N-ai murit încă la volan? Norocosule!

Bineînțeles, orice avertisment este luat în derâdere într-un jemenficheism românesc construit cu sârg după decenii de reguli cretine. Indiferent dacă e vorba de avertismentele care vizează țigările, care vizează excesul de sare și de grăsimi sau purtarea centurii de siguranță. Pentru a înțelege rolul unor avertismente, trebuie să o pățești. În unele cazuri, în cele mai grave dintre ele, atunci e prea târziu.

INTRO

“A, ok”, spun cei cărora le atragi atenția că au uitat să-și cupleze centura de siguranță. Și este evident că o spun dintr-un soi de jenă combinată cu ignoranță, niciodată din considerente care ar viza convingerea. Dacă ești convins că centura aia are un rol bine definit, nu-ți va mai spune nimeni niciodată că trebuie s-o cuplezi.

Dacă le spui celor din spate să-și cupleze centurile de siguranță, ești deja privit ca un ciudat, un element perturbator care se pune de-a curmezișul evoluției logice și normale. “Suntem în democrație, băi, facem ce vrem”, ți se aruncă în ceafă. În glumă, evident.

Dacă îi spui celui de la volan că nu ține bine mâinile pe covrig, omul crede că ai ceva cu el și că nu-l lași să conducă așa cum a fost învățat în școala de șoferi. Iar dacă ai impertinența de a-l anunța că poziția mâinilor pe volan într-un viraj ține de fizică și de reguli elementare, nu de instinct, îți aruncă pieptiș câteva cuvinte prin care ar trebui să înțelegi că nu-l lași să-și facă treaba corect.

Îți dai seama că, dacă ai ajuns aici, faptul că nu păstrează distanța corespunzătoare față de mașina din fața sa, că nu și-a poziționat bine scaunului, că volanul e la o distanță mult prea mică (sau mare) de el, că uită de faptul că pedala falsă din stânga ambreiajului are și ea un rol determinant la drum lung sau că tetiera nu trebuie să stea la mai mult de un centimetru de cap sunt elemente care răstoarnă complet logica existentă și te transformă într-un hater, un cretin care nu vrea decât să comenteze invers și să-i arate că nu face bine.

Cu toate astea, stimabile, toate aceste elemente sunt cele care te fac să trăiești mai mult dacă vei avea ghinionul de a te lovi de un altul care nu are legătură cu subiectul și care a pus mâna pe volan după ce – eventual – și-a plătit școala de șoferi. Bucățile alea de secundă pe care le economisești având poziția corectă la volan pot face diferența dintre accident și evitarea lui. Între un accident foarte grav și unul cu urmări minore.

FEŢELE CARE SPUN MULTE

Am fost extrem, extrem de fericit când am auzit că bloggerii au fost invitați de către cei de la Petrom la un curs de Defensive Driving la Școala de Pilotaj a lui Titi Aur. Nu pentru că au mai ieșit la socializare, ci pentru că am observat – în rarele ocazii în care am avut tangență cu bloggeri șoferi – că regulile elementare de șofat sunt considerate, în cel mai bun caz, elemente opționale. Am mai fost acolo, știam despre ce e vorba, dar am ținut să merg pentru a-i simți schimbați pe oamenii care și-au petrecut câteva ore bune în compania instructorilor care le-au ținut cursurile teoretice sau practice de șofat defensiv. Și am văzut fețe pline de uimire, fețe curioase și fețe mulțumite cu faptul că o singură zi le poate schimba complet optica în ceea ce privește șofatul și regulile sale de bun simț. Nu trebuie să înțelegi de ce citind acest text. Trebuie doar să-ți faci timp să treci pe-acolo și să-ți deschidă ochii niște oameni care te învață pe bani puțini ce ar trebui să fii învățat pe bani mai mulți la școala de șoferi.

Iar ca jurnalist auto, asta mă mulțumește. Primul pas înspre cultura auto este reprezentat de regulile de care trebuie să ții cont atunci când ești la volan. Doar așa poți să conștientizezi eforturile pe care le depun constructorii auto pentru a dezvolta tehnologia siguranței și elementele care țin de asigurarea celor din mașină. Doar așa poți să-ți dai seama că un airbag în plus ar putea fi ceva mai important decât un subwoofer în plus. Și sunt sigur că Vlad, Augustin, Peschetta, Alex, AncaHoinaru, Sorin, Adrian, Andra, Răzvan, Bobby, Doru și ceilalți de la curs vor avea multe de vorbit cu prietenii – șoferi sau nu – de acum înainte.

PERMISUL NU E BULETIN

Încă ceva: permisul de conducere nu este un act obligatoriu pentru toată lumea, așa cum tinde să devină și să pară într-o țară în care îți faci prietenii să râdă dacă le spui că ai dat șpagă la examen. La școală, când învățam cu toții matematică, unii și-au dat seama că materia aia nu e pentru ei. Și au renunțat la ea, pentru că se pricep la cu totul altceva. Talentul, pasiunea și plăcerea de a face ceva sunt elemente definitorii atunci când te hotărăști să “dai pentru carnet”. Nu trebuie să faci școala pentru a avea un act în plus în portofel. Pentru că, spre deosebire de toate celelalte elemente obligatorii sau nu din viață, un carnet de șofer ajuns în mâinile unuia care nu are legătură cu subiectul poate să arunce oameni complet nevinovați în spitale sau cimitire.

Foto via Vlad Petreanu

A jucat fotbal 12 ani doar pentru a avea pe ce să dea vina ulterior pentru că s-a îngrășat. Acum joacă tenis la nivelul tălpii de șlap. Mare fan al tuturor echipelor defuncte din România, deci mizați pe el pentru o analiză obiectivă, pentru că practic nu are ce să mai piardă. În cealaltă viață e jurnalist auto și-i stresează pe toți obligându-i să-și lege centurile de siguranță.

14 Comentarii

  1. Servus

    Am participat si eu la un asemenea curs, in Brasov, deci subscriu in totalitate la ce ai scris. Ma bucur enorm ca al meu instructor auto si al meu frate (politist la rutiera in capitala) mi-au scrijelit pe creier “nu pui cheia in contact inainte sa-ti pui centura, sa-ti reglezi pozitia la volan si oglinzile”.

    Mersi

  2. Eu imi puneam centura de mica, de cand am avut legal voie sa stau in fata, si din reflex fac asta si acum, fie ca-s la volan sau nu, fie ca merg 200 de metri sau 200 de km cu masina. Cat despre alte “smecherisme”, costa si ce-i mai grav e ca platesc si altii.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.