Lecțiile fotbalului

Sunteți deseori întrebați de ce vă atrage “sportul ăla cu o minge după care aleargă 22 de bărbați”, “sportul ăla de femei care nu e ca rugby-ul” sau “sportul ăla în care suporterii sunt huligani”. Explicațiile sunt atât de vaste, încât un simplu “Nu înțelegi, e mai mult decât pare” rezolvă în registru pacifist un diferend de acest tip. Și totuși, ce ne face să ne placă? Ce ne atrage spre sportul ăsta care ne rezervă bucurii și tristeți, fericiri și agonii, plăceri și gust amar într-o alternanță uneori mai rapidă decât timpul în care aceste sentimente ar trebui să crească natural?

Ei bine, săptămâna care tocmai se încheie ne-a dat câteva răspunsuri interesante din acest punct de vedere. Am văzut împreună cum fotbalul este uneori mai presus de fizică, mai presus de statistică, mai presus de morală, mai presus de logică, mai presus de boală, mai presus de viața însăși. Și nu sunt cuvinte gratuite.

Fotbalul mai presus de viață

17 martie 2012. Fabrice Muamba cădea pe teren în timpul unui meci din Cupa Angliei, iar inima sa înceta să bată. Timp de 78 de minute, fotbalistul lui Bolton plecase dintre noi. Fără ca inima să pompeze sânge oxigenat către creier, acesta suferă daune majore. Iar în cazul foarte puțin probabil în care victima unui atac de cord revine la viață, aceasta este destinată să fie o simplă alăturare de zile pentru un om pe care nu-l mai recunoști așa cum a fost înainte de accident.

3 mai 2012. La o lună și jumătate de la momentul în care a făcut un stadion întreg să plângă, Muamba simte din nou mirosul gazonului de pe White Hart Lane.

Pentru două minute, înaintea meciului dintre Bolton și Tottenham, Muamba a apărut în fața spectatorilor și i-a salutat cu lacrimi în ochi. Omul Muamba a învins moartea, chiar dacă fotbalistul mai așteaptă.

Fotbalul mai presus de reguli

Pentru a înțelege de ce sportul ăsta umple inimi nu e nevoie să mergi mai sus de a cincea ligă dintr-un campionat mediocru al Europei. A cincea divizie din Norvegia, meci între necunoscutele echipe Sandved și Ild. Talat Abunima (foto), atacant la Sandved, cade în careu la scorul de 3-1 pentru echipa sa, iar arbitrul Nedzad Munjic dictează penalty. Văzuse greșit. Într-un gest extrem de rar întâlnit în sport, Abunima merge să-i explice arbitrului că nu a fost vorba de fault în careu. Arbitrul se încăpățânează să-și mențină decizia și, iritat de protestele ciudate ale fotbalistului lui Sandved, îl elimină după ce îi acordă în 20 de secunde două cartonașe galbene. Și atunci se întâmplă ceva care excede regulamentul de fotbal și intră în istorie.

4 mai 2012. Căpitanul de echipă al celor de la Sandved ratează penalty-ul după ce trage dinadins departe de poartă. Echipa adversă, Ils, răspunde gestului de fair play scoțând un om de pe teren, pentru a compensa eliminarea idioată a lui Abunima. De la 3-1 pentru Sandved, meciul se termină 3-3. În 4 mai 2012, morala a învins regulile.

Fotbalul mai presus de statistici

Sezonul 1972/1973. Gerd Muller, jucător-emblemă al celor de la Bayern Munchen, reușește să înscrie 67 de goluri într-un singur sezon pentru echipa bavareză. O cifră fantastică pe care fotbalul de după Muller nu a îndrăznit niciodată să o atace. Multe meciuri, sezoane dificile, accidentări. Fotbalul modern nu ne mai permite să sperăm la recorduri de acest tip. Totul se întâmplă într-un ritm mult accelerat, gloria se uită mult prea repede, cifrele nu mai contează. Și totuși…

2 mai 2012. Lionel Messi, puștiul minune de 24 de ani care are Europa la picioare, decide să ignore orice regulă nescrisă care îi acordă note superficiale fotbalului din secolul al 21-lea. În meciul din campionat cu Malaga, cu trei meciuri înainte de finalul sezonului, marchează un hattrick și ajunge la borna 68 în acest sezon. Record absolut în ligile importante europene, un reper pe care argentinianul îl poate chiar îmbunătăți în următoarele partide. 68 de goluri în 57 de partide, un raport pe care statistica modernă îl credea imposibil. S-a putut. Se poate.

Later edit: La doar trei zile de la atingerea recordului, Messi a marcat în meciul de campionat cu Espanyol Barcelona alte patru goluri. 72 de reușite într-un singur sezon. Fantastic.

Fotbalul mai presus de deficiențe

Privim cu o compasiune lașă handicapul fizic. O abordare instinctuală care ne spune că cel din fața noastră trebuie ajutat la nevoie pentru că nu poate face lucruri extraordinare pe filieră motrică. Un sentiment ciudat de superioritate fizică și compasiune, un amestec de idei din care reții doar că trebuie să fii fericit pentru că ești cel întreg.

Și totuși, lecția pe care o veți primi vizionând clipul de mai jos este una mai presus decât ceea ce vă puteți închipui. Câteva secunde care atrag ca un magnet și care te fac să-ți dai seama, la final, că nu vei ajunge niciodată la nivelul complex de spectacol și la nivelul ridicat de voință necesare pentru o reușită de acest tip. Plecăm capul și mergem mai departe, pentru că am fost lașii care nu credeau niciodată că se poate întâmpla asta. Augusto Alonso este argentinian și joacă fotbal pentru amputați. La 15 ani, a ridicat în picioare o Planetă. Ceilalți ridică în picioare o tribună. Undeva, în bucuria aia dezordonată de după gol, stă esența sportului.

Fotbalul mai presus de fizică

Acum exact 15 ani, brazilianul Roberto Carlos rupea câteva pagini din cartea de fizică inventând o traiectorie ireală pe care nici adversarii, nici tribunele și nici camerele de luat vederi nu o mai văzuseră până atunci. O parabolă care sfida geometria și un cumul de forțe care punea fizicienii cu burta pe manuale. De atunci, golurile nu au mai arătat la fel. Și orice reușită tehnică a trebuit să-i plătească tribut brazilianului care a arat pe zonele laterale toate stadioanele mari ale lumii.

3 mai 2012. Necunoscutul Papiss Cissé, un senegalez de 26 de ani cumpărat de Newcastle United în iarna acestui an de la Freiburg, pune cireașa pe tortul celor 13 goluri în 12 meciuri în această primăvară. În minutul 93 al meciului din deplasare cu Chelsea, una dintre finalistele Champions League, Cissé dezmembrează cu exteriorul piciorului drept orice filosofie care spune că în Dakar nu s-au născut decât legende auto. O traiectorie desenată cu compasul, o minge pe care Petr Cech, portarul lui Chelsea, încă se chinuie s-o dezlege ca pe integramele dedicate avansaților. Un gol care va fi analizat în lecțiile de geometrie și fizică ale liceelor de elevi care se vor chinui să explice cum a reușit mingea să lovească plasa laterală șutată de la 25 de metri, dar venind din interiorul porții înspre linia porții. Ireal.

http://www.dailymotion.com/video/xql6pf_goal-of-the-week-cisse-hoofoot-com_sport

Fotbalul mai presus de autosuficiență

Ultimii trei ani din fotbalul mondial au fost blau-grana. O morișcă de pase ascunsă sub denumirea tiki-taka, introdusă forțat din păcate în teatrul absurd din fotbalul românesc de personaje cu valențe tragi-comice. O filosofie de joc care a dat rezultate remarcabile și care a născut, crescut și confirmat una dintre cele mai valoroase echipe din istoria fotbalului. Acum un an, spuneam că starea normală a fotbalului o dă câștigătoare pe Barcelona pentru că mi se părea imposibil ca stilul zgomotos amplificat al jocului catalanilor să fie desfăcut în perioada următoare.

2 mai 2012. Real Madrid reușește să câștige campionatul Spaniei după ce, cu două etape înainte de final, se află la 7 puncte în fața Barcelonei. Și după ce, în returul cu valențe decisive de pe Camp Nou, câștigase cu 2-1 în fața unei formații neutralizate și căzute în propria capcană a posesiei inutile. Mourinho a reușit să defacă jocul catalanilor și, după ce a încercat fără succes timp de un an și jumătate, a înțeles că nu posesia e cea care câștigă meciurile Barcelonei, ci ruperile de ritm care fac legătura între pasele repetate și finalizare. O lecție de insistență, de pasiune și de automotivare.

via | 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8

Mircea Meșter on EmailMircea Meșter on FacebookMircea Meșter on InstagramMircea Meșter on LinkedinMircea Meșter on Twitter
Mircea Meșter
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

6 Comentarii

  1. Frumos! :)

    Dar nu l-aş numi chiar necunoscut pe Papiss Cisse. Omu’ a rupt plasele în Germania înainte de a veni să-l eclipseze pe Ba la Newcastle

  2. Ionut, de acum da, e cunoscut. Dar daca il stim noi, cei care respiram sportul asta, nu ar trebui sa fie o regula. Oricum, e tanar. Cisse are tot timpul sa devina ce a fost Weah pentru Liberia.

  3. Foarte fain articolul!
    La meciul dintre Tottenham si Bolton am simtit ca o sa traiesc inca o drama majora in fotbal…din fericire Muamba a trecut cu bine peste si, de ce nu, poate il revedem pe gazon din postura de jucator.

  4. eu inteleg care-i toata treaba cu fotbalul; este un sport, e competitie, e placere de a urmari, e mai mult decat datul cu piciorul in minge. La fel si cu alte pasiuni: sunt mai ample decat se vad din exterior.

Leave a Reply