US Open 2020, faza pe rever. Finala feminină. Naomi Osaka – Viktoria Azarenka 1-6, 6-3, 6-3: Naomiracol

Breonna Taylor. Elijah McClain. Ahmaud Arbery. Trayvon Martin. George Floyd Tamir Rice

Din presele la rece cu care operează universul, din labirintul de cazne în diverse forme și diverse mărimi verificabile microscopic cu care ne întâmpină natura când îi tot băgăm șosele prin gard și din cățărarea pe balanță a binelui care în fiecare zi se trezește cu noaptea-n cap pentru a mai spăla din răul de pe parbrizul lumii. Din toate astea s-a născut o finală de US Open.

Dacă e prima dată când vedeți numele de mai sus, dacă e a mia oară când le vedeți, dacă vă enervează că le vedeți, dacă vă lasă sângele-n venă rece când le citiți, dacă le citiți și vă vine să mușcați din blatul mesei ca dintr-o fleică de neam prost sau dacă orice altceva e ceea ce vă populează sinapsele, considerați numele de mai sus un îndemn la educare continuă.

Nu o fi fost US Open-ul ăsta vreo mare desfătare a simțurilor pe linia de tușă și tare mi-e pentru Codruț că finala de mâine nu-i va aduce mai multă apă-n moară. De asemenea, nu e nicio coincidență că, în mijlocul săptămânii, Meșter și-a făcut brigadă și s-a dus cu mașinile pe coclauri pe care electricitatea e de cele mai multe ori proiect vizionar pentru 2028. Și poate nu o fi fost US Open niciodată nici măcar al 4-lea cel mai pupat în frunte Grand Slam. Dar într-un 2020 din care nu înțelegi nimic nici dacă te pui la masă cu inginerii care i-au legat cablurile și călugării care i-au legat farmecele, turneul ăsta a dat cep la două butoaie din care au ieșit licori de înaltă trebuință.

Una a fost o organizare pe alocuri ireproșabilă și în general lipsită de orice necesitate de comentariu negativ. Bula a ținut zdravăn când la porți au bătut băieți și fete din toate colțurile Pământului rotund și nerotund, de toate confesiunile științifice ori conspiraționiste și de toate orientările mai mult sau mai foarte mult stupide când e vorba de responsabilitate. Iar apoi, pentru cine a avut ochi să vadă, internet să citească postări și chef să își scoată capul din oala cu ignoranță în care cu toții dăm inevitabile ture de bazin, turneul ăsta a vorbit fără zgomot pe fundal despre teme pe care nu ni le-am făcut și la care suntem restanți de sute de ani.

Embed from Getty Images

Între plescăiturile lui Thiem și văicărelile online ținute de Kiki din piscina hotelului, US Open a fost platforma de la care muritorii care se ceartă pe măști și dezbat drepturi în funcție de culori și-au mai putut lua niște bidoane de awerness și nițica oale de întrebări. Iar așa cum bucălata prințesă Naomi a cuvântat, dacă nu știți ce reprezintă numele de mai sus, „Maybe like Google it”. Pentru că mizeria a devenit reală, iar cu 2020-ul ăsta trecut peste US Open putem să tragem o primă linie și concluzia că sportul chiar e mai mult decât niște mingi care sar până când apare o cupă. Iar junii și fetișcanele care ne fac inutile alarmele de telefon sunt și vrem să fie mai mult decât niște bătători de minge. Și slavă Sfântului bi-circuit că sunt mult mai mult în același timp în care ne bagă pe sub ușă și sporovăială tenisistică de mare angajament.

Cronicile de Grand Slam îți sunt oferite de Porsche:

Naomi Osaka – Victoria Azarenka: 1-6, 6-3, 6-3

Până când revine Simo, nu-i așa că Victorița din Frumoasa Rusia v-a lăsat și vouă impresia că vrea să repete momentul tricolor de la Wimbledon 2019? Azarenka a intrat pe un teren pe care aștepta măcar un break, iar până când bentița i s-a strâns bine sub părul prin în coadă, se făcea 6-1 pentru Vika, iar Osaka își încrețise semnificativ șansele la primul set. Per total, ținem minte și pentru meciurile noastre de la coada vacii că e un lucru bun să nu servești primul în set, iar Vika știa detaliul ăsta. Pentru că în meciul din semifinale, cu Serena, asta nu i-a adus decât apă-n barcă și lingurițe pentru desert când ea de fapt avea nevoie de un rotopercutor industrial.

După perioada sălcie care ne-a împresurat anul ăsta, Vika a revenit pe tarla hotărâtă. De la momentul în care a câștigat primul meci, s-a mai oprit doar în finala asta de la US Open. Unde, la fel ca Naomi (dar minus niște ani pe contor), Aza căuta al treilea ei trofeu de Grand Slam. Pare ceva egalitate, dar nu e, pentru că Osaka mai are o toamnă până să ajungă la 23 de primăveri, ceea ce înseamnă că ea are în mod sigur cu vreo două trofee mai mult decât numărul total de beții din viață. Așa e când nu te antrenează Dănuț Lupu.

Embed from Getty Images

A urmat un schimb de 16 lovituri care a trecut-o pe Naomi prin prin toate muncile herculiene cu tot cu ore suplimentare și fără bonuri de vacanță la Neptun. Singura realizare a japonezei a fost faptul că nu și-a trăznit racheta în cap și că nu și-a uitat badge-ul acasă, iar Osaka s-a așezat pe băncuță la un sec și binemeritat 1-6.

Felul în care primul set s-a strecurat pe lângă principiile tenisului de finală de Grand Slam e ceva ușor de explicat când ești Vika și stai călare pe centrul terenului de parcă ai CF pe tarlaua de ciment. Și foarte greu de justificat dacă ai fi Naomi sau un funcționar public din ANAF, pentru că problema e comună: nici una, nici celălalt nu-și pot justifica jumătate de oră pontată.

Chiar și-așa, nu știu ce să cred despre oamenii care spun fără să ezite că, în primul set, Naomi era copleșită din punct de vedere emoțional. Ăștia par a fi oamenii care cumpără pepene verde cu pretenția că au ei școli care le permit să aleagă cel mai bun exemplar. De dragul discuției între generații, setul al doilea a început la fel: cu Vica făcând drifturi pe o roată la volanul meciului. Și cu break.

După acest moment, Osaka a apărut în intersecție și a început să dirijeze obuze.

Embed from Getty Images

La 5-3 pentru Naomi și după ce japoneza a ratat o primă minge de set, am văzut și prima dovadă a faptului că Japonia investește în armament, dar că țara se concentrează pe singura armă de tip „Silent Killer”. Pe care, în același timp, o poți trimite să bată covoare în 50 de limbi diferite, dar o și poți ascunde în orice loc de joacă pentru copii.

În cazul în care vă gândiți că poate doar voi și CTP ați văzut momentul în care finala și-a invitat aleasa inimii la dans, aflați că, în opinia mea de expert, momentul jurămintelor a fost în setul al treilea, la 3-1 pentru Osaka și un game în care Vica avea 40-0. Au urmat cinci puncte consecutive făcute din serviciu, răbdare, făină fără gluten și mingi nereturnabile. Și drumul bătătorit a primit asfalt și un semafor cu trei lumini verzi pentru Naomi.

Embed from Getty Images

O mai scriu o dată în condițiile în care la Roland-Garros nu știm cu cine ne întâlnim la fântână și cu cine împărțim banii pentru plinul de electricitate: Naomi are 23 de ani, 3 titluri de Grand Slam și asta nici măcar nu e cea mai impresionantă chestie pe care să i-o scriem pe cană de Crăciun. Osaka a avut nevoie de mai puțin de o viață de om să își înțeleagă puterile. Și momentele despre care unii spun că ar fi însemnat capotarea ei au fost de fapt niște luni în care nu a mai fost în Top 5.

Cam atât cu vorbele mele, pentru că mâine vă vine la poartă Codruț cu finala lui de la băieți. Citiți mai mult decât scrieți și dați like mai mult decât dați hate. Au revoir.

De servit la US Open în finala masculină (în noaptea de duminică spre luni)

D. Thiem – A. Zverev

Încă de la o vârstă foarte fragedă, Radu scotea praful din covoare folosind reverul cu o mână și turna ciorbă cu polonicul pentru a învăța să servească, însă a renunțat la tenis după ce și-a dat seama că, practicându-l, ar compromite viitorul acestui sport. S-a concentrat pe scris pentru că îl face să se simtă de parcă ar fi în fruntea clasamentului ATP: toată lumea îți comentează performanțele și toți știu sigur că s-ar descurca mai bine decât tine.

Un Comentariu

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.