UEFA Champions League, faza pe gazon. Napoli – Real Madrid 1-3: Bairamos

A fost asta o seară bună pentru fotbal? Dacă-i întrebi pe învingători, evident. Dacă-i întrebi pe învinși însă, răspunsul va fi ”Frate, nu există echipă englezească să fi pierdut vreodată cu 10-2 in Ligă, deci cum dracu să fie o seară bună?”

S-au făcut atâtea glume cu Wenger în ultimele ore, încât pur și simplu nu voi încerca niciuna astăzi, de teamă că s-au dat deja toate alea bune. La naiba, până și Emil Grădinescu a spus un banc pe finalul meciului – ăla cu Petr Cech care convinge o femeie să-și arunce copilul de la etaj ca să-l salveze de flăcările care mistuiau blocul. Femeia îl aruncă, că deh, e Cech, unul dintre cei mai buni portari din lume. Ăsta prinde copilul și apoi degajează. Spre deosebire de banc, Cech nici măcar n-a jucat, dar Ospina – portarul de aseară al londonezilor – nu prea a reușit să degajeze în meciul cu Arsenal decât atunci când mingea era deja în plasă. De vreo câteva ori bune, adică.

Se spune că în viață nu le poți avea pe toate. Dar, oameni buni, Arsenal pare că nu vrea nici măcar o parte mică din tot. Ei vor ceva acolo, orice. Un titlu, o finală de Ligă, ceva cât să mai rămână antrenorul măcar încă vreo 10 ani pe bancă. În meciul din turul optimilor, jucat acum două săptămâni și terminat 5-1 pentru nemți, Bayern a făcut instrucție cu tunarii așa cum făcea Margaret ”Hot Lips” Houlihan cu Radar pe vremuri. Ehe, și ce vremuri. Știai care-s băieții buni și care-s ăia răi, știai clar cu cine să ții. Dar astăzi, fraților, e altfel: că-ți place și de Arsenal, că-i romantic și e loial și cântă frumos. Da’-ți place și de Bayern, că au cap, investesc bine și nu visează cai verzi pe pereți. Dincolo, la fel, îți place de Real, că ți-i antagonizează pe toți, își pun în cap și neutrii Spaniei și pe-ai Europei, și-apoi dau goluri cu căruța și te-nclini. Iar de Napoli, ce să mai. Au pizza aia și pe Maradona icoană prin biserici. Deci e greu să scrii despre o seară ca asta. Dar trebuie măcar să scriem, ce să-i facem? Dacă ne-a plăcut cartea și nu suntem acolo, între crampoane…

Momentul sponsorului:

Aguero vezi in actiune

Seria de articole UEFA Champions League, faza pe gazon vă este oferită de Nissan, sponsor principal al celei mai importante competiții europene intercluburi. Încasările vor fi donate în scop caritabil.

Arsenal-Bayern 1-5

Meciul a luat-o din loc rapid, așa cum spera toată lumea. În nebunia lor, fanii de pretutindeni opinau că Arsenal are o șansă. Iar în minutul 20, părea că nebunii ăștia chiar știu ce vorbesc. Nimeni nu mai întorsese un ecart de 4 goluri în istoria Ligii, dar fotbalul englez e făcut pentru a nimici narative. Așadar, Theo Walcott preia pe flancul drept, driblează în viteză o sumă impară de apărători münchenezi și șutează la colțul scurt, fix sub bară și deasupra mânușilor lui Neuer. Părea a fi începutul unei prietenii frumoase cu tabelă. Părea. Mai ales că Walcott se afla la cel de-al patrulea gol al sezonului în Liga Campionilor. Era pe val, cum ar spune știrile din sport.

Fanii englezi, reticenți ca o femeie de care-ți aduci aminte la ora 23 în ziua de 8 Martie, începuseră să cânte. Pentru speranță și pentru una din acele reveniri tipice fotbalului frumos din insulă. Mesajele care aveau sa apară o oră mai târziu, gen ”Wenger be gone” și ”Enough is enough”, erau încă împăturite frumos în buzunarul de la geacă și se făceau că nu există.

În minutul 34, Walcott scapă iarăși pe partea dreaptă, într-o fază asemănătoare cu cea din care dăduse gol în urmă cu un sfert de ceas. Numai că entuziasmul tânărului internațional egoist îl face să șuteze cu sete și foame în plasa laterală. Fă cunoștință cu colegii tăi, Theo. Da, ăia sunt, băieții în roșu din careu. Sunt acolo să te ajute când ai nevoie. Privește-i ca pe niște faruri de ceață: n-ai mereu nevoie de ei, e chiar contraindicat să le pasezi când ești în careu, dar dacă nu vezi la 3 metri în față, încearcă un abuz în serviciu și utilizează-i. S-a mai întâmplat recent prin țări mai estice.

Vestea proastă pentru englezi era că repriza era aproape gata și nu aveau decât un gol din cele patru, de care aveau nevoie. Vestea bună, însă, era că nemții păreau de-a dreptul buimaci. Pressingul băieților lui Wenger, mult mai afurisit și mai rapid decât cel al Bundesligii de duminică, le dădea bătăi de cap lui Arjen și alor lui. În sfârșit, prima repriză se termină în corul suporterilor englezi, dar cu bannerul celor nemți la vedere: ”Without fans, football is not worth a penny”. Și viceversa este valabilă, am adăuga noi, care suntem niște filozofi care au pierdut trenul de Tecuci.

Apoi a venit bahaosul. Palma grea a fotbalului jucat și cu mușchii, și cu mintea. Carlo Ancelotti, fidel principiului ”oi avea eu umbletul unei vinete coapte, dar să fiu al naibii, nimeni nu mă pune cu spatele la perete”, a schimbat foaia la pauză. Și n-a trecut mult din a doua repriză, că foaia a tăiat în carne vie. Și știm cu toții cum se simte asta dimineața pe stomacul gol.

În minutul 53, Koscielny faultează în careu (zice Sidiropoulos, șefu’ la fluier) și este eliminat. Un brânci care a fost așa cum a fost, în calitate de ultim turnichet înainte de poartă, a fost suficient pentru arbitru. Cu om în minus și cu Bayern în față călare pe lipițan trebuie să fii optimist ca fanii lui Federer ca să crezi că mai ai vreo șansă de-aci încolo. Lewandowski, poreclit Lewangolski, o pune frumos, cu latul, la semi-înălțime și se face 1-1. Este al 38-lea gol în 39 de meciuri în sezonul actual la uzina la care-și primește salariul și la armata țării pentru polonezul care a băgat viruși acum niște luni și-n naționala noastră. Să fim corecți cu omul: nu e o medie de care să-i fie rușine.

Dar show-ul continuă, vorba lui Freddie. Nimic nu se termină în minutul 53, că ăștia-s nemți. Mă rog, clubul, nu jucătorii, că de când cu globalizarea nu mai știi care de pe unde-și are rădăcinile. În minutul 68, portarul Ospina gândește o fază cu spatele fesierului drept și trimite mingea la adversar. Alexis Sanchez încearcă s-o dreagă ca un bețiv care se târăște spre ieșirea barului, dar mingea ajunge la Robben, olandezul zburător de păr din cap. E 2-1. Mesajele pentru tătuca Arsène începeau a fi despăturite unul câte unul: ”All good things must come to an end”.

Intră Costa, iese Robben. O mutare priponită de domnul Ancelotti pe gâtul adversarului, că ia uite ce frumos curge faza asta. O pasă a lui Rafinha până la numitul Xhaka, elvețian cu nume de trib mongol. Tipul o saltă numai bine pentru Douglas Costa, iar noul-intrat, un pic prea relaxat pentru gustul tunarilor, nu pasează, ci face un dribling scurt și șutează din marginea careului la colțul lung. Omu’ e atât de chill, încât nici măcar nu se bucură la gol. N-a uitat că-n tur fusese 5-1, scor de trimis găinile la culcare.

Desigur, sarea face minuni la o rană sângerândă, așa că de ce s-ar opri aici nemții? Keine motivăn. Vidal apare și el prin camere să-și salute rudele de acasă în minutele 80 și 85, cu o scăriță și un șut la poarta goală, și încheie balul din mijlocul spitalului de nebuni Emirates cu un scor în oglinda celui de acum trei săptămâni: 5-1 pentru Bayern. Fanii Arsenalului deja începuseră cu glumele: cică Sylvester Stallone în Victory e o opțiune mai bună în poarta londonezilor decât Ospina.

Concluzia? A fost greu, dar frumos de privit a doua repriză. Și o statistică interesantă: cică debusolații de la Arsenal nu primiseră niciodată cinci goluri pe teren propriu, în nicio competiție. Până în seara de 7 martie. Iar ultimele lor meciuri împotriva enervanților de nemți arată cam așa: 1-5, 1-5, 1-5. Nemții sunt un pic cam serioși chiar și când se bâlbâie.

Napoli – Real Madrid 1-3

Trecem în Italia, pe Stadionul San Paolo. Acolo unde, spre deosebire de optimea precedentă, chiar existau speranțe. Sigur, timpul și Ramos aveau să decidă că sunt speranțe deșarte, dar hei!, nu-i nimic, până la urmă a fost experiență utilă pentru toată lumea, ca la donarea de sânge. Până și pentru Morata, care iar a fost rezervă și-a intrat când ceilalți se pregăteau deja de vestiare, dar iar a dat gol. Acest Ionel Ganea al fotbalului spaniol, minus apetitul pentru caftit arbitri.

În sfârșit. Așa cum era de așteptat, napolitanele își propuseseră să dea rapid o boabă, ca să pună presiune și să neliniștească măcar un pic mașinăria de fotbal și de bani cu față de taur. Și, pe cuvântul nostru de fani pe viață ai lui Maradona, au reușit. Oarecum.

Începe Insigne, un tip căruia cota îi crește la fiecare meci ca personajele din basmele lui Ispirescu și care naște natural o ocazie în minutul 14. De altfel, atunci când ți-o creezi singur, probabil ar trebui să se numească altfel, nu ocazie. Că asta sună cumva oportunist și întâmplător. Ori Insigne are darul de a-și procura singur fazele pe care le ratează. Veste bună pentru Napoli, pentru că băieții ăștia se vând de obicei pe bani grei către malaxoarele de vedete.

Realul se apără, Zidane gesticulează pe margine ca un dirijor căruia saxofoniștii i-au ieșit la o țigară. Hamsik și creasta lui de punker trădat de propriul grup muzical au împreună o ocazie bună două minute mai târziu, când șutează pe lângă poartă. Dar când ești prins cu munca, nu te mai înjură nimeni că nu dai pase. De altfel, pe parcursul întregii prime reprize s-a putut observa talentul lui Hamisk de a se scutura de liniile de fund care-l țin prin rotație. Atât Casemiro, cât și Kroos parcă au crocși în picioare când slovacul ăsta (pe care, din câte știu, nu avem niciun motiv să avem boală) se află cu mingea la picior.

Și apoi vine minutul 24, când apare și dovada absolut convingătoare și de netăgăduit că dacă-i marți, e Belgia. Hamsik strecoară mingea în careu, iar Mertens o preia șmecherește și o plasează pe sub Keylor Navas. Gol Napoli. Și dintr-o dată, băieții lui Maurizio Sarri erau la doar un gol distanță de o calificare cu C mare. De fapt, cu toate literele mari. Bineînțeles, n-aveau voie să primească gol.

Vestea proastă e că n-au mai dat golul ăla.

Vestea și mai proastă e ca au primit trei.

Revenirea madrilenilor a fost anunțată de o ratare caraghioasă a lui Ronaldo. Comentatorii au pus-o pe seama ghinionului, dar poarta era goală iar el a dat-o-n bară. Eh, mai scârțâie și ușile electronice, fără balamale. Chit că în cazul lui Cristiano scârțâie din septembrie, de când n-a mai dat gol în Champions League. Probabil că le ține pentru finală sau ceva.

Bale și Casemiro, respectiv Koulibaly și Mertens cu o altă bară, de cealaltă parte a emisferei San Paolo, ratează de zor și transformă meciul într-unul alert ca aparatele de masaj ieșite de sub control, peisaj din care spaniolii ies de regulă învingători. Au fost 45 de minute intense la sfârșitul cărora Zidane avea două opțiuni: ori îi trezea pe băieții ăștia foarte bogați ai lui, ori se dezechipa și intra în locul lui d-alde Kroos. Dar, pentru că n-are viza medicală la zi, deși fizic stă mai bine decât Alibec, vulpoiul nostru preferat de 44 de ani a cam ales prima variantă.

N-a terminat bine Zinedine Yazid Zidane de remarcat la vestiar cum că ”Bă, da’ voi chiar sunteți culmea. Merde!”, că un corner bătut de mai sus-numitul Kroos îi pune mingea pe frunte lui Sergio Ramos. Iar când fundașul – care e abonat la de-astea cum sunt englezii la eliminarea de la Mondiale – pune capul, e limpede urmarea: mingea intră-n poartă. Că e sau nu portarul acolo, asta nu mai e problema lui Sergio, el și-a făcut jobul. S-a sculat frumos de dimineață, a tras hainele alea bune pe el, s-a prezentat la meci, s-a înălțat, a deviat-o, mingea a mers cuminte și pe sus la colțul lung, a fost gol. 90 de meciuri, 9 goluri sezonul ăsta. 81 în toată cariera. Practic un fundaș obișnuit, nimic de văzut aici. 1-1, iar italienii erau nevoiți să reia fraza de la început, că s-au încurcat fix în mijlocul ei.

Dar limba italiană e grea, fraților, că se vorbește jumătate cu gura, jumătate cu mâinile. Și la nici cinci minute mai târziu, scenariul de la primul gol e repetat ca-n uzina de șuruburi și piulițe. Kroos bate iarăși un corner, Ramos se înalță ca o suricată curioasă, lovește mingea cu capul, iar Mertens este acolo să o devieze nefericit în plasă. Ar fi fost gol fără prezența lui Mertens pe calea aerului? Probabil că nu. Mai contează în vreun fel faptul că n-ar fi fost? Calificarea era oricum la fel de tranșată ca mielul de Paște, că tot se apropie momentul.

Minutul 77 aduce tradiționalul oftat pentru suporterii madrileni: intră Morata. Băiatul ăsta îți dă gol în meciuri importante și dacă-l pui la jumătatea terenului în scaun cu rotile, legat la ochi, cu cătușe la mâini și-ntr-un container cu apă, ca-n numerele de magie ale lui David Copperfield. E atât de evident că e mai eficient decât colegul de atac cu care face planton alternativ, că până și Benzema mai are un pic și-i zice lui Zidane să-l schimbe măcar de la pauză. Cum făcea Ranieri cu Mutu și Guðjohnsen. Sau Rednic cu Dănciulescu și Niculescu. Gata, c-am deviat de-am ajuns în groapă.

Momentul sponsorului:

Bale iubim tehnica

Seria de articole UEFA Champions League, faza pe gazon vă este oferită de Nissan, sponsor principal al celei mai importante competiții europene intercluburi. Încasările vor fi donate în scop caritabil.

13 minute mai târziu, Alvaro confirmă statisticile și dă gol. Site-ul UEFA îl consemnează pe Ronaldo cu assist-ul, însă portughezul nu a făcut decât să rateze singurul cu portarul, iar Morata a fost acolo să preia firul epic al fazei și s-o vâre în ațe cu sete de ocnaș din Sahara. Nu avem nimic cu Ronaldo, dar să fim corecți cu noțiunea de pasator din meciul ăsta.

Și s-a terminat 3-1 pentru oaspeți. Un scor excelent pentru madridiști, dar departe de ceea ce au crezut napoletanii că vor vedea pe tabelă atunci când, după primele 10 minute, atacau ca dinamita la Bumbești-Livezeni. Vorba aia, dolce far’ niente te ajută, dar nu ți-o bagă-n traistă.

UEFA Champions League: optimi

Barcelona
PSG
Miercuri, 8 martie
Ora 21:45
În tur:
0-4
Dortmund
Benfica
Miercuri, 8 martie
Ora 21:45
În tur:
0-1
Napoli
Real Madrid
1
3
Mertens (24)
Ramos (51, 57), Morata (77)
În tur:
1-3
Arsenal
Bayern
1
5
Walcott (20)
Lewandowski (55 pen), Robben (68), Costa (78), Vidal (80, 85)
În tur:
1-5
AS Monaco
Manchester City
Miercuri, 15 martie
Ora 21:45
În tur:
3-5
Atletico Madrid
Leverkusen
Miercuri, 15 martie
Ora 21:45
În tur:
4-2
Juventus
FC Porto
Marți, 14 martie
Ora 21:45
În tur:
2-0
Leicester
Sevilla
Marți, 14 martie
Ora 21:45
În tur:
1-2
Codruț Baciu on FacebookCodruț Baciu on Twitter
Codruț Baciu
Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.