Parasinner

Chiar așa, ce să mai croșetezi despre italianul cu bască modernă? Dacă-l agăți de mai multe ori într-un turneu, deja ai impresia că trebuie să faci cronica apucăturilor neserioase ale unui membru de familie. Practicând un soi de exhibiționism publicistic, să dai pe goarnă suma viciilor care e bine să rămână în intimitatea celor patru pereți. Apropo. Discutau colegii pe grup despre decența dusă la extrem de cronicarii lu’ Meșter: atâtea ocazii palpabile ne-a oferit Grig ca să-l scoatem în față și să-i mărim nota la purtare, însă niciunul dintre noi n-a scăpat aluzii de alcov. Niciuna. Deși știm cu cine a fost și de câte ori. Ce băieți suntem, mai ales în regim de gelozie in rem!

Iar Grigor, la cel mai bun turneu din ultima vreme, a început cu game la zero și cu fanii care îi zbierau numele de ca și cum îl chemau la joacă în spatele blocului, dar se împotrivea chiar mama lui Grigor. Cu șapca întoarsă la spate, căci dacă nu l-ai ști, te-ai jura că face înadins pentru a băga zenul italianului în service. 1-1, apoi iar punct la zero. Și trece și pe retur, avansează și dă greu cu forehandul pentru prima minge de break. Dar roșcovanul, tras în bandă “just in case” de când s-a apucat de sport, caută calm zona moale din defensiva adversarului. Călcâiul lui Ahile, rigola din linia orizontului.

Cronicile de la Miami îți sunt oferite de 2Performant.

Așadar, nu e pentru cine se pregătește, generațiile se schimbă, ăștia tineri te vând scump. Știu zicala de când aveam câțiva ani, o tot auzeam pe bunica rostogolind-o aievea. Evident, nu se referea la subsemnatul. Eu eram marfa numai bună de ambalat și de trimis la export. În alt județ, probabil.
Jannik a salvat, apoi a șterpelit serviciul bulgarului cu un lob în lung de linie de-a icnit ținutul din Bulgaria dunăreană cuprins între Turtucaia și Balcic. Cadrilater îi zice.

Strâns de gât, Dimitrov a schimbat din alergare tactica. A încercat mult mai în spate cu loviturile, devenise și topometru, dar conștientiza că șapca ținută cu parbrizul în față e ce trebuie. S-a încurcat și în câteva scurte, de ca și cum n-ar fi folosit niciodată un asemenea procedeu, a apelat și la ași, însă și când cobori cu parașuta din anticamera norilor ai variante puține. Le simți la mână: apeși butonul, dacă nu se deschide, apeși al doilea buton, apoi de disperare cânți la fluierul dispozitivului și obligatoriu trebuie să fie ceva pe bază de “Tatăl Nostru”, iar dacă ești moldovean îți mai rămâne pe laringe și un “Văleeeu!”.

Cumva a nimerit ceva, a planat, s-a stârnit un vânt de n-a aterizat fatal cu șira spinării printr-un lan de rapiță sau pe elicele unei turbine eoliene. Dar aparenta stabilizare n-a durat. Era doar un sentiment. Umblase la reglaje și Sinner. Servea pe corp, oferea tatuaje la minut pe abdomenul lui Grig. Nu se mai putea face nimic, mi-l defectase pe playboy. Cu toate încercările fostului număr 3 mondial de a coafa situația, încă un break și 6-3.

Înțeleg, știu ce furtună se stârnise în sufletul experimentatului jucător, am simțit-o în cu totul alte sfere. Poți să-mi spui că mă iubești, că sunt neprețuit și că întreaga lume e un cartier al cărui primar de sector am fost ales în unanimitate, că sunt cel mai mare dar al omenirii, că steaua mea luminează zi și noapte la poarta Raiului. Le accept, dau din coadă ca în “Frumoasa și Bestia”. Totuși, să nu te pună mizerabilul să-mi spui și două rele, ca de la obraz, că nu mai funcționez. Mi se umflă condensatorii, ficatul îmi recită din Bacovia, piesele aparent neesențiale de sub carcasă mi se topesc în duoden, miros intens a ebonită, mi se înroșesc ochii și îmi iese fum pe orificiile care se scurg în gât. Nu-mi ridica ștergătoarele, chiar de ești Titi Aur sau Poliția, din momentul creativ cu potențial lucrativ e ideal să nu mă întrerupi.

Asta i s-a întâmplat cetățeanului în țara căruia ne-au plăcut o vreme înmatriculările auto.

A încercat bulgarul să-și salveze viața pe un stick, să formateze C-ul ca să scape de virus, s-a reinventat pe o altă partiție, a venit cu ce credea că e nou, în speranța că-l va surprinde, dar viermele cu șapcă de la tarabe era acolo. Se holba, al naibii, și își lingea degetele ca Road Runner. Dimitrov, ăla care-l împachetase ca la Lacu Sărat pe Alcaraz, el nu mai găsea variante. Urla la lună. 6-1 în manșa a doua.

Cu riscul clișeului, peste castraveți se presărase în ploaie gorgonzola proaspăt frământată. E și asta o dramă, sub capacul borcanelor de cornișon în oțet nu scrie “câștigător”.

Dănuț Lungu

N-a făcut sport de performanță, cu toate că l-a dus cineva de mânuță pe un teren, luându-l imediat de cealaltă mânuță. Evident, ca să-l parcheze acasă. Ar fi fost împotriva firii să spui peste ani "Dănuț a reușit un hattrick", să fim cinstiți, nimeni nu și-ar fi cumpărat un tricou oficial al echipei favorite pe care să scrie Dănuț. Ce i-a mai rămas? Mânuțele îl ajută să dea exterioare literare și no-look-phrases. Face și radio, e util în felul lui.