Apus de Sori

Să ne tot dea providența nopți și dimineți ca acestea din ultimele zile, dar nu neapărat ca să ne trezim cu ochii în live-uri de pe la ședințele de Guvern. Sar peste datele meteo și confisc prin tâlhărie, altfel nu se poate, locul fetelor de la “știrile sportive” și vă anunț că o națională a României a bătut campioana olimpică în funcție.

E vorba de reprezentativa masculină de volei care i-a servit zilele trecute un 3-1 Franței, la Europene. Spre aceste zone trebuie să tindem, Meștere, cronici pe nișe netulburate de cancan, rânduri meșteșugite despre inși care chiar simt transfuzia imnului în corazon.

David Popovici și celălalt Popovici, avem, iată, discipline în care contăm. Și ce bine e să faci noapte albă la US Open când una d-ale tale, Sorana, e acolo cu arme și alte argumente ca să intre în semifinale! Chiar dacă rastelul se încăpățânează să-și țină ușile în poziție inițială. Se mai blochează și lacătul, ruginește foraibărul, se frânge filamentul lămpașului pe care ți-l prinzi în grabă pe frunte. Dar adrenalina te-a traversat, urmele trec greu. Și nu vrei neapărat să te vindeci. 

ACESTE CRONICI ÎȚI SUNT OFERITE DE NOUL PORSCHE CAYENNE

---

Sorana Cîrstea – Karolina Muchova 0-6, 3-6

Te trezești în creierii nopții și pentru că te pasează un țânțar, poate și din cauza unei dureri de măsea nu plutești prin districtul viselor. Poate suna la ușă vecinul de sub tine că l-ai inundat, sunt nenumărate motivele. De ce n-ai face-o și pentru Sorana? După 14 ani, e iar într-un sfert de finală, unul cu substanță. În 2009, la Paris, avea doar 19 ani, era un meteorit în tentativa de a-și primi botezul. Abia acum, abia după o anumită vârstă, simți cu adevărat nebunia vieții.

Pentru a câta oară stăteam treji, cu degetele în ochi, la ora 2 pentru a repeta emoțiile din 1994, când băteam Argentina la fotbal? Chiar dacă a noastră începea rău, cu serviciu risipit. Și acum 29 de ani era lovitură de la 11 metri în prima repriză. Transforma Batistuta. Destul de agresivă la retur, Sori făcea cunoștință cu excelentul joystick al cehoaicei. E drept că individa te plimbă pe teren așa cum dorește, cu toată figura ei care pare să se fi desprins din somn odată cu noi. Îi merge și serviciul, și-l împodobește cu ași când e nevoie, forehand-ul funcționează, rever este, scurte, loburi, totul. E completă, fi-r-ar. Ah, e și rapidă în deplasare. De ce nu ne-a picat altceva?

La 3-0, simțim o Sorana hibridă, care dă drumul și la celălalt motor. Primise semnalul prompt că trebuie să livreze suplimentar pentru a-i face față Karolinei. Se și încurajează soft, preferă o discreție eficientă, nu epatează. Și are 40-15 pe serviciul adversarei, mușcă altfel din minge, însă nu-și fructifică cele două șanse. Nici pe a treia sau a patra. Dă în continuare la lopată pentru a șubrezi încrederea fetei care începuse cu două break-uri, e nevoie de talc din cauza umidității crescute la New York, dar e bun și pământul care-i sare din hârleț. Vine a cincea încercare de reducere a scorului, face rost și de a noua minge de break, se scurg aproape 20 de minute dintr-un game în care am văzut și speranță în ochii ei, dar și firișoare de sânge în rictusul instalat după vreo reacție explozivă de după fileu.

E 4-0, apoi cinci peste zero, după ce nu reușise să închidă, pe propriul serviciu, de la 40-15. Antrenorul o privea calm, dar lumea pe care tot ea și-a tot clădit-o în ultimul an se clătina. Era un cutremur care, de asemenea, ca să facem iarăși trimitere la ieșirea intempestivă din așternuturi, te dezmeticește fie că îți dorești, fie că n-ai chef. Altfel, Muchova arăta pe viu că, supusă unei presiuni, poate și ea să dea în plopi și castani. E nevoie de consecvență pentru asta, or Sori n-o putea afișa. 6-0 în 45 de minute. 6-0 pierduse în deschidere și nănașa cu Gauff, totuși nu pot fi comparate prestațiile celor două. Letona încă are mingi lansate pe diverse orbite. Una dintre ele ar putea lovi Luna.

Setul doi. Românca pleacă decisă la reîntâlnirea cu istoria, avea un edificiu de consolidat. Wait! După un prim punct muncit, se vede iar cu spatele la zid: 15-40. Se întoarce cu totul la teren, până și Karolina se uită curioasă. Iar a noastră știe că mai mult decât un covrig dublu n-o poate sfecli și servește excelent, modifică și pașii de dans și e 1-0. Se schimbă rolurile, Sorana rupe cu forehandul peste tot, își caută hăituită dreptatea, își procură mingi de break și de data aceasta fructifică: 2-0! Îi dăm cu tifla lui Murphy. Ce începuse nu tocmai grozav continua sub alte auspicii? Pare-se că ne-a auzit și sportiva din Cehia: și-a iuțit serviciul, a căutat și mai mult contre-pied-ul și a revenit la 2.

La 3-3, când încă ne făceam planuri pentru decisiv, au reapărut greșelile și s-a făcut break-ul care o apropia pe Karo de semifinale. 5-3 pe serviciul acesteia, apoi game la zero pentru bucureșteancă? Așa părea, dar reveneam în coșmar. Dacă tot făcuserăm ochi cât diferența de fus orar, de ce nu ne-am și ridicat în capul picioarelor? De la 40-0, care trebuia să prelungească agonia, s-a basculat la minge de meci pentru Muchova. Apoi, forehand în colț. Meci.

Sori, noi, cei de acasă, n-am putut face mai mult. Nici n-am mai dormit cum trebuie, cântecul unei cucuvele luându-mi tensiunea în cioc până spre aburul cafelei de dimineață.

Jelena Ostapenko – Coco Gauff 0-6, 2-6

Lenuța s-a băgat de la primele mingi la ce e mai greu. Primul serviciu a ocolit-o, înspăimântat probabil de strigătele sale, iar Coco a preferat să rămână fix în diagonală, ca în taxi, și să comande pe unde s-o ia. Pe aici e bine, vă rog să nu fumați în mașină!

Serviciu pierdut, multe mingi afară, 2-0, iarăși break în defavoarea Leanei și creștea temperatura în colțul letonei. Schimonoseli, chestii, socoteli, mirosea și a telegrame urgente de convocare pentru sfinți și alte zeități, bătea vântul în corturile Edenului, nu era bine deloc pentru nănașă. Dar mai ales pentru ai ei.

Pe de altă parte, plăcerea din sufletul americancei, insesizabilă și pentru aparatele smart, s-a tradus prin lovituri zdravene. Reverul cu care a făcut 4-0 tulbura și mai tare ciorba la care se angajase Ostapenko. Unde era letona care scrijelise cu dalta ziua și ora pe biletul de avion al liderului mondial Swiatek?

Forța în execuții creștea, însă nu neapărat și precizia, ci dimpotrivă. Iar de la bucătărie tradițională, cu mult zarzavat și vegeta sau chiar numai cu praful gălbui, baltica a încercat brusc s-o cotească spre neurochirurgie: scurtă de mare efect, dar Coco era acolo. În halat alb, cu masca trasă. Replică excelentă și primul set, cedat cam fără luptă, a durat 20 de minute. 15-2 la erori nesilite de nimeni, ești speechless.

Cu rochița ei fosforescentă, de nuanța pătrunjelului trecut, cules târziu și vizitat în prealabil de motani cu afecțiuni la rinichi, dar mai slabă decât la Wimbledon, altfel n-ar fi răpus-o pe Iga. Așa ni s-a arătat Ostapeanca. S-a lăsat cu umărul ei gros pe butonul de panică. Era startul setul secund și începea să urce spre fileu, dar de acolo cobora telegondola cu replici din partea tinerei din Atlanta. Și, vorba aia, degeaba ascunzi chibritul când din casa ta inundată de flăcări au mai rămas doar frigiderul și tigaia de teflon. Era 15-40, deci și break-ul inevitabil.

Dar, stați așa! Jelena nu-și mai caută cu privirea și invectivele antrenorul, mama, maseurul, girantul și nici poștașul, își aduce aminte că fix cu acele brațe bătuse principala favorită și face rebreak. Coco s-a uitat lung, de după fileu nu se remarcase nicio siluetă până atunci. Cine avea curajul să-i bată în poartă în miezul nopții, ca Ștefan la castelul proprietate persoană al maică-sii? Și nu era totul, Penko venea călare. Nu neapărat să întoarcă, dar măcar să spele la mână rușinea din manșa întâi. Ori suntem gospodari, ori nu mai suntem? După mingi de 2-1 pentru letonă, favorita tribunelor, imperturbabilă, parcă nefiresc de calmă la numai 19 ani, i-a rupt racheta amicei noastre și i-a răpit iar game-ul.

Atât de sărită din azimut n-am văzut-o parcă niciodată pe coana mare de la Riga. De pildă, dacă ai fi angajat-o la turnul de control al aeroportului, din cauza ei, într-o zi de serviciu, s-ar fi ciocnit toate avioanele chiar deasupra pistei. Iar în setul doi nici americancei nu-i mai funcționa la fel de bine serviciul, parcă și tremura o idee antebrațul lui Coco. Primul se încăpățâna să mai intre, dar nivelul scăzut al Lenuței nu putea exploata acest prilej, astfel că acele câteva ocazii de break s-au transformat în scrum.   

Doar o oră pentru calificarea în semifinale? Numai în pielea și sub șapca lui Swiatek să nu fii. Sau da, mereu e nevoie de noi eroi. Am devenit ușor de plictisit, rutina e killer în serie.

Taylor Fritz – Novak Djokovic 1-6, 4-6, 4-6

E derutant să reîntâlnești mereu, ca pe religia cu care ai venit pe lume, frizura de gimnaziu inferior a lui Nole. Tineri, bătrâni, experimentați, new-comers, pufoși, dar și bipezi cărora metabolismul nu le joacă feste, toți par condamnați să treacă la un moment dat prin filtrul sârbului.

– Ești valoros, ai vreun specific la întâlnirea cu mingea sportului alb? Stai să vedem ce părere are Djokovic, cota ți-ar putea exploda or vei rămâne un anonim.

Cam acestea sunt apele blestemului în care te scalzi dacă ai ajuns pe tabloul principal al unui Grand Slam.

Fritz, lăudăros la microfon înaintea jocului că nu e pe felie cu emoțiile, s-a trezit cu o minge de break în chiar primul game, dar a oftat prelung. Profitase cu două meciuri în urmă compatriotul lui Novak, Djere, se dusese chiar la două seturi în față, apoi avea să valideze maxima lui Liviu Dragnea dinaintea dedicației cu executare din 2019: “Și pe mine cu ce dracu’ mă ajută asta, domnișoară?”.

Cetățeanul belgrădean care încă nu pleacă de la party-ul tinerei generații a pășit peste, a făcut 2-0, dar fără să fi început grozav. Ba chiar destul de încleiat, oferindu-i lui Taylor breșe de a deregla tabela. I-a ieșit de-un break, însă apoi s-a făcut 4-1. Jocul făcea spume, pe de altă parte, iar fără execuții calitative din partea yankeului am fi vorbit despre un monolog. Măcar câteva răspunsuri monosilabice tot veneau și din partea găliganului de aproape 2 metri. 4-1? Sorry, 6-1, din registrul lui Fritz lipsind elementul-surpriză care face diferența la acest nivel. Poți s-o trimiți de o mie de ori dincolo, probabil la fel va juca și inteligența artificială până la acel update pe care, de fapt, nu ni-l dorim.

Într-a doua rundă, la 2-1 pentru sârb, flăcăul de pe continentul nou s-a jucat cu patru mingi de break. Nu i-a intrat niciuna, iar pentru un afon ca mine e imposibil de înțeles de ce, la statura de baschetbalist a ăstuia, să nimerești de atâtea ori pârleazul de plasă. Și din acest motiv n-a izbutit mai mult de 4-6. Ulterior, după ce Nole dăduse drumul la toți ogarii de vânătoare, nu mai era posibilă nicio surpriză. GOAT-ul plutea și i se opunea rezistență, acesta avea să fie setul cu miez.

Taylor a fost mai mereu la conducere, și-a șlefuit unghiurile, a smuls aplauze și de la Djokovic, nu doar de la publicul select prezent în arenă și, dacă ar fi avut măcar un strop din sângele spaniolului care conduce ierarhia, poate că și-ar fi trecut în cont măcar o rundă. La 3-2, pe serviciul adversarului, i-au înmugurit trei gloanțe de argint, dar le-a tras după ciori. Nu le-a nimerit, alea au luat-o la sănătoasa din cauza urletelor ca de junglă ale ultimului mohican al tenisului dinainte de Instagram și TikTok. În schimb, când i s-a ivit lui ocazia de a prelua șefia, cu numai un cartuș a spart echilibrul. Nu i-a ieșit primul match ball, dar pe al doilea l-a luat cu încordarea pensionarului care știe că, dacă nu bagi un Meneaito în noaptea dintre ani, e posibil ca alt Revelion să nu mai pupi.

Nu poți să fii Mozart, indiferent cât de mult iubești pianul, dacă dai cu bâta de baseball în clape: laaaa-faaa-sol-sol-sol! Doar Moș Crăciun i-a făcut mai multe cadouri Djokerului. Sunt totuși peste 50 de erori neforțate, doamnelor, domnișoarelor și voi, ceilalți.

Mai e ceva și cu regizorii de transmisie de la US Open care, de plictiseală, au descoperit cadre noi. Se transmite – și culmea că nimeresc atunci super-raliuri – de sub nivelul primului inel al tribunelor, de nu mai vezi mare lucru. Deștepții ăștia urmează să ne ofere imagini și de la altitudinea gleznei, ca să remarcăm cât de înstelat e cerul de lângă Statuia Libertății.

Frances Tiafoe – Ben Shelton 2-6, 6-3, 6-7, 2-6

Nu vi se pare uneori că anumite meciuri de tenis încep cu ultimele lovituri, adică utilizându-se gama premium, cu topoarele deja ciobite de la încăierări și cu săgețile boante, dar încă utilizabile pentru victorii de etapă? Astfel s-a pornit duelul VIP așteptat de publicul american, wrestlingul băieților satului. Despre Tiafoe și Shelton este vorba, unul de 25 de ani care ne tot ține pe hold în așteptarea unei mari performanțe, iar celălalt, la două decenii de existență, care vine cu mai mult aplomb din urmă. Pe ăsta mi l-aș fi dorit într-o semifinală cu Alcaraz, pare construit din aceeași cocă. 

Primul game se îndrăgostise de cei doi, cu greu s-a descotorosit de ei și s-a lipit de ledurile de pe marginea suprafeței de joc. La fel de muncită a fost și polemica soldată cu primul break, trecut în contul lui Ben, deja unul dintre posesorii celui mai rapid serviciu din istorie. Servind cu o medie de 200 de kilometri pe oră, dar și cu mult rumeguș, poate și din acest motiv nu e încă în Top 10, charismaticul de 1.93 metri i-a pompat lui France impresia că ar fi avut și alte sporturi de încercat:

– Să mă fi dus la baschet, oare baseball-ul era mai potrivit pentru mine?

6-2, delir pe Arthur Ashe, iar Tiafoe a respirat doar în runda a doua, un 6-3 la fel de incitant. Cine trebuia să se păcălească, o făcuse, versiunea din această dimineață a lui Ben, care a închis cu un tie-break senzațional în setul 3 și cu 6-2 în manșa a patra, cu greu va pierde și cu Djokovic. Dacă se va întâmpla, încă am dubii, căci bobocul e făcut să fie star. Se vede și din maniera de a saluta publicul, și de cum se apropie de microfon. E un mare pariu al sportului de orice fel, e un as căruia îi mai sunt necesare câteva sute de ore de antrenament și mental coaching printre picături. E jackpot, baby!