Rio 2016, faza pe canapea. Ziua 1: Pedalând Angol

Ajunsă la Rio cu speranțe modeste la medalii, prognozele meteo indicând mai degrabă multă ceață și vizibilitate redusă spre viitorul sportului românesc, delegația României s-a lovit ieri de prima zi a Olimpiadei ca Tico de un cap de pod. Deși am plecat cu speranțe că vom termina ziua măcar cu o medalie cu rol de stretching care să ne dezmorțească și să ne ofere un ușor vânt în pupa pentru zilele și competițiile care vor urma, finalul zilei ne-a găsit cu stenturi pe inimă, cu branulele în vene și conectați la aparatele care ne ajută să respirăm artificial.

Bancul zilei a venit de la handbal, acolo unde naționalei care anul trecut câștiga bronzul mondial i-au intrat scame-n instalație și a plecat de pe loc tușind a TBC într-un meci pe care în mod normal ar fi trebuit să-l folosească pentru a-și regla tirul. România-Angola a fost însă unul dintre cele mai rușinoase meciuri din ultima perioadă a naționalei de handbal feminin, africancele reușind să ne bată fără probleme într-o partidă în care fetele noastre nu au reușit să conducă niciodată pe tabelă. S-a terminat 23-19 pentru Angola, echipă care la Mondialul de anul trecut pleca acasă după ce Muntenegru a bătut-o ca pe coceni în șaisprezecimi la 10 goluri diferență.

Seria limitată Renault Olimpic

Seria de articole Rio 2016, faza pe canapea vă este oferită de Renault Româniapartener oficial al Comitetului Olimpic și Sportiv Român la Jocurile Olimpice de la Rio 2016.

 

Toate încasările vor fi donate în scop umanitar către Centrul de Resurse și Referință în Autism “Micul Prinț”, care oferă consiliere și educare în beneficiul copiilor cu tulburări din spectrul autist din județul Bistrița-Năsăud. Povestea asociației poate fi citită pe larg aici: http://www.crra.ro/.

 

Citești gratis articolele de pe acest blog, dar poți dona și tu orice sumă pentru ca acești copii să aibă o viață normală.

 

Asociația Autism Europa Bistrița
Cont IBAN: RO77RNCB0038098311390001
Cont deschis la BCR
Cod Swift: RNCBROBU

Pentru că a fost primul meci din grupe și pentru că sistemul de la handbal este permisiv cu starturile ratate, România are încă șanse sănătoase să ajungă în sferturile de finală, prima fază eliminatorie, dar pentru asta va trebui să-și regleze țeava de tun înspre adversare în condițiile în care în meciul cu Angola a fost îndreptată spre propriile urechi. Deși a marcat aproape jumătate dintre golurile echipei noastre, Cristina Neagu a reușit să rateze 3 aruncări de la șapte metri, fiind probabil speriată de Teresa Almeida, portarul Angolei. Cu dimensiuni care o recomandă pentru sporturi ceva mai puțin atletice, Almeida a acoperit poarta și la propriu și la figurat cu cele 98 de kilograme pe care le ține pe o înălțime de 1.7 metri.

După ce a dat cu capul de pragul de sus al intrării în Olimpiadă, naționala de handbal și-a lăsat foarte puțin loc pentru potențiale greșeli în meciurile următoare ale grupei de șase echipe din care se califică mai departe patru. Iar pentru că ne place să ne dăm cu tija-n tibie pe șezlong, următorul meci va fi cel cu țara gazdă, Brazilia, într-o sală în care râul și ramul vor face parte din lotul advers. Și nu prea avem voie să-l pierdem dacă vrem să vedem sporturi de echipă cu steag românesc la catarg și după jumătatea Olimpiadei.

Tot la capitolul sărituri în piscina fără apă se numără și eliminările celor trei fete de la spadă care ne-au sedus cu medalii pe la Europene, Mondiale, Cupe Mondiale și Olimpiade doar pentru a ne abandona ieri într-un concurs individual plin de surprize care a culminat cu victoria finală a unguroaicei Emese Szasz. Aceasta a dovedit astfel că unguroaicele știu să facă gulaș din adversare chiar și dacă le pui să învârtă în oală cu spada.

Dacă tot am ajuns la capitolul vecini, facem o paranteză și notăm faptul că maghiarii au adunat deja două medalii de aur la Rio și s-au instalat alături de Australia în vârful clasamentului pe medalii după ce Katinka Hosszu, o înotătoare care de câțiva ani încoace învârte recordurile mondiale cu lopata, a reușit să câștige autoritar cursa de 400 de metri liber de la Rio, pe care a condimentat-o cu încă un record mondial și olimpic. Iar unguroaica de 27 de ani mai are patru probe la care va participa la Rio, deci probabil că va aduna îndeajuns de multe medalii și recorduri încât să fie întrebată de sănătate la controlul bagajelor din aeroport la plecare.

Nici la judo nu ne-am tăvălit cu folos pe tatami, povestea Monicăi Ungureanu la Rio întinzîndu-se pe durata a fix 114 secunde după ce Monica a dat în turul al doilea de campioana europeană en-titre, belgianca Charline van Snick. Ippon, șah mat.

Există însă și vești bune pe bază de pașaport românesc, iar acestea vin în principal din sporturile cu rachete și palete. Chit că vorbim abia despre fazele preliminarii sau de primele tururi ale competițiilor. Florin Mergea și Horia Tecău au trecut fluierând în turul următor al turneului de dublu masculin la tenis după ce i-au dezmembrat pe argentinienii Delbonis și Duran, în timp ce Monica Niculescu i-a reconfigurat șabloanele paraguayencei Cepede Royg cu un 6-2 6-3 administrat într-o oră și jumătate de forehand-uri atipice.

Tenisul de masă a fost și el la înălțime ieri, toți cei patru români intrați în competiție reușind să-și arunce paletele în tururile următoare. Elizabeta Samara (foto), Daniela Dodean, Adrian Crișan și Ovidiu Ionescu i-au trimis la colțul mesei pe adversari și așteaptă astăzi tururile următoare, acolo unde băieții au de luptat cu jucători clasați mai bine cărora speră însă să le înfigă mingea printre gladiole.

În sfârșit, a fost o zi bun(icic)ă și pentru gimnaștii români, Marian Drăgulescu, respectiv Andrei Muntean calificându-se pentru finalele de la sărituri, respectiv paralele. Deși România este cantitate neglijabilă la gimnastică în această ediție a Olimpiadei față de participările anterioare, Drăgulescu speră la o medalie chiar dacă sare tirbușoane la 35 de ani, vârstă la care bărbaților încep să le scârțâie balamalele până și la o miuță nevinovată.

Dacă ne scoatem ochii din steag, ziua 1 de la Rio a fost una îndeajuns de interesantă încât să-i facă pe cei care au televizor doar pentru fotbal să urmărească cu atenție ce se întâmplă prin discipline echivalente pentru ei cu limba malgașă.

Prima medalie  de aur a Olimpiadei a fost câștigată undeva pe la mijlocul zilei, atunci când americanca Virginia Thrasher (foto) reușea să bată recordul olimpic la Pușcă cu aer comprimat 10 metri. Deși a tras cu tradiționala piatră-n gură dedicată pifanilor de 19 ani care au văzut până acum Olimpiadele la televizor, americanca a reușit să dovedească faptul că politica relaxată a americanilor în ceea ce privește armele are o logică pozitivă măcar din 4 în 4 ani. De altfel, povestea Virginiei este cu atât mai interesantă cu cât ea a fost pasionată de gimnastică până în adolescență, virând spre tir sportiv după ce a reușit să facă senzație în familie la prima partidă de vânătoare la care a participat în viața ei. Pe bune.

Cele 208 puncte reușite de Virginia Thrasher în finala pe care a dominat-o de la un capăt la altul au deschis o zi bună pentru recorduri olimpice și mondiale, care au intrat la apă mai ales la Stadionul Olimpic Acvatic din Barra de Tijuca, un cartier modern și viu care contrastează puternic cu poveștile triste ale favelelor braziliene.

Britanicul Adam Peaty a bătut relaxat și aparent involuntar recordul mondial la 100 de metri bras încă din seriile de calificare (57.55 secunde), declarându-se mirat ulterior de ovațiile publicului în condițiile în care știa că în piscină nu concura niciun sportiv brazilian. Mai mult, Peaty a fost aproape să-și îmbunătățească recordul în turul următor, adică în semifinalele disputate tot ieri, dar s-a oprit la 0.07 secunde de o performanță fabuloasă. Finala probei va avea loc luni și probabil că Peaty își va înghiți adversarii cum înghit rușii pastile.

Ștafeta feminină australiană de 4×100 de metri în stil liber a reușit și ea să bată anteriorul record mondial pe această distanță în finala probei, iar suedeza Sarah Sjoström a reușit să doboare recordul olimpic la 100 de metri fluture într-una dintre cele două semifinale ale probei.

În cealaltă semifinală nu am văzut recorduri, dar merită notată victoria și calificarea în finală a japonezei Ikee Rikako, care la 16 ani nu poate conduce mașina, dar probabil că ocolește traficul prin râurile, mările și oceanele nipone. Cu câteva ore înainte, în aceeași probă, pisicina olimpică a izbucnit în urale când Yusra Mardini (foto), una dintre componentele grupului de refugiați care participă sub steagul olimpic la Rio, și-a căștigat seria. Din păcate, timpul realizat nu a fost îndeajuns de bun încât s-o ducă în semifinale, chestiune mai puțin importantă în condițiile în care partea simbolică a poveștii fusese deja rezolvată.

Foarte interesantă proba de ciclism de ieri, oamenii pe care-i știm după nume și performanțe din marile tururi ale Europei luptându-se pentru medalii într-o cursă de 241.5 kilometri care a avut un învingător surprinzător. Belgianul Greg van Avermaet a reușit să câștige proba după ce italianul Vincenzo Nibali a atacat pe ultima cățărare a zilei și s-a desprins de pluton alături de columbianul Sergio Henao și de polonezul Rafal Majka. Nibali și Henao s-au vărsat însă pe asfalt pe coborârea care ducea spre linia de finish, italianul fracturându-și ambele clavicule în căzătură și mulțumindu-le probabil ulterior companiilor care au inventat asigurările medicale de călătorie în străinătate.

Rămas singur pe drumul spre medalia de aur, Majka a fost înghițit în ultimii 500 de metri ai cursei de Van Avermaet și de danezul Jakob Fuglsang, iar belgianul a câștigat la sprint aurul olimpic al uneia dintre puținele curse din lume în care rutierii se grupează pe națiuni, nu pe echipe.

Finalul cursei a fost însoțit și de un episod ceva mai puțin olimpic, organizatorii detonând controlat o bombă pe care au găsit-o în apropierea liniei de sosire. Poveștile de viață bună din Brazilia au continuat de altfel în cursul zilei de ieri și în cortul presei din apropierea centrului în care se vor desfășura probele de hipism, jurnaliștii asistând la momentul în care un glonte rătăcit a găurit tavanul încăperii. Business as usual, nimic neobișnuit, poliția încă investighează subiectul. La fel cum investighează modul în care unui fotograf acreditat i-au fost sustrase echipamente de 40.000 de euro de un localnic care a fost descoperit după câteva ore din simplul motiv că omul intrase la un eveniment utilizând vesta specială numerotată a fotografului păgubit. Semn că la școala de bune maniere din Brazilia nu se predă logică.

Apropo de oase rupte, buletinele de știri ale televiziunilor care manelizează Olimpiada au început cu căzătura cruntă a gimnastului francez Samir Ait Said, care a plecat de pe salteaua de sărituri direct în operație după ce și-a montat balama pe tibie și peroneu. Imediat după, un gimnast german a fost și el aproape să-și dribleze oasele în timpul unui exercițiu la sol, iar la finalul zilei au apărut voci din partea sportivilor care acuză faptul că actualul sistem de notare din gimnastică îi obligă pe atleți să recurgă la exerciții extrem de dificile și de riscante. Zici?

Din fericire sau nu, exercițiile riscante ale gimnaștilor (și nu numai) nu au fost urmărite de foarte mulți spectatori, pentru că organizatorii brazilieni au părut complet suprinși de faptul că oamenii cu bilete au încercat să intre la evenimentele pentru care le cumpăraseră. Au existat stadioane cu probe derulate fără spectatori, chiar dacă la porțile arenei existau cozi la care trebuia să aștepți câte o oră și jumătate pentru a intra, brazilienii demonstrând că înrudirea lingvistică cu România nu e o întâmplare venită aleatoriu pe filieră istorică.

În rest, după ce rușii au dovedit că Meldonium-ul curge la robinet la Moscova, alți doi sportivi care nu și-au făcut temele din timp au fost trimiși acasă din cauză că s-au prezentat la cursuri sub influența ilegalelor. Un sportiv grec al cărui nume nu a fost dezvăluit și Antonis Martasides, un halterofil cipriot, și-au pus prea mult zahăr în ceai și au fost exmatriculați, cei doi alăturându-se unor sportivi care deja își făcuseră bagajele: Michael O’Reilly, un boxer irlandez, și Viktoria Orsi Toth, o voleibalistă din Italia.

Între timp, însă, jurnaliștii au descoperit că pe listele de start ale unor probe de înot au reapărut miraculos câteva nume de sportivi ruși care inițial fuseseră aruncați în stradă din cauză că și-au încordat prea mult pastilele. Este și cazul Yuliyei Yefimova, care la 24 de ani a fost deja descalificată de vreo trei ori de la competiții majore din cauză că testele antidoping au descoperit meciuri de Champions League între steroizi în ficatul sportivei din Rusia.

ROMÂNII LA RIO (duminică, 7 august 2016)

  • JUDO
    Andreea Chițu, una dintre favoritele la medalii la categoria sub 52 de kilograme, intră în competiție direct în șaisprezecimi. Finala categoriei e tot astăzi, iar Andreea trebuie să câștige trei meciuri pentru a ajunge acolo.
  • TENIS
    Irina Begu joacă împotriva japonezei Nao Hibino în turul 1. Irinei îi priește Brazilia, săptămâna trecută câștigând la Florianopolis al treilea titlu WTA al carierei; e al doilea meci pe terenul 4, va începe probabil în jurul orei 19;
    Mai târziu, aceeași irina Begu intră în competiția de dublu, acolo unde joacă în echipă cu Monica Niculescu. Primele adversare: Hao-Ching Chan și Yung-Jan Chan (Taipei);
    Tot la dublu feminin, Andreea Mitu și Raluca Olaru se vor bate pentru calificarea în turul al doilea cu unguroaicele Timea Babos/Reka-Luca Jani.
  • TENIS DE MASĂ
    Elizabeta Samara (29 mondial) are un meci foarte greu în turul al treilea împotriva chinezoaicei Ning Ding (locul 3 mondial) la noapte fix la ora 0:00;
    Bistrițeanul Adrian Crișan, aflat la a cincea Olimpiadă din carieră (locul 90 în clasamentul mondial), are meci în turul al doilea cu francezul Emmanuel Lebesson (30 mondial). Ora 21:30;
    Ovidiu Ionescu (78) joacă tot în turul 2 contra austriacului de origine maghiară Robert Gardos (48). Ora 20:30;
  • GIMNASTICĂ FEMININ
    Cu echipa de gimnastică rămasă acasă, Cătălina Ponor ne reprezintă astăzi la individual în calificări. Începând cu ora 17:30.
  • CANOTAJ
    Mădălina Bereș și Laura Oprea iau startul la dublu rame în serii (16:30);
    Ionela Lehaci și Gianina Beleagă pleacă la dublu vâsle, de asemenea în faza seriilor (16:50);
    Echipajul masculin de patru rame fără cârmaci (Aicoboae/Adam/Cozmiuc/Gontaru) încearcă calificarea în sferturi la ora 0:20.
  • ÎNOT
    Robert Glință pleacă în serii la 100 de metri spate masculin la ora 20:20;
    Ștafeta românească de 4×100 de metri liber intră și ea în serii la ora 20:54;

NU TREBUIE SĂ RATEZI AZI LA RIO (duminică, 7 august 2016)

  • NATAȚIE-SĂRITURI
    Competiția de sărituri de la Rio, una dintre cele mai spectaculoase și urmărite discipline acvatice, debutează astăzi cu finala feminină la trambulină 3 metri sincron. Ora 22.
  • FOTBAL
    Dacă i-ai ratat în primul meci pe brazilieni, favoriții competiției de la Rio, îi poți vedea în a doua partidă din grupă, contra Irak-ului. Neymar și ai lui joacă târziu în noapte, la ora 4. Meciul va fi arbitrat de un trio românesc condus la centru de Ovidiu Hațegan, unul dintre românii care au mers la Rio la muncă, nu la căutat aur.
  • HANDBAL
    Competiția olimpică masculină începe astăzi cu meciuri interesante. Croația-Qatar (ora 15:30) și Suedia Germania (17:30) ne încălzesc pentru meciul campioanei mondiale, Franța, care joacă la ora 1:50 cu Tunisia.
  • TENIS
    Highlight-ul zilei este meciul dintre Novak Djokovic și Juan Martin Del Potro, care va avea loc târziu în noapte, fiind ultimul duel programat pe arena centrală. Până atunci îi vom vedea în ordine pe David Ferrer (vs. Denis Istomin), Serena Williams (vs. Daria Gavrilova), Rafael Nadal (vs. Federico Delbonis) și Andy Murray (vs. Viktor Troicki). Pentru spectacol, nu trebuie ratat dublul Monfils/Tsonga, care joacă împotriva americanilor Baker/Ram. Tot la dublu, surorile Williams joacă împotriva cehoaicelor Safarova/Strycova, iar frații Murray contra brazilienilor Bellucci/Sa într-un meci care va avea probabil tribunele pline.

Seria limitată Renault Olimpic

Seria de articole Rio 2016, faza pe canapea vă este oferită de Renault Româniapartener oficial al Comitetului Olimpic și Sportiv Român la Jocurile Olimpice de la Rio 2016.

 

Toate încasările vor fi donate în scop umanitar către Centrul de Resurse și Referință în Autism “Micul Prinț”, care oferă consiliere și educare în beneficiul copiilor cu tulburări din spectrul autist din județul Bistrița-Năsăud. Povestea asociației poate fi citită pe larg aici: http://www.crra.ro/.

 

Citești gratis articolele de pe acest blog, dar poți dona și tu orice sumă pentru ca acești copii să aibă o viață normală.

 

Asociația Autism Europa Bistrița
Cont IBAN: RO77RNCB0038098311390001
Cont deschis la BCR
Cod Swift: RNCBROBU

Mircea Meșter on EmailMircea Meșter on FacebookMircea Meșter on InstagramMircea Meșter on LinkedinMircea Meșter on Twitter
Mircea Meșter
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

9 Comentarii

  1. Parerea mea referitor la esecul echipei de handbal feminin cu echipa Angolei se datoreaza nu echipei ci antrenorului. A trimis pe teren formula de echipa cea mai nepotrivita. Si nu vreau sa prelungesc discutia. Faceti comparatie intre cum arata din punct de vedere fizic echipa Angolei, si echipa noastra, a Romaniei. Am pierdut ca nu am putut face fata, in aparare, la jucatoarele “agabaritice” ale Angolei. Pentru exemplificare comparati-o pe Cristina Neagu, din punct de vedere fizic, cu oricare dintre componentele echipei din Angola. Ma uitam cu groaza la pivotul echipei angoleze raportat la aparatoarele noaste, parca era Goliat in lupta cu piticii! Antrenorul chiar a fost orb?

  2. “Mai târziu, aceeași irina Begu intră în competiția de dublu, acolo unde joacă în echipă cu Monica Niculescu. Primele adversare ar trebui să nu le pună probleme fetelor noastre: Hao-Ching Chan și Yung-Jan Chan (Taipei)”

    Surorile sunt cap de serie nr.3 in competitie, pozitia 6 in clasamentul WTA si iti inchipui ca nu au sa puna probleme :)))

    • Corect, my bad. Chiar și așa, Irina n-a prea fost în apele ei.

  3. Yay! Mersi că faci faza pe canapea şi la Rio.

    O singură durere am: de ce naiba nu pun cei de la TVR înregistrări ale evenimentelor sportive pe internet? Pe youtube nu am pretenţii, dar au aplicaţia aia, TVR+, absolut degeaba. Mi se pare incredibil. Majoritatea transmisiunilor sunt noaptea, iar a doua zi (când probabil dau reluări la televizor), lumea e la serviciu. Nu îi duce deloc capul să facă să fie bine să nu fie rău? :)

  4. Katinka Hosszu a câștigat proba de 400 mixt, nu 400 liber.

Leave a Reply