bâlbe la limita ofsaidului în minutele 72 și 78, ambele marcate de Müller cu părți rușinoase ale corpului. Puteau să câștige, de-ar fi vrut, și grecește, rugându-se de arbitru să le dea două penalty-uri, pentru că ei nu și-au dat seama că trebuie să muncească pentru că n-au nimic în cămară când, uite, se-apropie iarna. Puteau să câștige și românește, găsind pe net codul pin al tabelei de marcaj și trecând cu totul alt scor pe ea, oricât ar fi vrut ei. Dar avea sens?

Embed from Getty Images

Până la urmă, au dat-o nemțește. Egalează rapid și fără chef, cu un gol cu șpițul tibiei marcat de Reus după o centrare deșteaptă a lui Werner (VIDEO). După care reîncep, bătrânește, posesia. În minutul 56, Hector trage slab și scoate Olson. Löw zâmbește. Jurnaliștii de la Soci nu înțeleg. Reus are și el o șansă bună să dea gol, de data asta la o fază pe dreapta, dar se prostește cu călcâiul și-o lasă așa. Toată delegația germană se uită senină la cronometru. Mario Gomez îi liniștește: ”E ok, suntem bine, e minutul 61, în juma’ de oră construim 87 de mașini dacă-i nevoie”. Reus și Gomez au și ei ocazii mari pe care le ratează atent, calculat, în minutele 81 și 88. În prelungiri, nou-intratul Brandt se uită la timp și vede că e doar minutul 90+2 dintr-un total de 5 de prelungire și-și zice în barbă: ”E prea devreme. Bă, care se bagă la o friptea la bară?”. Torpilă în stâlpul drept. Omul e jucător de finețe.

Embed from Getty Images

În fine, în minutul 90+5, Werner e avertizat moale de Löw: ”Tati, gata, s-au bucurat destul ăștia, e ultimul minut”. ”Bine, herr boss”, zice Werner, și în secunda următoare suflă-n injectoare, pleacă de pe loc ca un Porsche 911 GT3 RS cu Launch Control și e faultat de un Volvo care se plimba liniștit pe banda lui la marginea careului. Încă 30 de secunde rămase de jucat, corner scurt cu Kroos și Reus lângă minge. Optarul Germaniei privește leneș către tabelă 94:51, 94:52, 94:53. Coboară ochii și, când ajunge cu numărătoarea la 10, detonează o-nvârtită înspre vinclul lui Olson. Suedezul se întinde ca Zlatan la foarfeci, pe vremuri. Pe stadion, timpul se oprește. Fanii suedezi și cei neutri sunt în prag de infarct, urmărind parabola agonizantă, comentatorii plâng, cu foile de joc îndesate în gură, târându-se pe sub pupitre. Și mingea se oprește cuminte în vinclu, calculată cu precizie milimetrică de inginerul Toni (VIDEO). Care dovedește, așa cum a făcut-o deunăzi și Modric, că ce se naște din Ronaldo vincluri mănâncă.

Embed from Getty Images

Din tot stadionul, doar germanii stau neclintiți, aproape plictisiți. Ei știau de la început. Era minutul 95 și totul fusese pus la cale minuțios, cu atenție la fiecare detaliu, cu mult timp înainte. Aproape că nici nu se bucură în timp ce se îndreaptă spre vestiare. Chiar există motive de tristețe: Germania are șanse mari să termine pe 2 în această grupă, deci să joace în optimi cu Brazilia. Și asta chiar îi întristează pe nemți, pentru că iar va trebui să le dea vreo 5-6-7, cât o vrea domnu’ Müller, băieților ălora cu freze și mingi în cap din America de Sud. Dar dacă-i musai, iar halatele și mașinăriile-s băgate de acum în priză, los geht’s.

Embed from Getty Images

Brazilia – Costa Rica 2-0

Brazilia a început Mondialul ăsta ca echipă mare – în primul sfert de oră cu Elveția – și a terminat meciul cu țara adoptivă a Elenei Udrea ca fată mare. Cu Neymar contaminat de mediocritatea primei ligi franceze și cu Jesus și William cu gândul la confortabilele bănci de rezerve din Premier League, atacul Braziliei s-a mișcat de parcă tocmai ceruse ajutor social de la stat pentru incapacitate de muncă.

Embed from Getty Images

Totuși, pentru prima oară în lunga și demna ei istorie la Cupa Mondială, Brazilia a luat caimacul în prelungiri, când a trebuit să-și facă Coutinho un ordin de deplasare de la centrul terenului până în atac, unde i-a strecurat sfârleaza printre picioare unui Keylor Navas (VIDEO) care altfel și-a cărat echipa în spate tot meciul, așa cum ne și așteptam.

Embed from Getty Images

După alte 5 minute de prelungire, Neymar a făcut ca atunci când întârziam la școală și nu ne grăbeam deloc 95% din drum, dar sprintam nebunește pe ultimii 10 metri ca să pară că am alergat, mega responsabili, și suntem epuizați. Adică s-a agitat un pic fix în ultimul minut, cât să împingă în poartă o centrare a lui Douglas Costa pe care ar fi transformat-o și George Nicolescu cu bastonul scurt, ăla de dormit (VIDEO). Mă rog, a mai făcut ceva Neymar în meciul ăsta: a fost primul fotbalist din istorie căruia i-a fost anulat un penalty cu ajutorul arbitrajului video la un Mondial, pe fondul unei simulări de actriță de budoar.

Embed from Getty Images

Nigeria – Islanda 2-0

Frații și verii islandezi s-au dedat la o mahmureală națională după egalul smuls Argentinei, iar boasca cu glogg amestecat cu bitter și uruială li s-a lăsat greu în picioare cu Nigeria. Musa a dat ambele goluri, dar peste ani va fi ținută minte doar preluarea de la primul gol, după o fandare de Barîșnikov (VIDEO). Brusc, argentinienii au și ei o speranță: aparent, dacă bat Nigeria au șansa să se califice în optimi în cazul în care Islanda nu stâlcește Croația, echipă deja calificată și care va veni la ultimul meci din grupă cu chef de vacanță. Blonzi să nu vină.

Embed from Getty Images

Serbia – Elveția 1-2

Seara de vineri s-a încheiat cu unul dintre cele mai frumoase meciul de la Mondial, un derby tradițional între sârbii sârbi-sârbi și sârbii kosovari și albanezi din Elveția. Deși conduși la pauză, au câștigat ultimii, grație adoptaților Granit Xhaka și Xherdan Shaqiri. De pus la insectar golul primului, o bastârcă venită din străfundurile frustrării inevitabile pe care o resimți când ești, vai, jucător la Arsenal (VIDEO).

Embed from Getty Images

Belgia – Tunisia 5-2

Atât de frumos arată Belgia de la mijloc în sus, încât îți vine să mori de ciudă că se vor opri în sferturile de finală și de data asta. Lukaku l-a egalat la boabe pe Ronaldo după a doua dublă consecutivă, dar nu știm cât e meritul lui. Pentru că dacă i-ar avea în spatele lui, dispuși să îl servească, pe Hazard, De Bruyne și Mertens, probabil ar fi ieșit golgheter al turneului și Florin Condurățeanu. Presupunând, desigur, că starul TV ar accepta convocarea lui Roberto Martinez la Națională. Încă se mai gândește.

Embed from Getty Images

Faza zilei a fost driblingul din gleznă cu care Hazard l-a trimis pe portarul tunisian după rântaș înainte să înscrie golul al patrulea (VIDEO). Și nici cu pasa lui De Bruyne de 30 de metri de la aceeași fază nu ne e rușine deloc, chit că vedem execuții ca asta în fiecare meci din Liga 1, deci pentru noi nu e ceva special.

Embed from Getty Images

Coreea de Sud – Mexic 1-2

Dacă ați urmărit atenți fanii Senegalului și pe cei ai Mexicului, par singurii suporteri care au venit până în Rusia în cu totul alt scop decât privitul fotbalului. Adică și-au luat bilete, da, au intrat pe stadion, corect, dar odată ajunși acolo, nebunii se pun pe dansat. Și dă-i și dansează, și dă din buric, și din fese, și din toate alea, fără încetare, fără să respire, fără să treacă pe la baie măcar, până când echipele lor mi ți se trezesc cu victorii în toate meciurile de până acum.

Embed from Getty Images

Pentru mexicani, a fost a doua consecutivă, după ce-au învins anterior Germania și păreau deja calificați în optimi. Dar, după ce s-a jucat și Germania – Suedia, dă-o-n matematică și contabilitate primară: băieții de la sud de zid ar putea pleca acasă dacă-și iau bătălie cu Suedia, iar Germania bate Coreea de Sud. Nu că le-am dori-o. Pentru că ei, croații și belgienii au jucat cam cel mai frumos fotbal de la Mondialul ăsta, iar la ce fotbal s-a jucat în celelalte meciuri e de datoria noastră morală și igienică să ținem cu Mexicul. Viva Mexico, arriba arriba andale yeppa, putos gringos Estados Unidos.

Embed from Getty Images

N-ai voie să ratezi până la următoarea cronică:

Duminică, 24 iunie
Anglia – Panama (15:00)
Polonia – Columbia (21:00)

Luni, 25 iunie
Uruguay – Rusia (17:00)
Iran – Portugalia (21:00)

Marți, 26 iunie
Danemarca – Franța (17:00)
Islanda – Croația (21:00)
Nigeria – Argentina (21:00)

Despre Andrei nu se știu foarte multe lucruri, însă este cert că e atât de pasionat de fotbal, încât legenda spune că și-a trăit jumătate din viață în mașină, pe drumurile dintre stadioanele din țară și nu numai. Ultima dată a fost văzut în fața televizorului, așteptând cu interes momentul în care nu va mai avea cum să ia peste picior fotbalul de la noi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.