Liga 1 Orange, faza pe fotoliu. FCSB – Astra 3-0: Alibec in Business

A fost o etapă intermediară fix ca pâinea intermediară, fraților. Pentru norocoșii insuportabili cu metabolisme neafectate de sare, zahăr, grăsimi și alcool, explicăm: nu e nici albă, nici neagră. Nici nu te slăbește, nici nu te îngrașă foarte mult. Nici scumpă, nici ieftină. Nici friptură, dar nici nu mânci slana goală, paleo cum s-ar zice, ca prostul. Ei, cam așa și cu etapa asta intermediară din Liga 1 Orange. N-a fost chiar cea mai reușită ca spectacol futbolistic (‘trăiți, nea Imi!), dar măcar am avut fotbal de marți până joi, ca-n grupa mare din Europa, și ne-am imaginat la ore paralele că Vașvari, Nemec și Fulop sunt d-alde Bale, Iniesta și Lewandowski. Așa, cât să ne placă mai mult când ne uităm săptămâna viitoare la Real – Bayern și facem comparația.

Articolele din seria “Liga 1 Orange, faza pe fotoliu” vă sunt oferite de Orange, partenerul principal al Ligii 1. Încasările vor fi donate în scop caritabil.

FCSB – Astra 3-0

Introdus de Daum în meciul cu Danemarca în minutul 60, momentul magic în care rezervele au șansa de a se afirma dacă le țin ficații, Alibec a venit chitit să dea o săpunăreală bună rivalei de ziua a șaptea, Astra, echipă care până acum câteva săptămâni îi plătea atacantului simbria și bonusurile. Dar amintirile nu-l prea chinuiesc pe Alibec, care a cam dus mortul la groapă iar apoi, în exces de zel, a săpat-o și a ținut de unul singur și slujba înainte de a pleca val-vârtej spre casă înainte de momentul în care corpul neînsuflețit al Astrei se îndrepta spre cernoziom. Două goluri și-o pasă de gol din rabona până în minutul 32 și cam asta a fost distracția.

FCSBAstra2

Dacă Denis n-a avut milă de fostul său mentor, Șumidică, inghinalii lui Alibec s-au răsculat și i-au zis înspre obraz: ”Gata, frate, ajunge, fii și tu om cu băiatul ăsta, că uite-l, săracul, cum se agită pe margine, mai să dea în hepatită!”. Sigur, asta dacă inghinalii ar putea vorbi. Continuând cu personificările, glezna lui Ovidiu Popescu a avut și ea ceva de zis în minutul 42. Cică: ”Hai, boss, lasă-l și pe Achim să mai atingă mingea, că se uită la ea ca exponatele de la Antipa și n-a mai jucat de pe vremea Moromeților!”.

FCSBAstra

Ghinionistă cumva cu cele două schimbări cauzate de accidentări în prima repriză, FCSB a avut totuși norocul că Astra nu i-a avut valizi pe Săpunaru și Niculae. Valizi în sensul de “cu mintea la meci”, că băieții au fost fizic pe poziții, chit că degeaba. Primul a greșit grav la primele două goluri, iar Niculae începe să fie mult mai priceput ca analist TV decât ca fotbalist. Și nu, nu e nici vreun analist foarte bun, dar măcar atunci când ai călcat pe același gazon cu fotbaliștii te mai crede lumea atunci când povestești cum mirosea pe stadioanele Europei. Dar na, picior e mai complicat, când pasele-ți vin fără preluare inclusă și n-ai mai dat gol de când era Ponta premier.

FCSBAstra6

Un ”bravo!” special și lui Junior Morais, jucător care din vară vine să toarcă pe sobă la FCSB și care a intrat pe teren doar ca să admire de la vreo 5 metri din spatele ultimului coechipier cum Tănase înscrie golul al treilea. Acum e cumva de înțeles: când îți produci deja în Photoshop acasă poze în echipamentul rivalei, normal că nu mai faci pasul la ofsaid, cu atât mai mult cu cât s-a plâns, săracul, că are de încasat o primă de 100.000 de la patronul gazdelor. Cu această ocazie, Junior e rugat să verifice cardul, că mâine cam după prânz ar trebui să aibă banii în cont.

FCSBAstra3

Viitorul – Universitatea Craiova 0-1

Teoretic, cu toate informațiile de bun simț puse cap la cap, oltenii au făcut deplasarea la lider cumva ca mielul dinspre tarabă spre cârlig. Cu toate că, fie vorba între noi, până și mielu’ a fost sacrificat de mult pe altarul accidentărilor cauzate de supraturarea acelorași 14-15 jucători în acest sezon. Găina Mulțescu a născut totuși prin cezariană 11 pui destul de vii pe care i-a așezat disciplinat pe două linii, instruindu-i să aștepte cu ciocurile în aer atacurile liderului clasamentului, copiii educatorului Hagi. Doar că Viitorul a cam descoperit că, spre deosebire de ultimele meciuri jucate, e mai greu să dai gol atunci când joacă și adversara.

ViitCraiova6

Orbecăind prin jumătatea adversă ca Ray Charles în căutarea cheilor de la mașină, constănțenii au uitat să tragă ușa apărării în urma lor și Mateiu a dat un gol muncit, dacă nu cumva chiar căznit, în al doilea minut de prelungiri, deci conform unei grilei de punctare mai degrabă nemțească decât oltenească. După meci, ca de obicei, Gică Hagi a pus i-ul din sofism, declarând scurt și la obiect: ”În fotbal sunt zile și zile, mai ales acum, când se joacă la trei zile”. Sau, cum ar zice poetul, ”Aș da zile de la mine / Șumi, să mai joc cu tine!”.

ViitCraiova4

Declarația lui Mulțescu de la final a fost și mai enigmatică, sau cel puțin așa a crezut mare parte din public: ”Nu pot să dau declarații, că pleacă avionul!” a zis bătrânul înainte să plece glonț din fața camerelor fără să-i mai lase pe reporterii concentrați pe fotbal, nu pe Transporturi, să ceară măcar numărul zborului. ”S-a dilit Ranieri 2.0”, și-au zis și telespectatorii. Dar oamenii au fost prea duri cu bietul nea Gigi. Pentru că Știința chiar a zburat de la Constanța la Craiova, azi-noapte, dovedind că dacă ai atitudine pe teren îți permiți un dram de altitudine în afara lui. Nu de alta, dar, dacă luau bătaie, probabil că patronii i-ar fi trimis acasă în mâini, fără posibilitatea de a face autostopul pe la Medgidia sau Cernavodă.

ViitCraiova5

Dinamo – CFR Cluj 2-0

Din cronicile anterioare am aflat deja că fiul lui Rivaldo a fost trimis în România să sufere pentru noi și să se umilească, să râdă Meșter de el pe blog și să-i cânte suporterii la nai. Mă rog, la n-ai. Ați înțeles ideea. Doar că el a îndurat tot, și-a cărat crucea lipsei de talent sus pe Dealul Gotei (De unde Gol, fraților?), după care, inevitabil, s-a înălțat și a dat un gol cu capul cum rar vedem prin campionatul nostru plin de mărunți crescuți cu parizer și pâine de 50 de bani. Rivaldinho, că despre el e vorba, a bătut clujenii aproape de unul singur, cățărându-se un pic și pe umerii malacului Nemec. O reușită deloc de ignorat în condițiile în care CFR este o echipă care, după un 4-1 lejer la Craiova, visa să-și spele insolvența cu detergenții pe care-i primești cadou când iei titlul.

DinamoCFR3

Ca în meciul-vedetă al etapei, dintre FCSB și Astra, repriza secundă s-a jucat doar pentru că regulamentul obligă la această caznă. Faptul că CFR-iștii au avut mai multe șuturi pe poartă decât adversarul e complet irelevant. De altfel, cu voia dumneavoastră, vom observa că și Viitorul, și Astra, au șutat mai mult decât adversarele la și pe poartă în etapa aceasta. Și, pe nici una n-a ajutat-o statistica asta foarte mult. Practic, ți-e și frică să mai dai la poartă în campionatul ăsta echilibrat și pervers, că cine știe cum mai sare pe la spate și te trezești cu ea în propria poartă.

DinamoCFR4

Târgu Mureș –Târgu Jiu 0-0

Cele două târguri s-au deschis marți, în debutul etapei, fără prea mulți cumpărători și, deci, fără să reușească să facă vreun business. Deși au jucat cu om în plus mai bine de o repriză, oltenii au mulțumit din nou sfântului Praz, dezlegătorul de mese că au reușit iarăși să scape neînvinși în al patrulea meci consecutiv din Playout. Semn că un plafon salarial de 1000 de euro pe lună e mai mult de suficient ca să te menții în prima ligă din țara asta în care Daum înghite salariul ăla imens cu noduri. În ritmul ăsta, jucătorii vor da ei bani ca să joace în ligile inferioare, ca la Formula 1.

Articolele din seria “Liga 1 Orange, faza pe fotoliu” vă sunt oferite de Orange, partenerul principal al Ligii 1. Încasările vor fi donate în scop caritabil.

ACS Poli Timișoara – Concordia Chiajna 0-0

Invidioși pe protagoniștii celuilalt meci al zilei, care reușiseră să joace zero fotbal și totuși să fie plătiți (chiar dacă prost) pentru asta, timișorenii și ilfovenii au pus și ei cruce spectacolului și s-au axat, morbid, dacă nu chiar bacovian, mai mult pe lumânări și pe intrări cu picioarele înainte. Putem să vă spunem doar că, în același timp cu acest meci de infarct, pe TVR 2 a rulat filmul ”Marele jaf al trenului – partea a doua”. Iar al doilea jaful al trenului ni s-a părut mai captivant decât jafurile de fotbaliști din teren, chiar dacă nu văzuserăm prima parte.

TimisoaraChiajna

Botoșani – Voluntari 3-0

Golofca a arătat că unde dă antrenorul crește pofta de gol (easter egg pentru cei care sunt citesc cronicile noastre cu religiozitate) și a deschis scorul în derby-ul pentru rămânerea la căldurică în Playout. Vașvari și Fulop au simțit și ei că e loc de goluri, și împreună i-au trimis pe oaspeți într-o rușinoasă horă în patru pentru salvare, unde mai joacă cu mult aplomb Târgu Jiu, Timișoara și Târgu Mureș. Practic, singura veste interesantă dinspre FC Voluntari după acest meci este faptul că de acum au al patrulea lor antrenor din acest sezon: pe Claudiu Niculescu. Oricum, să ai 4 antrenori în doar 30 de meciuri poate fi un record cu care se ne batem cu succes cu europenii, așa cum am făcut anterior în istoria recentă cu ajutorul celui mai lung cârnat și a celui mai mare clopot. Dacă Pandele, împăratul Voluntariului, ar fi schimbat și nevestele cum schimbă antrenorii, probabil Bucureștiul ar fi închis toate ieșirile spre orașul-comună de la poalelele capitalei și ar fi introdus viza pentru ilfovenii care vor la oraș.

BotosaniVoluntari

Gaz Metan Mediaș – Poli Iași 0-2

Vă amintiți că nu demult, chiar ceva mai sus în text, vorbeam despre cât de nasol e ca-n Liga 1 Orange să-ți permiți șutezi la poartă mai mult ca adversarul. Ei, așa și cu Mediașul. În ciuda a ceea ce vedeți pe tabelă, scoruri la șuturi pe poartă a fost de 9-3 pentru învinși, iar la ocazii chiar ceva mai mare. Cristi Pustai, antrenorul-diriginte al gazdelor, a fost atât de impresionat de câte ocazii și-a creat echipa lui, încât la conferința de după meci părea c-a uitat de scorul final: ”În sfârșit, ne creăm și noi ocazii! Aș vrea să jucăm la fel în fiecare meci, incredibil câte ocazii am avut. Parcă prea multe! Păcat că rămân la statutul de ocazii.” Dar voi să n-o luați pe urmele Mediașului! Nu ratați ocazia să citiți, marți dimineața, cronica viitoarei etape de campionat, care se va desfășura legată de cea care tocmai s-a încheiat. Fotbal și ratări pe repede-înainte că vine vara peste noi.

MediasIasi

[table id=84 /]

[table id=85 /]

clasament

Despre Andrei nu se știu foarte multe lucruri, însă este cert că e atât de pasionat de fotbal, încât legenda spune că și-a trăit jumătate din viață în mașină, pe drumurile dintre stadioanele din țară și nu numai. Ultima dată a fost văzut în fața televizorului, așteptând cu interes momentul în care nu va mai avea cum să ia peste picior fotbalul de la noi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.