Ascensori

Anii fug, oamenii de lângă noi își tot schimbă îndeletnicirile, cercul de prieteni, ambientul, poate se și înmulțesc. Prea puține lucruri rămân la fel, asta în timp ce pe Sorana o zărim tot pe terenul de tenis, cu o longevitate de care ne îndoiam sincer acum câțiva ani. Dar a noastră ne-a sfidat și ne-a cam dat cu viața sportivă în cap.

Și bine a făcut, mai ales că noi și meritam una ca asta.

După ce acum nici 24 de ore i-a retezat aripile lui Sloane Stephens, Sorana s-a întors la locul faptei cu disciplina unui corporatist japonez, care își taie lunar din orele de somn, în stilul Mircea Eliade, doar ca să ajungă să producă tot mai mult. O situație de neconceput pe vremurile când cea mai de succes domnișoară din istoria Dâmboviței apărea pe la marile turnee doar ca să testeze creveții și caviarul la cina de bun venit. După care se evapora până la următoarea întrecere de soi.

Dar viața surprinde și Sorana are tot dreptul să ne indice acum obrazul gros pentru că n-am crezut îndeajuns în dânsa. În fața unei fete cu clasamentul de partea ei, ca recomandare că de regulă face frumos și bine când apucă racheta între degete, Sorana a comandat orchestra precum un dirijor care a colecționat bătături pe toate marile scene ale lumii. Biata Daria Kasatkina, de loc din orașul în care se fabrică strașnica Ladă, a dansat fără vlagă pe ritmul româncei, mereu mai curajoasă, mai cu zvâc și mai matură. O versiune all-inclusive a Soranei, dacă tot am pomenit de fructe de mare și delicatese interzise muritorilor de rând.

Ierarhia WTA a contat doar în primele trei game-uri ale meciului, când Kasatkina s-a trezit cu un avantaj aparent consistent. Următoarele 60 de minute au contrazis virulent debutul fals de meci. A noastră a combinat scurtele cu passing shot-urile, a ciupit tușa când ardea mai tare și a făcut-o pe Daria să pară aterizată de la un challenge fără glorie din Alanya, unde la cină se servesc ceafă și cârnați, nu bucate alese. Primul set s-a încheiat cu 7-5, cu Sorana care a pișcat la potou, când doare mai rău, și a copt o „remontada”, așa cum se zice la Barcelona, acolo unde Daria plătește chirie, lumină și internet.

În al doilea set, Sorana a zburdat, cu o poftă de joc de n-ai fi bănuit că în urmă cu doar câteva ore îi făcea de petrecanie lui Stephens. Daria parcă s-a cocârjat de la un punct la altul, ba la un moment părea că n-are nici sânge s-o mai privească drept în ochi pe a noastră. Sori și-a tras partea leului încă din start și nu i-a mai dat nici măcar de doi bani speranțe rusoaicei. La 4-2, Sorana a servit de-au dat din cap admirativ și „troznitorii de îmblănite” din ATP. Și-a câștigat game-ul la 0, după care a încheiat socotelile precum jucătoarele alea imense, despre care se fac documentare. Se aude, Tudor Giurgiu?

---

Cronicile de la Miami îți sunt oferite de 2Performant.

---

Fabian Maroszan – Holger Rune: 6-1, 6-1

Holger Rune e flăcău talentat, cu tot viitorul în față, dar în momentul ăsta n-aș pune bază în el nici dacă-mi promite solemn că dă cu aspiratorul prin colțuri sau îmi face el cumpărăturile zilnice. Rezidentul în Monte Carlo e la vârsta la care constanța e un concept abstract, pe care refuză să-l integreze, ca un bebeluș abia intrat pe diversificare în fața unui morcov și a unui broccoli.

Fabian Marozsan, vlăjgan care ne face să muștruluim barza că n-a tras mai pe la Arad când l-a adus pe lume, i-a stins lumina lui Holger în 59 de minute. Simbolic pe undeva, cât să îi fie și nu știu cum lui Holger să povestească prietenilor despre aventura de la Miami, unde n-a bătut mingea nici măcar ora aia regulamentară.

Soarta lui Rune a părut pecetluită de la primele puncte, ca să fim drepți. Maghiarul și-a etalat pofta de joc, și-a găsit repede inspirația pe dreptunghi, în timp ce Rune e antrenat totuși de Patrick Mouratoglou. Fabian al lui Marozsan a alternat loviturile lungi cu scurtele, în timp ce Holger a variat mingile trimise afară cu cele în fileu.

6-1 în primul set, moment în care danezul a încercat ultima fisă, un soi de temporizare a jocului, în ideea că un ritm scăzut va întoarce meciul. Poate că ar fi mers, cine știe, dacă Rune ar fi eliminat erorile de gâgă. N-a fost cazul, deși al doilea set a fost un pic mai decent pentru băiatul din suburbiile Copenhagăi. În sensul că s-a mai lipit la o minge de break și că a lungit un pic game-urile pe serviciul ungurului. Scorul a fost în oglindă, 6-1, iar Fabian prinde tot mai des loc la masa versaților din ATP.

Caroline Garcia – Naomi Osaka: 7-6, 7-5

Naomi Osaka a trecut prin multe în ultimii ani, alții nu experimentează un așa rollercoaster într-o viață de om. Pesemne că doamna din Beverly Hills va scrie cândva și-o carte despre toate încercările astea și creația ei se va vinde ca pâinea caldă, că așa e când se îmbină episoade din viața celebrităților cu puțin „self help”. Despre toate astea putem filosofa zile întregi, dar un lucru e cert: tenisul îi vine natural și acum lui Naomi, cam cum îi vine unui șofer să calce și să elibereze ambreiajul în treapta întâi.

Evident, ritmul Osakăi suferă, mișcarea în teren așijderea, nici concentrarea nu atinge cote prea înalte. Dar din când în când, Naomi e capabilă să planteze mingi pe care adversara doar să le admire, că de ajuns la ele n-are cum. Așa cum s-a întâmplat, de pildă, la 6-5 și minge de set pentru Caroline, în primul set, moment în care Osaka a catapultat un as de i-a făcut chef de scris distinsului CTP.

Setul s-a dus în tiebreak, unde e mai pe anduranță și strâns din dinți, nu pe tresăriri de geniu. Cumva de intuit, Garcia s-a detașat de rivală, pe care a lăsat-o la patru. Franțuzoaica, fără să aibă neapărat iscusința adversarei, a tras oricum un loz interesant atunci când a sosit pe lume. A mirosit direct aer de Franța, are și sânge de pe Costa Blanca, bașca un zâmbet de-a cucerit toți vecinii din Saint-Germain-en-Laye. Când s-a făcut mare, Caroline a devenit o jucătoare fâșneață, cu moral indestructibil, adică în stare să te lase cu ochii în soare cu un as pe serviciul doi. Și dacă săpăm în trecut, ne aducem aminte că n-au pus-o la pământ nici românii care s-au adunat pe Facebook s-o pângărească, acum ceva ani.

Al doilea act a înclinat mai întâi spre Naomi, care a făcut break-ul în game-ul șase. Madame Garcia l-a recuperat imediat, iar la 5-5 i-a încurcat definitiv socotelile adversarei, cu două mingi așezate aproape de linie. Americanca de împrumut, deloc tovarășă cu mobilitatea în această perioadă a vieții, s-a uitat cuminte la ele și a acceptat deznodământul. Talent există, pornirea de pe loc nu s-a uitat, dar până din nou în vârf drumu-i lung și năbădăios.

Jannik Sinner – Tallon Griekspoor: 5-7, 7-5, 6-1

Venit dintr-un Haarlem cu mai puține împușcături și situații tensionate, Tallon a lăsat senzația, timp de aproape două seturi, c-o să facă meciul vieții lui. Asta în contextul în care domnul Griekspoor e în ATP cam ce e Burnley în fotbal: stă pe lângă ăia mari, le știe combinațiile, dar îi deranjează prea rar de la treburile lor.

Olandezul a prins curaj în game-ul patru al meciului, unul lung cât un meci al lui Rune, asta ca să-l taxăm din nou pe maestrul Mouratoglou, că și merită. Nenea Tallon a salvat atunci trei mingi de break, moment din care Sinner nu i s-a mai înfățișat drept un soi de Bruce Willis, imposibil de doborât. Cu șapca întoarsă pe cap și suflecat la mânecile imaginare, jovialul Griekspoor a luat-o muncitorește. Și-a păstrat serviciul, a profitat de șansele ivite la 5-5, după care a închis setul cu tradiționalul serviciu-bombeu, stil de joc care deformează mingea și e atât de popular printre musculoșii din ATP.

Ploaia a întrerupt setul al doilea, la 3-3 și un pic de nesiguranță pentru Sinner. O nesiguranță pe care am dedus-o din schimburile de mingi, că doar nu din expresivitatea facială a amicului Jannik. După pauza de ploaie, nord-italianul a preluat frâiele treptat. A forțat mai întâi la 5-4, dar pe Tallon l-au scos din nou „azvârlitele” izvorâte din servă. Olandezul nu s-a mai putut fofila și la 6-5, când vulpoiul Sinner a profitat la maximum de ușorul tremurat din antebrațul adversarului.

Decisivul n-a avut nici dramă, nici istoric. Cel mai surprinzător moment a fost cel în care am crezut că-mi crapă laptopul, dar de fapt h-urile pe care le auzeam erau indicațiile în limba olandeză pentru Tallon. Sinner a produs break în al doilea game și apoi a început să câștige cam orice punct care a depășit trei schimburi. 6-1, în ciuda zbaterilor admirabile ale lui Griekspoor, a cărui pățanie poate servi ca inspirație pentru următorii clienți de pe lista lui Sinner.

Tomas Macháč – Andy Murray: 5-7, 7-5, 7-6

Sigur că Machac, vajnic reprezentant al noii generații „tenis din fundul grădinii”, s-a impus și continuă joaca în Florida, dar noi trebuie să vorbim un pic despre Murray. Pe de-o parte, numele de „Andy” e cea mai generația Z însușire lui, că-n rest omul nostru e un „boomer” absolut pentru micuții ăștia răsăriți recent prin ATP. Scoțianul e deja unchiul ăla care coboară în papuci asortați cu ciorapi negri în fața blocului, ca să joace „flori, fete și băieți” cu adolescenții cărora le mai aruncă un banc cu Bulă la care râde doar el.

Pe de altă parte, sacrificiu ca la Sir Murray nu s-a mai văzut din antichitate încoace. Tipul ăsta e în stare să stea în joc și dacă-i cade un ochi, și dacă rămâne subit fără mâna dreaptă în timpul încleștării. „Ok, nu mai am ochiul stâng, am rămas și fără mâna de bază, dar pe ăsta trebuie să-l bat neapărat.” Cu Tomas Machac, Andy a terminat meciul într-un picior, ca dom’ Prigoană, și doar puțină baftă i-a lipsit ca să nu iasă el învingător pe tabelă. Pentru că, dacă facem abstracție de scor, Murray cam e „the one”.

Cehul, cu alura unui salvamar care seara la pub se laudă că el la muncă și agață, nu doar semnează condica, a făcut ce știe mai bine. Mingea ovală, de îndată cum a prins-o pe rachetă. În primul set, Tomas a suferit crunt, pus în postura să salveze mingi de break la fiecare game pe serviciu. A cedat spre final, la a noua șansă de break a lui Murray, care a isprăvit setul după o oră de joc.

Setul al doilea, jucat în două reprize pe motiv de ploaie, a inversat rolurile. Machac a fost responsabil cu șansele de break, pe care le-a fructificat tot la spartul târgului. S-a mers în decisiv, unde cehul s-a distanțat iute la 2-0, avantaj pe care l-a menținut până la 5-3. Acolo, al nostru boomer simpatic a schimbat mersul firesc al meciului și a transformat arena din Miami într-un stadion de fotbal din Grecia. Cu resurse venite nici el nu mai știe de unde, Andy și-a recuperat break-ul și a egalat la cinci.

Exact atunci, ca într-un film de producție locală, eroul și-a sucit glezna.

Deloc convenabil, deloc plăcut, dar și deloc suficient pentru ca Murray să nu ducă lupta mai departe. Cu dificultăți vizibile în a se deplasa pe dreptunghi, Andy a salvat două mingi de break și l-a târât pe ceh până în tiebreak. Acolo s-a plecat al nostru, dar cu greu, după ce l-a chinuit îndeajuns pe Machac, altfel înspăimântat și cumva rușinat c-ar putea pierde în fața „bătrânului” acela cu un picior în piuneze. Trei ore și jumătate, cu totul, adică vreo 210 minute în care ne-am bucurat că suntem contemporani cu Andy.