Așii lui Crăciun

A cui e Emma?

Domnișoara Răducanu a câștigat US Open într-o manieră entuziasmantă. Desigur, cu acest prilej, vlahii fie și-au încordat mușchiul mândriei naționale (e a noastră, dom’le, sigur are bunică-sa în debara o plasă cu plase), fie au ajuns din nou la concluzia că de aia nu merge nimic în țara asta, de-aia n-avem de niciunele (nici măcar apă caldă), fiindcă a plecat domnul Răducanu în Canada (și câți ca el) în tinerețe. Și, la o adică, vlahi fiind, nici nu merităm altceva.

***

Ca să ne definim pozițiile, ca să fie clar, să fim bine înțeleși, iată cine sunt. 

Ocolesc, deloc din întâmplare, ci dintr-o convingere profundă, dintr-o viziune asupra existenței, atât cât pot, pronumele posesive. 

Hazard & destin 

Nu spun decât foarte rar a mea, al meu sau ai noștri, n-am niciun instinct al proprietății, nu mă interesează, cred că înțelepciunea și, dacă vreți, adevărul încep abia dincolo de pronumele posesive și nu cred nici măcar că viața îmi aparține, atâta timp cât, așa cum bine spunea un poet, altcineva respiră pentru mine, altcineva îmi bate inima. 

În egală măsură, cred că oamenii se construiesc singuri, plecând de la loteria genetică, de la ADN-ul cultural al mediului în care trăiesc, folosindu-și ambiția, inteligența, visele și norocul. Cred, deci, în același timp, fără să fac din asta o ecuație fără soluție, în hazard și în destin. 

Încerc să rezum, în stilul regelui nostru: se va întâmpla ceea ce trebuie să se întâmple, mai puțin în cazul în care, din pură întâmplare sau din vina noastră, nu se va întâmpla. 

Pe de altă parte, nu cred, deloc nu cred, că oamenii ar trebui să aparțină unui loc, doar pentru că strămoșii lor au trăit cândva pe acele meleaguri, ba chiar dimpotrivă. Așadar, a cui e Emma Răducanu? 

Sunt mai multe răspunsuri, lăsând deoparte rolul bunului (și absentului?) Dumnezeu în povestea aceasta. 

Foto: IMAGO

Despre ce vorbim noi aici?

Primul: e a ei înseși, își aparține. Este rezultatul muncii și talentului ei extraordinar. 

Al doilea: este meritul părinților ei, un tată român și o mamă din China. Ce știm noi despre oamenii aceștia? Nimic. Și atunci, de ce ne dăm cu părerea, că așa și pe dincolo? De proști ce suntem? Fiindcă așa ne e firea? Fiindcă o cere mileniul III, în care a ajuns părerea, biata de ea, obligatorie?

Al treilea: este produsul sistemului sportiv în care a crescut, s-a antrenat și s-a maturizat. Așadar, este a Marii Britanii, unde a găsit condițiile necesare pentru a-și exploata harurile. 

Al patrulea: este a tenisului, toate celelalte bagaje ale jucătoarelor sunt secundare. Pe teren se întâlnesc o jucătoare de tenis cu o altă jucătoare de tenis și asta e toată povestea. E mai important cum stăpânești forehand-ul decât că ți-a dat bunica din Pantelimon (Emmamamaie, Dumnezeule!) orez cu lapte și sarmale, la zece ani. 

Al cincilea: toate cele de mai sus, precum și multe altele, deloc nesemnificative. 

Povestea Emmei Răducanu este într-adevăr despre munca, talentul, explozia, bucuria și inconștiența ei bună și tinerească. Și mai este și despre globalizare și roadele ei. 

Tot așa cum românii salivează de încântare, de mândrie, la gândul că Emma e “a noastră”, tot așa, spuneam, cred și filipinezii și ecuadorienii, despre Leylah Fernandez. E ea “a lor”?

Migrația este mare istorie a oamenilor dintotdeauna pentru totdeauna. Se pleacă de acolo unde nu există bună capacitate de organizare socială (România, de pildă) și se merge în regiunile mai bogate și mai deschise (cu toate cele ce decurg de aici). Așa a fost mereu, așa va fi mereu.

Foto: IMAGO

Înapoi la tenis

Dar, mai ales, este povestea aceasta despre tenis. De când și de ce ar fi această realitate prea puțin? 

E despre fluiditatea din jocul Emmei, despre agresivitatea ei pozitivă, despre violența sănătoasă a returului, despre serviciul ei, despre rezistența psihică și capacitatea de a nu rămâne în genunchi, nici măcar dacă genunchiul e lovit și doare. 

Emma Răducanu a jucat la US Open un tenis al viitorului, un tenis de copil iluminat ca un călugăr budist. 

Și, dacă mă întrebați pe mine (dar și dacă nu mă întrebați), cel mai frumos e că l-a jucat zâmbind. 

Dacă trebuie neapărat să existe un răspuns (deși nu trebuie), Emma este zâmbetul ei, Emma este a zâmbetului ei. 

Pentru o explicație, este, totuși, de-ajuns. 

Textele de la US Open ți-au fost oferite de:

Susține cronicile pe Patreon.

Andrei Crăciun nu se pricepe la tenis, cum nu se pricepe la niciun sport, ceea ce îi dă frumosul avantaj de a privi întrecerile cu ochiii copiilor: ca pe niște miracole. Se uită, totuși, la tenis de zeci de ani (fiindcă are și el, de-acum, o vârstă). Nu crede în jucătorii cei mai buni din toate timpurile, pentru că nu a apucat decât timpurile personale. Iar în timpul care i s-a dat, imun la toți specialiștii și la toate ierarhiile riguros întocmite, consideră că nu a mai fost nimeni (și nici nu va mai fi) ca Andre Agassi.

Ca să vă dați seama care e nivelul la care discutăm, finala sa preferată de Grand Slam s-a întâmplat la Roland Garros înspre sfârșitul secolului XX: o încleștare Sergi Bruguera-Alberto Berasategui. Și mai rău: în ultimii ani, în plină epocă de aur Federer-Nadal-Djokovici, jucătorul său preferat a fost cehul Štěpánek, pe care îl asemuiește, din motive inexplicabile, lui Joe Limonadă, nu-l știți dumneavoastră, un erou cehoslovac de filme western.

2 Comentarii

  1. Frumos articol. Jos pălăria. Si, nu, nu mă refer la a autorului. :)

    De dragul tenisului eminamente feminin sper ca acest articol sa-si păstreze savoarea literara la re-lectura in fiecare an, măcar pentru vreo 10-15 ani de acum înainte. Si aici nu mai este treaba autorului, ci exclusiv a Emmei Răducanu. Este felul in care mi-ar plăcea sa arate tenisul in următorii ani.

  2. Referitor la pct doi am o nelămurire referitoare la origini … Ce înseamnă că tatăl ei este român? Ce știm despre străbunicii lui? Dacă au fost greci, armeni, turci, rromi, slavi, italieni, etc are importanță sau nu? Tatăl Emmei fiind fost bucureștean provine dintr-un oraș relativ nou in care un rol decisiv
    în structura populației îl are migrația și asimilația. In rest pt. articolul scris de dv. îmi ridic imaginara pălărie.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.