Liga 1 Orange, faza pe fotoliu. Viitorul-CFR Cluj 1-0: Campioana unei mari uimiri

Cum trece timpul, fraților! Parcă ieri era început de toamnă și ne apucam să batem aici, pe cronici.ro, lovituri libere textuale directe pe tibia echipelor din Liga 1 Orange. Parcă acum o săptămână ne hlizeam împreună văzând cum în România ne plângem că nu există patinoare, deși pe timp de iarnă jucăm până și fotbal de prima ligă pe terenuri acoperite cu o gheață care i-ar face invidioși pe organizatorii Olimpiadelor de Iarnă. Parcă acum două zile ieșeam din hibernare și ne pregăteam de Playoff și Playout – de la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi, vorba lui Karl Marx. Paranteză pentru cei mai tineri care citesc textul ăsta: nu, tipul ăsta n-a jucat la Barcelona.

VIIT-CFR8

În sfîrșit, oameni buni, parcă acum o zi priveam spre lumină, așteptând ultima etapă a campionatului și eternele discuții legate de elanul echipelor care fac pe sparring-partnerii pentru cele trei cluburi care au ajuns să-și scoată ochii de la distanță pentru titlu. Și totuși, cu nici 24 de ore înainte de cele trei meciuri din travaliul cărora urma să se nască noua campioană, cei de la FCSB au dezgropat câteva oase de stegozaur în care au citit o istorie diferită de cea pe care o știam cu toții.

Articolele din seria “Liga 1 Orange, faza pe fotoliu” vă sunt oferite de Orange, partenerul principal al Ligii 1. Încasările vor fi donate în scop caritabil.

Dacă nu ai urmărit desfășurarea ostilităților din ultima zi dinaintea ultimelor trei meciuri, te anunțăm că scenariștii de la Hollywood sunt praf pe ceas față de ceea ce a devenit ultima etapă a Ligii 1 Orange. Hitchcock și M. Night Shyamalan sunt tetine pe biberon față de Gino Iorgulescu și cei care scriu regulamentele după care se joacă fotbal în România.

Într-un stil cât se poate de mioritic, s-a ajuns la un moment în care rezultatele finale ale meciurilor decisive începeau să conteze mai puțin decât faptul că, în caz de egalitate de puncte între Viitorul și FCSB la finalul Playoff-ului, campionatul nostru urma să fie decis din pix de avocații de la Tribunalul Sportiv de la Lausanne. Singurii oameni din Univers care ne pot explica semantic dacă, în caz de egalitate între două echipe la final de campionat, se iau în considerare meciurile directe din Playoff, meciurile directe din tot campionatul, numărul de castraveți murați din meniul jucătorilor sau mărimea la pantof a patronilor celor două echipe, ultimele două fiind criterii mult mai clare pentru toată lumea decât primele două.

VIIT-CFR3

Altfel spus, după un an de campionat, nu ne e foarte clar după ce regulament s-a jucat fotbalul din prima ligă a României. Ceea ce e ca machiajul clownilor: amuzant și trist în același timp. La fel ca în cazul jocurilor de societate în care te apuci de dat cu zarul și te împotmolești la prima intersecție pentru că n-ai citit regulile.

Mai rămânea, practic, să ni se spună că din iulie încoace nu ne-am uitat de fapt la fotbal, ci la un soi de Truman Show cu mingea. Chestie care n-ar fi neapărat nasoală, pentru că le-ar fi ieșit fenta, doar că ne-ar părea sincer rău de textele astea, care au încercat să vă ofere o imagine cât se poate de relaxată a unui fenomen care în România începe se semene cu o bucată de plastilină uitată la soare pe timp de vară.

În fine, revenim la ale noastre. S-a jucat ultima etapă, fraților. Sâmbătă, 13 mai, ora 20. Toate cele trei echipe care mai aveau șanse la ploscă jucau acasă cu echipe care teoretic și-au încheiat socotelile cu actuala ediție de campionat, dar care, practic, judecă meciurile în funcție de cât de mult își iubesc adversarii.

STE-CRA6

De exemplu, în Viitorul-CFR Cluj, meci jucat la o aruncătură de varză de Constanța, ardelenii păreau că au venit la mare mai degrabă pentru a lua pulsul atmosferei de Loft, în așteptarea nopților pline de har ale verii care va să vină. La București, FCSB juca contra celor de la Craiova și, deși oltenii se aflau teoretic în situația celor de la Cluj, știam că CS Universitatea va veni pe Național Arena cu intenția declarată de le arunca praz între spițe bucureștenilor. Per total, seara de 13 mai urma să ne arate că CFR și Craiova urmau să joace fix invers față de ceea ce se aștepta lumea de la ele.

În sfârșit, la un cartier și două stații de metrou distanță, Dinamo juca contra celor de la Astra Giurgiu și aștepta ca Viitorul și Steaua să uite să-și desfacă parașutele, caz în care câinii ar fi avut șanse reale să mănânce pedigree din trofeul Ligii 1 Orange.

Și, pentru că toate cele trei meciuri urmau să se joace deodată, încercăm să ne transformăm în Fotbal Minut cu Minut în versiune online, construind povestea în paralel, așa cum se cade în cazul în care acest text va fi citit de cei care au oroare de spoilere.

STE-CRA5

Minutul 1: În toată tensiunea dinaintea celor trei partide decisive, aflăm că Simona Halep joacă fix la aceeași oră în finala turneului de tenis de la Madrid contra Cristinei Mladenovic. Din fericire, în cazul tenisului regulamentul e îndeajuns de clar încât cel care câștigă nu are nicio șansă să termine la egalitate cu locul secund.

Minutul 6: Primul ardei iute al serii este plantat în fundul celor de la Viitorul, când clujeanul Omrani scapă singur cu portarul constănțenilor, dar ratează senin, aducându-și probabil aminte că joacă pentru o echipă al cărei nume echivalează cu întârzierea și ratarea obiectivelor.

VIIT-CFR2

Minutul 12: La Constanța, Viitorul cere penalty după ce Casap simte miros rânced de crampoane adverse la gleznă. Arbitrul George Găman ridică din umeri ca atunci când erai scos la tablă la fizică după o lecție din care n-ai înțeles mare lucru.

Minutul 18: FCSB-Craiova 1-0 la o fază în care apărarea celor de la Craiova a părut că joacă cu greutăți la glezne, ca fetele la fitness. Un șut mai degrabă prost al lui De Amorim este respins la fel de prost în față, iar Alibec împinge mingea în poartă, după o schemă pe care cei doi jucători ai FCSB-ului au exersat-o în sezoanele trecute la Astra. Semn că, deși nu mai contează în lupta pentru titlu, Astra are în continuare câte ceva de spus la capitolul ăsta.

STE-CRA

Minutul 21: La Constanța, juătorii lui Hagi află că FCSB conduce la București și-și varsă nervii pe Omrani, faultat ca pe sate la vreo 20 de metri de poartă. Bate excelent Deac, dar Râmniceanu, portarul constănțenilor, scoate din nou. Hagi se gândește să-l scoată din poartă ca la handbal pe Râmniceanu, pentru că pare singurul jucător care a înțeles că echipa sa trebuie să câștige azi.

Minutul 26: Hagi se agită pe margine ca Borsecul. O echipă de zidari este trimisă să înlocuiască rapid plăcile de gips-carton din vestiar cu aliaj din titan pentru a limita daunele anunțate la pauză.

Minutul 32: Dinamo-Astra 0-1. Supărat că n-a reușit să marcheze în etapa trecută contra FCSB-ului, rapidistul Ioniță ia la rând rivalele defuncților giuleșteni și marchează împotriva celor de la Dinamo. Rămași oricum cu șansa lemnului scos la grătar după scorul de pe Național Arena, cei de la Dinamo încep să se antreneze o dată în plus pentru Champions League, jocul pentru Playstation.

Minutul 34: La Constanța, copiii lui Hagi tremură pe teren ca stuful din Deltă în bătaia vântului. Din fericire pentru ei, clujeanul Păun dă pe lângă minge la o centrare care-l lăsase cu poarta goală, iar Viitorul vede încă luminița de la capătului tunelului, deși unghiul e cam blocat de mărfarul clujenilor.

VIIT-CFR7

Minutul 40: Dinamo-Astra 1-1. Slovacul Nemec marchează cu capul la o centrare venită de la Romera și își repune echipa pe radar, de unde turnurile de control o dăduseră dispărută timp de 8 minute.

Minutul 41: Hagi e aproape de apoplexie după ce Vlad Morar ratează în careu o preluare de abecedar al fotbalului care l-ar fi lăsat cu poarta goală în față. În vestiar, aliajul din Titan este înlocuit cu un material încă experimental care rezistă la Apocalipsă.

Minutul 42: FCSB-Craiova 2-0. Alibec marchează al doilea său gol al serii după ce Pintilii aleargă cu mingea la picior până-n careul advers, deranjat cum deranjează polițiștii mașinile cu numere de Corp Diplomatic. Fază care ne arată că Mulțescu ar fi făcut mai bine dacă băga din nou rezervele, ca-n etapa anterioară.

STE-CRA4

Minutul 44: FCSB-Craiova 3-0. La două minute de la golul anterior, Craiova primește un nou distonocalm sub formă de vaccin intrafesier. Observând forma fabuloasă a apărării adverse, Jakolis nu se mai obosește să ajungă în careu și trage din fundul grădinii, marcând golul serii. Becali bagă două rugăciuni: una pentru ca scorul de la Constanța să rămână egal, unul pentru ca judecătorilor de la TAS să le placă brânza de oaie.

Pauză. Hagi își rupe încheietura mâinii drepte în pereții vestiarului. Se calmează parțial când află că Viitorul merge oricum în Champions League la anul, pentru că nici celor de la Dinamo nu le iese deocamdată media. La Madrid, Halep sapă din greu la Mladenovic, dar franțuzoaica are genunchii grei și rezistă la cazmale.

VIIT-CFR9

Minutul 46: Nu intrăm bine în teren și FCSB-istul Florin Tănase ratează singur cu portarul de la 16 metri. Becali îl pune pe lista de transferuri și se hotărăște să-l dea la schimb pe un teren în Otopeni.

Minutul 50: Copiii lui Hagi se prind după aproape o oră că Hagi le va scoate amigalele pe viu dacă nu bat și se îngrămădesc la poarta adversă. Într-un singur minut au 4 ocazii majore, dar fundașii celor de la CFR scot eroic de pe linia porții, gândindu-se probabil că e bine să lași loc de Bună ziua la București.

STE-CRA1

Minutul 51: Halep ia primul set la Madrid. În pauză își verifică aplicația de livescore și vede că Viitorul nu reușește să marcheze cu CFR. Îl sună pe Hagi ca să-i ureze succes, dar telefonul lui Gică e amintire încă din minutul 10.

Minutul 62: Țucudean îi pasează portarului clujean cu capul de la 6 metri după o centrare perfectă. Gică Hagi încearcă să-l amenințe pe Țucudean cu retrogradarea la echipa de sugari ai clubului, dar îi ies cuvinte necunoscute din care nimeni nu înțelege nimic. Mai târziu se va descoperi că Hagi a înjurat inconștient în turcă.

Minutul 63: Viitorul-CFR Cluj 1-0. Arbitrul Găman decide să păstreze valorile în țară și evită un accident cerebral al lui Hagi dictând penalty la o fază confuză în careu care ne dovedește că în România se va discuta despre arbitraj chiar și după implementarea arbitrajului video. Marchează Gabi Iancu, care trage strămoșește, pe mjlocul porții. Capilarele lui Hagi respiră ușurate.

VIIT-CFR6

VIIT-CFR4

Minutul 70: Dinamo domină cu Astra și încearcă să marcheze încă un gol, pentru a termina campionatul cu victorie. Bucureștenii își dau însă seama pe parcurs că la scorurile astea contează prea puțin dacă bat sau nu și încep să-și facă rezervări de mese la cluburile din Floreasca. E, totuși, sâmbătă seară.

Minutul 79: Hagi umilește eolienele din Dobrogea și produce 300 de Gigawați pe minut învârtindu-și mâinile pe marginea terenului.

FCSBViit6

Minutul 83: În tribunele de pe Stadionul Național, Gigi Becali depășește recordul mondial la rugăciuni pe secundă. Reprezentanții Guinness Book declară, surprinși, că au fost treziți din somn de un telefon de la Sfântul Petru, căruia i s-a dat contorul peste cap.

Final: Toată lumea câștigă. Viitorul câștigă cu 1-0 CFR și e campioana Ligii 1 Orange, FCSB câștigă degeaba 3-0 cu Craiova, Dinamo câștigă timp încă un an pentru a se antrena pentru Champions League, iar judecătorii de la TAS vor câștiga din nou bani frumoși încercând să descâlcească nodurile din sforile românești. Nu în ultimul rând, portarul Râmniceanu câștigă probabil o statuie la intrarea pe stadionul celor de la Viitorul, pentru că a fost bodyguardul, zidul din fier-beton și Dumnezeul echipei constănțene în meciul contra celor de la CFR Cluj.

Ceva mai târziu, spre miezul nopții, Simona Halep câștiga și ea turneul de la Madrid și-și tencuia conturile cu încă un milion și ceva de euro. A fost o zi bună pentru Constanța și fiii ei.

VIIT-CFR5

Dar stați, nu e tot, vorba celor de la teleshopping. Mai avem 4 etape de Playout pe care le vom analiza împreună în cronici savuroase pentru cei care le citesc și dureroase pentru cei despre care vorbim. Ca de obicei, vă așteptăm aici în continuare pentru a analiza sintactico-tehnic meciurile celor care nu cuvântă.

Articolele din seria “Liga 1 Orange, faza pe fotoliu” vă sunt oferite de Orange, partenerul principal al Ligii 1. Încasările vor fi donate în scop caritabil.

[table id=101 /]

Clasament Final Liga 1 Orange - Playoff

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

6 Comentarii

    • Ca driblingurile bune. :) Mulțumim, vă mai așteptăm pe la noi.

  1. Mestere, esti cel mai tare cronicar! Rad mereu cu lacrimi si ma tot intreb de unde le scoti? :D

    • Cu mulțumiri. Nu e mare lucru, mă ajută și contextul. Mai ales când vine vorba de Liga 1 :D

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.