US Open, faza pe tușă. Ziua 9: Dream Thiem

Știu că v-ați înghesuit aici ca să citiți despre Nadal-Thiem, dar stați așa, nesătuilor, că trebuie să vă povestesc puțin cum e cu scrisul cronicilor ăstora. Pe lângă faptul că meciurile de la Nueva York încep la ore anapoda și se termină la ore despre care nici măcar nu știam că există, treaba noastră începe de fapt imediat după ce vedeți mingea de meci. Așa că atunci când fanii hardcore ai tenisului își relaxează mușchii obosiți de nesomn pe lungimea patului pe la 4-5-6-7 dimineața, după cum dă zeul tenisului și programarea americanilor, degetele cronicarilor de-abia încep să bată-n taste. Și trebuie să nască și tot felul de glume de popotă care mai de care mai puțin reușite. Că nu putem pur și simplu să vă zicem ce-a fost la US Open – doar asta ați văzut și voi, nu vă mai trebuie subtitrare în era internetului și a camerei care filmează până-n fundul colonului jucătorilor de tenis – ci să încercăm să vă mai destindem și să vă aducem aminte că, peste toate, tenisul e un joc. Chit că ăștia mari îl joacă pe mulți, foarte mulți, poate exagerat de mulți bani. Și chit că tu ai dat 100 de euro pe tricoul ĂLA al jucătorului preferat, iar acum ești nervos că omul a trecut de la Nike la Uniqlo și ai rămas cu o cârpă din plastic care nici măcar nu absoarbe apa de pe lângă chiuvetă. 

Așa. Și acum, în contextul în care oricum nopțile, ochii și ficatul ne sunt făcute praștie în perioada unui Slam jucat la ore hazlii și-n condițiile în care “Ce-i cu ochii ăia atât de roșii?” a înlocuit de ceva vreme clasicul “Ce mai zici, Meștere?”, să vezi câtă dragoste prindem pe ăia care ne ceartă că n-am scris despre nu-știu-ce-meci de-al lui Djokovic. Păi dacă omul intră ca șuriul prin telemea ce-am putea să scriem de acolo, fraților? Că s-a certat cu arbitrul făcând ochii mari cât capul, că s-a întins după mingi ca mucii și că a câștigat cu d-alde Sousa? Pe-astea le puteam scrie dinainte de meci, să știți, nu-i nevoie să scriem cronică après rasage.

Embed from Getty Images

Uite la Nadal, care după ce s-a chinuit cu Khachanov și Basilashvili a băgat maratonul crunt de astăzi cu Thiem. Normal că scriem din moment ce s-au lungit icoanele prin vestiarele de la US Open întinzându-se spre televizoare să vadă ce se-ntâmplă pe arenă. Uite la Federer, care ia bătaie de la Millman fix când se așeza și el mai confortabil în jilț. Cum să ignori istoria? Uită-te la Simona. De fapt, uită-te la orice fată din Top 10 WTA, aceste lidere de generație trimise deja în șomaj tehnic când nici n-au început bine sferturile. La Nole au fost 3 seturi scurte cu Gasquet, 3 seturi scurte cu Sousa, 4 seturi lejere cu Sandgren și un tur întâi de încălzire cu Fucsovics. E mai interesant un documentar despre creșterea cânepei decât ce-am văzut în meciurile astea.

De-asta vă spunem că, uneori, trebuie să aveți răbdare. Să strângeți din dinți și să treceți peste singura problemă a țarii ăsteia: lipsa cronicilor meciurilor lui Nole pe mirceamester.ro. Luați o carte și ocupați-vă timpul constructiv, pentru că vin și cronicile lui Djokovic, mai ales că sârbotrenul abia începe cu adevărat turneul.

În fine, pe lângă toate astea sunt și puțin strâmb pentru că m-am trezit din senin cu o tentativă de torticolis care nu mă lasă să întorc capul spre dreapta. Așa că nu pot decât să sper, pentru armonia psihică a multora dintre cititorii noștri, că meciul lui Djokovic cu Millman, care se va juca la noapte, va fi transmis pe un ecran așezat la stânga mea. Că doar n-o să mă apuc să-mi reamenajez casa doar de dragul fanilor lui Nole. Accept multe, prieteni, dar un lucru e clar: mâța doarme unde s-a obișnuit.


Aceste cronici îți sunt oferite de:


Anastasija Sevastova – Sloane Stephens: 6-2, 6-3

Probabil că e normal ca înfrângerea asta la prima vedere cruntă a Sloanei să pară puțin deplasată. Adică Stephens e fata aia care mi ți-a alergat-o pe Simona în finala de la Roland Garros și deținătoarea trofeului la Slam-ul gălăgiei permanente prin tribune, în timp ce Sevastova e un soi de Irina Begu a Letoniei: câștigătoare doar la București anul ăsta, dar eliminată prin primul tur pe la Wimbledon și Roland Garros și-n al doilea tur la Australian Open.

Embed from Getty Images

Treaba e că Anastasija se simte la US Open ca Sharapova în farmacie, prieteni. Are sferturi aici în 2016 și 2017, iar faptul că acum tocmai a “promovat” în semifinale în 2018 pare, prin filtrul ăsta, o evoluție normală. Mai ales că Stevastoaica avea de luat o revanșă în fața lui Sloane după ce anul trecut meciul s-a dus la americancă într-un tiebreak decisiv frustrant spre enervant. În plus, Sevastova e și dovada faptului că nu toate jucătoarele de tenis din Letonia sunt obligate să fie arogante și țâfnoase, deci de la noi trece în semifinale cu trei de Da.

Embed from Getty Images

Despre meciul de azi v-aș povesti multe, dar a fost un chin fizic pentru ambele jucătoare și nu obișnuim să facem cronici ale metodelor moderne de tortură. Jucată pe căldură și într-o umiditate cruntă care le-a strâns de gât pe cele două jucătoare, partida a fost tapițată în plus cu hoarde de spectatori americani care, ca de obicei, nu dau doi cenți și-o pungă de chipsuri pe faptul că pe terenul de lângă ei se-ntind două jucătoare care mai au puțin și șterg tușele cu limba. Dacă Stephens e probabil antrenată cu țopârlănia ăstora din tribune încă de mică, Sevastova a fost pe punctul de a porni la răscoală prin ADN-ul americanilor, dar a fost calmată la timp de arbitru.

Embed from Getty Images

Treaba e că nervii Sevastovei i-au dat elan, în timp ce Sloane a părut că a ieșit pe teren doar la insistențele organizatorilor și obligată de noul contract cu Nike: plictisită, cu chef de tenis cum am eu de primit băieții care fac revizia centralei și cu mișcări aproape la fel de lente ca ale lui Isner, ceea ce e o performanță în sine. Așa că, în atmosfera aia acră care s-a lăsat pe Ashe după ce Federer fusese trimis la oi cu doar 12 ore înainte, campioana de anul trecut a primit viza de flotant direct pe stern și ne lasă să asistăm la momentul în care US Open a rămas cu doar 3 jucătoare din Top 20 WTA. Dacă ați fost pe recepție anul ăsta pe aici, vă veți aminti că am mai văzut o dată o variantă a filmului ăstuia în acest sezon, la Wimbledon. Pe scurt: în afară de fata care ocupă locul 1, nimic nu-i clar în WTA.

Embed from Getty Images


Serena Williams – Karolina Pliskova: 6-4, 6-3

Gata, Serena a revenit la turație maximă, prieteni. Dacă până ieri puteam spune că încă joacă din inerția revenirii și că-și caută mișcările și ritmul în costumele alea de carnaval pe care alege să le îmbrace prin circuit, faptul că i-a dat la temelie Karolinei Pliskova ne îndeamnă să vedem de acum mai degrabă partea plină a paharului.

Uite, Serena e încă acuzată că-i supraponderală. De obicei de ăia care au văzut nașteri doar în filme și cred că imediat după ce execuți lucrarea ești gata să ataci Everestul în mâini. Bineînțeles că are niște kile-n plus și niscaiva probleme de circulație, Sherlock Holmeșilor, doar nu degeaba-i fac ăștia de la Nike echipament care mai are puțin și-o masează, îi spală rufele și-i gătește. Doar că, vedeți voi, treaba asta ar trebui să fie în avantajul atletelor pe care Serena le tot pulverizează pe măsură ce mai avansăm câte un tur în turneele mari. Pliskova, de exemplu, care-i esență fibroasă văzută de aproape și care dă-n mingi cu aplombul teoretic necesar pentru a-i da kilometrajul peste cap Serenei.

Embed from Getty Images

Embed from Getty Images

Eh, Pliskova, pe care după apariție o poți trimite lejer la Jocurile Olimpice cu ceva șanse la probele atletice, s-a sufocat în propria respirație după 6 game-uri cu Serena. Dacă până la 4-2 a reușit să lipească mingile de tușe și s-o plimbe pe americancă de mânuță fix ca pe copil în parc, luându-i și un break în timpul ăsta, Karolina s-a transformat ulterior în sparring partner pentru aia mică a familiei Williams, care a făcut-o țintă de tir. 8 game-uri consecutive a adunat Serena, recuperând de de la 2-4 la 6-4 în primul set și ajungând fără prea multă reținere la 4-0 în al doilea.

Embed from Getty Images

Chiar dacă Pliskova a mai pulsat stins spre finalul setului secund, Serena și-a adunat jucăriile și a lăsat-o pe cehoaică în praf. “Eh, acum am simțit și eu că pot să mă bat din nou cu fetele din Top 10”, a zis Serena după meci cu o față serioasă care a ascuns excelent ironia situației Slam-ului care a rămas încă din faza sferturilor fără nicio jucătoare din primele 10 în clasamentul WTA. Drept urmare, Williams primește în semifinale ce s-a mai găsit prin ogradă, adică onor Sevastova, locul 18 mondial. Dacă mă-ntrebați pe mine, e loz de finală.


Raluca Olaru/Franko Skugor – Alicija Rosolska/Nikola Mektic: 6-7, 4-6

Telefonul Ralucăi Olaru rămăsese singurul loc în care mai găseai cuvinte românești pe la Flushing Meadows. În rest, organizatorii au șters deja acel “Bine ați venit” din posterul cu Simona Halep și au înlocuit textul cu ceva saluturi în letonă și croată, nații ai căror fii și fiice încă trag la căruță pe la US Open. Asta dacă-l excludem pe moldoveanul Radu Albot, care în mod sigur știe să-njure în românește cel puțin la fel de creativ ca Miki Buzărnescu, deci îl trecem pe catastif tot la capitolul “ai noștri”.

Embed from Getty Images

În liniște și departe de camere și de spectatorii adunați pe arenele mari ale complexului din Corona Park, Raluca Olaru și colegul croat Skugor reușiseră să se cațere până-n sferturile de finală ale US Open la dublu mixt. Spus așa, sună excelent, pentru că dacă vezi “sferturi de finală” și “US Open” în aceeași propoziție ți se pare că-i performanța carierei pentru Raluca, o dublistă care a lăsat tenisul de simplu pentru ăia mai egoiști și s-a concentrat în ultimii ani pe jocul de echipă. În fine, în CV-ul ei sfertul ăsta chiar este o peformanță, că până la urmă a prins a doua săptămână de la un Slam, chestie care nu prea e la îndemâna unui procent masiv al jucătoarelor de tenis ai lumii. Doar că, vedeți voi, tenisul de dublu în general și cel de dublu mixt în particular sunt ramuri complet diferite ale tenisului pe care-l vedem noi strălucind în soare în fiecare săptămână. Dacă le iei la bani mărunți, disciplinele astea sunt de fapt alte sporturi cu același regulament și mod de a ține scorul. Cam la fel cum și guvernanții noștri par oameni până când deschid gura.

Mixtul e oricum o ciudățenie rămasă din epoca romantică a tenisului și exilată astăzi exclusiv pe la Slam-uri și la demonstrative, iar premiile pe care organizatorii le oferă participanților sunt pur simbolice. Deși nu ne place să vorbim prin cronicile astea mai degrabă spirituale decât materiale despre banii câștigați de jucători, vă spun doar că Raluca a primit după ce-a ajuns în sferturi la dublu mixt fix 7500 de dolari, și ăia impozabili. Ca termen de comparație, e mai puțin decât a primit un jucător de simplu care a pierdut în primul tur de calificări, adică într-o fază a competiției în care joacă mai degrabă juniori, speranțe, pile și invitați speciali ai federației americane.

E adevărat că nici nu prea interesează pe nimeni meciurile astea. Azi, sfertul s-a jucat pe Grandstand, a treia arenă ca dimensiuni la US Open, iar după ce ne-am concentrat timp de vreo 5 secunde pe tribune am reușit să-i numărăm pe toți cei 20 de spectatori prezenți la meci. E o atmosferă mai degrabă amicală și câmpenească la meciurile astea, iar dacă Eurosport nu ne-ar da sfântul și mântuitorul Player, ar trebui să credem pe cuvânt site-urile de scoruri live, că de televizat așa ceva nu se pune problema. La fel de adevărat e că asistența e oricum mai numeroasă decât la trei sferturi dintre meciurile din Liga 1 de fotbal, dar măcar la tenis stadioanele-s deja construite, nu bagă autoritățile locale milioane de euro în jocuri de tetris pentru adulți cu fier-betoane și grinzi. Și nici nu-l vezi pe Nadal pierzând la scor cu șchiopu’ de Meșter, cum a pierdut CFR Cluj cu brutarii ăia din Luxemburg. Paranteză închisă.

Embed from Getty Images

După ce în optimi au reușit să bată cu 16-14 în super-tiebreak-ul care ia locul setului decisiv, Raluca și geolgăul ăsta din Croația n-au reușit să mai treacă și de Rosolka și Mektic, deși au avut 4-0 în tiebreak-ul primului set și la un moment dat părea că vor pune gheara pe setul al doilea. N-a fost cazul, iar meciul s-a terminat cu victoria polonezei și a celuilalt croat din meci.

Cel mai amuzant moment al partidei a fost la final, când cei doi au fost intervievați pe teren, în stilul pe care-l vedem la simplu. Doar că scaunele nu aplaudă, iar Rosolka putea să-i spună mătușă-sii și față-n față cum a fost meciul, fără să fie nevoie ca organizatorii să mai uzeze un microfon și boxele arenei. Oricum, pronosticul meu pentru viitor e că dublul mixt va dispărea în maximum 5-10 ani de pe lista probelor de la Slam-uri, asta după ce jucătorii vor fi nevoiți într-o perioadă de tranziție să-și țină singuri scorul și să joace cu două mingi deja uzate în meciurile de simplu.


Juan Martin del Potro – John Isner: 6-7, 6-3, 7-6, 6-2

Adevărul e că e un avantaj pentru organizatori ca în competiție să rămână cât mai mulți băieți de-ăștia înalți și frumoși, pentru că la o adică pot să se ridice pe vârfuri și să tragă manual acoperișul de pe Ashe. În plus, am învățat eu la geografie pe vremuri că încălzirea solară are loc prin mijlocirea pământului, că de-aia e mai cald jos și nu sus, unde teoretic bate soarele înainte (mă rog, asta e o metodă simplistă de a explica diferențele de presiune, dar să zicem că nu ne-am adunat aici ca să punem la punct geografia fizică). Și-atunci, în aceste condiții geopolitice vitrege pentru alții, frații Del Potro și Isner ar cam avea șanse să treacă mai ușor peste căldura care a topit New York-ul în ultimele săptămâni, din moment ce la înălțimea lor intrăm deja în zona coniferelor, acolo unde noaptea trebuie să tragi pe tine un sac de dormit ca să nu-ți înghețe pateul în cort.

Embed from Getty Images

Ce am uitat să luăm în calcul e umiditatea cruntă de la New York. Îmi amintesc că m-a mâncat la aripioară să merg într-una dintre verile trecute să joc tenis într-un turneu care a avut loc la Mamaia. Frumoasă competiție: am jucat două meciuri pe arena centrală de la Idu cu la fel de mulți spectatori ca la dublu mixt la US Open, deci a fost o experiență reușită per total. Doar că la 5 minute de la începerea primului meci curgea apa pe mine ca pe conductă, iar după 15 minute căutam aerul cu gura deschisă larg, ca mreana. După vreo oră jumate, când ajunsesem în super-tiebreak, creierul – și așa aflat în revizie permanentă, dovada fiind cronicile astea – mi s-a transformat în burete de apă dulce, astfel că mâna care ținea racheta funcționa pe bază de instinct. Am bătut în meciul ăla, dar mă trezesc și acum asudat în mijloc de noapte într-un coșmar în care se face că organizatorii ne-au anunțat că partida nu se joacă cu tiebreak decisiv, ci 3 seturi din 5. Pe scurt, că iar ne-ntindem, e aproape imposibil să dormi când umiditatea e mare, darămite să joci tenis. Iar oamenii ăștia bagă grele la US Open, cu zeci de camere îndreptate spre fețele lor tumefiate și în fața unor spectatori americani care dacă au plătit bilet, vor bătaie, nu lupte în plasmă în slowmotion.

Embed from Getty Images

Acu’ e adevărat că nici Isner, nici del Potro nu-s tocmai cei mai rapizi jucători din circuit, așa că mișcările lor largi și fluide nu ne-au ajutat să înțelegem exact care-i situația de la sol în după-amiaza asta fierbinte din New York. Cert e că pauza de 10 minute de după setul al treilea, inventată anul ăsta, e mai căutată de jucători decât însăși victoria, mai ales în condițiile în care câștigarea meciului îți aduce ca premiu o nouă partidă în iad. Așa a fost și-n meciul ăsta, când Del Potro a profitat de moment pentru a apăsa pe pedala de accelerație îndeajuns de serios încât să-l bage-n corzi pe Isner. Și se știe, că e regulă nescrisă, dar respectată cu religiozitate de toată lumea: când un uriaș îi ia un break altui uriaș, setul e istorie, nu-l mai întorci nici cu jandarmeria.

Embed from Getty Images

Dar, per total, dacă ignorăm faptul că ambii jucători au terminat meciul leșinați, s-a jucat ce ne-așteptam să se joace. Au fost două tiebreak-uri în patru seturi, iar de câștigat a câștigat înaltul ăla bun cu care, la o adică, poți să schimbi o vorbă și să râzi. În ciuda insistențelor enervante ale yankeilor din tribună, care și-ar fi dorit ca Ionel al lor să tragă la titlu dacă tot au văzut în ultimii ani că alți prăjinoși de-ăștia pot să facă finale de Slam. Dar Isner nu e nici Anderson, nici Cilic, nici del Potro, nici Karlovic, să nu mai vorbim de tatăl înalților, fratele Goran. Așa că americanii sunt nevoiți să-și cam ia adio de la potențialul limitat al lui Isner, ajuns și el la 33 de ani de când s-a angajat la fabrica de măciuci, și să se concentreze pe următoarea generație de sforari. De exemplu pe Reilly Opelka. N-ați auzit de Reilly Opelka? Are 2 metri și 11 centimetri, a luat Wimbledon-ul la juniori acum 3 ani, culege cireșe fără scară și visul său este că toți mânacii ăștia care-i bagă mingile printre craci să se retragă ca să ajungă și el în primii 100.

Embed from Getty Images


Rafa Nadal – Dominic Thiem: 0-6, 6-4, 7-5, 6-7, 7-6

Ei, așa da, băi fraților. Dacă toate meciurile de tenis s-ar juca cu intensitatea cu care au rupt ăștia doi ringul în noaptea de marți spre miercuri (sper că a fost marți spre miercuri, că nu mai țin evidențe de-astea lumești pe perioada maratonului de fus orar strâmb), am trăi într-o lume mai bună. O lume în care nimeni n-ar putea să-i acuze pe jucătorii de tenis de indolență și în care fotbalul ar fi în mod clar depășit la capitolul popularitate de tenis. Singura parte nasoală e că, dacă ar juca așa în fiecare partidă, băieții ăștia s-ar retrage arși precum chibriturile pe la 25 de ani, iar veteranii care fac legea de vreo 20 de ani prin circuit ar mai juca doar golf, snooker și darts, sporturi în care faci 30 de pași pe partidă.

Embed from Getty Images

Dar da, confirmăm cu ajutorul metodelor noastre empirice de specialiști în virgule că ceea ce s-a jucat în meciul dintre Nadal și Thiem reprezintă esența tenisului așa cum ar trebui ea să existe. Adică în tenis avem, în ordine: meciurile lui Isner, meciuri urâte, meciuri ok, meciuri frumoase, meciuri senzaționale, meciuri fabuloase, meciurile Simonei din finalele de Grand Slam, meciuri care te fac să uiți că există telefoane pe care să mai butonezi una-alta între game-uri și apoi există tiparul partidei dintre Nadal și Thiem. Nu-i singura care ne-a făcut să dansăm cu mâța prin casă la ora 8 dimineața, dar face parte dintr-un grup select de meciuri pe care, dacă le-ai ratat, trebuie să le găsești undeva, să le descarci și să le păstrezi în cutia de valori a familiei, lângă certificatele de naștere, buricul și moțul primului născut și inelul străbunicii.

Embed from Getty Images

În plus, meciurile de genul ăsta mai au o valență interesantă: certifică faptul că noul val de jucători există pe bune, nu e doar o bulă de marketing. N-o fi câștigat Thiem la final o partidă care oricum a atârnat într-un punct din finalul tiebreak-ului din setul decisiv, dar ne-a arătat că, la o adică, fanii lui Federer pot să găsească un umăr cinstit pe care să plângă dacă elvețianul decide să-și bage mașina în parcare și s-o mai scoată doar din când în când, la întâlniri între iubitorii oldtimerelor. Mai ales că Thiem e austriac, deci și ăsta a mâncat brânză din lapte de capră alpină când era mic. Și are și reverul ăla cu o mână care ar putea primi finisaje la nivel estetic, dar în lipsă de eficiență la Dimitrov și cu Wawrinka pe picior de plecare e cam tot ce-a rămas la capitolul ăsta prin vârful circuitului.

Embed from Getty Images

Bine, știm că Thiem are 25 de ani și că nu prea mai e vreo tânără speranță decât eventual la întâlnirile veteranilor de război. Adică, pentru comparație, Simona Halep are 26 și până acum a reușit să facă să fie mult mai bine decât Thiem, care de ceva vreme încearcă să țină capul constant deasupra apei și se chinuie cu momente în care-i tras spre fund și e nevoit să imite carasul. Și va face asta în continuare atât timp cât meciurile de genul celui cu Nadal de azi vor fi excepția, nu regula. Dar cine zice că Thiem n-are tenis în artere să închidă site-ul ăsta și să iasă la o plimbare-n pădure, că are nevoie de oxigen.

Așadar, Nadal-Thiem în sferturi la US Open. Chiar dacă era al 11-lea meci dintre cei doi, nici unul, nici celălalt nu știa cu adevărat la ce să se aștepte pe hard, pentru că până acum s-au nimerit să joace doar pe zgură. 10 meciuri pe zgură în contextul în care sezonul de cărămidă durează doar vreo 6 săptămâni din an. O statistică accidentală stranie, dar care, cu Nadal într-un colț al ringului, ar putea să-i facă creierii praștie lui Thiem. Dar Dominic avea 3 victorii la Nadal pe zgură, iar procentul de 30% victorii cu împăratul prafului roșu e de domeniul lui Mironov, prieteni.

Embed from Getty Images

Nimeni nu știa, deci, ce trebuie să așteptăm când mingea fuge pe ciment. Ceea ce a făcut ca primul set al meciului dintre cei doi să ne lase cu mandibula crăcănată: 6-0 scurt pentru Thiem. Dar scorul ca scorul, că na, se mai întâmplă să te frigă și s-o scapi fix când ai scos-o din cuptor. Dar dacă ești Rafa Nadal și câștigi 7 puncte în tot setul întâi, cu ăla mic zburând ca gazela dintr-un colț în altul al terenului, probabil că-ncepi să-ți pui deja întrebări existențiale: “Dacă-mi iau mare scatoalcă de față cu Xisca, de mă pune să dorm pe preș? Dacă ce-a pățit Roger devine regula, nu excepția? Dacă-s cam bătrân, totuși, pentru tricouri fără mâneci? Și apropo de asta, dacă mi-aș tunde cele 56 de fire de păr pe care le mai am în cap s-ar întâmpla ceva grav? Ce contracte cu branduri de șampon oi mai avea în derulare?”

Embed from Getty Images

În cronica de acum două zile vă ziceam despre propunerile pe care le-aș aduce regulamentului pentru ca tenisul să devină un sport mai corect. Ei bine, de azi ar trebui să se mai adauge un articol: “Dacă reușești să le dai 6-0 lui Nadal, Federer sau Djokovic într-unul dintre seturi, câștigi automat meciul”. Fără discuții și parlamentări inutile, cu aprobarea sinodului Big Three. Nu s-ar întâmpla des: Nadal a mâncat ultimul covrig la US Open acum 14 ani, deci își permite câte-o aroganță. Iar copiii ăștia s-ar bucura și ei de victorie fără să fie nevoiți să treacă două luni pe la fizioterapie, tratament și psiholog după un meci precum cel de azi dimineață.

Asta pentru că, bineînțeles, Nadal s-a scuturat de praf și a urcat pe Dominic cu ajutorul răbdării. O avea Thiem un serviciu sănătos, dar când Rafuță scoate cutia cu tubulare e greu de crezut că nu găsește una pe dimensiunile austriacului. Așa că, după ce-a echilibrat roata în setul al doilea, Rafa i-a dat pedală spre finalul lui și i-a cântat de jale lui Thiem. Era 1-1 la seturi și meciul putea să înceapă. La New York ne apropiam de miezul nopții, dar mânjii ăștia de-abia ce se-ncălzeau mai acătării. Spectatorii cu joburi care încep dimineață devreme începeau să ridice ancora, dar pe scaune au rămas înșurubați toți cei care presimțeau că vom vedea bătaie la sânge până la ultimul prosop cu gheață. Apropo de spectatori, Nadal a fost sprijinit din tribună de Ben Stiller, iar Thiem de Kiki Mladenovic. Fiecare cu actorii lui.

Embed from Getty Images

Embed from Getty Images

Setul al treilea: Thiem face break și pare că se îndreaptă spre victorie cu un Rafa care-n aerul stătut de pe cel mai mare stadion de tenis din lume și-a împleticit din nou picioarele. Doar că un proverb aztec spune că degeaba ai 5-3 cu Nadal dacă te bate cu 7-5, pentru că nu faci decât să-i dai dreptate lui Safin și celebrei vorbe “Bătrânii-s buni pentru că tinerii-s proști”.

Dar Thiem a tras cu dinții de el, și-a scos din geantă toate perechile de adidași (hai că la ăsta se potrivește barbarismul, nu mustăciți deontologic pe-acolo) pe care le-a adus cu el la New York, a început să-și schimbe șosetele într-un ritual inițiatic austriac vecin cu obiceiurile ciudate ale ăstora (căutați Krampus pe Google, nu veți regreta) și a transformat banca pe care stă între game-uri într-un soi de vestiar în aer liber care ne-a demonstrat că în Austria s-o vorbi germană, da’ ordinea și disciplina nu se transmit prin viu grai. Cert e că strategia de a-și arunca toate acareturile pe biroul ad-hoc i-a priit lui Thiem, care a egalat la 2 scorul la seturi după un tiebreak în care nu mai știam exact care-i motivul pentru care transpiră ca Niagara: căldura sau lucrul mecanic la nivelul feselor cauzat de faptul că Nadal s-a apropiat la un moment dat la două puncte de victorie?

Embed from Getty Images

În fine, să nu vă mai rețin, că oricum ați așteptat destul cronica asta: set decisiv, mers cap la cap, băieții pășind cu grijă pe marginea prăpastiei, să nu cumva să crape roca sub talpă. Thiem revenind de la 0-40 pe propriul serviciu la un moment dat, cu tribunele în delir pe la două noaptea, ora locală. Și tiebreak în care grija pentru fiecare pas a continuat până la ultimul punct, pe care Nadal l-a câștigat pentru că Dominic a sucombat sub coloana de aer cald de deasupra lui și a trimis un smash aparent simplu în gâtul spectatorilor de pe primele rânduri.

S-a lăsat cu momente de afecțiune și dragoste la final, cu Rafa la un centimetru să filmeze partea a doua din Brokeback Mountain în fața camerelor și cu un Thiem sfârșit și care probabil că a făcut daună totală camera de hotel în noaptea asta din cauza frustării.

Cu Rafa ne revedem peste două zile, când va avea un meci complet diferit cu del Potro, în timp ce cu Thiem ne mai vedem în următorii ani, că doar el va mai rămâne mărturie că tenisul a fost la un moment dat viu în lupta surdă cu Zverev și Coric. Om trăi și-om muri.


Novak Djokovic nu a jucat azi la US Open.


Ce e de luat la bord de miercuri seara până hăt, joi dimineață:

La fete:
N. Osaka – L. Tsurenko
C. Suarez-Navarro – M. Keys

La băieți:
M. Cilic – K. Nishikori
N. Djokovic – J. Millman

Mircea Meșter on EmailMircea Meșter on FacebookMircea Meșter on InstagramMircea Meșter on LinkedinMircea Meșter on Twitter
Mircea Meșter
A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

14 Comentarii

  1. hai sa fac o corectie, ca prea frumos e scrisa cronica de azi: intr-o runda de golf faci de 3-4 ori mai multi pasi decat intr-un meci de tenis.

    • Nu cred așa ceva. Refuz să cred asta :)

    • Gata, s-a votat. Ai dreptate :) La volum e clar superior golful, la intensitate, însă, nu. Evident :)

  2. Daca mai scrii cronici asa frumoase si lungi, mă dă seful afară: “Ce e cu pauza lungă cât meciul Nadal – Thiem ?”

    • Stai liniștit, că și el le citește :D

  3. De unde pana unde cronici frumoase ? Pai, nu inteleg, din cronica trecuta, eu asa am priceput, ca Thiem nu-si va pune mintea cu Nadal si-l va bate zdravan. Asa ca nu m-am uitat la meci, ca eu tin cu Rafa. In plus, cineva de la fata locului l-a vazut ieri la antrenament pe Nadal si i s-a parut ca vrea sa mearga mereu la toaleta, ca-i flamand si invidios pe Federer, stiti, ca elvetianul are atatia gemeni. Asta vad si eu in clip-urile primite. Bun, a vazut-o si pe Serena la practice, dar ea era bine hranita. Pe Simona n-a apucat s-o vada pe acolo. A spus mesterul ca Simo nu obisnuieste sa se oboseasca inainte de meciuri. Ma rog, poate n-a spus chiar asa, dar a gandit. Iar am incasat-o cu cronica asta, ma deruteaza mereu. Dau urgent cautare sa descarc meciul si depun cerere de concediu, sa-mi tihneasca. Oare va castiga tot Nadal ?

    • Depinde de pe ce server descarci meciul. Dacă e din sudul Europei, câștigă Nadal lejer. Dacă e de prin centru, e posibil să ia bătaie. Dacă e din Coreea de Nord, câștigă nentu Kim.

  4. hahaha am ras la cronica, dar la sfarsit “Novak nu a jucat azi…” am murit de ras

  5. Imi pare asa de rau de thiem, a facut un set 1 absolut incredibil, publicul de la ny a ramas efectiv mut in timp ce eu aplaudam frenetic in fata televizorului (cam zgarciti americanii cu aplauzele pentru reusitele lui domi nu doar in primul set ci pe tot parcursul meciului, parerea mea) dar cu nadal poti sa conduci 2-0 la seturi si 5-0 40-0 in al treilea si tot nu poti spune ca ai meciul in mana. Un meci incantator, cum ai spus si tu, de pus la colectie, parca usor nedrept ca unul dintre ei a trebuit sa piarda si ca acela a fost jucatorul care a avut mai multe puncte castigate. Ca sa-mi dau si eu cu parerea despre jucatorii care asteapta retragerea altora, cred ca principalul motiv pentru care cei din “next gen” nu au rezultate mai bune la slam-uri e ca intreg anul joaca doar meciuri de tip best out of 3 si nu au oportunitatea sa invete cum sa le abordeze pe cele de 5 seturi. Pe undeva au dreptate cei care vor sa se reintroduca masters-urile de 5 seturi.

  6. Sevastova patronim get-beget leton .Doar spermatoizii rusești să pretinda altceva.

  7. Sănătate şi vigoare, că inspiraţia curge gârlă, mai multe poante decât în orice comedioară a lui Ben Stiller, faină glumă – fiecare cu actorii lui!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.