Marin Čilić – Andrey Rublev: 5-7, 6-3, 6-4, 3-6, 7-6

Nea Marin Legendar

E frumos la tenis. În epoca renașterii Next Gen, fix când începeam să ne obișnuim cu ideea că junii primi au prins aderență și-i vor evacua din incintă pe unchieși, ar fi tatăl băbârnacelor să vedem o finală între Nadal și Čilić la Roland-Garros. Sper că nu cobesc. Deși, la ce istorie am, am toate șansele să fiu Tata Jinx încă o dată.

Indiferent de ce părere au flăcăii cu tuleie de treaba asta, ce-a făcut Marin la Paris este absolut superb. A scos viitorul fost viitor număr unu mondial, a scos gomboțul din Fucsovics, azi l-a driblat pe Rublev într-un set decisiv terminat la penalty-uri, iar de aici înainte orice rezultat al lui Čilić este doar un bonus.

Dar da: nu știu dacă e o ultimă zvâcnire a generației care ne-a ținut lipiți de tenis în ultimii 20 de ani, însă e frumos că se întâmplă. Și e frumos că se întâmplă cu Marin Čilić pe pervaz, ca un soi de recompensă morală pentru o carieră petrecută în umbra nucilor bătrâni, cu o sclipire de geniu la acel US Open în care planetele s-au aliniat și-au dansat Lacul Lebedelor în șir indian.

Foto: Adam Pretty/Getty Images

În momente ca astea te întrebi ce s-ar fi ales din Marin Čilić și din colegii săi cu dare de mână, precum Del Potro, Wawrinka sau Murray, dacă nu le-ar fi căzut greu la examen. Dacă în loc să emuleze hienele jonglând cu ce-a rămas printre scânduri după ce leii ăia trei au jumulit toate găinile din coteț, ei ar fi nimerit într-o epocă ceva mai generoasă din punctul de vedere al spațiului de manevră. De exemplu, dacă Cilic s-ar fi născut cu 20 de ani mai devreme sau mai târziu, azi am fi avut discuții pe un palier ușor modificat, cu Marin câștigător al cel puțin 5-10 Slam-uri. Oricum omul a ajuns în trei finale chiar și-așa, când a înotat printre Piranha ocupați să se-nhațe unii pe alții.

La fel cum orice jucător de fotbal contemporan cu Messi și Ronaldo și-a luat adio de la glorie și trofee individuale mari, Marin și colegii înalți, frumoși, talentați, cuminți și devreme acasă au avut exact problema asta: au venit mereu prea devreme acasă.

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE:

Iga Swiatek – Jessica Pegula: 6-3, 6-2

Singurul element care ne face să nu fim șocați de-a dreptul de ușurința cu care Iga pulverizează circuitul WTA în ultimele două-trei luni este faptul că am mai asistat la episoade de dominație structurală în trecut. Am mai văzut asta. E adevărat că data trecută când am văzut asta, „asta” era Serena, iar acolo oricum nu mai mira nimic din curtoazie. De această dată, însă, casapul nu e o tipă cu umerii cât lățimea terenului care-ți vâră serviciile pe gât până-n noadă, ci o fată care pare mai degrabă rușinată de minunile pe care le produce meci după meci. Iga e sfioasă, își ascunde ochii sub omniprezentul său cozoroc, o vezi în stare să-și ceară scuze nu doar la mingile norocoase care frânează cu fileul înainte de a ateriza implacabil la baza lui în terenul advers. Ci la toate mingile, la toate loviturile câștigătoare. la un moment dat ai impresia că greșește din respect pentru adversară, să nu pară, totuși, ireverențioasă și arogantă în victorie.

Dincolo a fost Jess Pegula, despre care până acum ar fi trebuit deja să fi aflat cu toții că la botez a ales de pe tavă un fișic cu bitcoini, că are un tată care poate să-și permită să cumpere altă mașină de fiecare dată când i se termină rezervorul la cea veche și că joacă tenis în principiu din plăcere, pentru că n-a trăit niciodată amenințarea returnării pe două picioare de la vreun turneu la care a subperformat.

Zicea un chibiț că banii n-aduc fericirea în tenis, dar îți permit să te pregătești temeinic unde dorești pentru a atinge fericirea. Asta dacă nu dai de o poloneză interesată puțin spre deloc de aspectul pecuniar al forehand-ului în cross.

Foto: Robert Prange/Getty Images

Daria Kasatkina – Veronika Kudermetova: 6-4, 7-6

În timp ce ne înghesuim să-i numărăm ouăle Igăi, în cuibarul vecin se ocupă de producție Daria Kasatkina. Nu-i pe locul 1 mondial, n-are miliarde de meciuri consecutive câștigate în circuit, dar la Roland-Garros n-a troznit încă niciun set, iar la capitolul game-uri pierdute stă mai bine decât stătea Rafa pe vremea în care îl prindea pe Djokovic abia în finală, nu-n mijlocul nopții de marți spre miercuri. Până la meciul contra concetățenei Kudermetova, Kasatkina nu a pierdut mai mult de 3 game-uri pe set, deci scorul pe care-l vedem mai sus e privit de Daria ca o adevărată înfrângere. Urlă-n vestiar cum o făceau olimpicii care luau 9 la teză, îi știm cu toții, am cunoscut specia. În apărarea lor, sunt cam aceiași oameni care astăzi ne salvează viețile prin vaccinuri high-tech și cercetare medicală, că altfel ne-am îneca cu propria salivă.

Foto: Aurelien Morissard / Panoramic / IMAGO

Meciul de azi a fost, tehnic vorbind, un fel de Simona Halep – Maria Sharapova de pe vremuri, cu diferența că Daria ar vrea să aibă rezultatele Simonei la Slam-uri, în timp ce Kudermetova ar vrea să aibă cifrele Sharapovei la toate capitolele. Dar am văzut aceeași luptă sacadată dintre atacant (Veronika) și fundaș (Daria), iar la final a câștigat jucătoarea care a știut să bage bățul prin gard îndeajuns de organizat încât adversara să verse afară 50 de mingi. C-așa-i curentul artistic Ostapencian: când îți iese, câștigi turneul. Când nu-ți iese, ai meci greu chiar și dacă ești la antrenament și bagi drilluri fără adversar dincolo de fileu.

Paranteză: a fost primul meci pe Chatrier după maratonul de noapte dintre Nadal și Djokovic. A părut că nu-i sfert de Slam, ci filmare cu tehnicienii care desfac scena după un concert Metallica.

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.