Roland Garros 2018, faza pe tușă. Reverele lui Georgescu: Neînfrânții

Îmi place să-i văd pe campioni cățărându-se la loc pe vechiul lor soclu, după cum îmi place să ascult bătrânii vocaliști încercând să extragă din ei vocea anilor dintâi. Nu atât rezultatul contează, cât străduința, acea călătorie în adâncul propriului eu. Disperarea e poate singura formă de energie care se poate compara cu cea a tinereții.

Acum vreo trei ani, Nole era un Protoss (cei care au jucat StarCraft vor înțelege mai bine), doldora de capacități psionice, un zeu electric ce se putea dedubla pe terenul de tenis. Aveai senzația că, de îndată ce mingea pleca din racheta adversarului, sârbul îi putea vedea viitorul într-o fracțiune de secundă, iar cea mai bună versiune a sa urma să o intercepteze și să o transforme în punct. Era peste tot, cel mai bun, printre atâția jucători foarte buni.

Astăzi, după o operație la cot și-o bizară schimbare de staff, asupra căreia, parțial, a revenit, Djoko este un Terran, membru al unei specii ce încearcă să se adapteze schimbărilor. Uneori, deși joacă din ce în ce mai bine, prim-planurile ne dezvăluie uneori o licărire anume. Nu-i teama de înfrângere – sportivii mari nu se tem de înfrângeri -, ci frica de-a nu mai putea fi niciodată Nole din 2015.

Embed from Getty Images

Și mai greu este, bănuiesc, pentru Serena. La aproape 37 de ani, nu știu de unde-și extrage motivația. Puțini ajung la o asemenea împăcare de sine obținută tocmai prin continua luptă cu sinele. E mai mult decât a câștiga trofee, olimpiade, bani, de-a fi numărul 1 atâta timp, de-a avea o familie. Ce? Habar n-am. Despre resorturile aceastea care o împing înainte, deși are (ceea ce credem noi că e) totul nu știm nimic.

Noi știm însă să judecăm. Să analizăm costumul ei (care o protejează de cheagurile de sânge apărute după naștere), să ne minunăm grobian de contururile trupului, triști arbitri ai eleganței care exact asta nu văd: eleganța.

Florian Pittiș descria, acum mulți ani, momentul în care Joan Baez s-a urcat pe scenă la Woodstock, după miezul nopții, la capătul primei zile de concert. O femeie singură în fața a zeci de mii de oameni încinși, beți, „fumați”. În liniștea aceea, oricare dintre ar fi urlat ceva urât din întuneric putea destrăma vocea acea de-abia acompaniată de chitară. Unul n-a urlat, unul n-a strigat, unul n-a înjurat.

Aproape jumătate de secol mai târziu, suntem capabili să înjosim în public o femeie fără să realizăm cât de mult greșim, mai ales față de această persoană, cu totul specială.

Embed from Getty Images

Serena Williams are un curaj uluitor, pe care doar femeile îl pot avea: rezistența implacabilă la rău, cu lentoarea aceea de plantă carnivoră cu care se deplasează între mingi, de parcă ea ar putea merge cu pași măsurați, sub ploaia de răutăți, până la marginea lumii și dincolo de ea. Mi se pare fascinant că o persoană care se deplasează atât de greu reușește să-și adapteze atât de bine jocul acestei situații, încât și acum, la aproape 37 de ani, să dea ora exactă în tenis.

Nu costumul acela e important și ce arată din anatomia Serenei, ci modul în care-l poartă, cum se oferă cu toate punctele ei fragile judecății publicului, ca o retortă unde să ne punem rasismul și misoginismul.

Și poate că zâmbetul ei superb la victorie e singurul indiciu pe care ni-l lasă spre a-i înțelege motivația: pura bucurie de a învinge atâta timp cât se poate învinge.


Articolul apare și pe site-ul autorului, www.adriangeorgescu.ro


Aceste cronici îți sunt oferite de:

Adrian Georgescu on FacebookAdrian Georgescu on Wordpress
Adrian Georgescu
Se uită la tenis de aproape 40 de ani - de când a deschis ochii pe un Năstase la apus de carieră – și-n tot acest răstimp a reușit ceva incredibil, minunat și foarte greu de realizat: să nu se priceapă deloc la sportul alb. E foarte mândru de această performanță, probabil unică în România. Unii ajung, după 3-4 săptămâni de văzut meciuri, să știe tehnica reverului cu două mâini și când trebuie jucat serviciu-voleu pe iarbă. Își întreține – cu greu, căci uneori se surprinde că începe, involuntar, să se priceapă - un grad maxim de ignoranță în domeniu.

5 Comentarii

  1. Excepțional articol. Impresionant ca și prestația excepțională a Serenei, o Regină neincoronată a tenisului feminin.
    Mă bucur să văd că mai există oameni care apreciază valoarea, indiferent de alte criterii.

  2. Întotdeauna am apreciat-o pe Serena Williams pentru modul în care se comportă pe teren, pentru atitudinea ei de învingătoare și pentru respectul cu care își tratează adversarele.
    De data aceasta s-a întrecut pe sine.
    Admirația mea s-a ridicat la cote maxime! ❤️

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.