Cum face băjeaţii bani din specula cu bilete la România-Argentina

Începând din această săptămână, Meşter al nostru face parte oficial din Fan Club-ul Naţionalei de fotbal a României. Mă rog, deocamdată din Fan Club-ul Naţionalei, cu speranţe ca va fi de fotbal în câţiva ani, din moment ce Regele anunţă reînsămânţarea neamului cu fotbaliatori din 2020 încoace.

Pentru că m-am grăbit să fiu printre primii care-şi achită cotizaţia de 200 de lei pe an, am avut onoarea de a primi un kit (minge şi tricou) de la Jean Vlădoiu, zis şi Charlie datorită (sau “din cauza”?) mustaţei pe care o purta în stil Freddie la mijlocul anilor ’90, atunci când omul a fost eliminat după trei minute la Campionatul Mondial din SUA pentru că l-a operat pe un adversar pe viu cu crampoanele pe jugulară. Dar nu despre asta e vorba aici.

Vlădoiu ne-a primit pe cei câţiva care am mers să-şi ridice Jabulani-ul şi tricoul (roşu, asta e, Ursus face regulile) şi ne-a dat din casă cum e cu biletele la România-Argentina, meciul care va inaugura noul Neişănăl Arina (sau Dacia Arena, dacă informaţiile pe care la am se vor confirma. Da’ shhht, n-aţi auzit de la mine). Ei bine, printre avantajele pe care le au membrii Fan Club-ului se numără faptul că aceştia pot cumpăra câte trei bilete (în loc de două, câte cumpără prostimea) şi că au o reducere de 20% pentru acestea. Nu-i rău.

Ce zice Vlădoiu:

Bă, ţucu-vă mamelucu’ vostru de faniclubi ce ne sunteţi de acum, să vă zică Jean cum e cu biletele astea. Ştiţi care belite s-au vândut primele? Alea VIP. Şi ştiţi cine le-a cumpărat? Ăştia din Fan Club, că au 20% reducere.
Păi foarte bine, nea Jeane Vlădoiule, am dat-o noi pe după cracă, nu asta e ideea, să fie lumea fericită că nu dă toată roata de caş pe belit?
Ba da, moşu’ lu’ tata, zice fostul membru temporar al Generaţiei de Aur care a ajuns maxim în sferturi. Da’ ştiţi ce fac băieţii? Le cumpără cu 20% reducere şi apoi le vând pe interneţi la preţ întreg, pentru că alea-s cele mai căutate bilete. Pe lângă faptul că stai la fotolii, ai şi catering.

No, am înghiţit în secu’-mi, cam cum or fi membrii ăştia ai Fan Club-ului? Trup şi suflet, bă băiete. De curiozitate, am aruncat o ocheadă pe preţurile belitelor şi mi-a dat că, la 700 de lei scorul normal unui bilet VIP, noul Fan cu acte al Naţionalei care cumpără cu 20% reducere şi vinde la preţ întreg se face cu 140 de lei la fiecare bucată de hârtie împrăştiată lu’ lume. Deci cu 140 ori 3 egal 420 de leo fără să presteze absolut nimic. 100 de euro cado cu ocazia primului meci de pe Arenă nu-i rău pentru un bişniţar care nici măcar nu vinde la suprapreţ. Nu mai zic de ce-i iese dacă merge la gura porţii fix în ziua marelui meci şi le dă, de exemplu, cu 300 de euro fiecare. Îi iese de-o Cola la bidon de cinci litri, no?

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.