UEFA Champions League, faza pe gazon. Tottenham – Manchester City 1-0: Sontem peste tot acasă

Pentru că am bătut Insulele Feroe fără să încasăm decât un gol, este vremea să ne bucurăm de desertul numit Champions League. Merităm cu prisosință o mică pauză. Un mic și pasager răsfăț, la finalul căruia să spunem ”da, domnule, fotbalul încă merită tot deranjul”. Mai ales în România, o țară care are de partea sa toate argumentele pentru a redeveni o forță majoră pe scena fotbalistică mondială: avem manageri iscuiți, bani, scouteri, viziune și pe Ana Maria Prodan, care vinde jucători și arpagic în toată lumea. Băi, suntem pe val. Iar dacă nu vedeți chestia asta, înseamnă că sunteți chiori sau preferați sporturile individuale. În ambele cazuri, rușine!

Ok, e mijlocul săptămânii, iar afară e urât ca dracu’, de zici că Liga Campionilor stă să-nceapă un nou sezon, nu c-ar fi pe sfârșite. În plus cursul leu-euro a luat-o razna ca Diego Costa când îi spui să-și bage tricoul în pantaloni. Nu stăm chiar bine cu moralul, de ce să bravăm aiurea? Dar! Haideți să ne uităm la televizor, poate ne mai liniștim. Serile de Șampion Lig, dragi prieteni ai cronicilor smintite, sunt singura împrejurare în care o spunem fără nicio jenă: mai uitați-vă, oameni buni, și la televizor și lăsați familia să se descurce cum poate, vreme de două ore. Avem sferturile astea de finală, pentru care lăsăm baltă totul. Uneori, baltă la propriu, căci subsemnatul tocmai a vărsat jumătate de bere la jumătate de centimetru de tastatură. Norocul este cu mine în seara asta, nu cu Harry Kane.

Aceste cronici îți sunt oferite de:

Liverpool – FC Porto 2-0

Dacă pe Halep o luăm la șuturi că pierde meciuri și nu reușește să urce mai sus de locul 2, ei bine, de bietul Hațegan ce să mai spunem? Abia a prins postul de arbitru de rezervă aseară. Păi bine, mă Ovidiule, după ce că-s doar sferturi amărâte de finală, nici măcar la linie nu te-au pus străinii? Las-o-n porumbiște de treabă!  Că ajungem la vorba lui Dan Bitman, cantautorul nostrul drag, mereu sărit, pe nedrept, de la Premiile Grammy: ”Europa asta nu miroase a bine”. Nu e clar a ce miroase, dar a bine, în mod cert și definitiv nu. Ne fură arbitrii, ne fură identitatea, ne fură fondurile europene, m-ați înțeles?

În fine, revenind la meci, că ne-a plăcut mult, să spunem că, încă din minutul 5, s-a luat curba spre spectacol. Keita a șutat din careu și a dat gol, însă este fix ce vă spuneam mai devreme. Fotbalul european și cel românesc nu au fost niciodată mai similare. Golul a fost dat dintr-o deviere, fix ca-n Liga Cea Dintâi a României. La faza aia, Burleanu probabil că le-a spus colegilor săi obsedați de calitate: ”Opriți-vă din masaj și vedeți golul ăsta, băieți. Gata, înapoi la treabă acum”.

Îmi place să mă uit la Liverpool, pentru că îmi place să mă uit la Salah. E genul de jucător pe care l-aș alege primul, în curtea școlii – tehnic, iubit de toată gașca și dispus să dea și câte un brânci sănătos fundașilor care-i vor mingea. Cea mai mare ratare a primei reprize a lui a fost. O pasă aproape genial de tâmpită a lui Otavio spre propriul portar a fost interceptată de Mo Salah, acest Guga Kuerten mai puțin zâmbitor. Iar Mo, vorba maestrului Băleanu, a fost prea sigur de gol, rămas singur cu Iker. A ciupit-o cu vârful, așa cum o atingi când vrei să dai ”urechi” cuiva. Pe lângă poartă. Ratare spectaculoasă, de acord, dar de fiecare dată când băieții ăștia ratează singuri cu portarul, eu dau vina pe portar dacă e vorba de Casillias. Spre aducere aminte, perioada aceea lungă și frumoasă, înainte să vină Jose și să strice povestea:

https://twitter.com/ChampionsLeague/status/1115624026263687173

În minutul 27, o fază lucrată de frații Alexander-Arnold și Henderson a dus la golul doi al gazdelor. Și ce gazde! Neospitaliere și fără jenă de jena lui Porto, care deja greșea una din trei pase în momentele alea. A înscris Firmino, care pe Anfield se sime ca ciortanu’ în Balta Lazăr Alexandria. N-o știți voi, vă povestesc altă dată.

O chestie interesantă – nu știu dacă ați fost pe fază – pe care comentatorul partidei ne-a spus-o după o jumătate de oră de meci: doar trei faulturi făcuseră cele două echipe, împeună, până în punctul ăla. Cum vine asta? Păi, râd băieții ăia din Play Out-ul campionatului românesc și cu jambierele. Ca să nu mai spun de tovarășul meu, Borcan, care când ieșim să jucăm Bîrzești nici nu simte mingea-n vârgul ghetei dacă nu te ia pe sus de vreo cinci ori în primul sfert de ceas. Dar, cumva, fotbaliștii ăștia cu aere și pașaport de Champions League s-au învățat să nu faulteze și să nu prea comenteze la arbitru decât atunci când chiar simt că nu au de ales. E un mister care nu dă la numărătoare. Să vină Grapy din Letiția să ne-ajute.

Iar acum, două vorbe despre domnul nostru Moussa Marega. Care când ratează, o face de obicei de două ori în trei minute, ca să fie sigur că-i pronunță oamenii numele corect măcar. În minutele 29 și 32 a risipit două faze cu ușurința cu care Federer azvârle pe geam șansele de break. Dar nu-i bai. Marega o să vândă bilete și când se va lăsa de golghetărit. Omul s-a născut în Franța, joacă pentru Mali și s-a transferat în Portugalia de la un club tunisian. Toate datele astea biografice îmi plac nespus la jucătorii veniți de departe. Și povestea, ca să o aducem în prezent, sună astfel: dacă la Espérance de Tunis a stat mai puțin de un sezon și a dat zero goluri, 2019 l-a găsit la Porto, unde e titular cu vreo 30 de goluri la CV.

Embed from Getty Images

În toată repriza a doua nu am găsit diferențe majore față de prima. Singura, care a jucat și rol de neajuns, a fost faptul că nu s-a mai dat gol. Danilo Pereira și Tiquinho și-au dat silința, ce-i drept, ca studenții ăia care n-au învățat decat 3 capitole din 10 pentru examen; însă a fost cam degeaba. De partea cealaltă, Salah și Henderson au colaborat adesea foarte bine, ca artul și copywriterul pe ultima sută a proiectului. Dar și ei au jucat-o și-au gâdilat-o inoportun pe ultimii 15 metri ai terenului advers.

Ca de obicei, s-a cântat frumos și s-a băut fix cât trebuie în tribunele cormoranilor; dar, de data asta, parcă vocile și repertoriul au sunat un pic mai bine la Spurs, pe stadionul ăla frumos al lor. Vedem imediat, că Pep și-a cam furat-o.

Embed from Getty Images

Așadar, Liverpool termină cu 2-0 meciul ăsta și, în mod normal, se califică. Dar ce mai e normalul în ziua și fotbalul de azi, prieteni? E normal să avem analfabeți în linia întîi a politicii de stat? E normal să simțim nevoia, în fiecare cronică, să amintim faptul că avem analfabeți în linia întâi a politicii de stat? Poate că nu, totuși. Dar mergem înainte, că prietenii de la Nissan nu ne scot la bere ca să dăm înapoi. Vorba lor: ”Get in the game”. Deci, dacă domnul Exarhu n-ar dormi dus la ora la care publicăm aceste rânduri, ar spune mucalit: Fotbal Club Liverpool a luat, nu-i așa, o opțiune serioasă la calificare.

Tottenham – Manchester City 1-0

Dacă meseriașii de la UEFA or să facă un fel de highlights pentru tot sezonul ăsta de Champions League, trebuie neapărat să-l strecoare și pe Pep în ea. Nu se întâmplă în fiecare zi ca City să:

1. Rateze penalty
2. Piardă meci
3. Își amintească în minutul 89 că De Bruyne și Sané sunt buni de joc și pot intra.

Deh, așa se întâmplă când geniul are ghinionul să știe despre sine că e geniu. Ca Dalí, care era tot catalan. Și care a spus, nu de mult, în urmă cu un secol, că dacă nu imiți pe nimeni și nimic, degeaba o arzi pe rolul de artist. Am parafrazat nițel, ca să aduc aforismul în 2019.

Embed from Getty Images

La fel ca dincolo, pe Anfield, meciul de la Londra a început tare și în viteză. Nu te poți aștepta la altceva când trei din cele patru echipe ale serii își câștigă pâinea jucând într-un campionat precum Premier League. Și nu le poți spune s-o lase mai moale, să-și dozeze efortul. E ca și când i-ai cere lui Phil Knight să nu mai viseze pantofi de alergat. În minutul 10, Sterling a intrat în careul spurșilor și a șutat tare spre cei 7 metri de apărat ai lui Lloris. În mod normal, șutul ăla s-ar fi dus bine de tot, însă a avut grijă să intre prin alunecare Danny Rose. Dănuț s-a dus pe spate, ca adulții ăia din filmulețele de pe YouTube care au impresia că-s mai tinerei dacă se dau pe skateboard. A căzut în fund și a făcut henț. Henț-careu! Căutat de arbitru de icre prin televizoarele VAR-ului, dar acordat în final.

Cât despre Aguero, el este o combinație interesantă între Anderson Cooper, Valeriu Stoica și un latte de la Starbucks. Nu știu cine îi face frizurile astea caraghioase, dar dacă chiar vrea să atragă atenția, îi dau eu numărul frizerului lui Nick Kyrgios. Ăla meseriaș.

Apropo de latte: dacă ne bate gândul să facem cronicile campionatului de soccer american, probabil cel mai oportun ar fi să ne găsim un partener cafegiu de cursă lungă, nu? Starbucks sau 5 to go sună bine. Saaau poate ne pun oamenii de la Nissan la dispoziție un drive test cu un 370Z, un GT-R, ceva care te trezește mai repede decât orice poțiune magică în care pui frișcă.

Stați așa, că vorbeam de Aguero. Omul a ratat penalty-ul. Gata, am vorbit și de Aguero.

Jucătorul de care mi-a plăcut cel mai mult (în prima repriză, cel puțin) a fost Heung-Min Son. Tot el a dat și golul, pe finalul meciului, dar asta e mai puțin impresionant. Ai lui îi spun Sonny, iar tipul este cu adevărat impresionant. ”Da, domnule, l-au luat pentru piața asiatică, să vândă brandul și pe-acolo”. Băi, dacă-i așa, vreau și eu un băiat din ăsta să mă ajute la scris. Cluburile mari se îngrijesc de imagine și de vânzări la fel cum se îngrijesc de gazon, e adevărat. Însă oricum ai da-o, trebuie să dispui de scouteri, ochi buni, răbdare și strategie ca să ajungi la o seară ca asta. Seară în care, din 4 miliarde de asiatici, al tău să-i dea gol printre picioare lui Ederson.

Embed from Getty Images

Cât despre Guardiola, preferatul acestui cronicar a avut o seară pe pilot automat. Băieții i-au jucat așa cum îi joacă mereu, dar inspirația l-a ocolit sistematic, la fel cum bunul simț îl ocolește pe maestrul Cristoiu. În plus, Pep a purtat și pulovărul ăla, într-un fashion statement curajos, care parcă spunea ”e tot ce am avut curat, menajerele sunt în grevă japoneză”. Când port eu modelul ăla lânos, prietenii râd și mă-ntreabă când am făcut 80 de ani. “Ce zboară timpul, Codruțe!”. În schimb, când îl poartă Guardiola, ei bine, UAU, SĂRAKILOR! Cât gust, ce estetică!

Embed from Getty Images

După pauză, meciul nu a pierdut nimic din ritmul primelor 45 de minute. Ba chiar a primit ceva în plus: ghinion. În minutul 55, Fabian Delph a degajat o minge, iar apoi, și-a odihnit talpa ghetei pe glezna nefericitului Harry Kane. A fost neintenționat, dar ce dacă. Până când au terminat oamenii ăia cu reluările, prințul Harry era deja în drum spre policlinica din cartier, pentru radiografie și vești proaste.

https://twitter.com/footyclantv/status/1115713443997396992

În locul lui a intrat Lucas Moura, care nici el nu-i vreun cârlig de rufe. Când vii din Sao Paolo și joci, până mai ieri, în trupa de nebuni de la Paris Saint Germain, este de presupus că ceva-ceva fotbal ai în căpșor. Și uite așa, cu numărul 1 accidentat și înlocuit, oamenii lui Pochettino au început să sape abitir, ca o echipă de Talpa Europaea (cârtițe, pentru cei mai puțin pasionați de mamiferele subterane).

Iar în minutul 78, efortul a fost răsplătit cu gol. Sonny a prins mingea când ea ieșise doar 90% în out, Sonny a gâdilat-o un pic în careul de 6, Sonny a băgat-o în poartă, cu un șut violent, pe sub portar. Golul ca golul, că a fost cam urâțel. Dar coregrafia și cântecele din tribune, fraților!

Privirea pierdută a lui Guardiola în timp ce un suporter bezmetic a intrat pe gazon, pe final meciului. Ați văzut-o? Neamuzată, neîncrâncenată, nefocusată. Pep era personajul principal dintr-un film suprarealist, în care hoțul vine peste tine în dormitor, iar tu nu te poți concentra, fiindcă ai un deadline presant la birou.

Cam asta a fost pentru azi, dar multe vor mai veni. În seara asta, avem Manchester – Barcelona (Dumnezeule mare!) și Ajax – Juve (Dumnezeule mic, Iisuse Hristoase!). Vine Meșter la tastatură pentru astea două. Până atunci, pace și pase, prieteni!

Codruț Baciu on FacebookCodruț Baciu on Twitter
Codruț Baciu
Codruț este fan declarat al lui Federer, dar îi iubește pe ascuns pe toți jucătorii de tenis, mai ales pe cei care joacă în WTA. Se pricepe la fotbal, inginerie atomică și cherestea. Atunci când nu urmărește competițiile sportive, face abdomene, gătește și bea bere. De cele mai multe ori în același timp.

2 Comentarii

    • Așa am ajuns, să nu vă scape chiar nimic? :)
      Mulțam, s-a corectat.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.