Euro 2016, faza pe fotoliu. Portugalia-Franța, marea finală: Cocoșii Portugalici

La finalul unui campionat european care a reușit performanța de a demonstra că niciuna dintre echipe nu merită să câștige trofeul, finala dintre Franța și Portugalia a fost rezultatul așteptat de foarte puțină lume al unui tablou pe care împerecherile au părut decise de un computer cu ștevie în loc de procesor.

În primul rând pentru că Portugalia a intrat în competiție ca o mașină care pleacă de pe grila de start în marșarier, încercând pe tot parcursul competiției să vireze corect în condițiile în care pilotul a părut beat, orb și fără mâini. Apoi, pentru că Franța a avut noroc să se lovească pe parcursul turneului de echipe pentru care prezența la Euro a fost o performanță în sine, eventualele rezultate ulterioare fiind privite ca un fel de calificare într-o meserie în care ai deja un master și-un doctorat. Evident, una peste alta, balanța părea că se îndoaie, totuși, spre Franța. Asta din simplul motiv că în singurul meci în care francezii au avut tricourile transpirate la final, semifinala cu Germania, gazdele Europeanului au reușit să regleze toate problemele istorice dintre cele două națiuni coborându-le nemților landurile în bernă.

A fost, deci, un meci care avea rolul de a decide învingătoarea primei ediții a Europenelor în versiune extinsă la 80% din Europa, o competiție la care singurele țări care nu s-au calificat au fost Olanda, Norvegia, Danemarca, Bulgaria și țările liliputane în care granița de intrare e aproximativ aceeași cu cea de ieșire. Însă, peste asta, Portugalia-Franța a fost un duel care urma să decidă dacă francezul Griezmann, care marcase până la finală în ritm de sârbă, are eul liric mai prezent decât Cristiano Ronaldo, cealaltă primadonă a turneului, care cântase în principiu pe game eronate pe parcursul competiției și și-a făcut geometria la roți abia în semifinală, când a înhumat trupul suprinzător de potent până atunci al Țării Galilor.

VOLVO-XC60-sommar_450x450

Seria de articole Euro 2016, faza pe fotoliu vă este oferită de Volvo România.
Toate încasările vor fi donate în scop umanitar către Mariana Oprea, una dintre supraviețuitoarele din Colectiv. Povestea ei poate fi citită pe larg aici. Citești gratis articolele de pe acest blog, dar poți dona și tu orice sumă pentru ca Mariana să poată avea o viață normală:
Oprea Mariana
Cont IBAN: RO66RNCB0297109441120001
Cont deschis la BCR, filiala Colentina nr. 26
Cod Swift: RNCBROBU

Normal, în toată această ecuație cu vreo 4 necunoscute și doi cunoscuți apărea un element-cheie: meciul urma să se joace la Paris, pe Stade de France, acolo unde jucătorii francezi cunosc personal fiecare fir de iarbă încă de când era mic și sugea de la țâța îngrășământului chimic. Iar dacă în folclorul nostru vorbim de râu și de ram ca de al doișpelea jucător, francezii sperau să folosească elementele naturale familiare ca pe un pretext pentru a le introduce portughezilor cârma-n velier.

Evident, având în vedere antecedentele de la acest European, niciun privitor cu fânul în pod nu putea să spere la un meci în care Portugalia să atace, strategie care să ducă la o partidă deschisă în care să curgă golurile ca ciocolata ieftină pe fântânile de la nunți. Ce sperau însă mulți era un joc în care francezii să înainteze actele de atac și să spargă astfel timpanul portughez, echipă care a arătat la Euro că reacționează coerent abia în momentul în care e căzută cu cracii-n baltă și e călcată-n picioare ca un jocheu care-a picat sub copitele lipițanilor.

Și totuși, în ciuda prognozei înnorate cu potențial de avarie, meciul a început surprinzător de alert, cu portughezii și francezii mușcând unii din alții cu sete. Nani și Sissoko au reușit însă ca în primele minute ale partidei să ne aducă aminte de momentele din copilărie în care vecinii nervoși băgau iataganul în minge, disperați de șuturile care treceau gardul chiar și dacă acesta era ridicat și ancorat în podeaua Raiului.

La 8 minute de la startul meciului, între ocazii care treceau de la o poartă la alta ca râia auriculară la pisici, o fază complet călâie care a avut loc la mijlocul terenului l-a întins pe gazon pe Cristiano Ronaldo, care se văita crunt a durere în zona genunchiului stâng. Deși portughezul a încercat de vreo două-trei ori să restarteze computerul scoțându-l din priză și reinstalând sistemul de operare, lovitura (nu neapărat) cinică și (mai ales) neintenționată aplicată la punct fix de Dimitri Payet a însemnat sfârșitul meciului pentru vedeta portugheză, care a ieșit de pe teren în lacrimi, după modelul participantelor la concursul de Miss ce părăsesc competiția nu din cauză că sunt urâte, ci pentru că li s-a rupt un toc și s-au prăbușit în public.

Payet s-a transformat astfel într-o singură fază din magicianul care a făcut ca România să dispară de pe hartă în primul meci al turneului într-un călău cu imaginea tulburată de un fault trist și nefericit pe care arbitrul britanic Clattenburg nici măcar nu l-a observat, terminând Europeanul așa cum a făcut-o justiția spaniolă: stimulând glandele lacrimale ale celui mai bun jucător al lumii. Titulatură care variază în general în funcție de culorile pe care preferi să le pupi la final de zi (video).

Eliminarea prin împușcare a omului de la care ne așteptam să bage termoplonjonul în ibricul francez a fost momentul psihologic al meciului, pentru că Portugalia a decis unilateral retragerea trupelor de pe Masivul Francez și urmărirea jocului din cele mai bune locuri de pe stadion: pe gazon, în fața propriei porți, cu un joc la alibi care le-a ieșit perfect lusitanilor în meciurile anterioare contra Croației și Poloniei.

După stabilirea pozițiilor pe tabla de șah, francezii au intrat și ei în Modul Avion, mulțumindu-se să survoleze aria de interes și să lanseze câteva proiectile la derută care au avut scopul de a le reaminti constant portughezilor că se află sub un soi de asediu în așteptare. Din acest film s-au desprins două ocazii majore semnate de Sissoko și Griezmann, însă portarul portughez Rui Patricio a reușit să demonstreze din nou că e bine ca o săgeată boantă în atac să aibă măcar un mâner ergonomic și de încredere.

Meciul a continuat în cadență de caramel și după pauză, portughezii fiind deranjați marginal de câteva trageri de mânecă pe care însă Rui Patricio le-a rezolvat ca pe integramele pentru copii. Observând că băieții lui folosesc abordarea românească a fondurilor europene, adică au mingea dar nu prea știu ce să facă cu ea, Deschamps a făcut o mutare inteligentă, aruncându-l în teren pe Coman. Mijlocașul intrat în locul lui Payet a transformat meciul plat de până atunci într-o soluție efervescentă care și-a păstrat, totuși, conținutul incert la nivel de cifre vitale. Mingile s-au îndreptat ceva mai amenințător spre poarta portugheză, iar Griezmann a fost la un deget de libelulă de bară după ce a redirecționat cu capul spre poartă o centrare impecabilă de pe stânga.

Era minutul 66, iar francezii bifaseră prima ocazie reală care a animat activitatea pe lângă paturile ocupate în spitalele din Lisabona de bolnavii de inimă. Portughezul Rui Patricio a continuat să șlefuiască piatra de temelie a statuii de erou național întinzându-se ca un banner electoral deasupra șoselei la șuturile lui Giroud și mai ales Sissoko, autor al unui supozitor administrat cu tunul pe care portarul lusitan a reușit să-l neutralizeze cu o paradă care va face istorie în cărțile de fotografie sportivă.

În tot acest timp, atacanții portughezi au pichetat sediul guvernului lusitan cerând îndemnizație de șomaj, eficiența oamenilor din atacul ibericilor fiind calculată mai ales în secundele de prezență în aparatul defensiv. A existat un singur moment notabil de atac din partea portughezilor: o centrare transformată în șut sub transversală de un amestec de noroc și haos și, în aceeași fază, o foarfecă de diapozitiv a lui Quaresma.

Cu timbrul pus și ștampilat, meciul se îndrepta deja spre destinatar: prelungirile și, apoi, penalty-urile. Pe care ambele echipe păreau că le așteaptă resemnate ca ciobanul din Miorița. Până să ajungem însă în acel moment, francezul Gignac a ținut să ne demonstreze cât de important este un milimetru în economia unui meci de fotbal, lovind bara și ratând la grosime de coală A4 un gol după o fază care a fost foarte aproape să bage Portugalia în carantină (video).

Specializați în prelungiri, fază a meciurilor în care au ajuns de trei ori la acest turneu final, portughezii au început cele 30 de minute de timp adițional impunând-și în continuare ritmul Bossa nova în fața unor francezi care au semănat tot meciul cu o haită de câini de vânătoare turbați legați cu lanțuri groase și prea scurte. Și, așa cum se întâmplă în povestea asta nebună numită fotbal, portughezii și-au revenit brusc și pe nepregătite din amorțeală ca un ninja trezit din somn de bormașina vecinilor.

După o lovitură liberă venită de nicăieri care a rașchetat transversala, portughezul Eder, care începuse meciul sugând fermoarul pe banca de rezervă, a inventat un șut de la 30 de metri care s-a dus teleghidat în colțul de jos al porții franceze, acolo unde Lloris – care s-a semnat pe condică la începutul meciului pentru a dispărea apoi în ceața vagilor atacurilor adverse – a ajuns cu întârziere de tren CFR (video). Era minutul 108, iar francezii au aflat pe propria lor piele cum arată senzația de putrefacție a unui meci care părea perfect controlabil, dar care le-a fugit dintre palme precum săpunul la unitățile în care dușurile se fac cu lanțuri la glezne.

Deși au forțat egalarea, gazdele Europeanului nu au reușit decât să preseze fără efect o apărare portugheză care a semănat cu un balon care-și reia forma de fiecare dată când nu-l mai verifici la amigdale. Iar meciul s-a terminat cu victoria suprinzătoare a portughezilor, care au demonstrat astfel că au învățat toate cele trebuincioase pe lângă casă de la greci, echipă care în 2004 le-au furat lusitanilor titlul de sub nas atunci când acesta mirosea a cozonacii de acasă.

E adevărat că Portugalia va fi o câștigătoare mereu contestată după ce a reușit performanța de a câștiga Euro 2016 adunând – pe alocuri chinuit – șase egaluri și o singură victorie. E la fel de corect că trei dintre cele șase egaluri în timpul regulamentar s-au transformat ulterior în victorii în prelungiri sau la penalty-uri, dar însăși definiția termenului “remiză” subliniază apartenența la o grupă de sânge comună. Nu de alta, dar un sfert dintre echipele prezente la acest European se pot lăuda acasă că au fost egalii campionilor europeni. Pe de altă parte, nu trebuie uitat faptul că Portugalia este singura echipă care nici nu a pierdut niciun meci la acest Euro (în prelungiri sau nu), pentru că un ochi avizat înțelege faptul că partea plină a paharului te poate uda, în timp ce cea goală nu poate decât să te sperie.

Dar, până una-alta, Portugalia a câștigat un Campionat European după chipul și asemănarea sa: pe alocuri plictisitor, inodor, insipid, aproape de implozie, dar cu momente de strălucire care și-au făcut apariția fix în contextele potrivite pentru ca povestea să rămână pe linia de plutire. Iar dacă Portugalia spectaculoasă a lui Figo și Rui Costa nu a reușit să prăjească niciun știulete pe vremuri, probabil că victoria echipei de o eficiență vecină cu matematica germană va pune pe gânduri strategii din fotbal într-un an în care Atletico Madrid, o altă echipă care și-a bazat jocul pe pedepsirea impecabilă și iremediabilă a erorilor adverse, a fost la un fir de păpădie de trofeul Champions League.

Din păcate, deși teoretic se încadrează perfect în tiparul unei câștigătoare de European, cu un joc searbăd și nesărat ca un cartof crud, România mai așteaptă la rând până să-și permită să se ia de guler cu marii maeștri ai domeniului. Și asta nu pentru că ne lipsește un Cristiano Ronaldo, fie el și diagnosticat cu febră tifoidă și țintuit la pat, ci pentru că pur și simplu aritmetica românească nu dă la total mai niciodată o echipă, ci o adunătură de băieți care se bucură că ajung la Euro așa cum ne bucuram pe vremuri că ajungem să vedem cum țâșnește apa din asfalt în Germania.

Apropo de apă care țâșnește, am văzut finala într-un loc absolut spectaculos, pe plaja artificială de la Therme București, unul dintre puținele locuri din România în care mâna omului a executat un produs care are șanse să se bată cu oricine la un campionat european ad-hoc al experiențelor senzoriale. Jos pălăria pentru ideea de a inventa o plajă unde s-au vărsat 200 de camioane de nisip și pentru experiența pe care o ai atunci când jocul se vede în fața ta pe un ecran LED de 144 de metri pătrați alături de câteva sute de oameni. Am câștigat Campionatul European la capitolul suporteri, dar nu avem unde să punem trofeul și l-am transformat în lanțuri de-un deget și crom pentru bara mașinii.

PORTUGALIA-FRANȚA 1-0 (după prelungiri)
A marcat: Eder (109)

Mircea Meșter on EmailMircea Meșter on FacebookMircea Meșter on InstagramMircea Meșter on LinkedinMircea Meșter on Twitter
Mircea Meșter
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

15 Comentarii

  1. Multumesc tare frumos pentru aceste bijuterii de comentarii … sa ne vedem cu bine si la Mondial …

  2. Mi-a facut o deosebita placere sa citesc amuzantele comentarii. Sa auzim numai de bine!

  3. Cu mulțumiri, oameni buni. Să ne auzim cu bine, poate mai repede decât Rusia 2018. Mai știi? :)

  4. Multumesc foarte mult pentru efortul depus. Am avut niste dimineti absolut minunate, citind cronicile. Trebuie sa recunosc ca uneori stateam pana noaptea tarziu ca sa apara pe blog :).

  5. Sarea si piperul acestui Campionat european au fost comentariile dumneavoastra. Sanatate si odihna acum, reincarcati-va bateriile pentru viitoarele campionate. La buna vedere/citire.

  6. Mulţumim mult pentru aceste cronici absolut delicioase.
    Cerem și pentru olimpiada de la Rio, în special probele de BMX, navigație și hockey de câmp.
    În mod serios, putem spera la aceste deserturi (măcar) pentru fazele finale ale UEFA Champions (şi Europa) League? Aş vrea să sper şi pentru rugby, turneul celor 6 Naţiuni, dar nu vreau să fiu cerşetor.

  7. “portughezii și-au revenit brusc și pe nepregătite din amorțeală ca un ninja trezit din somn de bormașina vecinilor”
    Minunat. Pur și simplu minunat.

  8. Felicitari pt toate comentariile de pe parcursul acestui euro!

  9. Daca europenele nu prea au avut sare si piper si anoste, nu acelasi lucru se poate spune despre aceste cronici.
    Intotdeauna inspirate, cu umor si care au facut sa descreteasca fruntile.
    Pe cit mai curind. (Poate la Olimpiada sau din preliminariile CM).

  10. Plecăciuni, mulțumesc, vă mai aștept pe aici cu articole noi. Apropo, vă puteți abona prin e-mail la articolele de pe blog în bara din dreapta. Să nu le ratați sau ceva, dacă tot facem să fie bine. :)

  11. Titlul alternativ ar fi fost Cristiano Accidentaldo, nu? :)

    • Dragoș, ar fi mers Cristiano Tronaldo, dar după minutul 25 n-a mai fost cu și despre el.

  12. Multumesc frumos pentru comentariile savuroase,m-am amuzat copios zilnic citindu-le.Sanatate si voie buna!

Leave a Reply