Live de la Stuttgart. Porsche Tennis Grand Prix, ziua 3: Victoria și-a dorit mai mult victoria

Nu mai țin minte cum e să vezi un turneu de tenis relaxat și fără grija că nu vei găsi titlul corect pentru cronică, dar pot să vă spun cum e când ești de cealaltă parte a ecranului. Știi că vei scrie despre competiție cu niște luni înainte, așa că te pregătești ca miresele, știind până și ce porți când stai în fund pe scaun în a cincea zi de turneu. Pe măsură ce se apropie turneul, afli lista de jucători și le citești CV-urile de la geneză la apocalipsă, să nu cumva să ratezi informații vitale, așa cum e numele fetei Verei Zvonareva sau numărul de câini ai Pliskovei. Urmărești informații, știri și meciuri ca să ai context când scrii. Pentru că degeaba vin aici și vă torn pe nerăsuflate 50 de paragrafe despre cine-i împletește cozile lui Ostapenko (challenge not accepted, lăsați-o baltă) dacă nu vă spun și de câte ori a părăsit turneele în primul tur în ultimul an (11 bucăți).

Și vine turneul. Am avut noroc de o generație de fete care nu prea ne lasă să respirăm, așa că nu prea mai există turneu mare sau mic fără să bârâie aplicațiile de scoruri live de parcă-s posedate. Și le urmărim pe toate, că nu se știe niciodată de unde sare iepurele-n cadru. Adică uite, cine se-aștepta ca Sorana Cîrstea și Andreea Mitu să câștige turneul de dublu la Lugano? Trebuie să stai cu ochii pe fetele astea ca pe centrala nucleară, pentru că te trezești că a ridicat una vreun trofeu te-miri-unde și încep oamenii să urle că nu le dai cronici. Parcă v-aud: “Meeeșteer, de ce nu scrii c-a ajuns Monica Niculescu în semifinale în ITF-ul de la Poitiers?”.

Embed from Getty Images

Eh, și după ce-ncepe turneul, încep și emoțiile. Și după emoții, încep nervii. Și după ce-ncep nervii, începi să plătești paharele și farfuriile sparte prin restaurantele unde vezi sau urmărești online meciurile. Și, ca-n viață, vine ziua aia în care uzina se oprește. Mașinăriile frânează cu un pufăit cu ecou, iar tot mecanismul ăla bine uns face o pauză.

E prima zi fără români la turneu. Fie că-s eliminați toți, fie că i-a sărit programarea, o știm cu toții: ziua fără români e la fel de așteptată ca vizita la ANAF. Nu mai sună notificările, nu mai avem ce să vedem dimineața sau seara la televizor. E ziua aia în care chiar trebuie să muncim pe bune. Ceea ce, să recunoaștem, ar fi acceptabil dacă ne-ar chema Müller sau Schmidt. Dar n-au avut ei norocul ăsta.

Și acum, după toată introducerea asta, înmulțiți toate trăirile astea cu 10. Tocmai ați aflat cum e să fii la turneu la Stuttgart și să te lovești frontal de prima zi în care te uiți la tenis și atât, fără să ai neapărat vreun highlight pe care să-l vezi. Fetele intră, joacă, câștigă, pierd, pleacă și ciclul se repetă în fața ta. Nu ții cu nimeni (Andrea Petkovic, pe care am adoptat-o din oficiu pentru că-i prea deșteaptă ca să ne scape și ea după Bianca Andreescu, n-a jucat azi), nu te prea interesează scorurile, așa că joci rolul unui observator neutru care încearcă să se prindă care-ar fi fetele cu chef de zgură pe care Simona&Co. vor trebui să le ia la scândură la Roland Garros. Chit că nu-i tocmai suprafața corectă pentru analize profunde și chit că mai avem de stors lămâi în ceai până să ajungem acolo, primele indicii deja trosnesc pe teren.

Iar acum înmulțiți cu încă 10. Pentru că nici mâine nu avem români pe tablou. Știți, nemții au îndesat pe cele două terenuri de la Stuttgart turul al doilea din competiția de simplu (da, e joi, dar nu contestați organizarea și rigoarea germană), așa că dublul – implicit Raluca Olaru și colega Darija Jurak – este nevoit să mai stea o tură, ca la Monopoly. Cardul Get out of jail free va fi activat însă vineri, sâmbătă și duminică. Ne-ntoarcem cu titlul de aici, vă zic.

Aceste cronici îți sunt oferite de:

Victoria Azarenka – Vera Zvonareva 7-5 6-4

Pe hârtie, meciul ăsta suna tare bine. Un ex-număr 1 mondial contra unui ex-număr 2 mondial n-are cum să fie un meci plictisitor, chiar dacă cele două înoată acum în larg și-s clănțănite de obicei de dinții rechinilor tineri care de-abia așteaptă să-și treacă la teșcherea victorii cu numele mari.

Problema e că pozele sepia nu prea știu cu racheta, iar cu amintirile nu-ți poți plăti coșul de cumpărături de la supermarket. Iar Zvonareva se află încă în căutarea formei de pe vremuri după ce în 2016 și-a luat concediu de maternitate și de atunci bagă ITF-uri și calificări ca să intre pe tablourile mari. Și ar mai fi o problemă: are aproape de ani și deja i s-a zbârcit al doilea rid sub ochi. Dar, totuși, să nu subestimăm tinerii de 35 de ani, pentru că uite ce-n formă sunt când vine vorba de scris cronici.

Dincolo, Azarenka a avut și ea de tras cu copilul, dar mai degrabă pe partea legală, cu custodii și alte nemernicii de-astea cu care nu prea merg glume, să nu ne pierdem biletul spre rai. În ciuda faptului că și ea se strofoacă să-și găsească loviturile de odinioară, Victorița rămâne o tipă cu care nu prea vrei să cazi în turul 1 la niciun turneu din lumea asta. Că una e să pornești motorul și s-o iei ușor în primii kilometri, alta e să fii nevoit să apeși pe pedala aia ca apucatul, trezind acele de pe turometru din somn.

Apropo de somn, Azarenka avea în teorie un mare dezavantaj în meciul de azi: deși fizic e la Stuttgart, mental e undeva pe ruta Melbourne – Germania, probabil prin Pakistan, pentru că tocmai s-a întors de la semifinala de Fed Cup cu Australia și fusul orar îi este încă strâmb. Până și la conferința de presă de după meci recunoștea că nu se aștepta la absolut nimic de la meciul ăsta în condițiile în care e prima dată când pune piciorul pe zgură anul ăsta și, în plus, ar fi dat orice să pună capul pe-o pernă cinstită în loc să fie nevoită să-mpartă servicii în sala din Stuttgart. Dar hei, promisiunile sunt promisiuni, înscrierea în turneu e înscrierea, Porsche e Porsche. Nu-i poți zice lui Porsche că ți-e somn, mai ales când oamenii te plimbă cu mașinile alea frumoase și-ți dau gratis și salată cu pui și vinegretă.

Dar, oricât de obosită ar fi, Azarenka e într-o formă prea bună ca să se sperie de umbra Zvonarevei la Cozia. După ce-ai bătut-o pe Kerber la Monterrey și ai fost Simona Halep a Belarusului contra Australiei, nici măcar când joci la 50% din potențial nu-ți rezistă Vera în față. Mai punem și frecușurile politice tradiționale între Belarus și Rusia și uite cum se face de-o bătaie în două seturi în primul tur la Stuttgart.

În teorie, meciul al doilea ar trebui să fie cu Pliskova, deci campioana en-titre, deci nasol, dur, crunt. Doar că vă ziceam încă de ieri că nici Karolina nu prea are presiune pe țeavă zilele astea, pentru că-i cam leșinată de la prea mult tenis și are chef de turneul ăsta ca de musafiri. Haideți, fraților, că va fi frumos meciul ăsta: probabil că se va juca până când cade prima lată pe zgură, ca la box.

Annett Kontaveit – Caroline Garcia 6-4 6-3

Am zis și pe Facebook ieri, scriu și aici, să rămână în anale: Kontaveit ar face bine să-și facă timp să ajungă în centrul orașului (are de schimbat două metrouri, nu-i mare chestie), să cumpere o vedere și să o trimită pe adresa Federației de Tenis, cu dedicație pentru lotul de Fed Cup. Pentru că Garcia cu dinți din jeleu pe care am văzut-o azi la Stuttgart nu are absolut niciun fel de legătură cu Garcia cu caninii strălucind a sănătate care s-a hârjonit cu Simona la Rouen până când a noastră (și se pare că și a lor) a rămas cu bateriile pe rezervă. Bine, are legătură în schimb cu Garcia cea moale și cătrănită din restul sezonului, că așa-s fetele astea: când o văd pe Simona în fața ochilor, își aduc aminte brusc că jucau un tenis chiar decent la un moment dat în viață.

Cele două fuseseră semifinaliste anul trecut, unde au pierdut cu Pliskova (cazul lui Annett) și cu one time wonder-ul CoCo Vandeweghe (în cazul Carolinei). Așa că faptul că au dat una peste alta de data asta în turul întâi nu prea a ajutat nici la moral. Și asta e valabil mai ales în cazul franțuzoaicei, lovită de virusul jemanfișismului după ce-a ajuns în finala de Fed Cup. Deci Kontaveit a făcut ce-a început la Miami, unde a jucat semifinale: după un început de meci în care s-a clătinat în ritm de Marseilleză și a salvat câteva mingi de break, a făcut gaură-n tricolor și a lăsat-o pe Garcia să se pregătească de Liga Campionilor. Nimic important de notat de la meciul ăsta, poate doar faptul că în concursul de pronosticuri al jurnaliștilor prezenți la Stuttgart am pierdut orice șansă la victorie pentru că am mizat pe Garcia în 3 seturi. V-am mai zis eu: norocul nostru e că scriem textele astea după meciuri, că dacă le-am scrie înainte ați avea motiv de miștouri pe vreo 10 ani de acum înainte. #Strategie #Inspirație #Vaidecapulnostru

Anastasia Pavlyuchenkova – Julia Görges 4-6 6-2 4-0 (ab. Görges)

Dacă veți găsi prin târg în următoarea perioadă o mașină germană turbo pe benzină care răspunde la numele Julia și se laudă că știe să dea ași, nu o cumpărați. Nu are kilometrajul dat înapoi, dar are o problemă la suspensie.

Am trăit s-o văd și pe-asta: un robot nemțesc care se defectează fix când este prezentat în ropote de aplauze în fața uzinei proprii. I-au dat oamenii cheie, a pornit cu scârț, a început să bobineze în treaba ei la săraca Pavlyuchenkova, o tipă care îmi lasă impresia că e prin circuit din Proterozoic, acum vreo două miliarde de ani, când pe Terra trăiau doar eucariote, fără să reușească să intre vreodată în Top 10. Nastia are în tenisul feminin rolul pe care-l are pietricica aia din pantofi pe care o ignori, că te poți obișnui cu ea, până când te prinzi că ți-a făcut ditai gaura-n calcaneu. E agresivă, e enervantă, iar într-o zi bună poate să bată pe oricine. Nu mai departe de Australian Open le-a luat la palme pe Bertens și pe Sloane, favoritele 9, respectiv 5, primind aghiasmă abia prin sferturi, de la Danielle Collins. Chiar, ce-o mai face Danielle Collins, fraților?

Campionii mondial la divagare revin asupra robotului german, care după ce a câștigat primul set și a pornit la prima cheie în al doilea, s-a opintit când Görges, altfel rezistentă la vicisitudinile vieții, a chemat fizioterapeutul, să-i maneteze puțin brațul. De acolo, totul s-a dereglat pentru Julia, care a reușit implicit performanța de a da afară o minge plouată lovită de la un metru de fileu. A încercat ea cât a încercat, dar când a văzut că scârțâie rulmentul a dat-o la pace. Și rusoaica a trecut mai departe, unde o va întâlni pe Kontaveit.

Azi s-a jucat și un meci din turul al doilea, dar Petra Kvitova a stat pe teren cât la duș cu belgianca Greet Minnen (6-1 6-4 într-o oră și-un pic), ajunsă pe tablou de turneu Premier pentru prima dată în carieră. Are doar 21 de ani, probabil că vom mai auzi de ea în viitor, mai ales că în primul tur a bătut-o pe Cibulkova în două seturi, lucru care nu-i tocmai la îndemâna oricui. În special în condițiile în care Dominika nu căzuse cu OZN-ul la Stuttgart, ci venea după două victorii pe zgură în Fed Cup.

Dar gata cu gargara, blocați ziua de mâine în calendar. Nu avem români, dar avem meciuri grele pentru care spectatorii de la Grand Slam-uri ar da bani grei. Dar de obicei nu le iese, că acolo se mai infiltrează câte-o boboacă ce strică calculele biletelor scumpe. Naomi Osaka va călca pe zgură ca pe cioburi în meciul cu Hsieh pe la mijlocul zilei, iar spre seară avem două meciuri numa bune de catalizat digestia: Kerber – Petkovic și Pliskova – Azarenka.

Așa cum am stabilit deja, noi ținem cu Petkovic. Deși e nemțoaică, fata s-a născut în Serbia. Deci practic e româncă din Timișoara, a stat în calea Șagului, pe Cetinei, lângă parcul Clăbucet. Dacă ne concentrăm puțin, găsim și vreo doi-trei băieți care ar jura c-au fost cu ea în clasă în școala generală: “Nu părea că e foarte interesată de tenis pe vremea aia, era mai degrabă cu scrisul, cu cititul, cu astea. Și nu mai țin minte dacă o chema Andrea Petkovic, cred că era mai degrabă Ana Ivănescu. Dar da, am fost colegi de bancă”.

Ne auzim mâine cu cel puțin același aplomb.

Mircea Meșter on EmailMircea Meșter on FacebookMircea Meșter on InstagramMircea Meșter on LinkedinMircea Meșter on Twitter
Mircea Meșter
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

Un Comentariu

  1. Trebuie sa te ai bine cu cei care impart, nu pe gratis, inspiratia si harul ca sa asterni o cronica interesanta chiar si atunci cand lipsesc rally-urile si topspin-urile wow pe zgura inca neiluminata de farurile Porsche-ului 911.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.