Sorana Cîrstea – Vika Azarenka: 7-6, 3-6, 6-4

Profesorana

Băieții din Qatar nu le au cu drepturile omului și, să fim serioși, cu nimic care nu implică extracția de petrol din spatele propriei bătături. Dar tot au făcut ei un lucru bun, fie și din nimereală: au aerisit programul (prea) încărcat al populației interesate de sport. După ce-au pompat capital în FIFA precum corporatiștii în Bitcoin, arabii au mutat următorul Mondial din vară – când lumea are pe cap tenis și drumeții (bașca, românii și tururi preliminare în cupele europene) – la final de an, într-o perioadă în care singurul sport cât de cât atractiv este căratul de sacoșe cu de-ale gurii, ca să nu te prindă Anul Nou fără burtă.

Dar până-n 2022 mai sunt câteva pâini de mâncat, timp suficient pentru ca Nole să câștige încă vreo șase Grand Slam-uri, de exemplu. Așa că momentan ne balansăm cu talent între zecile de meciuri de la Wimbledon, Campionatul European pe care orice suflet de artist speră să nu-l câștige Anglia și fuga tradițională de betoane încinse.

Cronicile de la Wimbledon îți sunt oferite de:

Sorana Cîrstea – Victoria Azarenka: 7-6, 3-6, 6-4

Chiar am crezut că Sorana o să fie ușor irascibilă la jocul cu Azarenka, după ce alaltăieri a avut meci, iar ieri englezii au scos-o din nou să tundă iarba. Chestie care nu prea se face la ditamai turneul de Grand Slam, că poate omul are și alte priorități în viață, nu doar să se prezinte la datorie și să semneze condica. Numai că a noastră în variantă 2021 nu mai e fata neliniștită de care cârcotașii imobilizați în canapea râdeau că se duce pe la marile turnee doar pentru preparatele alese și socializarea de la recepțiile de deschidere. Anul ăsta, Sorana a demonstrat prin fapte că sintagma aia celebră e pe bune, chiar dacă e folosită și de șnapani care vor să-ți vândă diete minune: niciodată nu e prea târziu să faci o schimbare.

Dacă ar fi să semănăm zarvă și să căutăm click-uri, am zice că Sori de 2021 e super motivată și de faptul că amica Simo nu prea e în apele ei în perioada post-pandemie. Dar nu insist aici, doar pentru asta există publicațiile mainstream, care probabil că deja i-au numărat zerourile din conturi lui Cîrstea, trântind în aceeași știre și o galerie foto „hot” cu târgovișteanca.

În anul 1 din calendarul Sorenian, românca a reușit una dintre victoriile ei memorabile, la capătul unei partide dramatice, în care a luptat, apoi a luptat, după care a mai luptat o dată. Și-n timp ce noi stăteam cu inimile cât un purice și șopteam „câș” în fața TV-ului de fiecare dată când lovea mingea Azarenka, Sorana era de neclintit, cu psihicul la fel de puternic ca al unui astronaut de la NASA.

Foto: IMAGO / ZUMA Wire

Jos pălăria și pentru că a noastră și-a păstrat calmul în fața unei adversare antipatice din cel puțin trei motive. E din Belarus, unu la mână, până acum o bătuse pe Sorana de trei ori din trei încercări și, păcatul chiar mai supărător decât astea două, are darul să te scoată din minți cu atitudinea dintre puncte. Strigătele alea de apaș la război și modul în care își arată sieși cum ar fi trebuit să lovească mingea după ce a catapultat-o în dud, ca un băiețaș care se face că trage de fiare pe trecerea de pietoni, pun orice nervi, oricât ar fi ei de tari, la încercare.

Altfel, ca un sensei chibzuit care își lasă oponentul să se desfășoare și-l lovește exact când trebuie și unde doare, Cîrstea s-a uitat la Azarenka cum se agită și i-a retezat speranțele de fiecare dată când bielorusei îi mirosea a succes. Sorana a făcut break la 5-6, în primul set, după care a câștigat tiebreak-ul la cinci. A pierdut următorul set, că Azarenka asta joacă și tenis în pauzele dintre reprezentațiile de divă. În decisiv, bielorusa avea 3-1 și moralul unui tiktoker, dar Sorana i-a tăiat macaroana din timp, cât să nu ajungă în situația în care Victoria să aibă o jumătate de rachetă în turul al treilea.

Foto: IMAGO / ZUMA Wire

Singurul moment când românca n-a părut nemțoaică autentică a fost când a servit pentru meci, la 5-3, dar a cedat game-ul. S-a repliat imediat și-a terminat meciul ca jucătoarele alea mari, cu un break, trimițând-o pe sărmana Azarenka să exerseze loviturile ratate la vestiar. Răutăcioșii ar trimite-o pe doamna Vika chiar la pensie, dar dacă tovarășul Lukashenko are aceleași principii ca guvernanții noștri, mi-e teamă că bielorusa mai are de așteptat până să vadă ceva din pilonul 2.

Roger Federer – Richard Gasquet: 7-6, 6-1, 6-4

Federer și Gasquet au împreună 74 de ani, ceea ce în tenis înseamnă de fapt vreo 200. Dar sunt ani de ăia buni, care n-au trecut degeaba peste cei doi. Și zic la plural pentru că francezul a contribuit cu vârf și îndesat la spectacolul de pe Arena Centrală, gazda unei partide care a avut uriașul ghinion să se joace la ora la care Sorana Cîrstea și ea niște paragrafe din propria istorie.

Foto: IMAGO / Shutterstock

Lăsând un pic la o parte evoluțiile înțelepților Roger și Richard, ce e cu adevărat remarcabil e că oamenii ăștia s-au întâlnit pentru a 21-a oară în circuitul ATP. Chestiune care pe mine mă face să-mi pun întrebări serioase, pentru că literalmente am oameni pe care îi numesc amici și nu i-am văzut de 21 de ori în viață. O explicație ar fi că sunt superficial până în măduva oaselor, atât de superficial încât pot să afirm cu lejeritate că, deși n-am jucat de 21 de ori cu Federer, i-am luat elvețianului tot atâtea seturi ca și Gasquet: zero.

Spre deosebire de mine, francezul a făcut show pe teren, nu în cronica asta. Și, potrivit britanicilor, un fel de oameni care mereu se entuziasmează ușor, a reușit lovitura turneului. Una pe care a sărbătorit-o ca pe un set, că ce alte satisfacții să ai când dai peste un Roger în creștere de formă, care s-a găsit tocmai acum să aducă aminte de Roger-ul ăla din apogeul carierei.

N-am cum să închei fără să subliniez cum la 39 de ani, vârstă la care alde Ibrahimovic își zice „zeu” pe Social Media și se ține de ștrengării, Federer continuă să fie un munte de eleganță. O are pe teren, o are și în declarații, că din vorbele-i distinse l-a făcut pe Gasquet să se simtă ca un campion, de a avut impresia francezul că aproape i-a șterpelit, totuși, un set elvețianului. Și nu vreau să par deplasat, dar aș paria donațiile de pe Patreon că Roger lasă impresia asta de eleganță și dacă dai de el în vreo toaletă publică din Basel.

Foto: IMAGO / Colorsport

Barbora Krejcikova – Andrea Petkovic: 7-5, 6-4

Andrea Petkovic a pierdut cu Barbora Krejcikova, dar aș zice că ambele fete au ieșit câștigate din bătălia asta. Pe de-o parte, cehoaica își continuă marșul victorios din 2021, cu același stil rece în care emoția și expresivitatea nu doar că n-au loc, dar se și crucesc de pe margine. „Roboțica” din Brno funcționează fără abatere, ca furnicuțele din uzinele comuniste pe care le deosebești între ele abia când încep să cadă late de atâta muncă. În apărarea Barborei, nici echipamentul ăsta alb de la Londra, impus pe principiul îndoielnic „hai să fim toți la fel”, nu prea ajută.

În schimb, „Petko”, cea mai scriitoare dintre jucătoarele de tenis și cea mai jucătoare de tenis dintre scriitoare, are sigur noi idei de eseuri filosofice după înfrângerea asta. Aș citi pe nerăsuflate un tratat despre condiția omului de geniu în raport cu mașinăriile lipsite de spiritualitate sau chinul interior al artistului care își găsește împlinirea sufletească doar cu penița, dar – vai! – își câștigă existența de toate zilele cu racheta.

Foto: IMAGO / ZUMA Wire

Daniil Medvedev – Carlos Alcaraz Garfia: 6-4, 6-1, 6-2

Cu tot respectul pentru Medvedev, nu pot să mă abțin să mă uit la el fix cum mă uit la motanul meu. Oricât de în favoarea lui ar decurge situația, motanul Overmars (e portocaliu, de asta), la fel ca Daniil, poate exploda în orice moment. Aidoma rusului, acum poate fi calm ca-n timpul unei ședințe de meditație, iar în secunda următoare trântește ceva, se ceartă cu cine-i prin apropiere sau urlă de nebun, pur și simplu.

Bun, acum că am lămurit chestia asta, câte ceva și despre meci. Sincer vă spun, n-am văzut de mult o moacă mai speriată ca a puștiului de 18 ani din Murcia, altfel încurajat frenetic din tribune, cât să se enerveze un pic rusul. Nu-mi dau seama dacă Alcaraz se temea de reacțiile necontrolate ale lui Medvedev sau de faptul că, major fiind de vreo două luni, neplata taxelor în concordanță cu veniturile reale îl poate trimite după gratii, cu băieții răi. Cert e că rusul nu s-a purtat cu el cu blândețe, așa cum faci când dai peste un copil – mai ales că spaniolul ăsta mic era la abia al doilea meci pe iarbă în carieră -, și a tranșat partida în doar o oră și jumătate.

Foto: IMAGO / Paul Zimmer

Alexander Zverev – Tennys Sandgren: 7-5, 6-2, 6-3

Doar până la 5-5 în primul set a ținut simpaticul Sandgren pasul cu Zverev, după care numărul patru mondial l-a tocat pe american în manieră nemțească, punct cu punct și minge cu minge. Amărâtul de Sandgren a avut o singură șansă de break tot meciul, și aia explicabilă doar prin faptul că tânărul Alexander nu-i chiar german get-beget; undeva, adânc în interiorul său, zace aproape latent un lăsat pe tânjală tipic rusesc.

Mai captivantă decât victoria scurtă a lui Zverev a fost prezența cu iz nonconformist a americanului pe care îl cheamă Tennys și este de loc din Tennessee, cât să facă infarct amatorii de jocuri de cuvinte. Omul nostru are 29 de ani, dar arată de parcă ar fi sărbătorit deja vreo 45 de Crăciunuri. Și că tot veni vorba de sărbători, zău că mutra veselă a americanului, neschimbată nici când Zverev dădea în el de îi punea la îndoială prenumele, te duce cu gândul la unchiul ăla care spune bancuri cu Bulă și Denis la masa din 25 decembrie.

Foto: IMAGO / ANP

Ashleigh Barty – Anna Blinkova: 6-4, 6-3

„Măiculiță, ies favoritele de la Wimbledon de zici că-i Roland-Garros. Păi chiar așa, căprioarelor, ne facem de râs? Ia să țin eu steagul sus”. Pesemne că asta și-a șoptit domnișoara Barty înaintea meciului cu Blinkova și i-a ieșit, chit că a bătut-o cam chinuit pe rusoaică, în stilul searbăd în care te execută echipele italiene prin august sau septembrie.

Australianca n-a fost tovarășă cu precizia, a îndesat în traistă vreo nouă duble greșeli, iar momentul de inspirație maximă s-a consumat când a cerut un challenge câștigător, în ultimul game al partidei. Dar, așa cum ar concluziona orice student care scoate cinciul prețios, măcar a trecut mai departe și-o să vadă ea ce face de acum încolo.

Matteo Berrettini – Botic van de Zandschulp: 6-3, 6-4, 7-6

Chiar dacă a avut în față un olandez anonim de 25 de ani, cu nume imposibil și care practic l-a prins pe Dumnezeu de picioare când a poposit la Wimbledon, e musai să remarc că Berrettini se simte pe iarbă la fel de bine ca băieții din naționala de fotbal a Italiei. Bine, Matteo, cu fizicul său impozant de paznic care visează la o carieră în kickbox, s-ar simți ca peștele pe uscat și ca bodyguard într-un club de fițe din Ibiza, dar asta e altă poveste.

Italianul e croit pe sistem de ăla old school: bâzdoacă la serviciu și mentalitate de tip „tot înainte, fratelli”. Plus că are încrederea în propriile forțe la cote înalte, aproape ca a românului care își dă cu părerea pe Facebook. La cum se prezintă situația pe moment, băiatul o să-și mai vadă numele pe aici. Și dacă nimerim adjectivele alea bune, nu-i exclus să susțină chiar el cronicile astea. Cu brațele-i vânjoase.

Foto: IMAGO / Shutterstock

Emma Răducanu – Marketa Vondrousova: 6-2, 6-4

Emma Răducanu e următoarea adversară a Soranei Cârstea și, dacă prin absurd o bate pe a noastră, viitoarea obsesie garantată a românilor. Puștoaica de 18 ani, pentru prima oară la un așa bal, are în fișa personală atâtea națiuni de zici că face PR globalismului, ca fotbaliștii din naționala Elveției: născută la Toronto, din tată român și mamă chinezoaică, s-a mutat la Londra când avea doi ani și acum reprezintă Marea Britanie.

Sigur, din toată încrengătura asta ciudățică, unii vor concluziona că fata e româncă neaoșă. Alții or s-o certe că nu are tricolorul în suflet, deși taică-su a mâncat pâine cu sare. Eu sper doar să piardă cu Sorana și după aia, vorba românului, om mai vedea noi.

Foto: IMAGO / Shutterstock

Susține cronicile pe Patreon.

Aceste texte îți sunt oferite de:

Și-a dat seama că se pricepe (și) la tenis când și-a admonestat aspru un unchi care, la 30-0 pentru Simona Halep, a strigat că urmează 45-0. În copilărie, Ionuț își imagina c-o să fie fotbalist, apoi a visat că va deveni muzician, după care a absolvit Științe Politice și a înțeles că nici măcar politician nu o să ajungă în viața asta. Și-a dat seama, până la urmă, că e mai înțelept să scrie, tăios și apăsat, despre toate astea.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.