UEFA Champions League, faza pe gazon. Liverpool – PSG 3-2: Periș Saint Germain

Foto Nissan UCL

Ei, haideți, că până la urmă n-a durat mult. Am avut o săptămână în care să ne schimbăm de echipamentul de tenis, să facem un duș, să pupăm de la revedere rachetele lăsate la racordat pentru sezonul următor și să ne echipăm cu costum și cravată, așa cum am văzut că se poartă în Champions League. Păi dacă până și Sorin Cârțu a purtat cravată la meciurile din Champions League – e adevărat, pe vremea în care CFR Cluj juca în grupe, nu lua rușine de la bucătari și fochiști – înseamnă că și noi suntem datori să arătăm respectul cuvenit acestei competiții și să ne îmbrăcăm civilizat. Deci iată-ne la finalul primei seri ale noului sezon de Champions League, undeva în mijlocul nopții, îmbrăcați la patru ace, cu ochii împăienjeniți de somn, dar cu creierul plin de tâmpenii pe care de-abia așteptăm să vi le povestim. Că s-au întâmplat multe în prima seară, fraților.

Înainte să suflăm ca maniacii în fluierul de start al cronicilor pe anul ăsta, să notăm însă că noul sezon de Champions League a adus cu el o grămadă de modificări. De exemplu, le mulțumim șefilor de la UEFA pentru că ne citesc cronicile. De unde altundeva să afle că ne plângem de faptul că nu putem vedea 8 meciuri în același timp în fiecare seară? Așa că, de anul ăsta, tradiționala oră 21:45 rămâne o amintire într-un colț de muzeu, pentru că meciurile se joacă în două rafale: una de la 20 fără 5, ailaltă de la 22 fix. Probabil că au fost mulți care aseară au rămas cu mâna încleștată pe sticla de bere când au dat drumul la televizor doar pentru a vedea cum Messi adunase deja 3 goluri în ediția asta a competiției. Și asta fără să joace prin Pakistan sau Kamceatka, locuri în care se mai decalau orele de joc ca să nu-i prindă pe ăia Revelionul la mijloc de săptămână. Dar nu-i problemă, oamenii au văzut dup-aia Liverpool – PSG și s-au calmat, până la urmă nimic nu-ți anesteziază nervii ca un meci cu 5 goluri în care vedetele abia s-au văzut, iar golul victoriei a fost înscris la miezul nopții de un băiat căruia îi atârnă un ochi pe-afară ca păpușilor ălora din filmele de groază.

Altă modificare e că Champions League a fost luat de Digi, iar ăștia au mai multe canale decât bulevardele din București și își permit să dea aproape toate meciurile live. În fine, nu știu cine s-ar uita la Brugge cu Dortmund când ai alte 3 partide crescute cu pedigree, dar legenda spune că undeva, pe un program din fundul grădinii, a putut fi văzut în direct chiar și meciul ăsta. Nu și Galatasaray – Lokomotiv Moscova, însă, meci la care a fost suficient să se uite turcii și rușii și uite-așa s-a adunat juma’ de planetă în fața televizoarelor.

Embed from Getty Images

Dar cu toate astea, fraților, există două lucruri neschimbate. Unu la mână: e al treilea sezon consecutiv de cronici de Champions League pe care le călcăm pe gât pe mirceamester.ro, iar pentru asta trebuie să-i aplaudăm în picioare, elegant, frumos, pe prietenii noștri de la Nissan. Care vă virează seară de seară cronicile în căsuțele poștale fără să vă pună la alte cheltuieli. Deci bravo lor că ne lasă să aberăm aici despre freza lui Neymar, despre abdomenul lui Cristi și despre tatuajul în formă de margaretă de pe cotul lui Lionel. Și bravo vouă că vă cumpărați Qashqai și Leaf și ce mai au ăștia de la Nissan prin curte, că altfel citeați despre fotbal numai la ăia cu titluri croncănitoare. Știți voi, nu mai insistăm, că ne vine pizza înapoi.

Al doilea lucru care nu s-a schimbat deloc este costumul lui Ilie Dumitrescu. Care, obișnuit să se-mbrace la șpiț implicit când vorbește despre Sepsi Sfântu Gheorghe și Chiajna, a ajuns să nu ne mai poată oferi surprize când își face nodul de cravată cât pumnul la meciurile de Champions League. Și, așa cum știe și el, e dificil pentru un atacant să nu mai poată să facă apel la elementul surpriză când are mingea. Hai, Ilie, suntem convinși că găsești un frac roz, ceva, prin dressing-ul ăla cât un vagon de metrou.

Acestea fiind spuse, anul ăsta până prin mai-iunie vă vom fi alături în fiecare seară. Vă vor încânta papilele și celulele fotoreceptoare atât căpitanul de echipă și selecționerul Mircea, al cărui nume de familie ajută cât de cât la stabilirea unei calități impecabile a rosturilor dintre cronici, cât și invitații lui speciali. Adică mijlocașul central de creație Codruț, insistentul Andrei, care verticalizează cu metafora fix în momentele în care toată lumea se așteaptă să bage textul la posesie, dar și noua achiziție a clubului, atacantul Toma, despre care mulți spun că e un număr 9 fals, dar de fapt e mai degrabă un număr 40-41 adevărat. Bineînțeles că echipa de cronicari nu e completă fără Andreea, care știe fotbal cât toți jucătorii din Liga 1 la un loc și pe care suntem obligați moral să o punem la treabă, pentru că altfel ne sare Serena Williams în cap.

Ăștia suntem, decolăm, puneți-vă centurile, până-n iunie nu mai scăpați de noi pe-aici.

Aceste cronici îți sunt oferite de:

Foto Nissan UCL

Barcelona – PSV Eindhoven 4-0

Prima veste a serii este faptul că, în ciuda faptului că mulți se grăbesc să-i cânte de nemurire și necaz, fotbalul de posesie n-a murit. Sau mă rog, nu moare când e jucat de Barcelona, care ține de minge până când adversarilor le dă reșoul pe-afară și apoi profită de mațele lipsă pentru a băga colonelul în rezervă. Mă uitam pe statisticile meciului și, prin minutul 26, cei de la PSV reușiseră excepționala performanță de a fi pasat de fix 36 de ori, în timp ce la Barcelona se făcuseră deja tranșee cu cele 94 de miliarde de pase săpate prin gazonul de pe Camp Nou. Care, în ciuda numelui, numai nou nu mai e. Dar despre asta într-un episod următor.

Bineînțeles că nu era greu de ghicit că, după ce anul trecut au fost racolați de rakeți la Roma, cei de la Barcelona se vor răzbuna pe te miri cine le-o pica în cale în primul meci din noua ediție de Champions League. Așa că măgăreața a căzut pe olandezii de la PSV, care or avea ei experiență în construcția de diguri ca să nu-i ia gârla cu ei, da’ una e apa, alta e Messi. S-a pus ăsta mic pe treabă încă din primul meci mai serios al sezonului și, într-un moment în care plăvanul de Ronaldo încă se obișnuiește cu dungile negre apărute brusc pe tradiționalul tricoul alb, a turnat deja trei scatoalce în statisticile noului sezon al competiției. Și ce bastârci: prima dintr-o lovitură liberă care a părut filmată în duble și difuzată apoi la televizor în cea mai pură versiune a sa, a doua cu un șut plasat luat din drop care-ți scurge ochii pe podea, iar a treia dintr-o fază de-aia clasică în care ți se pare că nu se întâmpă nimic notabil în fântâna aia de pase până când ajunge mingea la zgâtie și o rupe-n poartă. Și uite-așa, deși PSV n-a jucat neapărat infect, băieții au plecat acasă cu sacii plini de resturi vegetale. Mai ales că Dembélé, care probabil că va duce în spate balaurul după ce Neluțu se va retrage să-și crească băieții și câinii, a ținut să apară și el prin rubricile de știri la capitolul “imagini care pot afecta emoțional olandezii“.

Embed from Getty Images

Și s-au strâns patru potcoave, în ciuda faptului că mexicanul Hirving Lozano, care în vară a trimis Germania la înțărcat de roboți industriali, le-a dat din când în când palpitații barcelonezilor. Mai ales lui Jordi Alba, care la un moment dat, la vreo două faze de contraatac, părea că-i Meșter la un concurs de sprinturi cu Usain Bolt. În fine, toată lumea a plecat acasă mulțumită. Ba chiar Umtiti a plecat mai devreme pentru două cartonașe galbene, da’ la 4-0 cine mai stă să vadă dacă tata Sam era sau nu parfumat deja când colegii au intrat în vestiar cântând Lambada? Se prind ei la meciul următor, când le-o fi musai să bage un junior dresat la academie să paseze mingea aia până când îi cad peticele.

Inter – Tottenham 2-1

Să știți că scriu unul-două paragrafe despre meciul ăsta doar pentru că am un prieten pe Facebook care-i fan hardcore al Interului. Și nu știu ce înțelegeți voi prin fan hardcore, dar eu îl bănuiesc că are tatuaje cu stema clubului pe peretele interior al laringelui sau ceva asemănător. Și na, știți cum e cu fanii echipelor italiene: totul e bine și frumos până când zici ceva de bine de ăilalți sau ignori un rezultat bun al echipei lor favorite, moment în care te prinzi cum era cu Camorra și cu celelalte sindicate de muncitori necalificați.

Faza e că meciul s-a terminat frumos rău, cu un gol al victoriei marcat pe la cucurigu, când toate găinile erau deja băgate în coteț. Până atunci, a fost o partidă echilibrată, în care englezii au ronțăit primii din porumb cu un gol al lui Eriksen care în proporție de 55% a fost mai degrabă autogol și în care italienii au pus aluatul la copt prin Mauro Icardi, specializat în ultima perioadă în goluri numai bune de pus pe rană. De data asta a prins o ciosvârtă din voleu care le-a dat colegilor îndeajuns de mult boost de moral cu cinci minute înainte de final încât să se cațere pe victorie. O victorie pe care nu cred c-o așteptau mulți, mai ales după ce Inter a sucombat în weekend în propria zeamă acasă cu Parma, o echipă abia revenită din adâncurile pline de nămol și mâscâz ale ligilor italiene.

Embed from Getty Images

Liverpool – PSG 3-2

A fost, evident, meciul-vedetă al serii. Adică nu s-ar fi supărat și mirat nimeni dacă ăștia de la UEFA decretau după tragerea la sorți a grupelor că ediția de anul ăsta a competiției nu se mai ține, pentru că partida din prima etapă dintre Liverpool și PSG va fi de fapt finala, iar celelalte meciuri din jur urmează să fie niște simple amicale. Ba chiar, la câte mandrine se strâng prin fotbal, îi bănuiesc pe ăștia că fix așa au și făcut, doar că ne lasă să așteptăm până peste-un an ca să vedem cine (și dacă, stați așa, nu vă grăbiți ca trenul la barieră) ia în sfârșit, după trei sezoane consecutive, ștafeta de la ăia din Madrid.

Și s-a jucat frumos. Nu știu dacă am mai zis-o pe-aici, dar am impresia pregnantă că, dacă n-ar fi fost din Liverpool, ăștia de la Liverpool ar fi fost din Giulești. Scuzați-mi barbarismul, dar și unii, și ceilalți (mă rog, pe vremuri, nu neapărat acum) au un stil unic de a părea că duc meciul la subsuoară doar pentru a-l face țăndări spre final. Și fix când își ia elan arbitrul să dea cu buza-n fluier, haț, marchează golul victoriei ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. “Stați, bă milionarilor, unde vă grăbiți așa cu bucuria aia?” părea a spune Klopp la final de meci, când Firmino a marcat golul victoriei. Un Firmino care acum trei zile era scărpinat pe cerebel prin ochi de Vertonghen și care până azi, când s-a așezat ca rezervă pe bancă, trecuse prin toate stările de agregare ale vederii: unii îl orbiseră permanent, alții îi dezlipiseră puțin corneea, în timp ce grupul optimiștilor spera ca brazilianul să joace abia în următorul meci de campionat. Uite c-a intrat pe teren, le-a rupt aroganților ălora din Paris rozeta în ultimul minut și s-a și bucurat acoperindu-și simbolic ochiul cu mâna. În sfârșit a găsit și ăsta o metodă originală de a se bucura, că era ultimul brazilian nepregătit la examenul maturității artistice.

Embed from Getty Images

Până la golul lui Firmino, lucrurile au fost foarte frumoase pe Anfield. De exemplu, mi-a plăcut că în oceanul ăla de vedete egiptene și de jucători transferați cu jumătate din PIB-ul României s-au găsit să marcheze și să iasă în evidență fix băieții care țin coșmelia sus atunci când bate vântul. De exemplu, Liverpool a făcut 2-0 în doar 6 minute după ce au marcat Sturridge și Milner. Sturridge, frate. A intrat omul în primul unșpe, deși nu mai jucase titulescu în Champions League de vreun cincinal, și a vârât-o în ațe cu scăfârlia la o centrare la care Thiago Silva, pe care întotdeauna l-am bănuit de o semi-șarlatanie, a sărit pe sub minge ca Viorica pe sub alfabet. Păi fundași centrali care să sară aiurea la centrări avem și noi la FC Hermannstadt, nu-i nevoie de Champions League pentru asta. Apoi Milner, care după cum bate penalty-urile cred că în viața anterioară a fost călău, iar după cum l-a descălțat pe Neymar în meciul ăsta cred că a fost controlor de trafic. E adevărat că nici cu faultul în careu de manual al lui Juan Bernat nu se pot lăuda ăștia de la PSG, dar asta e, să le fie învățătură de minte: când îți dai toți banii pe robinete din platină, n-ai voie să-ți cumperi țevi din pexal de la magazinul de chimicale din colțul blocului.

Embed from Getty Images

Iar ca să completeze vitrina de marcatori-șantieriști-muncitori, hop și Thomas Meunier cu golul de 2-1. Într-o echipă care costă cât jumătate din Sistemul Solar, s-a găsit Meunier să marcheze în deplasarea de la Liverpool. Asta în timp ce Mbappé era ținut la intrare de bodyguarzi pentru că probabil n-avea încă vârsta necesară, iar Neymar simțea și el ce-nseamnă să ți se zgâlțâie gleznele de la o schimbare bruscă de macaz.

Dar garda de fier a ăstora din Paris s-a ascuțit undeva spre finalul meciului. Deși Liverpool a ținut garda sus în a doua repriză și partida părea că se îndreaptă spre un final liniștit, faraonul Salah a dat cu molima-ntr-ai lui undeva prin minutul 84, pasând aiurea pe la mijlocul terenului și permițându-le lui Neymar și lui Mbappé să mai justifice niște milioane în contabilitate. Apropo de Salah, omul n-a prea fost în apele lui în meciul ăsta. Apatic și depășit de efervescența meciului, a fost văzut ultima dată marcând un gol anulat imediat de Cuneyt Cakir din cauza faptului că Sturridge i-a tatuat un semn tribal portarului Areola pe furnal înainte ca Mo să împingă mingea în poartă. De fapt a mai fost văzut o dată: după ce-a fost schimbat de Klopp, Salah omora gândaci într-un stil propriu la golul victoriei.

Embed from Getty Images

Una peste alta, se întâmplă ce s-a întâmplat și anul trecut. PSG pârjolește toate holdele prin campionatul Franței, iar la prima haltă în Champions League își ia cârcă de la prima echipă întâlnită în cale. E adevărat că e Liverpool e finalista de anul trecut, nu vreo echipă de juniori din Medgidia. Dar la salariile pe care le au, ăștia ar cam trebui să bată tot ce prind în vreo 7 sporturi, deci de-o jumătate de fail tot se pune în tigaie după meciul de aseară. Dincolo, englezii tocmai și-au câștigat și al șaselea meci al sezonului, o serie pe care băieții n-au mai reușit-o de prin 1962. Totul e să nu le crape oala spre final, cum li s-a mai întâmplat când au încercat să gătească vită Wellington și le-a ieșit mămăligă.

La final, Tuchel demonstrează că în mărinimia-i tactică n-a înțeles nimic din meciul de aseară:

Steaua Roșie Belgrad – Napoli 0-0

În timp ce România se uită la Champions League doar ca să înțeleagă mai bine ce naiba vrea nebunul ăla să zică în cronici prin expresii precum “Salah omora gândaci” sau “Neluțu se va retrage să-și crească băieții și câinii”, vecinii sârbi se bucură că au campion la Wimbledon și US Open și că au de-acum și o echipă în Champions League. Ba chiar se mai bucură o dată pentru că Crvena Zvezda a căzut în grupă cu Napoli, Liverpool și PSG, deci dacă vreți fotbal adevărat în următoarele luni luați frumos o barjă, dați la vâsle invers pe Dunăre și acostați la Belgrad, că la Voluntari ne-am lămurit că nu-i rost de valențe.

Și bucuriile nu s-au terminat pentru sârbi: Steaua Roșie nu s-a făcut de caramel în meciul cu Napoli, deși mai toți analiștii așteptau sânge pe pereții stadionului Rajko Mitić, o arenă pe care suporterii din Belgrad participă la show-uri de talente, desenând și cântând pe alocuri înfiorător de drăguț. Luați de-aici:

Iată, deci, că nu-i nevoie de un stadion de 250 de milioane de euro care zace în întuneric pentru fotbal. În fine, să n-o mai lungim: Steaua Roșie și Napoli au terminat 0-0, deși italienii au călărit echipa sârbă tot meciul. Dar un punct e un punct, iar în grupa asta fiecare egal înseamnă cât o finală câștigată pentru sârbi. Bravo, vecine.


Celelalte meciuri ale serii de Champions League

AS Monaco – Atletico Madrid 1-2

Meciul s-a terminat cum se aștepta toată lumea să se termine: cu ăia de la Monaco spărgându-și de necaz banii la cazino și cu spaniolii lui Simeone la sapă. Mai ales că Griezmann a luat avânt după Mondial și a început să se compare cu d-alde Cristi și Neluțu: “Ce au ei și n-am eu?” Păi în primul rând ei nu se bucură la gol de parcă au scăpat de la Bălăceanca. Ai putea să începi de aici.

Club Brugge – Borussia Dortmund 0-1

Era o vreme în care trăiam cu intensitate meciurile celor de la FC Brugge, mai ales că băieții cumpăraseră din alimentara noastră de jucătorj și-i dădeau lui Rotații mâncare. Mă rog, urmăream cu intensitate cum al nostru stătea pe bancă, dar în fine, era pe foaia de joc și lua salariul la timp, deci practic e ca și cum ar fi fost pe teren. Acum, că omul au confirmat constant până când a fost evacuat să joace fotbal împrumutat pe la olandezi, nu ne mai interesează ce fac ăia din Brugge în Champions League. Din partea noastră, pot să și câștige competiția. Au început cu stângul, dar în Belgia înfrângere se consideră când mai pleacă vreo țară din Uniune, nu când pierde Brugge cu Dortmund.

Embed from Getty Images

Schalke – FC Porto 1-1

Nu știu alții cum sunt, dar mie mi se pare că Iker Casillas joacă fotbal de pe vremea în care bucuriile mele se rezumau la faptul că mi-a ieșit bine prima poză din buletin. Acum nu mai e cazul, că se grăbesc ăștia la evidența populației de nu se poate și parcă-ți fac și-n ciudă alegând cea mai proastă fotografie. Cert e că Iker Casillas e primul jucător din istorie care bifează 20 de sezoane consecutive în Champions League, iar omul joacă titular la Porto și nu pare că vrea să tragă frâna de mână prea curând. Știm cum e cu portarii din ziua de azi: s-au prins că mâinile ridate au priză mai bună la minge și profită de moment. Oricum, frumos record, cu ocazia asta l-a depășit în sfârșit pe Steliano Filip.

Galatasaray – Lokomotiv Moscova 3-0

Bine că râdem de ăia care confundă Bucureștiul cu Budapesta, dar când vine vorba de echipele rusești din Champions League știe naiba care e CSKA, Spartak și Lokomotiv. Toate-s din Moscova, deci oricum știm că pe la finalul meciurilor din grupe vor juca la matineu pe terenuri acoperite cu zăpadă. Și mai știm că niciunei echipe vest-europene nu-i convine să meargă să joace acolo, pentru că jumătate din egalul ăla 0-0 chinuit la -45 de grade e cauzat de drumul lung, iar cealaltă de faptul că nu sare mingea. În fine, alta e situația când rușii merg să joace prin Europa. Uite, Lokomotiv a luat bătaie în trei seturi de la Galatasaray într-o seară în care, e adevărat, rușii au intrat triști pe teren din cauza faptului că o mare parte din viața lor nu mai are niciun sens după ce un accident tragic a curmat brusc linia vieții singurilor prieteni sinceri cu care oamenii pot să discute față în față la masă. Bine, ăia de la Galatasaray n-au stat să jelească, știm cu toții că acolo se joacă fotbal de nevoie: dacă nu-ți faci treaba, sar ăia din tribune și te aranjează. Și da, tot Fatih Terim antrenează acolo, mulțumim de întrebare. Au ceva turcii cu băieții ăștia cărora le place puterea.

Până la cronica meciurilor de mâine, nu uitați să vă cumpărați din când în când câte-un Nissan. Pace.

Foto Nissan UCL

Mircea Meșter on EmailMircea Meșter on FacebookMircea Meșter on InstagramMircea Meșter on LinkedinMircea Meșter on Twitter
Mircea Meșter
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.